Mai rabda-ne ,Doamne, cum Maica iti cere,
Mai lasa Pamantul si bolta cu stele,
Suflarea Ta Sfanta se afla in noi,
Pliveste-Ti doar via si pune altoi.
Ca via Ta Doamne, aproape-i uscata,
Si n-are nici seva, saraca-i de roada,
Mai pleaca-Te, Doamne si-o blagosloveste,
Ca poate atunci, bogata, rodeste!
Ridica-ne Doamne, ne striga mai tare,
Ne pune in suflet o Sfanta Chemare,
Si vindeca Doamne, poporul roman,
Si picura-n suflete, Crezul strabun!
Ca valuri inalte se-abat peste noi,
Si iadul porneste cu omul razboi,
E ultima lupta si vaiul din urma,
Credinta e slaba si lupi sunt in turma!
In ceruri stramosii ne plang neputinta,
Vazand cum in noi se stinge credinta,
Cum pentru Hristos, in suflet nu-i loc,
Si Sfanta-i Lumina am pus-o-n obroc!
Cum jertfa Lui Sfanta, acuma-i uitata,
Samanta credintei, ramane-ngropata,
Biserici avem, dar, parca-s pustii,
Turnati temelia Bisericii Vii!
Mai rabda-ne, Doamne, mai da-ne o vreme,
Chiar daca diavolul, ne vrea a ne cerne,
Cat inca iubirea mai licare-n noi,
Opreste Tu, Doamne al mortii razboi...
Preot Ioan.


Bucuria mea, hai sa citim un cuvant al carui autor este Jean-Claude Larchet, si care in lucrarea sa, "Athosul si duhovnicii pe care i-am cunoscut", zice asa: "Intr-o zi, dupa ce m-am rugat sapte, opt, noua ore sau chiar mai mult, am vazut in strafundul inimii mele iadul si pe diavol. Si am vazut ca tot omul are iadul in strafundul inimii sale. Mai inainte, neincetat ma rugam si strigam: «lisuse, vino!», dar cerul ramanea mut si nu se petrecea nimic.
.