PUTEREA BISERICII - SFINTELE TAINE SI RUGACIUNILE
Prefata
Fiecare imparatie din lumea aceasta se sprijina pe multe si diferite puteri: unele pe o viteaza armata, altele pe o inteleapta si cinstita organizatie, altele prin faima stiintei si a culturii, si in sfarsit, altele pe bogatiile naturale ale tinutului pe care-l ocupa: munti cu paduri si zacaminte de petrol, dealuri cu vii si livezi, campii manoase si ape cu pesti si altele de acest fel.
Biserica e si ea o imparatie nu numai cereasca, dar si pamanteasca. De aceea in chip firesc vine sa ne intrebam: in ce consta puterea acestei imparatii?
La toate acele puteri de mai sus, Biserica aduce pentru oameni si locuri, puteri si tarii de puteri neinchipuit de mari, din Ceruri. Si cu ele miruind cu haruri si binecuvantari pe toti, abia atunci se infatiseaza toate acestea cu imbelsugari de daruri si puteri care inalta pe oameni pana la Dumnezeu. Caci prin Biserica se revarsa de la Dumnezeu acele puteri ale harului.
Puterea Bisericii este puterea lui Dumnezeu! Ea lucreaza cu puterea Duhului Sfant, care este a treia persoana din Dumnezeire. Duhul Sfant este Domnul de viata Facatorul, Carele de la Tatal purcede, Cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si marit, Carele a grait prin prooroci.
Pe acest Duh Sfant Dumnezeu, noi nu l-am cunoscut pana la venirea Mantuitorului Hristos. De-atunci L-am si vazut in chip de porumbel, la botezul lui Hristos Domnul; in chip de limbi de foc la Pogorarea Duhului Sfant.
Si iarasi, cunoastem puterea si Darurile Lui din ceea ce a impartasit El Sfintilor Apostoli, dupa 50 de zile de la Pasti. Iata, din niste pescari fricosi si nestiutori, Duhul Sfant face propovaduitori ai lumii, infruntatori ai celor faradelege, plini de curaj pana la moarte, zelosi aparatori ai credintei si legii lui Hristos!...
De atunci lucreaza intr-una Duhul Sfant in lume asupra fiecarui crestin. La aceasta s-a gandit profetul Ioil, cand a spus: "Si va fi dupa aceasta (dupa venirea Mantuitorului), voi turna din Duhul Meu preste tot trupul si vor prooroci feciorii vostri si fetele voastre". (II 28).
Si darurile Duhului Sfant, pe care El le impartaseste lumii, acestea sunt:
1. Intelepciunea, prin care cunoastem voia lui Dumnezeu;
2. Intelegerea, prin care intelegem si credem in tainele lui Dumnezeu;
3. Sfatul, pentru a spori intru marirea lui Dumnezeu, cu ajutorul celor ce cred cu adevarat;
4. Taria prin care calcam ispitele si ramanem neclintiti in credinta;
5. Stiinta, prin care cunoastem legea lui Dumnezeu si toate celelalte stiinte, aducandu-le la izvorul Celui Atotintelept;
6. Modestia, spre a face voia lui Dumnezeu, fara a cauta la lauda oamenilor;
7. Temerea de Dumnezeu, spre a indeplini voia lui Dumnezeu cu bucurie, precum fiii implinesc voia parintilor.
Din toate acestea prea mari daruri, impartasite noua de Duhul Sfant, rasar rodurile fericite, care ne mantuie sufletul cu adevarat: dragostea, bucuria, pacea, rabdarea, bunatatea, blandetea, infranarea poftelor.
In cele ce urmeaza voi arata prin ce mijloace ne comunica Biserica aceste mari Daruri ale Duhului Sfant Dumnezeu.
Pentru a treia oara repet in cele scrise pana aici: Puterea Bisericii este puterea lui Dumnezeu. Caci Acel ce a facut lumea o si tine si o si ingrijeste. Pe om, faptura cea mai aleasa, facuta dupa chipul si asemanarea Creatorului Sau, l-a dat in grija Bisericii, care sa-l creasca sufleteste si sa-l calauzeasca spre Dumnezeu.
Sfanta Biserica isi indeplineste cu sfintenie si mare silinta aceasta lucrare, inca de-acum 2000 de ani si ea va continua aceasta pana la sfarsitul veacurilor. Lucrarea ei este lucrarea lui Dumnezeu Insusi. Si lucrarea ei de sfintenie si mantuire a sufletului omenesc o savarseste prin anumite slujbe sfinte, care au putere sa coboare asupra crestinului pe Duhul Sfant Dumnezeu, impartasindu-i darurile pomenite mai sus.
Si bine e sa cunoasca crestinul ca numai acest chip de mantuire are pe lume: Tainele Bisericii noastre sfinte. Caci Hristos Domnul este Acela care marturiseste urmatoarele: "De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va intra intru Imparatia lui Dumnezeu! (Ioan III, 5). Apoi iarasi: "De nu veti manca Trupul Fiului omenesc si de nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata intru voi". Ori acestea singura Biserica le lucreaza si poate sa le impartaseasca crestinului. Lucrarile sfinte ale Bisericii le vedem, le primim, le simtim; odata insa cu savarsirea lor se mai petrece ceva tainic, nevazut: Duhul Sfant Dumnezeu se pogoara asupra crestinului si ii impartaseste mantuirea, o viata noua.
Pentru aceasta, acelor lucrari ale Bisericii li s-a dat numele de Taine; la savarsirea lor se petrece ceva ascuns, necuprins cu mintea. Aceste minunate lucrari, pe care le savarseste Biserica, sunt asezate de intemeietorul ei, de Hristos Iisus Dumnezeul nostru, si ele sunt in numar de sapte.
Tainele raspund la trebuintele cele mai principale din viata omului si crestinul le primeste in cele mai insemnate momente din viata lui ca om si ca madular al societatii din care face parte. Asa, crestinul, ca om, care urmareste mantuirea sufletului si unirea lui cu Dumnezeu, trebuie sa primeasca urmatoarele Sfinte Taine: Botezul, Ungerea cu Sf. Mir, Spovedania, Impartasania si Sf. Maslu. Ca madular al societatii trebuie sa primeasca Taina sfanta a Nuntii - si daca are o chemare si o pregatire anume, Taina sfanta a Preotiei.
Nazuinta crestinului, dorinta lui arzatoare e sa se indrepte spre Biserica lui Dumnezeu si cu silinta mare si vrednicie sa se impartaseasca cu prea curatele ei Taine "spre iertarea pacatelor si spre viata de veci".
Pacat mare face crestinul care a rarit ducerea la biserica si folosirea Sf. Taine. O spunem aceasta cu toata durerea noastra sufleteasca. Pentru bunul indemn insa, vom cauta sa lamurim ceva mai amanuntit puterea si folosul pentru crestini, a fiecarei Sf. Taine in parte. Aceasta mai ales, din pricina ca se gasesc unii care, parasindu-si legea sfanta si Biserica strabunilor nostri, nesocotesc aceste Sfinte Taine mantuitoare de suflet.
Omul, ca sa poata ajunge madular al Bisericii lui Hristos, trebuie, mai intai de toate, sa primeasca Sf. Taina a Botezului. Botezul este usa prin care se intra in aceasta Imparatie a Bisericii. Si el da dreptul crestinului sa se poata impartasi si cu celelalte Taine ale Bisericii. Mantuitorul, dupa ce a inviat din morti, dupa ce a savarsit rascumpararea din pacat, cu Sfantul Sau Sange, implinindu-se vremea sa impartaseasca oamenilor si darurile Sf. Duh, se arata apostolilor si le spuse: "Datu-Mi-s-a toata puterea in cer si pe pamant, drept aceea, mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sf. Duh"... (Matei 28, 19).
Iata asezarea sfanta prin care se comunica Bisericii puterea lui Dumnezeu, iar Biserica o impartaseste crestinului pentru mantuire. Botezul il savarseste Biserica, dupa porunca cea sfanta, prin afundarea in apa de trei ori in numele Sf. Treimi: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Prin aceasta lucrare se impartaseste celui botezat Harul lui Dumnezeu care curata pe cel botezat de pacatul stramosesc si de toate pacatele savarsite pana in acea clipa; il indrepteaza, il sfinteste, il face vrednic madular al Bisericii lui Hristos.
Precum se poate vedea, Botezul e inceputul mantuirii noastre. Domnul nostru Iisus Hristos, spune: "De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va intra intru Imparatia lui Dumnezeu" (Ioan III, 5).
Pentru aceasta a si poruncit El apostolilor sai, ca sa propovaduiasca Evanghelia la toata faptura, adaugand urmatoarele: "Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi" (Marcu XVI, 16). Din acestea putem pricepe silinta si grija cea neadormita pe care trebuie sa o avem pentru implinirea si primirea acestei Sf. Taine. Pentru aceasta de mici, din fasa, ne botezam. In felul acesta s-a savarsit si inainte de Domnul Hristos cu botezul preinchipuit: taierea imprejur, pe care o primea ebreul la 8 zile dupa nastere si pe care Insusi Iisus Hristos l-a primit intocmai.
Sf. Apostol Pavel ne incredinteaza de aceasta: "In El ati fost taiati imprejur nu cu taiere imprejur facuta de mana, ci cu taierea imprejur a lui Hristos, in dezbracarea de trupul poftelor firii noastre pamantesti". (Coloseni II, 11). Mantuitorul mustra pe Apostoli cand opresc mamele sa-si aduca copiii la El pentru binecuvantare: "Lasati copiii sa vina la Mine, ca unora ca acestora li se cuvine Imparatia lui Dumnezeu". Intocmai au facut apoi si Sf. Apostoli, botezand copiii.
Si Doamne, unii dintre cei iesiti din randul nostru, in asa hal de ratacire au cazut, ca leapada aceasta Sf. Taina, spunand ca omul sa se boteze cand va fi mare, si nu la biserica. Cu aceasta gresita socotinta ies din randul crestinilor si trec in acela al ratacitilor, pe care numai osanda ii asteapta! Hristos Domnul ne spune, sa fim gata - cu sufletul - in orice clipa, caci nu se stie ziua, nici ceasul de chemare a noastra de aicea; si cum copilul poarta si el pacatul stramosesc, este de absoluta nevoie sa se boteze. (Rom. V, 12-18). Sa nu ne boteze Biserica? Dar cine? Niste lepadati de lege? Sa nu ne botezam la biserica? Dar unde? Cine stapaneste puterea lui Dumnezeu aicea pe pamant, decat Biserica Lui? Pentru aceasta, stramosii nostri, dupa invatatura cea sfanta, ne-au lasat mostenire traditiunea sfanta, de a ne boteza la biserica, indata ce vedem lumina zilei.
Sfanta Taina a Ungerii cu Sfantul Mir
Prin botez omul se invredniceste a se face madular al Bisericii lui Hristos. Aceasta e o fericire nu numai pentru cel botezat, dar si pentru Biserica, pentru care ea si dantuieste atunci, cantand noului botezat, "in Hristos v-ati si imbracat". Cum firea omeneasca este slaba si supusa pacatului, Biserica drept ajutor, indata dupa Botez, mai impartaseste crestinului inca un Dar, care sa-l imputerniceasca in lupta ce are de dus contra diavolului si a pacatului - ungandu-l cu Sf. Mir.
Acest Sf. Dar s-a facut cunoscut lumii in ziua 50-a dupa Invierea Domnului, - cand s-a coborat in forma de limbi de foc peste Apostolii Domnului. Iar ei, la randul lor, indatorati sa-l impartaseasca lumii, au ales persoane anume, cu vrednicie, Episcopii - care, mai la inceput, prin punerea mainilor asupra cuiva si, mai pe urma, prin ungerea cu Sf. Mir, pogorau acel Sf. Dar, trimis noua de la Tatal, prin mijlocirea Fiului Sau.
Lucrarea aceasta o savarseste Biserica astazi asupra noului botezat, ungandu-l cu Sf. Mir, la fata, crucis, apoi la ochi, gura, urechi, precum si madularele trupului, la incheieturi, in semnul crucii, zicand: "Pecetea Darului Sfantului Duh, Amin". Aceasta ungere, Biserica nu o mai repeta asupra aceleiasi persoane in toata viata, afara doar cand crestinul ar pleca si apoi s-ar reintoarce iarasi la credinta de care el se lepadase. Se mai ung cu Sf. Mir regii ortodocsi la incoronare.
Sf. Mir e untdelemn de prima calitate, fiert cu multe aromate, si sfintit la noi de toti Arhiereii Bisericii Ortodoxe Romane. Aceasta Sfanta Taina este asezata de Insusi Mantuitorul Hristos, care, mijlocind de la Tatal trimiterea Duhului Sfant peste Apostoli, le-a poruncit si lor, la rand, sa o savarseasca asupra crestinilor, fara incetare, pana la sfarsitul veacurilor.
"Atunci Petru si Ioan au pus mainile peste ei, si aceia "au primit Duhul Sfant", (Fap. Ap. 8,17), si prin ungere: "Dar voi ati primit ungerea din partea Celui Sfant si stiti orice lucru". (I, Ioan II, 20). Aceasta Sfanta Taina este de o covarsitoare trebuinta pentru crestin, caci Duhul Sfant este Cel care lumineaza mintea, intareste voia pentru intelegere, savarsirea si marturisirea adevarurilor de credinta si pentru propasirea in toate cele bune; ii da apoi taria de a ramanea vrednic madular al Bisericii.
Sfanta Taina a Pocaintei
Prin Botez, care e usa prin care omul intra in Biserica, noul increstinat se izbaveste de pacatul stramosului Adam, pacat care adusese urgia lui Dumnezeu asupra urmasilor primelor fapturi. Cum firea omeneasca, mostenind gandul spre pacat al celui dintai gresit, pacatuieste si el, pentru care are nevoie inca de un mijloc, care, ca un al doilea botez, sa-i poata sterge pacatele savarsite, sa-l impace iarasi cu Dumnezeu.
Mantuitorul Hristos, Atoate-Stiutorul, a si oranduit, dupa botez, inca un mijloc - o Taina Sfanta - pentru crestinul cazut in pacat, dar care e cu dor de indreptare. Aceasta Taina Sfanta o numim Pocainta, sau Marturisirea pacatelor, care, prin lucrarea ce savarseste, precum am scris mai sus, este ca un al doilea Botez. Pe cel dintai Botez il primim, in cele dintai zile ale vietii noastre, prin mijlocirea nasului; pe acesta de-al doilea trebuie sa-l dorim, sa-l urmarim singuri cu silinta si cu staruinta, cu dor de indreptare si impacare cu Dumnezeu. Si Sfanta Biserica, prin preotii ei, cu porunca si puterea de la Mantuitorul, dezleaga - daca este cazul - pe crestin de pacatele savarsite si marturisite.
"Orice veti lega pe pamant, va fi legat si in cer", - fagaduieste si imputerniceste Mantuitorul pe Apostoli. Pe temeiul acestei binefaceri a lui Dumnezeu si al puterii Bisericii Sale, crestinul care a pacatuit se indreapta spre aceasta Sfanta Taina cu inima infranta si smerita, plina de cainta si dor de indreptare si marturiseste preotului duhovnic in auz, si pe nume, pacatele savarsite. Iar preotul, prin puterea si mandatul dat lui de catre Intemeietorul acestei Sfinte Taine, tot in auz, da urmatoarea dezlegare crestinului ce s-a pocait: "Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu darul si cu indurarile iubirii sale de oameni, sa te ierte pre tine si sa-ti lase toate pacatele. Si eu nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este data de sus, te iert si te dezleg de toate pacatele tale, in numele Tatalui, si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin!”.
Intelegem ca o lucrare asa de mare, cu urmari asa de fericite pentru acela care o primeste, nu se savarseste cu usurinta, ci cu anumite conditiuni si din partea savarsitorului Tainei, cum si a celui care o primeste. Cel dintai, sa indreptateasca si sa pretuiasca marele Dar ce impartaseste crestinului prin povatuirea si trezirea la viata curata a aceluia care vine la Pocainta, dupa care sa aplice canonul;
Cel de al doilea, sa merite acel Dar sfant: a) prin o cainta cu lacrimi pentru pacatele savarsite; b) o hotarare nestramutata ca nu va mai repeta, in fapta ca si in gand pacatele marturisite; c) o credinta tare in indurarea lui Dumnezeu; d) ramanand obligat sa indeplineasca, pana la impartasire, Canonul dat de preotul duhovnic. Iata un minunat chip de mantuire a crestinului: Marturisirea pacatelor! Intelegem dar de ce ratacitii si vrajmasii credintei vor sa ne rapeasca acest mijloc de mantuire. Caci sufletul omenesc, innegrit cu pacatele, fara mijloace de mantuire si de impacare cu Dumnezeu, ajunge in starea indracitului de care face pomenire Sf. Evanghelie: o primejdie pentru semeni si neamul lui; - si doar la aceasta tintesc acesti rataciti (adventisti, evanghelisti....), care sunt arvoniti in slujba de vrajmasi ai Bisericii si Tarii noastre.
Taina Sfintei Impartasanii
Iata acum a venit randul sa scriu despre Sf. Taina a Tainelor, despre Sf. Impartasanie. Toate celelalte Sf. Taine despre care am scris si acele asupra carora voi mai scrie, impartasesc crestinului care le primeste, Harul sfintitor; impartasania insa indulceste pe crestin cu insusi Trupul si Sangele Domnului, pe care Biserica il da sub forma painii si a vinului, prefacut in chip tainic!
Caci minune mare este sa poti, tu crestine, impartasindu-te, sa mananci Trupul si sa bei Sangele Domnului! Si asa este! Ne-o spune Fiul lui Dumnezeu: "Cela ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, petrece in Mine si Eu in el". (Ioan, 6, 34).
Si crestinul simte minunea; pentru aceasta se apropie de impartasanie cu mare grija si cutremurare, si numai dupa ce s-a pregatit anume prin Sf. Taina a Pocaintei. Cand Mantuitorul a serbat Pastile cu ucenicii Sai, la Cina cea de Taina, a luat painea, a binecuvantat-o, a frant-o si a dat-o ucenicilor, zicand: "Luati, mancati, acesta este Trupul Meu". Si luand si paharul si binecuvantandu-l, l-a dat lor, zicand: "Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu al legii celei noi, care se varsa pentru multi spre iertarea pacatelor!" (Mat. 26, 26). Dupa aceasta inca a poruncit: "Aceasta sa o faceti spre pomenirea Mea". Si sa stiti: "ca ori de cate ori veti manca painea aceasta si veti bea paharul acesta, moartea Domnului vestiti, pana cand va veni", adica pana la Judecata de Apoi, pana la sfarsitul lumii.
Sfintii Apostoli, urmatori acestei porunci, indata dupa Invierea si Inaltarea Invatatorului lor, se adunau, binecuvantau painea si vinul, frangeau apoi painea si cu ea si cu vinul binecuvantat, impartaseau pe binecredinciosii de fata, spre pomenirea Mantuitorului. Aceasta lucrare de sfintire a trecut asupra Bisericii, care pana astazi si cat va fi lumea, prin slujitorii ei, preotii o implinesc intocmai la slujba dumnezeiestilor Liturghii din Duminici si Sarbatori si oricand savarsesc aceasta Sfanta slujba. Se sfinteste si se preface prin rugaciunile catre Dumnezeu si prin puterea Lui, painea pregatita anume si vinul din sf. potir, si le da credinciosilor spre impartasire.
Folosul acestei Sf. Taine, pentru crestin, este nepretuit de mare: i se iarta pacatele, se apropie intru totul de Dumnezeu, se face vrednic de dreptatea Lui.
Sa luam aminte, ca fara aceasta impartasire cu Sf. Trup si Sange al Domnului, nu putem avea viata intru El, si nu putem fi nici mostenitori ai vietii de veci: "De nu veti manca Trupul Fiului omului si de nu veti bea Sangele Lui, nu veti avea viata intru voi. Acela ce mananca Trupul Meu si bea sangele Meu, are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua cea de apoi"... (Ioan, 6, 47).
Ca urmare, sa se cerceteze fiecare de s-a impartasit la vreme si cu vrednicie de aceasta Sf. Taina. Zic cu vrednicie, pentru ca sunt unii crestini care nu se pregatesc cu adevarat pentru a primi aceasta Taina. In cazul acesta ei nu se impartasesc spre mantuire, ci spre osanda.
Sf. Apostol Pavel spune: sa se ispiteasca omul, "pe sine si asa din paine sa manance si din pahar sa bea. Ca cel ce mananca si bea cu nevrednicie, judecata lui isi mananca nesocotind Trupul Domnului". (I Cor. XI, 28). Iar o porunca a Sf. Biserici, spune sa nazuim cu mare silinta, grija si pregatire a ne impartasi in toate cele patru posturi de peste an; aceasta, pentru ca nu ne cunoastem ziua, ceasul cand sufletul ni se va cere Sus. De aceea e bine sa fim pregatiti oricand.
Daca in Sf. biserici se petrece acea minune mare, ca la slujbele ei din Duminici si Sarbatori, Hristos Domnul, in fiinta se pogoara si inca se poate da prin impartasanie, ca hrana duhovniceasca, ferice de acei crestini care sunt de fata atunci acolo, si inca mai fericiti sunt aceia care iau parte la acel ospat dumnezeiesc.
Ce putem insa, zice de acei rataciti care s-au lepadat de Biserica lui Dumnezeu?
Doamne, cum vor scapa de mania care-i asteapta pe acesti lucratori ai nedreptatii?! Cum au putut ei a se lepada de impartasirea cu Hristos Domnul pe care nu o poti gasi decat in Sf. Taina a Impartasaniei, pe care ei o nesocotesc!
Auzim insa, ca si ei se impartasesc!!! impartasania lor insa e paine si vin, iar nu Sf. Trup si Sange al Domnului. De aceea plangem de mila lor si ne rugam bunului Dumnezeu pentru intoarcerea lor in Staulul mantuirii, care e Biserica lui Dumnezeu, singura impartasitoare de Dumnezeu.
Sfanta Taina a Nuntii
Dumnezeu, pentru slava numelui Sau, dupa ce a facut toate cele ce vedem si nu le vedem - in cer si pe pamant - in urma, ca o incoronare a lucrului mainilor Lui, a facut pe om dupa chipul si asemanarea Sa - pe stramosul nostru Adam.
Dupa o clipa Dumnezeu a zis: "Nu este bine sa fie omul (barbatul) singur" - iar dupa ce a facut pe femeie i-a binecuvantat pe amandoi zicand: "Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l stapaniti". (Facerea, I, 28).
Urmatori sfintei asezari dumnezeiesti, barbatul cu femeia si astazi se insotesc, in traiul lor de pe pamant, cerand de la Dumnezeu, prin Biserica, binecuvantarea unirii lor. Biserica savarseste atunci asupra tinerei perechi, Taina mare si sfanta: Nunta.
La savarsirea acestei Sf. Taine, harul Duhului Sfant se pogoara asupra tinerilor si le intareste cuvantul cel grait de dansii, sfinteste gandul si inima pentru traiul cel dimpreuna nedespartit, pentru toata viata, cu scopul de a da nastere la copii si a-i creste in duhul legii noastre crestinesti.
Mantuitorul Insusi a cinstit in chip deosebit nunta din Cana Galileii, luand parte la ea si prefacand apa in vin. Apoi cand fariseii, cu gandul de a-L ispiti, Il intreaba daca se cade ca barbatul sa-si lase femeia, El raspunde: "Ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta". Iar Sf. Apostol Pavel zice: "Taina aceasta este mare, iar eu zic in Hristos si in Biserica". (Efeseni V, 32). Ce minune este dar aceasta Sf. Taina!
1. Harul Duhului Sfant care se impartaseste tinerilor, sfinteste casatoria: "Cinstita sa fie nunta intru toate si patul nespurcat". (Ebrei, 13, 14).
2. Intareste legatura dintre barbat si femeie, ca si unirea lui Hristos cu Biserica - si pentru totdeauna: "Ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta";
3. Da sotilor putere de a-si implini obligatiunile ce si-au luat, casatorindu-se: barbatul de a-si iubi femeia, cum a iubit Hristos Biserica, iar femeia de a se supune barbatului intru toate, precum se supune lui Hristos Biserica. (Efeseni, V, 24).
Odata casatoria incheiata de catre autoritatea civila si binecuvantata de Biserica, ea ramane ca o putere de viata si cei casatoriti trebuie sa ramana impreunati in tot traiul lor de pe pamant. Mantuitorul Hristos, care a asezat aceasta Taina sfanta a Nuntii, ne spune lamurit adevarul de mai sus. Iata cum odata, fariseii l-au intrebat: Se cade omul sa-si lase femeia pentru fiece pricina? La care El a raspuns: N-ati citit, ca Cel care i-a facut de la inceput, barbat si femeie i-a facut? Si adauga: pentru aceea va lasa omul pe tatal si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup! Asa incat nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta".
La aceasta fariseii cautara a se indreptati: Pentru ce dara Moise a randuit sa-i dea carte de despartire si s-o lase?" Dar Iisus le-a raspuns: "Moise, dupa invartosarea inimii voastre v-a dat voie sa va lasati femeile, dar din inceput n-a fost asa". (Matei, 19, 38).
Intelegem dar, frate crestine, ca traiul dimpreuna al barbatului cu femeia nu poate sta fara binecuvantarea Bisericii, si odata blagoslovit, ramane pentru toata viata.
Taina Sfantului Maslu
Stramosul nostru Adam, gresind amar fata de Dumnezeu, a fost blestemat, iar acel blestem i-a adus osanda sufleteasca - pierzand raiul desfatarii si al fericirii de veci - apoi durere si chin trupesc: "intru sudoarea fruntii tale iti vei castiga hrana de toate zilele", i se spune lui Adam; iar Evei, "intru dureri vei naste fii!". Intru intarirea acestui adevar Sf. Apostul Pavel, cu durere scrie Romanilor: "Plata pacatului este moartea" (VI, 23). Iar Biserica, de asemenea marturiseste: "Pentru pacatele mele cele multe mi se bolnaveste trupul, si slabeste si sufletul meu".
Observam noi insine ca bolile trupului, in cele mai multe cazuri, sunt o urmare a pacatelor noastre zilnice. Mantuitorul Hristos, venind pentru ridicarea acestui blestem al pamantenilor, a urmarit mantuirea omului in intregul lui (trup si suflet); o vedem aceasta din multele minuni savarsite de el asupra norodului in suferinte. Da apoi putere Apostolilor: "sa vindece toata boala si neputinta intru norod".
Sfintii Apostoli, urmand pilda Mantuitorului intru implinirea mandatului incredintat, vindeca bolile trupesti, ungand cu untdelemn pe cei in suferinte, ori numai atingandu-se de ei. Scoteau multi draci si ungeau cu untdelemn pe multi bolnavi si se vindecau". (Marcu VI, 12-13). Vedem dar ca Mantuitorul a oranduit pentru ridicarea suferintelor trupesti ale crestinului, o Taina, si anume: Taina Sf. Maslu, pe care Biserica dintru inceput o savarseste la capataiul celor suferinzi. Si ea si indeamna pe crestini, prin gura Sf. Apostol Iacov, sa foloseasca acest mijloc de tamaduire a bolilor trupesti. "De este bolnav cineva dintre voi sa cheme pe preotii bisericii, sa se roage pentru dansul ungandu-l cu untdelemn sfintit intru numele Domnului. Si rugaciunea credintei va mantui pre cel bolnav si-l va ridica pre dansul Domnul si de va fi facut pacate i se vor ierta lui". (Iacov, V, 14).
Prin urmare, observam ca doua mari foloase dobandeste crestinul prin savarsirea Sfantului Maslu, 1) Dumnezeu il ridica din patul durerii, vindecandu-i boala trupeasca; 2) Iertarea pacatelor care le-a savarsit pana atunci. Se intelege, este la voia lui Dumnezeu sa-l tamaduiasca ori nu, pe crestinul suferind; legea mortii nu poate fi ridicata din lume, in schimb insa, prin savarsirea Sf. Maslu, bolnavul prinde curaj sa rabde boala mai departe fara cartire si sa moara crestineste. Multi insa, se vindeca.
In ce priveste iertarea pacatelor, bolnavul sa primeasca intai taina pocaintei, caci aceasta este Taina anume pentru iertarea pacatelor.
Bine stiind toate acestea, Biserica noastra indeamna pe fiii ei, ca atunci cand suferintele ii incearca, sa cheme pe preotii bisericii sa se roage pentru ei, pentru ca intr-adevar sa se izbaveasca de dureri si chinuri atat in aceasta viata, cat si in cea care va sa vina.
Sfanta Taina a Preotiei
Pe toate cele sase Taine, despre care am scris mai sus, Biserica le impartaseste crestinului prin slujitorii ei: episcopi si preoti. Ei sunt trimisii si alesii lui Dumnezeu, desi traiesc intre pamanteni si sunt dintre ei. Preotia e apostolia incredintata ucenicilor lui Hristos Domnul, de El Insusi. Ea cuprinde puterea de a invata Cuvantul Domnului, de a savarsi si Sf. Taine, si de a conduce turma cea cuvantatoare.
Chiar in ziua Invierii, Hristos Domnul, intrand prin usile incuiate, in casa in care stau ascunsi de frica jidovilor Sfintii Apostoli, a suflat asupra lor si a zis: "Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele, iertate vor fi si carora le veti tinea, tinute vor fi". (Ioan XX, 25). Apoi, inainte de Inaltarea Sa la cer, trimitandu-i la propovaduire, le-a zis: "Mergand, invatati toate neamurile... si iata Eu cu voi sunt pana la sfarsitul veacurilor". (Matei 28, 19).
Prin suflare li s-a impartasit ucenicilor Darul Sfant al Preotiei, dar care se impartaseste si astazi - celor alesi -, caci El a zis: "Iata, Eu cu voi sunt pana la sfarsitul veacurilor". In puterea acestui adevar, Apostolii sfintesc diaconi pentru slujba meselor - prin punerea mainilor asupra lor si prin rugaciune. (Fap. Ap. VI, 6). Sfantul Apostol Pavel hirotoneste preoti la diferite biserici (Fap. Ap. 14, 23); aseaza episcop pe Tit in Creta, iar in Efes pe Timotei, dandu-le si lor putere de a hirotoni si orandui preoti pe la biserici si a-i supraveghea. (Tit 15; I Timot. V, 22): "Pentru aceasta te-am lasat in Creta, ca cele ce lipsesc sa le indreptezi si sa asezi preoti prin orase, precum ti-am poruncit", spune Apostolul Pavel episcopului Tit; iar episcopului Timotei ii zice: "Mainile sa nu-ti pui indata pe nimeni, nici nu te face partas la pacate straine".
Apoi, pentru a-l face bagator de seama asupra insarcinarii ce i s-a dat prin punerea mainilor, ii spune: "Pentru care cuvant iti aduci aminte, sa inflacarezi darul lui Dumnezeu, care este cu tine prin punerea mainilor mele". (II Timotei, I, 6).
Observam ca numai episcopul are dreptul de a savarsi Taina sfanta a Preotiei, numai lui i s-a dat puterea ca prin punerea mainilor si prin rugaciune, sa sfinteasca pe cel ales intru slujirea lui Dumnezeu. Intocmai asa Biserica urmeaza din inceput si va urma pana la sfarsitul veacurilor. Episcopul, punand mana pe crestetul celui ales pentru preotie, rosteste rugaciunea: "Dumnezeiescul har, care pe cele neputincioase le vindeca si pe cele ce lipsesc le implineste, hirotoniseste pe cucernicul (in preot sau diacon). Sa ne rugam dar pentru el, ca sa vina asupra-i harul Sfantului Duh".
Iata ce este Preotia, frate crestine! Iata de unde-si ia darul parintele tau sufletesc! Iata cu ce putere a invrednicit Dumnezeu pe cei pe care ii cheama la treapta preotiei! Preotia este o alegere si trimitere dumnezeiasca. Si Hristos Domnul Insusi e Acela care impartaseste Darul cel sfant aceluia care va savarsi cele sfinte ale Lui pe pamant. Si preotul e acela prin care, pana la sfarsitul veacurilor, se infaptuieste lucrarea lui Dumnezeu de mantuire a popoarelor... Fara aceasta Taina a Preotiei nici celelalte Sfinte Taine nu s-ar savarsi pentru mantuirea oamenilor, si nici raul invataturii celei dumnezeiesti, n-ar fi cine sa-l reverse cu sfintenie asupra sufletului omenesc. Preotii sunt, dupa cum spune Sf. Carte, ingerii trimisi ai Domnului pentru mantuirea noastra.
Puterea Bisericii e si in rugaciuncle ei
Am aratat ca puterea Bisericii este puterea lui Dumnezeu. Duhul Sfant cu harurile Sale, se coboara in chip tainic asupra crestinului, prin rugaciunile slujitorilor Bisericii. Si aceste daruri aduc sfintirea si mantuirea sufletului si a trupului omenesc.
Am aratat pana acuma, ca prin sapte Sfinte Taine, pe care le savarseste Biserica, se savarseste acea minune nevazuta: pogorarea Duhului Sfant cu darurile Sale asupra noastra, in sufletul nostru. Ceea ce trebuie sa stim insa, e ca mai sunt si alte lucrari ale sfintei noastre Biserici la care de asemenea se pogoara puterea sfintitoare a lui Dumnezeu. Cele 7 Sfinte Taine sunt cele mai insemnate momente ale puterii sfintitoare ale Bisericii, dar lucrarea ei, adica puterea Bisericii, nu se opreste aici.
Dupa cum vom vedea, Biserica savarseste si alte lucrari tot cu scopul de sfintire a crestinului, de mantuire si indreptare catre Dumnezeu.
Scopul oricarei rugaciuni si lucrari a Bisericii e tot pogorarea puterii sfintitoare care sa lucreze asupra lumii. "Vantul sufla incotro vrea si-i auzi vuietul; dar nu stii de unde vine si incotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul Sfant". (Ion III, 8), spune Domnul Hristos, noului sau ucenic Nicodim. Dupa cum adica nu putem sti unde vine si incotro merge vantul, asa este cu Duhul Sfant. Sfanta noastra Biserica mai are si rugaciuni prin care se savarsesc inca lucrari sfintitoare pentru crestin. Caci crestinul simte nevoia de blagoslovenie, de sfintire a lucrurilor mainilor lui, a locuintei lui, a produselor cu care Dumnezeu ii incununeaza truda zilnica, a campului pe care-l lucreaza, pentru belsug si binecuvantare. Si Biserica raspunde la toate aceste cerinte ale crestinului cu rugaciuni si lucrari prin care cere de la Tatal ceresc trimiterea Duhului Sfant, care sa sfinteasca si sa binecuvanteze.
Asa la anumite trebuinte, Biserica sfinteste apa, careia noi ii zicem Sf. Aghiazma; apoi sfinteste apa in ziua cand femeia naste, si in sfarsit, de asemenea si in ziua Botezului Domnului savarseste Aghiazma cea mare. Apoi prin rugaciunile ei se sfintesc: biserici, icoane, clopote, vesminte bisericesti si se binecuvanteaza painea si fructele aduse la Altar ca jertfa lui Dumnezeu; poduri, fantani, izvoare, case, se blagosloveste campul spre rodire cu imbelsugare si altele nepomenite acum.
Din acestea se poate intelege mai cu usurinta nevoia ce trebuie s-o simta crestinul in a se apropia de Biserica, a se pleca la binefacerile ei, si a se folosi de mijloacele pe care ea le savarseste pentru mantuirea noastra.
Si tot din aceste scrise, oricine poate vedea ca in afara de Biserica nu este mantuire, pentru care si glasuieste ea in cantarile ei: "Cei ce urati biserica, de la Domnul va veti lepada".
Iata spre ce nenorocire ne indeamna prigonitorii Bisericii! Ura lor insa, sa ne intareasca credinta in sfanta noastra Biserica, care e cetatea mantuirii si tariei noastre.
Autor
Preot GHEORGHE I. VASILACHE
Vutcani – Falciu
Carte publicata in 1943 la Bucuresti
