joi, 8 februarie 2018

OSTENEALA TRUPEASCĂ

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


                                                                               si 
                                                        ROADELE SUFLETULUI

   Dragii mei, am putea spune ca omul se aseamana cu un copac. Frunzele sunt simbolul ostenelilor trupesti (zdroaba zilnica), iar roadele copacului sunt asemanate cu virtutilor sufletului (credinta crestin ortodoxa, blandete, smerenie, iertare, bunatate, milostenie, rabdare, iertare, rugaciune, post...). Deoarece, dupa cum este scris in Sfanta Evanghelie, tot pomul care nu face rod bun, este taiat si aruncat in foc, este vadit ca toata osteneala noastra trebuie sa fie pentru roade, adica pentru lucrarea virtutilor. Este nevoie si de acoperamantul, si de podoaba frunzelor, care sunt osteneala trupeasca, fiindca numai in trup fiind sufletul, avem nadejde de mantuire. Asadar, sa lucrezi tacerea,  sa te culci si sa te scoli cu frica de Dumnezeu in suflet, fiindca frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii.
   Ce frumos spune un avva (parinte) din Patericul egiptean:

"Doamne, Dumnezeule, si dacă vreau, si dacă nu vreau, mantuieste-mă, că eu, pămant cum sunt, poftesc păcatul, dar Tu, ca un Dumnezeu Atotputernic, impiedica-mă!"

                                                                             Amin si Aliluia!
                                                                                                                  Preot Ioan 🛎.

marți, 6 februarie 2018

Pomenirea celor 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....


“Toti acestia au fost soldati in armata romana, si puternic credinciosi Mintuitorului Hristos. Cind au inceput prigoanele impotriva crestinilor de sub imparatul Liciniu, ei au fost adusi inaintea comandantului. La amenintarea ca vor fi devestiti de onorurile lor militare, unul dintre ei, Sfintul Candid, a raspuns: „Nu doar onorurile militare, ci chiar si trupurile noastre poti sa ni le iei, caci nici o onoare nu este mai inalta decit aceea de a fi ai lui Hristos Iisus, Dumnezeul nostru”.


Dupa aceasta comandantul a poruncit slugilor lui sa-i bata cu pietre pe ostasi. Dar pietrele pe care slugile le aruncau asupra ostasilor crestini se intorceau si izbeau pe cei care le aruncau, lovindu-i si de moarte. Una dintre ele a izbit capul comandantului, zdrobindu-i toti dintii. Tortionarii, infuriati ca niste fiare salbatice, i-au legat pe cei patruzeci si i-au bagat pina la git intr-un lac inghetat, punind garzi pe mal care sa-i impiedice sa fuga. Timpul era cumplit de geros, iar apa lacului a inghetat in jurul trupurilor mucenicilor. Ca sa le faca si mai mare chinul, si pentru a-l convinge macar pe unul sa se lepede de Hristos si sa se inchine idolilor Romei, tortionarii au amenajat o baie la marginea lacului, in vederea ochilor mucenicilor.
Cu adevarat, unul dintre ei a cazut si s-a lepadat. El a iesit din iezer si a intrat in baie. Si iata, o lumina minunata a venit din cer si a incalzit apa, impreuna cu trupurile mucenicilor. Odata cu lumina, s-au pogorat din cer si treizeci si noua de cununi peste capetele lor. Vazind aceasta, una din garzile de pe mal si-a scos toate hainele de pe el, a marturisit cu glas mare Numele lui Hristos Dumnezeu si a intrat in lac, ca sa se invredniceasca el celei de a patruzecea cununi, in locul celui care tradase. Cu adevarat, a patruzecea cununa s-a pogorit pe crestetul lui.


A doua zi toti locuitorii orasului au aflat cu uluire si au vazut ca mucenicii nu murisera. Dar necuratul judecator a poruncit sa li se zdrobeasca fluierele picioarelor, iar trupurile lor sa se arunce in apa, asa incit crestinii sa nu-i mai poata gasi. Dar in a treia zi mucenicii s-au infatisat in vedenie lui Petru, arhiereul cetatii, poruncindu-i sa adune moastele lor si sa le scoata din apa. Episcopul impreuna cu clerul sau au iesit chiar atunci, in noaptea intunecoasa, si au vazut trupurile mucenicilor stralucind puternic in apa. Fiecare os care fusese smuls din trup plutea la fata apei, stralucind ca o candela.



Episcopul a adunat cu cinste aceste ramasite mai scumpe decit orice piatra scumpa si le-a ingropat cu cinste. Sufletele acestor mucenici care s-au jertfit pentru noi toti s-au inaltat la Stapinul Hristos, inviate in slava. Ei au luat mucenicia cu cinste, acoperindu-se de slava cea nepieritoare, la anul 320 dupa Hristos”.

Despre iubirea acestei lumi

“Sfintii 40 de mucenici au primit cununa muceniciei fiind bagati pe timp de iarna intr-un lac. Unul dintre ei nemaiputand indura frigul, a primit sa aduca jertfa zeilor, si iesind din apa a intrat intr-o baie calda si a murit pe loc. Aici se implineste cuvantul Mantuitorului:

„Cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde” (cf. Marcu 8, 35),

pentru ca daca ar fi ramas sa mai indure putin ar fi primit cununa muceniciei si viata vesnica, insa iesind sa aduca jertfa zeilor si-a pierdut si viata aceasta si sufletul. Care este motivul pentru care el nu a mai suportat frigul? Gandul la lumea aceasta.

Daca ar fi avut gandul la Hristos si la Imparatia de sus, atunci ar fi ramas impreuna cu ceilalti. „Rece este apa”, spunea cel care se gandea la cele de jos, si care si-a pierdut sufletul. „Dulce este Raiul”, spunea cel care se gandea la cele de sus, si si-a mantuit sufletul.

Avand o descoperire a bunatatilor viitoare, cel care ii pazea a sarit in apa in locul celui care a iesit afara, si a marturisit ca si el este crestin, si a luat cununa muceniciei impreuna cu ceilalti.

Noi nici nu bagam de seama de cate ori, in fiecare zi, ne lepadam de Hristos, si vrem sa placem lumii, in loc sa ne ingrijim sa placem lui Dumnezeu.

Lauda lumii si dorinta de a fi cat mai sus, lumeste vorbind, ne face sa intram intr-un joc murdar, din care, daca nu ne convertim la Hristos, nu mai iesim niciodata. Necazurile si permanenta amenintare a lor, ne fac sa renuntam la marturisire si sa gasim scaparea imediata. Astfel nu ne folosim sufleteste si nici nu scapam de necazuri, ci zi de zi, ne adancim mai mult in baia calda a cartelii care nu face altceva decat sa ne ingreuneze necazul.


Lumea aceasta il neaga pe Hristos, prin faptele ei, iar noi trebuie sa mergem impotriva curentului, avand indrazneala de a infrunta nebunia acestei lumi, prin curajul unei vieti impreuna cu Hristos“.
In continuare va ofer o poezie scrisa de un prieten drag.

SFINŢII PATRUZECI DE MUCENICI
DIN SEVASTIA.. [Mosii de iarnă]


Spre dorita primavară care- aduce revenirea
Către viaţă toate iară si-n natură înverzirea,
Vorba-mi caldă iarasi vine, precum gândul cel senin
Sărbatorii să-i închine bun cuvânt către Creştin

Ca prin grai de Pomenire sa le-aduc scriind aici
Cum supuşi la chinuire, patruzeci de Mucenici
Si-au primit din cer Lumină prin cununi venind de Sus
Ca martiri fară de vină pentru crez intru' Isus

În Sevastia-n cetate din tot locul adunaţi
Fără fapte judecate, laolaltă condamnati
Doar prin gând de lepadare, de Hristos si Dumnezeu
Puteau a-şi găsi scăpare facând rugi vreunui zeu...

Însă nevoind s-o facă, cu pietre ce să-i lovească
Spre a-i obliga sa tacă voind faţa s-o lovească
Si spre cap spre trup si-n gură s-au pornit în razbunare
Însă pietre -n întorsură,. i-au lovit în înturnare

Văzând clar că nu se poate, i-au scos dezbrăcati afară
Într-un lac lângă cetate, aruncându-i ca sa piară
Înghetând în apa rece fără milă aruncati
Noaptea toată a petrece, goi în lac fiind lăsaţi

Dar unul voind scăpare s-a topit găsind căldura
Si-un soldat în completare s-a jertfit spre-a fi masura
Patruzeci cu toţi să fie, în plecarea spre Cel Sfânt
Ca să-şi poarte marturie catre Cer, dinspre Pamânt

Fluiere de la picioare le-au zdrobit şi-n foc i-au dat
Într-o apă curgatoare, ce-a rămas au aruncat
Însă Moaştele lor Sfinte au fost scoase mai apoi
Nu sunt vorbe sau cuvinte, ce pot şti să spun spre voi

Doar Minunea Lui Cerească si voia Lui Dumnezeu
Au putut sa împlinească, ce-am voit a spune eu
Cum primite -n dăruire tot în dar înspre lăsare
De la cei în vieţuire, sa le-avem spre închinare..

Moşi de iarnă-n Pomenire, avem azi de sărbătoare
Măcinici si-n'tru' cinstire, spre-a aduce inchinare
Să vă fie tihnă-n casă, fraţi intru' Ortodoxie
Viaţa bună şi frumoasă, prin cuvănt ce-mi las să vie...!


Cu pace şi iubire, către voi;
ANDREI BOTOŞANU SLEVOACĂ




Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA