Spune-mi Doamne,vii diseară?

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Spune-mi cum să mă îmbrac,
În lumina rugăciunii, ca să-ți fiu mereu pe plac?
Dar în mine rugăciunea, abia pălpăie de-o vreme,

Sufletul împovărat,sub ninsoriile ei geme!

Pe alocuri curg cuvinte ,dar nu simt a lor ardoare ,
Căci în jurul meu se plănge ,și în preajma mea se moare !

Și privesc îngrijorată ,spre oricare neputință ,
Și -mi dau seama că în mine, a slăbit sfănta Credință!

Altfel o scăpam pe mama ,de durerile cumplite ,
Punănd mărimile Iubirii ,peste măinile-i trudite !
Spune-mi Doamne ,vii diseară ?În ce parte să te-aștept?

Voi sta Doamne lăngă iesle, Și-am să plăng ,să mă îndrept!

Voi împărți cozonacii ,celor ce vin în colindă ,
Și-am să-i las să mi te-aducă ,chiar pe bani ,să mi te vândă !
Să te cumpăr cu sudoare și cu truda măinilor ,
Ca să fiu și eu părtașă ,la frângerea păinilor!

Să se înmulțească truda ,și povața din scripturi ,
Să rămână după mine, coșuri cu fărămituri!
Slove ,slove curgătoare ,curgă ca apa -n pâraie,
C-au pornit din ușurință, din a inimii văpaie!

Și s-au așezat tăcute, pe o foaie de hârtie ,
Și au plâns la îmbinare, încă din copilărie!
Și s-au scurs către oceane, și s-au afundat în ele,
Când la colțul străzii mele, au poposit cucuvele!

Spune-mi Doamne,vii diseară? Cu ce vrei să te aștept?
Doar cu inima în flăcări , Să o las să ardă -n piept?
Să-ți împodobesc iar bradul? Cu globuri și cu ghirlandă?
Să-ți primenesc așternutul, cu mireasmă de lavandă?

Dumnezeu nu îmi răspunde, am să fac ca în alt an,
Îl voi aștepta cu lacrimi, și miros de iorgovan!
Și-am să-l înfășor în scutec, alb ,ca florile de nea,
Să rămână pe vecie, de strajă la dreapta mea!

Să-mi aducă -n suflet pacea, și în inimă credința,
Că îl voi vedea la față, și-i voi slăvi Biruința!
Și -am să uit de nedreptate, și -am să-'nfrunt orice povară,
dacă te vei naște Doamne, în sufletul meu, diseară!

O să lumineze steaua nopții, răsăritul meu,
C-am primit cândva în suflet, să se nască Dumnezeu!
Și l-am înfășat cu grijă, în al slovelor nectar,
Mulțumindu-i cu sfială, că m-a rourat cu har!

Autor
Ciabrun Marusia

OARE CUM SI UNDE S-AU NĂSCUT COLINDELE ?

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Aceasta... este o întrebare aflată pe buzele istoricilor, teologilor, antropologilor, lingviștilor și ale altor oameni de știință, o întrebare care are un singur răspuns – la gura sobei, în așteptarea slăvitei sărbători a Nașterii Domnului. Colindele păstrează în textul lor cele mai vechi realizări poetice românești. Sub forma versului simplu au fost cântate cele mai importante dogme ale Bisericii. Puține popoare ale lumii au înțeles atât de bine marea minune a întrupării Domnului Iisus Hristos Dumnezeu, moment ce a adus împăcarea dintre Dumnezeu și om.

Un colind din zona Bucovinei subliniază tocmai acest lucru – greșeala lui Adam s-a vindecat, a fost iertată prin nașterea dumnezeiescului Prunc:

Să te veselești om bun
Nașterea de bucurie

La mulți ani cu veselie.
Seara sfântă de Crăciun
Când S-a născut Domnul bun
Să alunge-a lumii jale
Pentru-a lui Adam greșale.

Că Adam când a greșit
Domnul de Rai l-a lipsit:
„Du-te, Adame, de la Mine,
Cum te-ai lipsit de-al tău bine”.

Dar Adam a prins a plânge
Și din gură a prins a zice:
„Raiule, grădină dulce,
Nu mă-ndur a mă mai duce.

De verdeața pomilor
De mireasma florilor
De cursul izvoarelor
De dulceața sfinților”.

Asta-i seara de Crăciun
Să te veselești om bun
Nașterea de bucurie
La mulți ani cu veselie.

Seara de Crăciun devine moment de bucurie pentru întreg universul. Deși nu a avut mari noțiuni de teologie, țăranul român a înțeles că Nașterea Domnului nu este motiv de prăznuire doar pentru noi, cei de astăzi, ci pentru toată istoria începută cu strămoșul Adam. Colindul scoate în evidență drama primului om căzut în păcat. Interesant este faptul că Adam nu îndrăznește să mai vorbească cu Dumnezeu, ci cu grădina Raiului, ce i-a fost casă. Cu lacrimi în ochi, se desparte „de verdeața pomilor, de mireasma florilor, de cursul izvoarelor, de dulceața sfinților”.

Dar nu pentru mult timp, pentru că în noaptea de Crăciun S-a născut „bucuria lumii, care a șters lacrima de pe fața tuturor”.
                                                                                                                                     Amin.