O rușine- i azi credința la poporul românesc

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

O rușine- i azi credința la poporul românesc
Că e “dumnezeu” știința și dezmățul omenesc !
S- a uitat credința sfântă cu tradiții strămoșești
Azi la modă- i desfrânarea și slujirile trupești !

Să te- nchini azi “e rușine”, lumea râde de păcat
Dumnezeu e- nchipuire, fiindcă de … ne- am cultivat !
Iar strămoșii din vechime nu erau prea cultivați,
Astăzi merg să se închine numai cei înapoiați !

Azi, cu- atâta învățătură, cum să crezi în Dumnezeu,
Când cunoști perfect atomul și despici nucleul său ?
Azi, când munca grea cu brațul e facută de motor,
Azi, când vezi din casă lumea, privind la televizor ?!…

Ce câștig ai din credință, când ai azi tot ce dorești ?
Cum, tu om cu- nvățătură, iarași să te umilești ?…
O, dar iată că azi omul s- a schimbat fundamental,
Este drept - are cultură, dar e rău, nedrept, brutal..

Iată, lipsa de credință de la cei ce- s cultivați,
Că ajung să se ucidă chiar și rude, chiar și frați !
Ce frumos era românul, milostiv, cinstit, smerit,
Credincios și cu nădejdea vieții fără de sfârșit !

Toți strămoșii cei din veacuri, iată că au fost uitați,
Sau, sunt defăimați de unii, că n- au fost prea cultivați !
Oare limba românească care- o scriem și- o vorbim
Nu din cărțile lor sfinte, ce le- au scris, o moștenim ?
Prima frază tiparită în iubitul nostru grai
Este- o sfântă rugăciune pe acest picior de plai.

Oare nu aveau cultură, Varlaam era ateu ?
N- aveau minte sănătoasă de chemau pe Dumnezeu ?
Dosoftei n- avea cultură, sau Ivireanul Antim ?
Oare nu erau toţi oameni, despre dânșii noi ce știm ?

Dosoftei cu- a lui cultură peste tot recunoscut
Purta moaște în trăsură ca odor neprețuit.
Mucenicul din Suceava peste tot l- a însoțit,
Pentru ce- l purta cu dânsul Marele Mitropolit ?
Oare aşa de scurtă minte să fi fost la Dosoftei ?
Câți ca ei au azi cultură dintre cei mai mari atei ?

În trecut, mai zice lumea, preoţii au exploatat
Ţărănimea cea săracă, oare chiar adevărat ?
Arătaţi cu argumente toţi acei ce azi vorbiţi,
Ce averi adunat- au Sfinţii, care- s cei ce- s asupriţi ?

Poate Ștefan Voievodul de cultură- a fost lipsit,
El, doar conducea poporul, prin Sihastrul cel sfințit !
Câți din cei ce au cultură cunosc azi amănunțit
Ce averi are Sihastrul care Ștefan l- a iubit ?

Dar câți știu că Sfântu- acesta înțelept și luminat,
Știa pe de rost Psaltirea și pe câți i- a vindecat ?!
Și câți știu atunci că Ștefan sta la ușa lui smerit
Așteptând, el domn, la ușă, obosit și istovit ?

Știți că- n ruga lui umilă a cerut lui Dumnezeu
Ca s- ajute Voievodul, izbăvind poporul său ?
Tot poporul cu credință apără acest pământ,
Mii și mii sunt sub țărână, un popor martir și sfânt !

Au zdrobit păgânătatea cu puterea Sfintei Cruci,
Tot pământul țării noastre este plin de mucenici !
Sfântul Gheorghe pe drapele întărea pe- acești străbuni,
Presărând urgia morții în puhoaie de păgâni !
Mircea, Alexandru, Ștefan, brazi zidiți de Dumnezeu,
Stavila păgânătății – a slăvit Numele Său !

Pân- la noi răzbeau adesea milioane de păgâni,
Dar cădeau zdrobiți de Domnul prin acești creștini români !
Brâncoveanu, om cu carte, între voievozi cinstit,
A murit păstrând credința, un creştin desăvârșit !

Chiar de- au fost şi sunt şi astăzi preoţi lacomi de câştig,
Nu credința- i vinovată dacă- n focul veșnic plâng !
Dumnezeu face dreptate, judeca- va la sfârșit
Şi tot cel ce- L necinsteşte va fi sigur pedepsit !

O, dar astăzi Sfinții noștri, cel puțin sunt cunoscuți,
Au sfințit aceste plaiuri în cumplite suferinți !
Azi când gradul de cultură este mult mai ridicat,
Toți strămoșii Sfinți ai noștri, neamul nostru i- a uitat.

Câte vieți fără prihană, vrednice azi de urmat.
Sunt trecute cu vederea, câți români le- au cercetat ?
De la Daniil la Iacob, de curând mort la Iordan,
Un popor întreg de Îngeri sunt în plaiul Dunărean !

La Cernica, un luceafăr este Sfântul Calinic,
Teodora de la Sihla și Nicodim cel sfințit !
Moșu Gheorghe de la Piatra, din clopotnița de sus
Sau Vichentie la Secu, și câți sunt întru Iisus ?

Doar o parte dintre dânșii poate- s scriși în Pateric,
Despre care, lumea cultă, n- a aflat încă nimic !
O, dar țara noastră- i plină de sfințite ctitorii,
Ale Domnului Altare, ale noastre bucurii !

Iată zilele de astăzi au rămas fără de preț
Vin străinii să se- nchine frescelor la Voroneț,
Vin străinii și se miră de așa minunății
Care cei fără cultură, le- au zidit ca mărturii !

Câți cunosc că la Iordan, îndurând vânturi și ploi,
De curând Iacob Ioan este Sfânt din Dorohoi ?!
Care- i viața lui sfințită, știu că pentru noi a scris
O comoară numa- n versuri până- n clipa când s- a stins !

Trupul lui plin de miresme și de Dumnezeu Sfințit,
Se găsește la Hozeva, de străini astăzi cinstit !
Mai cer unii azi dovadă să arate Dumnezeu
Cum să creadă doar în semne azi poporul cel ateu ?

Dacă n- are- n el voință să citească din Scripturi,
Nu urmează nici credința sfintelor învățături.
Ei cred tot ce spune lumea, făr- să ceară dovediri,
Dar Scriptura, Patericul, nu- s decât închipuiri.

Iată cum cinstim credința și pe Bunul Dumnezeu
Noi români, creștini de astăzi, am ajuns popor ateu !
Iată cum cinstim strămoșii și pe toți ai noștri Sfinți
Tăvălindu- ne în rele și spurcatele dorinți.

Pentru ce- au luptat creştinii să ne scape de păgâni,
Dacă noi trăim ca hunii, dar ne socotim creștini… ???

de Vasile Militaru

În biserică ne rugăm mai bine ca în oricare alt loc

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

În biserică vom găsi şi mai multă linişte sufletească, bucurie mântuitoare şi tot în biserică ne pregătim sufleteşte pentru a primi cu vrednicie, pe cât este cu putinţă, Sfânta Împărtăşanie.rin cuvântul „biserică” înţelegem Trupul tainic al lui Hristos, adică obştea tuturor celor care cred în Hristos şi se împărtăşesc cu cele şapte Sfinte Taine; al doilea înţeles al cuvântului „biserică” este cel de lăcaş de închinare în care – pe sfânta masă sau prestol – se află permanent Sfânta Împărtăşanie, Dumnezeiescul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

n biserică, lăcaşul de închinare, suntem botezaţi şi duşi spre închinare la patruzeci de zile după naştere; în biserică mergem în fiecare zi de sărbătoare; în biserică ne rugăm mai bine ca în oricare alt loc; în biserică ne împărtăşim cu Sfintele Taine; în biserică ascultăm cuvânt de învăţătură; în biserică ne sfinţim viaţa.

Tinda bisericii a slujit în vechime ca şcoală, iar Ceaslovul şi Psaltirea ca manuale – cărţi de şcoală.

În biserică trebuie să intrăm împăcaţi cu cei cu care ne-am certat. În multe parohii este obiceiul ca mai înainte de a merge să primească anafora sau să fie miruiţi, credincioşii îşi cer iertare unii altora, iar cei tineri merg la cei mai în vârstă şi le sărută mâna, cerându-şi iertare unii altora.



Privind biserica atât din afară, cât şi dinăuntrul ei, simţim că ne aflăm într-un loc cu totul sfânt; aceasta o mărturisim prin cuvintele din Ceaslov: „În biserica slavei Tale stând, în cer a sta ni se pare”, este o convingere a fiecăruia dintre noi atunci când ne aflăm cu inimă curată în Casa Domnului. Biserica este Casă a Domnului, pentru că locuieşte în ea euharistic Dumnezeu, adică în ea se află Trupul şi Sângele Mântuitorului – Sfânta Împărtăşanie.

Lăcaşul de rugăciune în care nu se află Sfânta Euharistie nu poate fi numit Casa Domnului.

Atunci când mergem la biserică, bineînţeles că trebuie să ne primenim şi trupeşte, adică să ne îmbăiem şi să ne îmbrăcăm cu haine curate. Curăţenia în biserică trebuie să fie asigurată prin purtarea de grijă a preotului, de către persoane anume rânduite, de regulă palamarul – angajat cu salariu sau voluntar, dar bine ar fi dacă curăţenia în biserică ar fi făcută, pe rând, de credincioşii parohiei, îndeosebi de credincioasele noastre, pornind cu cele care fac parte din comitetul parohial.

Curăţenia în sfântul altar trebuie făcută de un bărbat, cântăreţul sau pălimarul, iar curăţenia pe sfânta masă (sfântul prestol) numai şi numai de către preot. Sfeşnicele şi candela de pe sfânta masă pot fi curăţate de cântăreţ sau pălimar, dar sfintele vase vor fi curăţate şi aranjate, puse la locul lor, numai de preot.

În biserică participăm activ – fiecare după pregătire şi pricepere – cântând la strană sau citind Apostolul sau Cazania, Canoanele sau Psaltirea. Cântările Bisericii noastre, prin melodiile lor, ne înalţă sufleteşte, iar cuvintele lor ne luminează mintea întru cunoaşterea învăţăturii de credinţă.

În tradiţia Bisericii noastre, credinciosul ascultă slujba, oricât de mult timp ar dura, stând în picioare; cei bătrâni o ascultă stând în strană; ascultarea slujbei stând în picioare o cere respectul nostru faţă de Dumnezeu, de râvna noastră de a aduce o jertfă lui Dumnezeu şi prin osteneala trupului; în acest fel împlinim cuvântul apostolesc „slăviţi pe Domnul în duhul şi trupul vostru” (I Corinteni 6, 20). Osteneala aceasta ne întăreşte în strădania noastră de a bine plăcea lui Dumnezeu, un efort care nu oboseşte, ci ne întăreşte trupul.



Stând în picioare şi urmărind cu toată luarea-aminte cântările şi toate cele ce se petrec în sfânta biserică, lepădăm mult mai uşor din sufletele noastre grija cea lumească, grija care ne abate de la dragostea faţă de Dumnezeu şi de aproapele; nu este păcat să te îngrijeşti de cele necesare vieţii, ci este păcat să te preocupi în mod exagerat pentru agonisirea celor necesare vieţii; această binecuvântată grijă trebuie să o lepădăm la uşa bisericii.

În frământările noastre simţim nevoia de a cere ajutor cuiva, unei persoane care să ne dea o lămurire, o îndrumare cum este mai bine să facem ca să nu greşim sau să scăpăm de necazul care ne apasă; de mare folos ne sunt sfaturile date de cei îndreptăţiţi să o facă; petrecând clipă de clipă în sfânta biserică, aprinzând o lumânare pentru noi şi pentru semenii noştri, pentru părinţii şi fraţii noştri, dar mai ales să ne rugăm pentru duşmanii noştri.

În biserică vom găsi şi mai multă linişte sufletească, bucurie mântuitoare şi tot în biserică ne pregătim sufleteşte pentru a primi cu vrednicie, pe cât este cu putinţă, Sfânta Împărtăşanie.

În biserică s-a pregătit şi Maica Domnului începând de la vârsta de trei ani pentru a naşte cu trupul pe Cel fără de început, pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.