Sfaturi Duhovnicesti...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

                             


1. Am ajuns odată la starețul Clement într-o zi de post. Hai să te pun la masă, zice el. Mulțumesc, zic, nu mi-e foame, am mâncat acasă. Da’ nu postești? s-a mirat el. Ba da, dar v-am spus, tocmai am mâncat acasă, nu mi-e foame. Păi cum postești, dacă zici că nu ți-e foame? a zâmbit avva.

2. Starețul spunea: a posti înseamnă a flămânzi. O zi de post la sfârșitul căreia nu suntem flămânzi e o zi de post ratată, chiar dacă am mâncat de sec. Postul înseamnă foame și înfometare de bună voie, ca să ne amintim că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4,4).

3. Starețul avea la masă un obicei: își turna ciorba într-o farfurie, nu în castron. Încercați să puneți un polonic de ciorbă într-o farfurie și să o mâncați cu lingura. Așa o mânca el. Nouă însă ne umplea castroanele până sus și chiar de mai multe ori. Și asta am învățat tot de la el, mai înainte de a o fi citit în cărți: ai dreptul să pui foamea doar asupra ta, nu și asupra aproapelui tău. Postul care Îmi place, zice Domnul, „este să dai pâinea ta celui flămând și să saturi sufletul amărât” (Isaia 58,10).

4. Mâncarea de post nu înseamnă nimic, spunea starețul. Când aducem la biserică ulei, prescuri, vin, tămâie etc., ele sunt doar simple materii până la rugăciunea de sfințire a lor. Abia atunci ele devin: untdelemnul bucuriei, trupul și sângele Domnului, mireasma sfinților etc. Așa și mâncarea de post, nu înseamnă nimic până nu o sfințim prin rugăciune.

5. Mai zicea: cine vrea să mănânce în post brânză vegetală și cârnați de soia e ca un bețiv care bea bere fără alcool. El nu caută să taie patima lui, ci doar să o amăgească.

6. Dar tot el a făcut odată următorul lucru. Eram la el în chilie, într-o zi de post. Tocmai primise de la Sfântul Munte o sticlă de ouzo. Eu o făceam pe sfântulețul, dar tot trăgeam cu coada ochiului: ce-aș mai bea un uzache! Apoi mă rușinam de gândul meu păcătos: e post, nu te gândești?, plus că-i dimineață și n-ar fi bine să bei pe stomacul gol. Și tot așa, pătimind de gânduri, până când starețul Clement a luat sticla, a desfăcut-o și mi-a turnat un păhărel fără să spună un cuvânt. Cea mai înaltă formă de asceză este dragostea care se coboară la neputințele aproapelui.

7. Cei care nu pot ține tot postul ar trebui să țină măcar câteva zile. Iar dacă nu pot nici atât, măcar o zi. Și dacă nu pot nici o zi întreagă, să postească măcar o seară. Așa se spune în Scriptură despre lucrătorii tocmiți la vie (Matei 20,1-16): unii au ieșit la lucru de dimineață, alții pe la prânz, alții după-amiază, iar alții abia spre seară. Dar și aceștia din urmă au fost primiți de Stăpânul viei, pentru că măcar au ieșit în drumul lui. Așa e și cu postul. Dacă cineva nu poate să lucreze de dimineață, să iasă în drum măcar spre seară.

8. Când eram preot la țară, aveam în parohie niște oameni amărâți care munceau la oraș, în construcții. Plecau vară-iarnă cu noaptea-n cap și se întorceau pe întuneric. Voi cum postiți? i-am întrebat odată, la spovedanie. Postim și noi cum putem, mi-au răspuns. La muncă ne luăm pâine cu slănină, dar seara, când ajungem acasă, mâncăm borș de post. Când i-am povestit asta starețului Clement, mi-a răspuns: „Postul lor e mai greu decât al tău, care mănânci toată ziua sărmăluțe de post și nici nu te rupi cu munca.” De aceea, zic încă o dată: dacă cineva nu poate să lucreze de dimineață, să iasă măcar spre seară, că s-ar putea să primească plata celor dintâi.

9. L-am întrebat pe starețul Clement: de ce postim?

 Mi-a răspuns: întrebarea nu este de ce postim, ci pentru cine postim. Orice facem în Biserică trebuie să facem pentru Hristos și ca să ajungem la Hristos.

Infricosatoarea Judecata.

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Oricine simte păcatele lui proprii este mai presus decât acela care învie morții cu rugăciunea.
Oricine suspină un ceas pentru sufletul său este mai presus decât acela care aduce foloase la toată lumea cu învățătura lui.

Oricine se învredniceşte să vadă și să cunoască propria sa boală este mai presus decât acela care s-a învrednicit să vadă îngeri, deoarece acesta a văzut pe îngeri cu ochii trupeşti, acela însă se vede pe sine însuşi cu ochii înțelegători ai sufletului."- Sf.Isaac Sirul

Judecata de apoi şi Puterea milosteniei

"Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea Judecăţii lui Hristos,

ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău" (II Corinteni 5, 10)

Maine,19 februarie in a treia duminica a triodului, numita si Duminica Lasatului Sec de Carne, se va citii Evanghelia despre Infricosatoarea Judecata.

Evanghelia Duminicii lasatului sec de carne este cea mai înfricoşătoare din tot cursul anului, pentru că ne vorbeşte despre sfîrşitul lumii care este tot mai apropiat şi de marea Judecată de apoi a tuturor oamenilor şi a îngerilor răi. Aceasta este a treia şi ultima Duminică pregătitoare pentru Sfîntul şi marele Post, pentru că ne aduce aminte de sfîrşitul veacurilor, de Judecată, de osînda veşnică a păcătoşilor şi de răsplătirea drepţilor în Împărăţia Cerurilor. Cine va cugeta la toate acestea, va trece cu folos curgerea Sfîntului Post, se va împăca cu aproapele său, se va ruga mai mult, se va spovedi cu căinţă de păcatele sale şi va primi cu mare evlavie Trupul şi Sîngele Domnului nostru Iisus Hristos.
Dacă primele două Evanghelii din Duminicile trecute ne puneau faţă în faţă doar cete anumite de oameni - de o parte cei smeriţi şi de alta cei mândri sau de o parte cei pocăiţi şi de alta cei desfrânaţi - Evanghelia din această Duminică ne pune în faţă nesuferitul tablou al judecăţii viitoare, când vor sta înaintea Domnului nostru Iisus Hristos - Judecătorul lumii - cele două mari cete ale omenirii, ceata celor drepţi şi ceata celor păcătoşi. 

În tot Vechiul şi Noul Testament nu este un alt tcxt care să cutremure mai tare pe om ca această Evanghelie ce s-a citit astăzi, pentru că nici sufletul omenesc nu va fi cuprins de o frică mai mare decât aceea de la judecata viitoare, când toate faptele lui bune şi rele se vor descoperi înaintea îngerilor şi a oamenilor.

Dar pentru ce s-a rânduit Evanghelia înfricoşatei judecăţi tocmai înainte de intrarea în post? Pentru ca, auzind noi de faptele bune ale celor de-a dreapta şi de puterea covârşitoare a milosteniei, să urmăm celor drepţi pe calea milei, iar pe de altă parte, auzind de osânda celor răi şi zgârciţi de la stânga, să fugim de păcatele lor, ca să nu moştenim văpaia focului de veci. Şi această aleasă pregătire pentru judecată se face mai bine ca oricând în vremea Postului Mare.

Două sunt judecăţile la care va sta fiecare suflet omenesc: una particulară, când moare omul, şi alta generală, la sfârşitul veacurilor. Două sunt şi venirile lui Hristos în lume: una ca Mântuitor smerit, când a luat trup de om, a pătimit, a murit pentru noi , şi a doua ca Judecător drept, când va veni pe norii cerului cu putere şi slavă multă să judece tot neamul omenesc . Două sunt şi căile de judecată: Mila şi Dreptatea, după cum spune Proorocul David: Milă şi judecată voi cânta Ţie, Doamne, Mila şi adevărul iubeşte Domnul . Două sunt şi cetele oamenilor la judecată: a celor drepţi, care vor fi judecaţi după milă, şi a celor răi, care vor fi judecaţi după dreptate, pentru păcatele lor.

Se cuvine să ne amintim că la Judecata de apoi, Dreptul Judecător va spune celor de-a dreapta Sa: Veniţi, binecuvîntaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii, căci flămînd am fost şi Mi-aţi dat să mănînc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine... Adevărat zic vouă, întrucît aţi făcut unuia dintr-aceştia ai mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut.
Putere mare are la Dumnezeu milostenia şi iubirea aproapelui. Cine face milostenie la săracii suferinzi, atît materială pentru trup, cît şi spirituală pentru suflet, acela se mîntuieşte cel mai uşor.

Apoi Dreptul Judecator va zice celor zgîrciţi şi răi de la stînga Sa, care nu fac milostenie în viaţă: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolilor şi îngerilor lui, căci flămînd am fost şi nu Mi-aţi dat să mănînc. Mare este păcatul lăcomiei şi al neiubirii de oameni.
Înfricoşată este judecata de apoi, înfricoşată este despărţirea celor buni de cei răi, nesuferit este glasul trâmbiţei şi hotărârea dreptului Judecător, dar mai groaznică este veşnicia muncilor care nu vor mai avea sfârşit în veac.

Deci, ce vom face noi, păcătoşii, ca să scăpăm de ele? Să facem în viaţă milă, ca să aflăm la cer milă. Cu milă să răscumpărăm păcatele noastre, să dobândim inimile fraţilor noştri, să potolim pe vrăjmaşii noştri. Cu milă să deschidem cerul, să îmblânzim dreptatea Judecătorului, să ne facem îngerii prieteni, să izgonim pe diavoli de la noi.

Arhim. Ioanichie Bălan
Pr.Cleopa Ilie