Voi il cunoasteti pe Hristos?

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

O, voi care ziceţi că-L cunoaşteţi pe Hristos, răspundeţi:
Până când nu vreţi să ţineţi seama de Cuvântul şi porunca Lui?
Până când ziceţi mereu «Doamne-Doamne!» — şi nu vreţi să-L ascultaţi?
Până când veţi tot obosi pe Domnul cu nelegiuirile voastre?
Până când Îl veţi chinui cu păcatele voastre? (Isaia 43, 24).
Până când Îl faceţi pe Domnul mereu să sufere? (Luca 9, 41).
Până când sfâşiaţi Cuvântul Lui, Trupul Lui, Inima Lui?


Iisus stă mereu ostenit între voi! Ostenit de certurile voastre, de clevetirile dintre voi, de luptele şi de duşmănia voastră! De ce vă purtaţi aşa cu El?
Hristos a fost străin… a venit să caute un loc la voi… Aşa se cuvine să vă purtaţi? Aşa S-a purtat El cu voi, oare, când voi eraţi străini şi îm-povăraţi? Nu v-a dat El, oare, odihnă atunci? Nu v-a luat El, oare, sarcinile şi durerile voastre? (Mat. 11, 28) Şi n-ar fi, oare, vremea ca acum să vă veniţi şi voi în fire cum se cuvine, spre a nu mai păcătui? (1 Cor. 15, 34).


Dragul meu, tu cum te-ai purtat şi cum te porţi cu Domnul Iisus? Nu te ascunde după versete biblice cu făţărnicie! A venit în casa ta, în biserica ta, în inima ta, în satul tău, în oraşul tău… cum te-ai purtat tu faţă de El şi cum te porţi? Nu-ţi spune El, oare, şi ţie cum i-a spus lui Simon fariseul: Am venit în casa ta… şi tu nu M-ai băgat în seamă (Luca 7, 44-46)? Cum răsplăteşti tu ostenelile Domnului pentru tine?
Chiar şi în Samaria era o fântână, lângă care S-a putut odihni Domnul. Un loc pentru Iisus cel Ostenit. Chiar dacă ai trăi deci în Samaria… Chiar dacă în jurul tău ai vedea că toţi Îl obosesc şi Îl chinuiesc pe Domnul – şi cu atât mai mult chiar atunci, – fii tu o fântână!… Fii tu un loc, o inimă, unde El să poată afla odihnă! Căci dacă un suflet are loc pentru toate şi toate se pot odihni liniştite în el, numai Dumnezeu nu, şi dacă în inima lui, în viaţa şi în casa lui omul poate lăsa şi afla loc pentru toate celelelate, numai pentru Dumnezeu nu are timp, plăcere şi ascultare, – atunci omul acela nu va avea nici el loc la Dumnezeu. Hristos nu va găsi nici pentru el un loc în Casa Tatălui Ceresc. Hristos Domnul locuieşte numai în linişte, în iubire, în pace, în armonie.


Dacă voi sunteţi zbuciumaţi, duşmăniţi, certaţi, dezbinaţi, El nu poate locui cu voi. Se retrage în inimile care pot fi aşa cum doreşte El. Vai, în atâtea adunări numite ale Lui, Hristos Domnul nu stă. Nici nu poate sta. Nu găseşte nici un loc. La atâţia slujitori care se pretind ai Lui, Iisus cel ostenit n-are nici o odihnă. Şi nici o plăcere să stea, deoarece sunt mereu frământaţi, certaţi, nervoşi, nesuferiţi, urzitori de rele şi agitaţi.
Oare la tine Iisus cel ostenit are o inimă bună unde să odihnească?

https://botosaneanulortodox.blogspot.com/

Cum se citesc pomelnicele la Sfânta Proscomidie?

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"

.Cel mai mare folos sufletesc îl aduce celor pomeniţi citirea pomelnicelor în cadrul Sfintei Liturghii. În pregătirea acesteia, preotul citeşte pomelnicele în taină, cu mare evlavie, la Sfânta Proscomidie.
Ritualul Proscomidiei, necunoscut de credincioşi, realizează, prin pomenirea numelor din pomelnice, comuniunea celor pomeniţi cu Mântuitorul Hristos şi cu întreaga Biserică. Creştinii trebuie catehizaţi de către preotul lor pentru a aduce la Sfântul Altar, încă de dimineaţă, în timpul Utreniei, pomelnice de „vii” şi „adormiţi”, însoţite de mica lor jertfă: lumânare, prescură, uneori puţin vin şi un bănuţ, după putere. Mai întâi preotul taie din prescură, ritualic, „agneţul”, care Îl reprezintă pe Hristos - „Mielul lui Dumnezeu” Care „Se jertfeşte” şi „ridică păcatul lumii, pentru viaţa şi mântuirea lumii”, apoi scoate miride pentru Maica Domnului şi pentru cele „nouă cete”: puterile cereşti, prorocii, Sfinţii Apostoli, ierarhii, mucenicii, cuvioşii, doctorii fără de arginţi, părinţii Maicii Domnului şi sfântul/sfinţii zilei, sfântul a cărui liturghie se săvârşeşte. Toţi sunt pomeniţi pe nume. În continuare, preotul rânduieşte şi miride pentru Patriarhul ţării şi pentru ierarhul locului - cărora le rosteşte numele, pentru poporul ortodox şi stăpânire, şi pentru ctitorii vii - pe care îi pomeneşte, de asemenea, nominal. Liturghierul precizează foarte clar că preotul trebuie să scoată din prescura a patra „părticele mai mici (…) pentru vii (…)” şi să le pună „pe Sfântul Disc toate la un loc”, rugându-se cu osârdie „pentru tot sufletul creştinesc cel necăjit şi întristat (…) pentru cei ce sunt în călătorie; pentru tămăduirea celor ce zac în boli; pentru izbăvirea celor robiţi; pentru cei ce sunt în judecăţi, în închisori, în prigoniri, în necazuri şi strâmtorări; pentru cei ce ne urăsc şi pentru cei ce ne iubesc pe noi; pentru cei ce ne miluiesc şi ne ajută nouă; pentru cei ce ne-au cerut nouă, nevrednicilor, să ne rugăm pentru dânşii (...)”. Este o rugăciune cu caracter general, ce cuprinde diverse situaţii de viaţă în care se află unii creştini, care nu sunt uitaţi sau neglijaţi, ci sunt susţinuţi de rugăciunile Bisericii, pentru a-şi birui necazurile, pentru a conştientiza ajutorul primit de la Dumnezeu şi pentru a se întoarce la El. Apoi preotul pomeneşte imediat numele creştinilor din pomelnicele aduse la Sfântul Altar. Liturghierul arată că, pomenind numele din pomelnice, preotul scoate miride cu copia şi spune „Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi…”.
În mod asemănător, în cadrul Sfintei Proscomidii se pomenesc şi cei adormiţi. Începând cu ediţiile de Iaşi (1845) şi Neamţ (1860), 

Liturghierul românesc împrumută din spiritualitatea slavă şi autohtonizează marea rugăciune de pomenire a celor adormiţi, de la Proscomidie. În timp ce, din prescura a cincea, preotul scoate miride cu copia şi le aşază într-o grămăjoară distinctă, în dreapta sa (sub mirida pentru ctitori), citeşte această rugăciune. În prima sa parte, textul euhologic indică scopul său - „pentru pomenirea şi iertarea păcatelor tuturor celor din veac adormiţi întru dreapta credinţă” şi se referă la toate categoriile de creştini, mireni - strămoşi, moşi, părinţi, fraţi, surori, fii, fiice, alte rudenii, ctitori şi binefăcători, şi clerici - arhierei, ieromonahi, preoţi, ierodiaconi, diaconi, monahi, monahii şi ostenitori. În a doua parte, rugăciunea invocă un număr impresionant de feluri în care, de-a lungul istoriei, îşi vor fi sfârşit viaţa unii creştini, unele înspăimântătoare, de la monahi „îngheţaţi în sihăstrie” şi oameni ucişi prin „băuturi otrăvitoare” până la creştini „loviţi de trăsnete” sau înghiţiţi de şerpi. A treia parte a rugăciunii realizează o clasificare a celor adormiţi, după vârstă - „bătrâni, adulţi, tineri, copilandri, prunci născuţi fără de vreme” şi după gen - „parte bărbătească şi parte femeiască”.