Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
În biserică vom găsi şi mai multă linişte sufletească, bucurie mântuitoare şi tot în biserică ne pregătim sufleteşte pentru a primi cu vrednicie, pe cât este cu putinţă, Sfânta Împărtăşanie.rin cuvântul „biserică” înţelegem Trupul tainic al lui Hristos, adică obştea tuturor celor care cred în Hristos şi se împărtăşesc cu cele şapte Sfinte Taine; al doilea înţeles al cuvântului „biserică” este cel de lăcaş de închinare în care – pe sfânta masă sau prestol – se află permanent Sfânta Împărtăşanie, Dumnezeiescul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Tinda bisericii a slujit în vechime ca şcoală, iar Ceaslovul şi Psaltirea ca manuale – cărţi de şcoală.
În biserică trebuie să intrăm împăcaţi cu cei cu care ne-am certat. În multe parohii este obiceiul ca mai înainte de a merge să primească anafora sau să fie miruiţi, credincioşii îşi cer iertare unii altora, iar cei tineri merg la cei mai în vârstă şi le sărută mâna, cerându-şi iertare unii altora.
Privind biserica atât din afară, cât şi dinăuntrul ei, simţim că ne aflăm într-un loc cu totul sfânt; aceasta o mărturisim prin cuvintele din Ceaslov: „În biserica slavei Tale stând, în cer a sta ni se pare”, este o convingere a fiecăruia dintre noi atunci când ne aflăm cu inimă curată în Casa Domnului. Biserica este Casă a Domnului, pentru că locuieşte în ea euharistic Dumnezeu, adică în ea se află Trupul şi Sângele Mântuitorului – Sfânta Împărtăşanie.
Lăcaşul de rugăciune în care nu se află Sfânta Euharistie nu poate fi numit Casa Domnului.
Atunci când mergem la biserică, bineînţeles că trebuie să ne primenim şi trupeşte, adică să ne îmbăiem şi să ne îmbrăcăm cu haine curate. Curăţenia în biserică trebuie să fie asigurată prin purtarea de grijă a preotului, de către persoane anume rânduite, de regulă palamarul – angajat cu salariu sau voluntar, dar bine ar fi dacă curăţenia în biserică ar fi făcută, pe rând, de credincioşii parohiei, îndeosebi de credincioasele noastre, pornind cu cele care fac parte din comitetul parohial.
Curăţenia în sfântul altar trebuie făcută de un bărbat, cântăreţul sau pălimarul, iar curăţenia pe sfânta masă (sfântul prestol) numai şi numai de către preot. Sfeşnicele şi candela de pe sfânta masă pot fi curăţate de cântăreţ sau pălimar, dar sfintele vase vor fi curăţate şi aranjate, puse la locul lor, numai de preot.
În biserică participăm activ – fiecare după pregătire şi pricepere – cântând la strană sau citind Apostolul sau Cazania, Canoanele sau Psaltirea. Cântările Bisericii noastre, prin melodiile lor, ne înalţă sufleteşte, iar cuvintele lor ne luminează mintea întru cunoaşterea învăţăturii de credinţă.
În tradiţia Bisericii noastre, credinciosul ascultă slujba, oricât de mult timp ar dura, stând în picioare; cei bătrâni o ascultă stând în strană; ascultarea slujbei stând în picioare o cere respectul nostru faţă de Dumnezeu, de râvna noastră de a aduce o jertfă lui Dumnezeu şi prin osteneala trupului; în acest fel împlinim cuvântul apostolesc „slăviţi pe Domnul în duhul şi trupul vostru” (I Corinteni 6, 20). Osteneala aceasta ne întăreşte în strădania noastră de a bine plăcea lui Dumnezeu, un efort care nu oboseşte, ci ne întăreşte trupul.
Stând în picioare şi urmărind cu toată luarea-aminte cântările şi toate cele ce se petrec în sfânta biserică, lepădăm mult mai uşor din sufletele noastre grija cea lumească, grija care ne abate de la dragostea faţă de Dumnezeu şi de aproapele; nu este păcat să te îngrijeşti de cele necesare vieţii, ci este păcat să te preocupi în mod exagerat pentru agonisirea celor necesare vieţii; această binecuvântată grijă trebuie să o lepădăm la uşa bisericii.
În frământările noastre simţim nevoia de a cere ajutor cuiva, unei persoane care să ne dea o lămurire, o îndrumare cum este mai bine să facem ca să nu greşim sau să scăpăm de necazul care ne apasă; de mare folos ne sunt sfaturile date de cei îndreptăţiţi să o facă; petrecând clipă de clipă în sfânta biserică, aprinzând o lumânare pentru noi şi pentru semenii noştri, pentru părinţii şi fraţii noştri, dar mai ales să ne rugăm pentru duşmanii noştri.
În biserică vom găsi şi mai multă linişte sufletească, bucurie mântuitoare şi tot în biserică ne pregătim sufleteşte pentru a primi cu vrednicie, pe cât este cu putinţă, Sfânta Împărtăşanie.
În biserică s-a pregătit şi Maica Domnului începând de la vârsta de trei ani pentru a naşte cu trupul pe Cel fără de început, pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.
n biserică, lăcaşul de închinare, suntem botezaţi şi duşi spre închinare la patruzeci de zile după naştere; în biserică mergem în fiecare zi de sărbătoare; în biserică ne rugăm mai bine ca în oricare alt loc; în biserică ne împărtăşim cu Sfintele Taine; în biserică ascultăm cuvânt de învăţătură; în biserică ne sfinţim viaţa.
Tinda bisericii a slujit în vechime ca şcoală, iar Ceaslovul şi Psaltirea ca manuale – cărţi de şcoală.
În biserică trebuie să intrăm împăcaţi cu cei cu care ne-am certat. În multe parohii este obiceiul ca mai înainte de a merge să primească anafora sau să fie miruiţi, credincioşii îşi cer iertare unii altora, iar cei tineri merg la cei mai în vârstă şi le sărută mâna, cerându-şi iertare unii altora.
Privind biserica atât din afară, cât şi dinăuntrul ei, simţim că ne aflăm într-un loc cu totul sfânt; aceasta o mărturisim prin cuvintele din Ceaslov: „În biserica slavei Tale stând, în cer a sta ni se pare”, este o convingere a fiecăruia dintre noi atunci când ne aflăm cu inimă curată în Casa Domnului. Biserica este Casă a Domnului, pentru că locuieşte în ea euharistic Dumnezeu, adică în ea se află Trupul şi Sângele Mântuitorului – Sfânta Împărtăşanie.
Lăcaşul de rugăciune în care nu se află Sfânta Euharistie nu poate fi numit Casa Domnului.
Atunci când mergem la biserică, bineînţeles că trebuie să ne primenim şi trupeşte, adică să ne îmbăiem şi să ne îmbrăcăm cu haine curate. Curăţenia în biserică trebuie să fie asigurată prin purtarea de grijă a preotului, de către persoane anume rânduite, de regulă palamarul – angajat cu salariu sau voluntar, dar bine ar fi dacă curăţenia în biserică ar fi făcută, pe rând, de credincioşii parohiei, îndeosebi de credincioasele noastre, pornind cu cele care fac parte din comitetul parohial.
Curăţenia în sfântul altar trebuie făcută de un bărbat, cântăreţul sau pălimarul, iar curăţenia pe sfânta masă (sfântul prestol) numai şi numai de către preot. Sfeşnicele şi candela de pe sfânta masă pot fi curăţate de cântăreţ sau pălimar, dar sfintele vase vor fi curăţate şi aranjate, puse la locul lor, numai de preot.
În biserică participăm activ – fiecare după pregătire şi pricepere – cântând la strană sau citind Apostolul sau Cazania, Canoanele sau Psaltirea. Cântările Bisericii noastre, prin melodiile lor, ne înalţă sufleteşte, iar cuvintele lor ne luminează mintea întru cunoaşterea învăţăturii de credinţă.
În tradiţia Bisericii noastre, credinciosul ascultă slujba, oricât de mult timp ar dura, stând în picioare; cei bătrâni o ascultă stând în strană; ascultarea slujbei stând în picioare o cere respectul nostru faţă de Dumnezeu, de râvna noastră de a aduce o jertfă lui Dumnezeu şi prin osteneala trupului; în acest fel împlinim cuvântul apostolesc „slăviţi pe Domnul în duhul şi trupul vostru” (I Corinteni 6, 20). Osteneala aceasta ne întăreşte în strădania noastră de a bine plăcea lui Dumnezeu, un efort care nu oboseşte, ci ne întăreşte trupul.
Stând în picioare şi urmărind cu toată luarea-aminte cântările şi toate cele ce se petrec în sfânta biserică, lepădăm mult mai uşor din sufletele noastre grija cea lumească, grija care ne abate de la dragostea faţă de Dumnezeu şi de aproapele; nu este păcat să te îngrijeşti de cele necesare vieţii, ci este păcat să te preocupi în mod exagerat pentru agonisirea celor necesare vieţii; această binecuvântată grijă trebuie să o lepădăm la uşa bisericii.
În frământările noastre simţim nevoia de a cere ajutor cuiva, unei persoane care să ne dea o lămurire, o îndrumare cum este mai bine să facem ca să nu greşim sau să scăpăm de necazul care ne apasă; de mare folos ne sunt sfaturile date de cei îndreptăţiţi să o facă; petrecând clipă de clipă în sfânta biserică, aprinzând o lumânare pentru noi şi pentru semenii noştri, pentru părinţii şi fraţii noştri, dar mai ales să ne rugăm pentru duşmanii noştri.
În biserică vom găsi şi mai multă linişte sufletească, bucurie mântuitoare şi tot în biserică ne pregătim sufleteşte pentru a primi cu vrednicie, pe cât este cu putinţă, Sfânta Împărtăşanie.
În biserică s-a pregătit şi Maica Domnului începând de la vârsta de trei ani pentru a naşte cu trupul pe Cel fără de început, pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.
