marți, 15 septembrie 2015

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-i cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

Sfantul Iosif cel Nou de la Partoș a fost ocrotitorul si Mitropolitul Timisoarei , de aceea moastele Sfantului se află in Catedrala de la Timisoara ...In noaptea de 14 -15 septembrie 2015 la Catedrala Metropolitană a fost mare sărbătoare ..cateva mii de credinciosi si preoti au participat la slujbele inchinate Sfantului...de la Biserica noastră au participat PREOTII - Sfercoci Marius Lungoci Sorin, Petrovici Mihai  si cel mai tanăr si iubit de noi toti credinciosii Băran Florin ...





Cu umilinţă şi evlavie ne plecăm astăzi genunchii înaintea slavei Marelui Dumnezeu, Cel ce te-a mărit pe tine, Preasfinte Părintele nostru Iosife, şi prinos de cinstire şi de mulţumită îi aducem, pentru că ni te-a dăruit fierbinte rugător şi puternic ocrotitor în ceruri. Că tu, ca un izbăvitor ai fost trimis, de sus, dreptmăritorilor creştini din părţile Banatului, la vreme de strâmtorare; şi, ca un bun păstor şi părinte, cu dragoste şi cu înţelepciune, i-ai păstorit pe dânşii, chip de smerenie, de înfrânare şi de curăţie făcându-te tuturor, cu nevoinţele tale pustniceşti, cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunea. Pentru aceasta, încă mai-înainte de mutarea ta la veşnicele locaşuri, te-ai învrednicit de darul cel mai presus de fire al minunilor; cununa biruinţei s-a împletit ţie în ceruri, şi la cetele sfinţilor şi ale drepţilor, celor ce, de la începutul veacului, au bineplăcut lui Dumnezeu, te-ai adăugat. Iar nouă, pe pământ, ai binevoit a ne lăsa cinstitele tale moaşte, ca pe un izvor de daruri şi tămăduiri celor ce aleargă la tine cu credinţă. Drept aceea, şi noi acum, cu bucurie şi cu dragoste te lăudăm pe tine, sfinte ierarhe, şi cinstire de obşte făcându-ţi, cu evlavie sărutăm sfintele tale moaşte şi cu smerenie ne rugăm ţie: ocroteşte Biserica ta, ţara aceasta şi pe toţi cei ce cu credinţă şi cu dragoste cheamă într-ajutor numele tău cel sfânt. Şi ca unul ce stai înaintea feţei Ziditorului tuturor, îndrăznire având către Dânsul, ajută-ne cu mijlocirile tale şi roagă-L, părinte sfinte, milostiv să fie nouă, iertare de păcate să ne dăruiască şi de toată reaua întâmplare să ne izbăvească; credinţa cea dreaptă să o întărească; întărâtările eresurilor să le strice, cu puterea Preasfântului Său Duh; dragostea să o înmulţească; ura să o stingă; războaiele să le înlăture şi pacea a toată lumea desăvârşit să o întemeieze. Şi aşa, virtuţilor tale urmând, Sfinte Iosife, neîncetat să sporim în credinţă, în dragostea către Dumnezeu şi către aproapele şi în toată fapta cea bună, ca să ajungem toţi la limanul cel mult dorit al mântuirii. Şi, lăudând, până la sfârşitul veacului, pururea cinstită pomenirea ta, cu inimi curate să cântăm: Mărire Ţie, Dumnezeule, Cel mare şi minunat între sfinţi, în vecii vecilor. Amin

















++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA