miercuri, 30 noiembrie 2011

Mărturisire




Sunt păcătosul nevrednic
Ce nu-l iubesc pe Dumnezeu
Nu am dragoste de aproapele
Contrarul poruncilor sunt eu.

Gandu-i la cele pământești
Dacă mi-ar fi la Hristos,
Ar fi un semn că Îl iubesc
Și în lume aș trăi cu folos.

Dacă nu împlinesc poruncile
Iată dovadă că nu-l iubesc,
Mintea nu gândește la Iisus
Și inima mi-o împietresc.

Nu cred în cele religioase
La viață veșnică nu gândesc
Lipsit de virtuți, plin de păcate
Cuvântul evangheliei nu împlinesc.

Neiubind pe aproapele
Am iubire de sine și mândrie,
Viață dezordonată, nechibzuită
Uneori sunt plin de mânie.

De-aș gândi mereu la Dumnezeu
Cu totul altfel m-aș purta,
Aș pune piedică păcatelor
Și întunericul mi-aș lumina.

Mă mărturisesc Ție, Hristoase
Că mai am multe, alte păcate
Dar cu lacrimi îmi cer iertare
Din milă Ta îmi vor fi iertate

Samoilă REDNIC :

luni, 28 noiembrie 2011

Entuziasm şi fanatism


Entuziasmul e foc, dar şi fanatismul e foc. Însă primul este foc fără fum, iar al doilea este ardere cu fum.
Entuziasm înseamnă: omul întreg, îndreptat înainte, fără a privi înapoi. Când raţiunea judecă, inima îndrăgeşte şi sufletul vrea, atunci omul se întregeşte şi ca o putere unită porneşte la fapte mari. Un astfel de om este o mare putere în această lume, mai mare chiar decât i se pare omului că este.
Entuziastul este iubitor de oameni. Când entuziasmului i se alătură ura împotriva anumitor oameni, acesta nu mai este entuziasm, ci fanatism, întocmai ca atunci când se aprinde primăvara grămada de gunoi şi de sub gunoi se ivesc şerpii deşteptaţi, aşa este şi fanatismul.
Entuziasmul este totdeauna puterea care zideşte şi creează. Toate marile organizaţii sociale, arta, toate mişcările curat umaniste şi aducătoare de mântuire, toate acestea sunt create cu entuziasm. Nu trebuie să se uite niciodată faptul că nu există entuziasm fără iubire de oameni.
Fanatismul îşi arată întreaga lui putere în trei cazuri: în politica de partid, în revoluţii şi în război.
Precum se deosebeşte ziua de noapte, aşa se deosebeşte entuziasmul de fanatism. Primul este cârmuit de dragoste şi zideşte; al doilea este cârmuit de ură şi dărâmă. Primul este sobornicesc, universal; al doilea este exclusivist, sectar.
Unui fanatic îi lipseşte întotdeauna ceva; când raţiunea, când inima. Entuziastul este totdeauna un om întreg.
Ia seama, suflete, să nu fi ştirbit, şi entuziasmul tău să se prefacă în fanatism.
                                                (Sfântul Nicolae Velimirovici - Învăţături despre bine şi rău)

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA