Despre pomelnice, sănătate și absenții la Liturghie

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

„Pomenește-i, părinte, că eu nu vin!”
... despre pomelnice, sănătate și absenții la Liturghie
Pomelnicele – reprezintă un întreg strat de relație cu Biserica.
Ele se împart în „pentru sănătate” și „pentru odihna sufletului”...
De parcă sănătatea ar fi cel mai important lucru pentru mântuire. Și de parcă, în lumea de dincolo, ai putea trimite har și milă printr-un fel de „Poștă a Pomelnicelor”.
Ele se citesc la orice slujbă, indiferent dacă cei care se pomenesc sunt în biserică sau pe malul Mării Negre.

Și toate ar fi bune și frumoase, dar iată cum stau lucrurile...

La sfârșitul Liturghiei, preotul pune părticelele scoase din prescuri în Sfântul Potir, rostind:

,, Doamne, spală păcatele celor pomeniți aici "

Dar cum pot fi spălate păcatele acelora care nu doar că nu au venit la slujbă, dar nici măcar nu știu că se roagă cineva pentru ei ? Cum pot ei participa la „spălarea” acestor păcate, de care, poate, nici nu vor să se despartă ?

Esența scoaterii părticelelor din prescură este împărtășirea fiecărui participant la Liturghie cu partea sa din ospățul frățesc – agapa. Se presupune că această părticică se scoate personal pentru cel ce este prezent – pentru cel care participă la Euharistie. Atunci, cuvintele „spală păcatele” au sens și sunt la locul lor. Dacă s-a împărtășit și n-a fost trăsnit de fulger, înseamnă că e în regulă. Dar dacă nici nu a venit, păcatele nu pot fi spălate automat, printr-un pomelnic. Mai ales dacă omul habar n-are că se face ceva pentru el, legat de Sfântă Împărtășanie.

Dar ceva s-a pierdut pe drum. Vine, de exemplu, o bunicuță la biserică. Scrie „pentru sănătate” toată familia și tot satul. Iar satul nici nu știe...

Se scot părticele din prescuri pentru ei, dar ei nu sunt acolo și nici nu aveau cum să fie. Bunicuța a scris pomelnicul ca să le fie bine și să nu le fie rău. Căci, nu-i așa, sănătatea e totul.

Dar ei … n-au venit…

Eu sunt pentru ca Biserica să găsească forme adecvate de viață duhovnicească. Să ne rugăm pentru ca să fie bine și să nu fie rău – da, se poate și se cuvine. Chiar și pentru sănătate. La urma urmei, la Hristos veneau mai ales pentru sănătate, iar învățătura Lui puțini o înțelegeau. Ascultau și ziceau:
– Cine poate asculta așa ceva? Ce cuvinte neînțelese spune Omul acesta?

Și noi avem rânduieli separate de slujbe care se potrivesc cu un astfel de format – te-deum-uri, acatistele, paraclisele, rugăciunile de cerere.

Dar în cadrul Liturghiei, Vecerniei și Utreniei, pomelnicele devin elemente cumva străine, mai ales atunci când nu sunt de față nici cei pentru care se roagă, nici cei care i-au pomenit.

Liturghia este orientată exclusiv spre împărtășire și mulțumire. Un bloc mare de pomeniri – sute sau mii de nume – nu se potrivește cu firul și sensul acestei slujbe.

Și, dacă mai punem la socoteală faptul că preotul nu are cum să citească fizic sute sau mii de nume fără să ,, rănească" sau fragmenteze Liturghia, devine și mai interesant.
În loc să se adâncească în slujbă, este distras de la esența ei și se roagă pentru ca cineva să aibă multă sănătate – sănătate care, oricum, nu garantează mântuirea…

Pomenirea în altar…?!?!

Avem noi vreo legătură între calitatea rugăciunii și geolocație?

De ce neapărat în Sfântul Altar și în blocul liturgic al slujbelor?

Vecernia – tema ei centrală este întoarcerea sufletului și a minții către crearea lumii de către Dumnezeu. În ea se preamăresc lucrările Ziditorului. Amintirea facerii lumii se împletește cu tema căderii lui Adam și cu chemarea la pocăință. „Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă” – această rugăciune este plină de dorul omului căzut după Dumnezeu și de nădejdea în mila Sa. Tema luminii este dominantă. Într-una dintre cele mai importante cântări – „Lumină lină” – Hristos Însuși este numit Lumină.

Utrenia – vestește începutul vremurilor evanghelice și așteptarea celei de-a Doua Veniri a lui Hristos. Prezența sau absența noastră la vecernie și utrenie vorbește si despre atitudinea noastră față de așteptarea lui Hristos euharistic la liturghie. Absența noastră de la slujbele vecerniei și utreniei vorbește si despre o întâlnire fărâmițată și incompletă cu Hristos. Știu.., pe toți ne interesează Parusia, acolo cu siguranță vom fi prezenți și disciplinați, însă dovada incontestabila a disciplinei noastre eshatologice este participarea fiecăruia la ciclul liturgic complet, nu pe bucăți !!!

Despre sensul Liturghiei, sper ca știm deja cu toții?!

 
Unde, în toate acestea, este sănătatea ca garanție a unei relații drepte și frumoase cu Dumnezeu???

Bineînțeles.

O să pomenim...
Dar măcar vino și tu !
Altfel nu e cinstit. Ai lăsat ,, țidula " și-ai plecat.
,, Roagă-te tu, părinte, că eu n-am timp" …

Teodor Ciurariu

Pomelnicul - cum trebuie scris şi care e rostul său

Când vin la biserică, mulţi oameni aduc la sfântul altar, ca o obişnuinţă, un pomelnic, unde scriu atât numele lor, cât şi ale celor pe care îi poartă în gând - rude, prieteni, cunoscuţi etc. De ajutor multora ar fi să cunoaşteţi câte ceva din importanţa acestui gest, aparent simplu, dar care are şi el regulile sale de alcătuire.

Se întâmplă ca un creştin să aducă la biserică un pomelnic şi să considere că a făcut tot ceea ce trebuia: va fi pomenit la biserică şi cu aceasta şi-a încheiat datoria sa, el nu mai are nimic de făcut.

În realitate, este nevoie şi de rugăciunea personală. Şi aici ar trebui să existe un pomelnic. Acesta - fie că este scris, fie că nu - este de dorit să cuprindă cât mai multe nume: de la cei apropiaţi din familie - soţ, soţie, copii, părinţi, bunici, naşi, prieteni - până la nefericiţii acestei lumi. Părintele Sofronie Saharov ne îndeamnă: „Când vă rugaţi, rugaţi-vă pentru toţi şi pentru fiecare. Şi adăugaţi: „Pentru rugăciunile lor, pentru rugăciunile lui, miluieşte-mă şi pe mine“. Astfel, puţin câte puţin, conştiinţa voastră se va lărgi“.

În pomelnicul ce urmează a fi dus la biserică se trec numai numele de botez ale celor pe care dorim să-i pomenim (Ioan, Ana, Elena). Nu se trec numele prescurtate sau poreclele. Se înţelege, numai oamenii pot fi trecuţi în pomelnic. Spun aceasta deoarece au fost cazuri în care cel care a alcătuit pomelnicul a considerat de cuviinţă să treacă şi numele câinelui la care ţinea foarte mult!

În cazul clericilor, numele este însoţit de denumirea treptei preoţeşti (de exemplu: „preotul Ioan“ sau „ieromonahul Varsanufie“, „diaconul Grigore“), la fel pentru monahi sau monahii (de exemplu: „monahia Olimpiada“). Cei vii vor fi grupaţi împreună, la fel cei adormiţi, menţionându-se deasupra fiecărui grup: vii sau adormiţi.

Pentru Taina Sfântului Maslu se aduc numai pomelnice pentru cei vii

La ce slujbe ale Bisericii sunt pomeniţi cei vii, şi la ce slujbe, cei adormiţi?

La Sfânta Liturghie se pomenesc atât viii, cât şi cei adormiţi - şi este bine ca orice creştin care aduce jertfă la altar să aibă pomelnic şi pentru cei vii şi pentru cei morţi, pentru că sunt situaţii în care sunt aduse pomelnice fie numai pentru cei vii, fie numai pentru cei morţi. Pentru Taina Sfântului Maslu se aduc numai pomelnice pentru cei vii. La fel şi pentru slujba Acatistului. Pomelnice numai cu numele celor adormiţi se aduc pentru slujba Parastasului.

Este bine să trecem în pomelnic necazurile, dorinţele noastre pentru care ne rugăm?

Cea mai mare parte a pomelnicelor care ajung la altar conţin şi însemnări legate de persoanele trecute acolo: în privinţa stării sau a dorinţelor acestora (bolnavi, necăsătoriţi, stăpâniţi de patima beţiei etc.) sau chiar adevărate istorisiri, încât o pagină întreagă cuprinde numai două nume, iar restul e povestire. Cred că cel mai bine este să fie scris numai numele de botez, eventual, cu însemnarea celor care sunt bolnavi sau într-o situaţie specială („Ioan bolnav“). E drept că uneori şi detaliile care însoţesc numele celor din pomelnic pot fi de folos, pentru că îi sunt de ajutor preotului pentru a realiza o raportare mai personală faţă de cei pomeniţi. Totuşi, ţinând cont că, de multe ori, astfel de amănunte nu sunt potrivite cu vieţuirea creştină (de pildă, se cere pedepsirea duşmanilor, ale căror nume sunt enumerate) sau sunt exagerate, cum spuneam, numele de botez este suficient. Dumnezeu ştie mai bine decât omul însuşi ce anume îi este acestuia de folos.

Nu pot fi trecuţi în pomelnic, la Sfânta Liturghie, cei de altă credinţă

Cei de altă credinţă pot fi trecuţi în pomelnic? Ei se pomenesc la vreo rugăciune a Bisericii?

Un bun creştin, un creştin autentic nu poate să nu se roage pentru întreaga lume, îmbrăţişându-i pe toţi în dragostea sa. Spre aceasta trebuie tins. Aşadar, nu numai pentru cei de altă credinţă se poate ruga, ci şi pentru toţi cei care, de obicei, sunt stigmatizaţi de societate pentru păcatele lor mari şi evidente. O poate face în rugăciunea sa, dar o poate face şi la slujba Sfântului Maslu, de pildă, a Acatistului, a Paraclisului, nădăjduind că mila lui Dumnezeu, atingându-le şi acestora sufletul, îi va mişca spre înnoirea vieţii.

Dar cei cuprinşi de diferite patimi (beţivi, fumători etc.) sau cei necununaţi? Dar sinucigaşii?

Da, există o slujbă a Bisericii unde se impune o exigenţă aparte în privinţa celor care sunt pomeniţi: este vorba de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Întrucât în cadrul Sfintei Liturghii sunt chemaţi la împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos numai cei care mărturisesc aceeaşi credinţă şi sunt într-o stare duhovnicească corespunzătoare (într-o stare de pocăinţă), nu pot fi trecuţi în pomelnic cei de altă credinţă (heterodocşi sau adepţi ai altor religii), vrăjitorii, descântătorii sau cei care sunt cunoscuţi ca trăind, persistând în păcate grave (ucidere, adulter etc.).

În cazul celor adormiţi, nu pot fi trecuţi în pomelnic cei care s-au sinucis pentru că, omorându-se, au refuzat darul vieţii primit de la Dumnezeu şi L-au refuzat pe Dumnezeu. Sfântul Nicodim Aghioritul numeşte sinuciderea treapta a douăsprezecea şi ultimă a păcatului. Nu pot fi trecuţi în pomelnic nici copiii morţi nebotezaţi sau pruncii avortaţi.

Sfântul Simeon al Tesalonicului spune şi de ce nu pot fi pomeniţi cei pe care i-am enumerat mai sus sau cei asemenea lor. La Sfânta Proscomidie, când sunt pomeniţi cei vii şi cei adormiţi, preotul scoate câte o părticică (miridă) pentru fiecare şi o aşază pe Sfântul Disc, acolo unde sunt aşezate: Sfântul Agneţ, care se va preface în Sfântul Trup al lui Hristos, miridele pentru Maica Domnului şi cele pentru sfinţi. Când, după prefacerea darurilor de pâine şi vin în Trupul şi Sângele Domnului, părticelele sunt puse în Sfântul Potir, acestea se unesc cu Sfângele Lui. Dacă persoana pomenită este în stare potrivită împărtăşirii (viaţă curată, stare de pocăinţă), primeşte în chip nevăzut împărtăşirea Duhului (în momentul în care pune miridele pentru vii şi adormiţi în Sfântul Potir, preotul rosteşte: „Spală, Doamne, păcatele celor care s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinţilor Tăi“); dacă are o viaţă păcătoasă şi nu se depărtează de păcat (dacă nu are stare de pocăinţă), atunci jertfa adusă îi va fi spre osândă. Aşadar, este nevoie de atenţie atât din partea celui care face şi aduce pomelnicul, cât şi din partea preotului.

În acelaşi timp, trebuie avut grijă ca nu cumva, oprindu-ne la respectarea exterioară a rânduielilor bisericeşti, să devenim justiţiari necruţători faţă de semenii noştri: să uităm adică de propriile păcate şi să le judecăm numai pe ale acestora - poate pentru simplul fapt că ale noastre sunt ascunse, în vreme ce ale semenilor sunt cunoscute lumii. Împlinirea rânduielilor bisericeşti se cade a fi făcută în duhul dragostei.

 http://www.doxologia.ro