La biserica noastra , pe strada Borzesti (Petru si Pavel)in Timisoara se tine Taina Sfantului Maslu in fiecare zi de MIERCURI ...Va invitam aici avem preoti buni si plini de har ...Dumnezeu sa ne ajute si sa ne insanatoseasca...
Taina Sfântului Maslu reprezintă, aşa cum afirma Paul Evdokimov, "o Taină a trupului". Adresată în special persoanei umane aflate într-o suferinţă provocată de boli fizice, Taina Sfântului Maslu aduce totodată şi o vindecare sufletească profundă. În zilele noastre se cunosc puţine amănunte cu privire la această slujbă liturgică, în special pentru că în anumite regiuni ortodoxe din Răsărit ea se petrece extrem de rar, şi de regulă în cadrul familial restrâns al creştinului bolnav căruia i se adresează.
Taina Sfântului Maslu reprezintă, aşa cum afirma Paul Evdokimov, "o Taină a trupului". Adresată în special persoanei umane aflate într-o suferinţă provocată de boli fizice, Taina Sfântului Maslu aduce totodată şi o vindecare sufletească profundă. În zilele noastre se cunosc puţine amănunte cu privire la această slujbă liturgică, în special pentru că în anumite regiuni ortodoxe din Răsărit ea se petrece extrem de rar, şi de regulă în cadrul familial restrâns al creştinului bolnav căruia i se adresează.
Importanţa textului din Epistola Sfântului Iacov
Textul biblic de mai sus este cel mai citat şi mai comentat ori de câte ori un Sfânt Părinte dorea să ofere mai multe detalii cu privire la istoricul, conţinutul sau scopul Tainei. De aceea, ne vom opri puţin asupra sa pentru a observa de ce este atât de semnificativ pentru dezvoltarea ulterioară a Tainei. Sfântul Apostol Iacov recomandă persoanei bolnave să cheme preoţii Bisericii. În cursul istoriei, acest plural a căpătat conotaţii absolute, deoarece Taina Maslului este singura dintre toate cele şapte care nu poate fi efectuată de un singur slujitor. În toate scrierile patristice, această regulă este reamintită de fiecare dată. Se consideră, aşadar, că Sfântul Apostol Iacov nu a pus la întâmplare acel plural. Care ar fi conotaţia acestui aspect? În primul rând faptul că, în esenţă, Taina Maslului încearcă să adune comunitatea în jurul persoanei bolnave, astfel încât aceasta din urmă să poată fi reintegrată atât trupeşte, cât şi duhovniceşte. În istoria Bisericii, una dintre ideile permanente a fost aceea că boala nu este deloc o realitate necesară şi normală. Boala este o urmare a căderii iniţiale a omului în păcat. Este adevărat că nu toate bolile prezente au drept cauză păcatul personal, dar unele dintre ele au această cauză. De aceea, se cere să vină mai mulţi preoţi, acordându-se astfel Tainei şi un caracter de iertare, de împăcare cu comunitatea Bisericii, ai cărei reprezentanţi principali sunt preoţii. Vindecarea, dacă urmează Tainei, se datorează comunităţii, nu capacităţii extraordinare a unui singur preot. Poate că este şi aceasta o explicaţie a numărului multiplu de preoţi care trebuie să fie prezenţi la săvârşirea Tainei.
Iertarea păcatelor prin Sfântul Maslu
Un al doilea aspect al Tainei Maslului subliniat de Epistola Sfântului Apostol Iacov constă în rugăciunea preoţilor pentru persoana bolnavă şi ungerea ei cu untdelemn. Această ungere, care este efectuată de şapte ori în cursul Tainei, are o legătură interesantă cu Taina Mirungerii. Deşi Epistola Sfântului Apostol Iacov nu stabileşte nici o legătură în acest sens, istoria liturgică a Bisericii cuprinde asemănări interesante între rugăciunea pentru sfinţirea untdelemnului în vederea ungerii prebaptismale (care se administrează înaintea afundării întreite din Taina Botezului), rugăciunea Sfinţirii Sfântului şi Marelui Mir şi a untdelemnului de la Taina Sfântului Maslu. Într-un fel, Taina Maslului îi reaminteşte persoanei bolnave de făgăduinţa vieţii curate făcută la Botez şi care din cauza propriei slăbiciuni a fost încălcată. Desigur, aceasta nu înseamnă că Taina Maslului este menită să descurajeze într-un fel sau altul persoana bolnavă, ci doar să trezească în ea dorinţa de pocăinţă, de schimbare a vieţii. De aceea, adesea, Taina Maslului este precedată de Taina Pocăinţei şi este urmată de împărtăşirea cu Sfintele Taine. Al treilea aspect important al Tainei Sfântului Maslu subliniat de Epistola Sfântului Apostol Iacov constă în precizarea scopului său îndoit în formă, dar unic în esenţă: vindecarea trupească şi sufletească, adică a omului ca întreg. Părintele Stăniloae afirmă, de exemplu, că Taina Sfântului Maslu nu este îndreptată exclusiv spre vindecarea trupească, ci şi spre ştergerea acelor păcate de care nu ne mai aducem aminte, precum şi a rădăcinilor pe care patimile le-au creat în noi prin efectuarea unor acte păcătoase pe o perioadă îndelungată de timp (pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, EIBMBOR, Bucureşti, 2004, p. 174).
Untdelemnul - materia Tainei
Am precizat în debutul acestui material care erau scopurile ungerii cu untdelemn în perioada Vechiului Testament. O parte dintre acestea se regăsesc şi în cadrul diverselor slujbe ale Bisericii, uneori sub forma unor denumiri interesante (untdelemn împărătesc), alteori sub forma unor reale scopuri practice (aşa cum este vindecarea în cadrul Tainei Maslului). Pentru a putea detalia de ce untdelemnul este materia principală utilizată în cadrul Tainei Maslului nu avem nevoie de o analiză prea profundă. Untdelemnul era utilizat încă din Antichitate pentru a vindeca diverse boli sau pentru a ameliora rănile căpătate în muncile câmpului sau în războaie. De altfel, majoritatea protestanţilor consideră până astăzi că Taina Maslului este o simplă formă dezvoltată a actului practic de ungere cu untdelemn în cazul unei boli, fără a oferi cu adevărat şi o uşurare sufletească şi fără a crea posibilitatea întâlnirii între Dumnezeu şi om. Desigur, această opinie este eronată din punct de vedere ortodox, însă la baza ei stă atitudinea protestantă cu privire la textul cuprins în Epistola Sfântului Apostol Iacov. Luther a fost cel dintâi care a criticat această epistolă şi a exclus-o din propriul "canon" biblic, deoarece cuprindea o idee esenţială care contrazicea conceptul său de sola fide, şi anume că, pentru a dobândi mântuirea, mai avem nevoie şi de fapte. Aşadar, istoria protestantă ulterioară s-a putut debarasa cu uşurinţă şi de Taina Maslului totodată, deoarece cel mai important text scripturistic pe care îl avea aceasta la bază se găsea tocmai în această epistolă. Nu este de mirare că protestanţii au respins apoi şi mărturiile patristice bazate şi ele tocmai pe acest text esenţial. În Ortodoxie însă, materia Tainei nu a fost niciodată un simplu remediu pământesc. Nu măslinele sunt cele care fac uleiul bun pentru vindecare, ci harul lui Dumnezeu. Acest fapt poate fi observat şi din rugăciunea de sfinţire a untdelemnului: "Doamne, Care cu mila şi cu îndurările Tale tămăduieşti zdrobirile sufletelor şi ale trupurilor noastre, Însuţi, Stăpâne, sfinţeşte untdelemnul acesta (în acest moment al citirii rugăciunii acesteia, toţi preoţii binecuvântează untdelemnul), ca să fie celor ce se vor unge din el spre tămăduire şi spre izbăvirea de toată patima şi întinăciunea şi de toată răutatea. Ca şi întru aceasta să se preaslăvească Preasfânt numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin" (Molitfelnic, EIBMBOR, Bucureşti, 2002, pp. 136-137). Această rugăciune frumoasă, creată de-a lungul secolelor, îşi are un corespondent încă din timpul Sfântului Atanasie cel Mare. Unul dintre cunoscuţii săi, Serapion de Thmuis, este primul autor al unei Molitfelnic, adică al unei colecţii de rugăciuni şi rânduieli liturgice. Desigur, timpul a trecut, iar această colecţie a devenit doar o simplă piesă de muzeu pentru liturgişti. Însă, prin străduinţa părintelui Ioan I. Ică jr., conţinutul acestui prim Molitfelnic a fost tradus în limba română pentru prima dată în anul 2008. Aici există două rugăciuni care prezintă accente asemănătoare cu cea cuprinsă în cadrul slujbei Sfântului Maslu. Iată textul primei rugăciuni, care este extrem de importantă pentru subiectul legat de Taina Sfântului Maslu: "Te chemăm pe Tine, Cel ce ai toată puterea şi stăpânirea, Mântuitorul tuturor oamenilor, Tatăl Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi ne rugăm să trimiţi din ceruri peste acest untdelemn o putere tămăduitoare, ca să fie pentru cei ce se ung sau gustă din aceste făpturi ale Tale spre depărtarea a toată boala şi neputinţa, spre antidot al oricărui demon, spre izgonirea oricărui duh necurat, spre alungarea oricărei fierbinţeli şi tremur şi a oricărei neputinţe, spre har bun şi iertarea păcatelor, spre leac al vieţii şi mântuirii, spre sănătatea şi întregirea sufletului, trupului şi duhului, spre înzdrăvenire desăvârşită. Să se teamă, Stăpâne, orice lucrare satanică, orice demon, orice sfat al celui potrivnic, orice lovitură (...) de Numele Tău sfânt pe care l-am chemat acum, şi de numele Unuia-Născut, şi să se depărteze de la cele dinlăuntru şi din afara robilor Tăi aceştia ca să se slăvească numele lui Iisus Hristos, Care S-a răstignit pentru noi şi a Înviat, şi a luat asupra Lui bolile şi neputinţele noastre şi va veni să judece viii şi morţii. Că prin El Ţi se cuvine slava şi puterea în Duhul Sfânt în toţi vecii vecilor. Amin" (Canonul Ortodoxiei, vol. I, trad. diac. Ioan I. Ică jr., Sibiu, 2008, p. 866). Aşadar, putem spune în mod clar că Taina Maslului avea o structură organizată încă din timpul secolului al IV-lea, deşi aceasta era una destul de scurtă. Fiecare Sfântă Taină a fost aşa la început, modificările intervenind în timp şi lungind treptat durata serviciului liturgic.
Caracteristica pastorală a Maslului
În afara importanţei sale practice de vindecare, Maslul are în mod clar o componentă de pastoraţie. Preotul se poate apropia extrem de mult de persoana bolnavă şi o poate îndruma din multe puncte de vedere pe calea mântuirii. Desigur, această ocazie nu trebuie să fie, de asemenea, una de realizare a diverselor practici neconforme cu Taina (precum deschiderea Evangheliei pentru a se ghici dacă bolnavul va supravieţui sau nu; utilizarea untdelemnului rămas de la Taină pentru a sfinţi diverse obiecte aparţinând persoanei bolnave - haine, amulete. Pentru o detaliere în acest sens, inclusiv a componentei pastorale, este potrivit să se citească studiul părintelui Vasile Răducă "Taina Sfântului Maslu în viaţa creştinului", BOR, nr. 7-10, 1989, pp. 175-190). Însă, mai presus de toate, bolnavul trebuie să simtă reintegrarea sa în comunitate. Nu trebuie să uităm că orice vindecare vine, în primul rând, prin intermediul unei familii iubitoare, iar familia iubitoare a unui creştin este întotdeauna Biserica...
Diferenţele dintre Apus şi Răsărit în privinţa scopului Sfântului Maslu
Separarea teritorială între Apus şi Răsărit a condus în timp şi la diferenţe majore cu privire la Sfintele Taine. În timpul perioadei scolastice, şi în special între secolele X-XII, Taina Sfântului Maslu a căpătat o altă conotaţie în Apusul Europei. Practic, ea a fost asociată în întregime cu momentul morţii, fiind considerată drept pecetluirea finală înainte de trecerea creştinului la cele veşnice. Denumirea ei a devenit astfel cea de extrema unctio, ungerea finală. Acest fapt s-a petrecut datorită ideii că orice Taină are un efect îndreptat exclusiv asupra sufletului. Scolasticii considerau că trupul uman este doar un instrument al sufletului şi că orice efect benefic al unei Taine nu poate avea loc decât asupra părţii celei mai importante a omului. Spiritualizarea excesivă, această transformare a omului într-un fel de înger încarcerat în trup, a condus la ideea că Taina Maslului nu promite decât o iertare a păcatelor pentru ca omul să poată fi primit în mod eficient în Rai. Conciliul Vatican II a condus la o schimbare în acest sens, iar Taina a început să fie administrată şi persoanelor care nu se află doar în situaţia de moarte iminentă, dar a rămas o Taină adresată doar celor bătrâni şi bolnavi care se simt aproape de sfârşit. Cu alte cuvinte, modificarea a fost mai mult formală, şi nu de fond. În Ortodoxie însă, orice persoană poate primi Taina Maslului, indiferent de vârstă sau de gravitatea bolii.
Vechiul Testament vorbeşte despre o ungere efectuată cu ulei în şase circumstanţe diferite. Ambroise Verheul precizează în ordine următoarele situaţii: încoronarea unui rege, numirea unui preot sau a unui profet, sfinţirea obiectelor utilizate în cult, tratarea rănilor şi vindecarea unei persoane bolnave. Cu privire la ultima situaţie, Verheul afirmă că acest tip de ungere era destul de des utilizat de rabinii iudaici din vremea Mântuitorului. În Mishna şi în Talmud se găsesc precizări legate fie de utilizarea ungerii cu ulei în ziua sabatului (care era permisă în detrimentul celei cu vin sau oţet), fie de compoziţia compresei care putea fi aplicată pe zona dureroasă a persoanei bolnave. În tratatul Berakhot din Talmud se precizează următoarele: "Se permite să se facă şîntr-o zi de sabatţ o compresă pentru o persoană (bolnavă) cu vin şi ulei parfumat amestecate cu apă" (Talmud, Berakhot, I, 2 apud Ambroise Verheul, "The Paschal Character of the Sacrament of the Sick", în: Temple of the Holy Spirit: Sickness and Death of the Christian in the Liturgy, translated by Matthew J. O'Connell, Pueblo Publishing Company, New York, 1983, p. 250). Dacă în lumea iudaică a Vechiului Testament, şi în lumea greacă în general, ungerea cu ulei era considerată drept un remediu pur natural în anumite cazuri de boală, odată cu Noul Testament lucrurile cunosc o schimbare profundă. Uleiul capătă nu doar o semnificaţie vindecătoare intrinsecă, ci devine materia principală a unei Taine axate pe vindecarea omului ca întreg, dar în special a trupului lovit de boală a acestuia: Sfântul Maslu. Astfel, în Evanghelia după Marcu, la capitolul 6, versetele 12-13 citim: "Şi ieşind, Apostolii propovăduiau să se pocăiască. Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau".
Pasajul acesta pare a face o conexiune care va fi amintită adesea în cursul istoriei creştine, şi anume aceea dintre Taina Maslului şi slujbele de exorcizare, dar ne oferă şi o legătură cu iertarea păcatelor. Până în prezent, în majoritatea mănăstirilor şi bisericilor de parohie unde se efectuează o slujbă de exorcizare a unei persoane posedate, aceasta este integrată de obicei sau urmează după săvârşirea Tainei Sfântului Maslu. De asemenea, persoana bolnavă este sfătuită să se spovedească înainte de primirea Tainei, urmând să primească Împărtăşania după ce i-a fost administrată Taina. Însă pasajul cel mai consistent cu privire la Taina Sfântului Maslu din Noul Testament apare în Epistola Sfântului Apostol Iacov, care precizează următoarele: "Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui. Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului" (Iacov 5, 14-16).
Pasajul acesta pare a face o conexiune care va fi amintită adesea în cursul istoriei creştine, şi anume aceea dintre Taina Maslului şi slujbele de exorcizare, dar ne oferă şi o legătură cu iertarea păcatelor. Până în prezent, în majoritatea mănăstirilor şi bisericilor de parohie unde se efectuează o slujbă de exorcizare a unei persoane posedate, aceasta este integrată de obicei sau urmează după săvârşirea Tainei Sfântului Maslu. De asemenea, persoana bolnavă este sfătuită să se spovedească înainte de primirea Tainei, urmând să primească Împărtăşania după ce i-a fost administrată Taina. Însă pasajul cel mai consistent cu privire la Taina Sfântului Maslu din Noul Testament apare în Epistola Sfântului Apostol Iacov, care precizează următoarele: "Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui. Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului" (Iacov 5, 14-16).
