O intamplare cu ingerul pazitor

O sa va spun o intamplare adevarata ce i s-a intamplat unui baiat. 

 Cititi si luati aminte. Multumesc.

A fost un baiat ce asculta pe Dumnezeu. Mergea la Biserica, se ruga dimineata, in timpul zilei si seara, pentru familia sa si pentru cei ce ii sunt lui aproape. Asa ca Dumnezeu ii rasplateste acestuia cu minte si intelepciune. Minte - ca sa deosebesaca binele de rau pe acest pamant si intelepciune - luminarea sufletului, intarirea lui si sporirea spre fapte bune. Dar dupa un timp acest baiat a inceput incet cu incet sa uite sa se roage. A uitat sa faca fapte bune. Nu mai mergea la biserica, nu mai citea din Sfanta Scritura si incepea sa vorbeasca urat cu familia lui. Asa ca Dumnezeu vazandu-l a trimis in cateva seri pe ingerul pazitor cu o foaie ca sa noteze acolo ceea ce se roaga baiatul. Dar de fiecare data cand ingerul mergea seara, pleca foarte trist, cu foaia alba, pentru ca baiatul se culca fara a spune o rugaciune. Asa ca ingerului i sa adunat o hartie alba de la cer pana la pamant din cauza baiatului neascultator.

Intamplarea aceasta ne arata ca trebuie sa fim puternici in virtutea noastra. Baiatul de mai sus la inceput a fost ascultator, dar cu timpul, (cel rau) l-a atras spre lumea aceasta si a uitat sa faca bine. Sa ne rugam deci lui Dumnezeu, pentru ca orice rugaciune este notata in Cartea Vietii iar atunci cand o va deschide Tatal, la judecata finala, sa fie plina spre ajutorul nostru. Sa ne rugam lui Dumnezeu ca sa ne intareasca ingerul pazitor, ca sa ne pazeasca de cel rau. Sa nu-l lasam singur si intristat asa cum s-a intamplat cu baiatul de mai sus.

Sper sa va fie de folos intamplarea aceasta si sa va rugati si voi in continuare pentru toti oamenii. Caci cei ce fac asta din inima, Dumnezeu nu il va uita. 

Păcatul cel mai mare

O dată, un călugăr a fost întrebat:
- Părinte, care este cel mai mare păcat?

- Sinuciderea este, fără îndoială, cel mai groaznic păcat. Nimeni nu are dreptul să îşi ia viaţa pe care Dumnezeu, din bunătate, i-a dat-o. Chiar dacă, în viaţă, ne încearcă mari greutăţi sau deznădejdi, Dumnezeu ne-a dat şi puterea de a trece peste ele, iar prin rugăciune şi căinţă, toate vor părea mai uşoare.

Iuda a fost cel care s-a rupt de Iisus şi de învăţătura Sa. Treptat, inima lui s- a îndepărtat de Dumnezeu şi locul dragostei şi al voinţei a fost luat de nechibzuinţă. încrederea dată de credinţă a dispărut. Mai întâi, Iuda nu a fost de acord cu Iisus, apoi L-a trădat, pentru ca, în final, să îşi ia viaţa, ca semn al ruperii totale de Dumnezeu. Iuda nu s-a omorât din deznădejde, ci din ură. Şi, de aceea, sinuciderea este cel mai mare păcat.

Inima ta trebuie să trăiască în speranţa îndreptării, a mântuirii, nu să fie omorâtă. Chiar şi cel mai păcătos om nu trebuie să cadă pradă deznădejdii, ci să aibă încredere în mila şi bunătatea lui Dumnezeu. Prin sinucidere, omul nu scapă de necazuri, ci se condamnă singur la neputinţă, nemeritându-şi astfel mântuirea. A-ţi lua viaţa nu este eroism, ci laşitate.

Voi 1-aţi lăuda pe căpitanul care, de teama furtunii, ar vrea să-şi scufunde singur corabia, înecând tot ce este pe ea? Furtuni de păcate ne încearcă şi pe noi. Să renunţăm la luptă? Să renunţăm la viaţă? Să înecăm singuri tot ce e mai bun în noi: speranţa, iubirea, dorinţa de viaţă? în nici un caz. Cu atât mai mare este meritul celui ce reuşeşte în viaţă, trecând peste obstacole şi greutăţi!

"Cine nu crede că va învia şi că va da socoteală, ci gândeşte că toată fiinţa sa se mărgineşte la viaţa aceasta, aceluia nu-i va păsa prea mult de faptele bune. Credinţa în înviere este adevărata mângâiere în suferinţi, în lupta cu ostenelile şi cu greutăţile vieţii. Nici un om nu trebuie să deznădăjduiască. "
(Sfântul Ioan Gură de Aur