"Sa presupunem ca au intrat intr-o casa mare, cu multe lucruri, unelte, vase, doi oameni: unul cu vederea buna, iar altul bolnav de ochi. Cel ce nu poate vedea totul va spune ca in casa nu sunt decat dulapuri, paturi, scaune, mese si altele pe care le-a identificat nu atat cu ochii, cat pipaindu-le. Dimpotriva, cel cu ochi sanatosi vede chiar si cele mai ascunse lucruri si spune ca in acea casa sunt multe si nenumarate alte lucruri mici. Acestea, daca ar fi stranse gramada, ar egala sau ar intrece prin multimea lor pe cele putine, pe care le pipaie cel cu vederea slaba. Asa sunt sfintii, care sunt, ca sa zic asa, vazatori. Ei, avand cea mai mare dorinta de desavarsire, chiar pe acelea pe care ochii intunecati ai mintii noastre nu le vad, le surprind in ei repede si le osandesc foarte aspru. Cei ce nu si-au patat constiinta cu nici cel mai mic pacat, tot asa cum se vede bine un neg pe o piele alba ca zapada, se socotesc plini de multe pete [...]. Dimpotriva, cei care isi acopera ochii inimii lor cu vesmantul gros al patimilor si, potrivit cuvantului Mantuitorului, "vad fara sa vada si aud fara sa auda si sa inteleaga" (Mt. 13, 13) abia daca vad in adancul inimii lor pacatele mari si aducatoare de moarte; cum ar putea ei sa vada cum se strecoara gandurile vinovate sau acele porniri ascunse si necurate ale desfranarii, care atata mintea prin usoare si viclene ispite. Ei nu pot sa-si priveasca cu vedere limpede robia sufletului lor". (Sfantul Ioan Casian)
,,Nedrepţii se vor nedreptăţi veşnic, dar cei care primesc fără să cârtească şi cu bucurie, nedreptatea, se vor veseli veşnic.... La fel este şi cu cel care ne face o nedreptate. Trebuie să îl iubim şi să îi fim recunoscători pentru că el ne face mai bogaţi pentru veşnicie". (Cuviosul Paisie Aghioritul
Drumul Crucii
Faceți căutări pe acest blog
miercuri, 25 iulie 2012
Vederea pacatelor
"Sa presupunem ca au intrat intr-o casa mare, cu multe lucruri, unelte, vase, doi oameni: unul cu vederea buna, iar altul bolnav de ochi. Cel ce nu poate vedea totul va spune ca in casa nu sunt decat dulapuri, paturi, scaune, mese si altele pe care le-a identificat nu atat cu ochii, cat pipaindu-le. Dimpotriva, cel cu ochi sanatosi vede chiar si cele mai ascunse lucruri si spune ca in acea casa sunt multe si nenumarate alte lucruri mici. Acestea, daca ar fi stranse gramada, ar egala sau ar intrece prin multimea lor pe cele putine, pe care le pipaie cel cu vederea slaba. Asa sunt sfintii, care sunt, ca sa zic asa, vazatori. Ei, avand cea mai mare dorinta de desavarsire, chiar pe acelea pe care ochii intunecati ai mintii noastre nu le vad, le surprind in ei repede si le osandesc foarte aspru. Cei ce nu si-au patat constiinta cu nici cel mai mic pacat, tot asa cum se vede bine un neg pe o piele alba ca zapada, se socotesc plini de multe pete [...]. Dimpotriva, cei care isi acopera ochii inimii lor cu vesmantul gros al patimilor si, potrivit cuvantului Mantuitorului, "vad fara sa vada si aud fara sa auda si sa inteleaga" (Mt. 13, 13) abia daca vad in adancul inimii lor pacatele mari si aducatoare de moarte; cum ar putea ei sa vada cum se strecoara gandurile vinovate sau acele porniri ascunse si necurate ale desfranarii, care atata mintea prin usoare si viclene ispite. Ei nu pot sa-si priveasca cu vedere limpede robia sufletului lor". (Sfantul Ioan Casian)
Labels:
PILDE
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!
Arhivă blog
-
▼
2012
(135)
- ► septembrie (9)
-
►
2014
(212)
- ► septembrie (21)
-
►
2017
(172)
- ► septembrie (16)
-
►
2018
(178)
- ► septembrie (15)
-
►
2020
(323)
- ► septembrie (9)
-
►
2021
(234)
- ► septembrie (9)
-
►
2022
(277)
- ► septembrie (32)
-
►
2023
(253)
- ► septembrie (22)
Lista mea de bloguri
"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Postări populare
-
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scr...
-
Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat ...
-
Pentru aceasta trebuie sa fii pregatit, adica spovedit de pacate. In timpul celor 9 zile, daca esti femeie nu trebuie sa ai ciclu. Daca i...