Când eram mai tânăr, locuiam împreuna cu Parintele meu. Si mi se intampla ca dupa ce mancam noi, sa ma ridic de la masa si sa fur câte un posmag indemnat de diavol, si-l mâncam fără stirea bătrânului.
Deci stăruind eu așa o bucata de vreme, am fost biruit de acest obicei si nu-i mai puteam sta impotriva. Cugetul ma mustra, dar bătrânului
mi-era rușine să-i spun.
S-a întâmplat însă, prin purtarea de grija a iubitorului de oameni Dumnezeu, de-au venit niste frați la bătrânul, pentru folos duhovnicesc.
Acestia l-au întrebat despre gândurile lor.
Și a răspuns bătrânul
Nimic nu vatama pe monahi si nu bucura pe draci mai tare ca ascunderea gândurilor de către Părinții cei duhovnicești.
Le-a vorbit apoi si despre înfrânare. Spunându-le el acestea, mi-am venit in sine-mi si gandindu-ma că Dumnezeu a descoperit bătrânului greșelile mele, m-am umilit si am început a plânge.
Am scos apoi din sân posmagul, pe care-l furam dupa obiceiul meu cel rău si aruncăndu-ma la pământ am cerut iertare pentru cele trecute si rugaciune de întărire pentru cele ce vor veni.
Atunci a zis bătrânul
O fiule, te-a izbăvit, chiar tăcând eu, mărturisirea ta. Spunând greșeala ta, ai junghiat pe dracul, care te rănea prin tacere. Până acum l-ai facut să te stăpânească, fiindcă nu i-ai grăit impotriva și nu l-ai scos la arătare. De acum nu va mai avea loc întru tine, căci l-ai scos din inima ta la arătare.
Si nu isprăvi bătrânul vorba și iata lucrarea diavoleasca se arăta ca o pară de foc, ieșind afară din sânul meu, iar chilia se umplu de putoare, cât socoteau frații aceia ca s-a aprins pucioasa multă.
Deci a zis atunci bătrânul
Iata, prin semnul ce s-a făcut, Domnul a dat adeverire cuvintelor mele si slobozirii tale.
Așa a ieșit de la mine, prin mărturisire, patima lacomiei pântecelui și lucrarea diavolească, încât nici în minte nu-mi mai venea acest fel de poftă.
