Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit".
citat din Sfântul Ioan Gură de Aur
DUCEŢI-VĂ
ŞI VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR (Luca 17: 14)
Părintele arhimandrit Corneliu, stareţul Sfintei Mânăstiri
Călui
Iubiţii
mei, cum am mai spus şi în alte dăţi ale cuvântului nostru,
venirea la Biserica
lui Dumnezeu este o datorie sfântă pentru
fiecare creştin.
La fiecare Sfântă Liturghie Iisus Hristos Dumnezeu se răstigneşte şi învie
pentru noi! Iar o
parte din voi staţi cu nepăsare faţă de Sfânta Liturghie şi nu
veniţi la biserica Lui. Şi nu
vor aceia să vină pe cărarea luminii, pe cărarea
Împărăţiei, pe calea lui
Dumnezeu, nu vor să ştie că la fiecare Sfântă
Liturghie şi pentru ei Hristos iarăşi se
răstigneşte şi învie. Răstignirea şi
învierea, două mari Taine ale lui Hristos, ce se săvârşesc mereu în Biserica
Crestin Ortodoxă pentru noi! Cum să stai,
frate, nepăsător acasă sau te miri
unde te poartă vrăjmaşul, departe de Hristos Răstignit,
departe de Hristos
Înviat? Îţi pune vrăjmaşul în minte fel şi
fel de piedici, care cică nu suportă
amânare şi e musai să te duci la ele neapărat în vremea Sfintei Liturghii, când
dator eşti faţă de Sfânta Treime, să vii la Biserica pe care Hristos a rânduit-o.
Şi
dacă despre celelalte amăgiri,
care te împiedică să vii la Biserică,
am mai spus noi la
vremea cuvântului nostru, acum vom vorbi de un motiv
mai special, prin
care diavolul îţi opreşte drumul către Biserica lui
Dumnezeu.
Se zice despre creştin că nu se duce la Biserică din cauza preotului, care cică,
ba nu ştie să cânte, ba scurtează slujbele, ba nu ţine
post, ba e beţiv, ba e avar,
ba îi fug ochii după enoriaşe. O fi şi aşa ceva, nu zic nu -
Ferească Dumnezeu!
-, dar, iubite frate,
ţine minte un lucru: nimic nu trebuie să te oprească să vii la
Biserica lui Hristos!
După cum ştii, iubite frate,
popa acesta din cauza căruia
tu, cică, nu poţi să vii la biserică,
este şi el om, dar şi
preot. Ca om, dacă este
aşa cum spui tu, îşi va
primi pedeapsa aici pe pământ, unde suferinţă,
nenorocire, moarte
înfiorătoare sau boală grea
va veni asupra lui sau asupra
urmaşilor lui, ca durerea să-i
fie şi mai mare. Iar înaintea Dreptului Judecător,
la Dreapta Judecată, el păcătosul va primi ceea ce a căutat
şi ceea ce merită,
după faptele sale. Căci aşa scrie în Epistola I către
Corinteni capitolele 6:9 şi
10: „Nu vă amăgiţi: nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici
adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici
beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni
Împărăţia lui
Dumnezeu“. Deci,
iubite frate, lasă-l pe el, omul, în
pace şi nu-l mai judeca,
că, vezi, are cine să-l
judece. Ţie să-ţi fie gândul la ale tale, că nici
tu nu eşti
sfânt şi nu uita porunca lui Hristos: „Nu
judecaţi,
ca să nu
fiţi
judecaţi.
Căci
cu
judecata cu care judecaţi,
veţi
fi judecaţi şi cu măsura
cu cei măsuraţi,
vi
se va măsura.
De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău şi bârna din
ochiul
tău
nu o iei în seamă?“.
Aşa să gândeşti tu, iubite frate,
despre
păcatele omului care este preot, dacă le
are, şi să nu te împiedice să vii şi tu la
Biserică. Dar, cum spuneam mai la început, popa este şi el om, dar şi preot.
Iar acest har al Preoţiei, preotul, chiar de este beţiv,
desfrânat sau lacom, face
Cruce şi apa se sfinţeşte. Poţi şi tu la fel, chiar de te ştii
mai curat decât el, şi
apa să nu se mai strice? Nu poţi,
iubite frate, căci nu ai harul Preoţiei.
Duhul Sfânt dă Preoţia preotului, ca să sfinţească şi să binecuvânteze
pe toţi şi pe toate. Vedeţi dar, cât de mare este harul Preoţiei?
Uite, iubite
frate, eu la chilia
mea să zicem că aş avea nevoie de a lumina cu un bec
electric un ungher
întunecat. Pentru aceasta de la priză întind
un fir, care
poartă curentul electric la becul meu. Şi
când îl aprind el funcţionează şi
luminează, chiar dacă firul, care poartă curentul electric la bec este rupt,
înnădit, ruginit. Aşa
este şi cu preotul, iubiţii
mei, oricât de păcătos ar fi el,
este purtătorul luminii lui Dumnezeu către
credincioşi, precum poartă şi
firul
de care vă spuneam curentul electric, oricât de nenorocit ar fi el, firul. Şi
atunci iubite frate,
ai tu dreptul să huleşti preotul şi în spatele acestei
hule să
te cuibăreşti în braţele dracului şi să găseşti motiv să nu mergi la Sfânta
Biserică?
Preotul
trebuie cinstit de credincioşi, căci prezenţa
lui în parohie este
însăşi prezenţa
lui Dumnezeu, pentru că preotul
îl reprezintă de
două mii
de
ani
pe Hristos: „Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerului şi
orice vei lega pe
pământ, va fi legat şi în
ceruri, şi orice vei dezlega pe
pământ, va fi
dezlegat
şi în ceruri“ (Matei
16:19), - a grăit Hristos către Sfântul Apostol
Petru, Arhiereul
Bisericii Lui pe pământ şi piatra pe care Mântuitorul a zidit
Biserica Sa. „Adevărat grăiesc vouă: oricâte veţi
lega pe pământ, vor fi
legate
şi în cer, şi oricâte veţi
dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer“
(Matei
18:18), - spunea Hristos către
Sfinţii Săi Apostoli, toţi arhierei ai
bisericii sale, cărora El le-a dat Harul Preoţiei,
prin aşezarea mâinilor Sale
peste ei. Şi harul acesta de la Dumnezeu venit, s-a transmis de la Sfinţii
Apostoli, din generaţie în generaţie de preoţi, de ieri, de azi şi de
mâine, cât
va fi lumea. Însuşi Iisus Hristos S-a lăsat
binecuvântat de preot, atunci când,
Prunc fiind a fost
purtat de Preotul Simeon, preot al Legii Vechi. Dar Hristos
a făcut aceasta, pentru ca să ne
arate marea Lui smerenie, precum şi
rânduiala
şi
vrednicia pe care a hotărât-o El pe pământ preotului.
Iar tu, iubite frate,
huleşti preotul, îl batjocoreşti şi îl înjuri. Amintiţi-vă
Evanghelia celor zece
leproşi, când Iisus cobora pe cale spre Ierusalim şi
trecea prin mijlocul
Samarei şi a Galileii şi
zece leproşi s-au apropiat de
Dânsul şi i-au cerut ajutor: Iisuse, Învăţătorule, fie-ţi milă de noi!“ (Luca
17:13).
Ce le-a spus El atunci? „Duceţi-vă şi
vă arătaţi
preoţilor!“ (Luca
17:14).
Deci El, Iisus Hristos Dumnezeu i-a trimis pe ei la preoţi, să caute şi
să primească vindecarea.
Dar credeţi că pe ei i-a trimis? Nu,
iubiţii mei, nu pe ei, căci
El atunci,
pe dată i-a vindecat pe toţi
zece, ci pe voi v-a trimis înaintea preoţilor,
ca să
primiţi vindecare şi voi de lepra păcatelor voastre. Şi
dacă El aşa a zis:
„Duceţi-vă şi
vă arătaţi
preoţilor!“, apoi aşa trebuie să faceţi. „Cel ce vă
ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de
voi, se leapădă
de Mine; iar cel ce se leapădă de Mine, se leapădă de
Cel ce M-a trimis pe
Mine“ (Luca 10:16).
Auziţi, iubiţii mei, vorbele lui
Hristos? Apoi, să le auziţi
şi să luaţi seama la ele, căci preotul este lucrătorul
lui Dumnezeu. Sfântul Ioan
Gură de Aur zice: „A preotului este
numai a deschide gura, că harul
le
lucrează pe toate“.
Deci, tu, iubite
frate, mergi cu mare nădejde la preot, căci el este
slujitorul Domnului. Şi tot Sfântul Ioan Gură de
Aur mai grăieşte: „Sfântă
este limba preotului şi preasfântă este gura lui“. Deci
tu, iubite frate,
arată-te înaintea preotului şi cu
evlavie cere-i binecuvântarea, căci Dumnezeu
te binecuvântează prin el şi Domnul te va umple
cu toată binecuvântarea
Duhului Sfânt, cu
care este el îmbrăcat.
Când un creştin se întâlneşte cu un preot trebuie să plece
puţin capul
şi să zică: „În numele Domnului, binecuvântaţi-mă, părinte!“ Iar preotul
îi va face semnul crucii pe cap şi va zice: „Dumnezeu şi Maica Domnului
să te
binecuvânteze!“ Iar creştinul va zice în continuare. „Amin!“
Iubiţii mei, harul Preoţiei
preotului nu se va şterge niciodată, iar la
Judecata cea Mare el
tot ca preot vine, căci el este chemat de
Dumnezeu la
cinstea aceasta mare
a preoţiei, pe care nu şi-a
luat-o singur, ci Dumnezeu i-a
dat-o: „Şi nimeni nu-şi ia
cinstea aceasta singur, ci numai dacă este
chemat
de Dumnezeu“ (Evrei 5:4). Dumnezeu a învrednicit
preotul cu o
mare putere, pe care
aici pe pământ nu o au nici Sfinţii şi nici Maica
Domnului: leagă şi dezleagă păcatele oamenilor! Căci preotul în scaunul
spovedaniei este şi părinte şi doctor şi judecător. De aceea, iubiţii
mei, nu-l
ocoliţi, cereţi-i binecuvântarea şi aplecarea lui la spovedirea voastră, căci fără
spovedanie nimeni nu
se va mântui, iar cei nespovediţi în
iad se duc.
Preotul este rânduit
de Dumnezeu a fi martor la toate momentele
solemne ale vieţii tale: la Botez, la nuntă şi la mormânt, şi el
binecuvântează şi sfinţeşte toate. Însuşi Mântuitorul a fiinţat
Taina preoţiei,
când după Sfânta Învierea Sa a chemat la Sine pe Sfinţii Săi Apostoli şi i-a
hirotonisit, dându-le
puterea, dreptul şi îndatorirea de a
învăţa pe oricine, şi de
a ierta păcatele şi de a vindeca.
Această putere, prin hirotonie peste veacuri sa
transmis şi se va transmite, cât va fi lumea, la toţi slujitorii bisericii. Căci,
iată, noi la Taina Sfântului Maslu din Epistola Sobornicească a Sfântului
Apostol
Iacov aşa citim: „Este vreunul dintre voi în suferinţă? Să se
roage. Este cineva cu inimă bună? Să cânte psalmi. Este cineva bolnav
între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se
roage pentru el, ungându-l cu
untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel
bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de
va fi făcut păcate se vor ierta lui“
(Iacov
5-13- 14-15).
Vedeţi harul şi puterea rugăciunii preotului? Şi
atunci folositor este a-l
ocoli? Nu, iubiţii mei. Chemaţi-l
să sfinţească şi să binecuvânteze leagănul,
nunta, patul suferinţei şi patul morţii, căci de negrăită folosinţă pentru voi sunt
acestea. Eu ştiu că tu, iubite frate, eşti om mare şi cu bani, deştept de-ţi crapă
capul (şi gândeşti aşa pentru că nu
ai frică de
Dumnezeu) şi zici că nevoie nu
ai tu de preot şi de ce să asculţi tu cuvântul preotului, că e
pierdere de timp, că
tu le ştii pe toate. Ţie,
iubite frate am să-ţi spun ceva. Mai întâi că nimic
eşti
înaintea lui
Dumnezeu; pleavă, asta eşti, cum suntem toţi.
Iar mai apoi îţi mai
spun (şi ţine minte vorba
aceasta), uneori prin gura preotului îţi
vorbeşte
Însuşi Dumnezeu! Mântuitorul a împlinit lucrarea
mântuirii neamului
omenesc prin întreita
Sa chemare de Învăţător al Evangheliei,
de Mare Preot
şi
Arhiereu şi Miel al lui Dumnezeu, Care S-a jertfit pentru noi, şi de Împărat,
Domn şi Stăpân Atotputernic în
cer şi pe pământ. Puterea de
slujire şi
chemare şi puterea iertării şi dezlegării păcatelor au primit-o Sfinţii
Apostoli,
când Domnul le-a zis:
„Precum M-a trimis pe mine Tatăl şi eu vă trimit
pe
voi“
(Ioan 20:21).
Taina Preoţiei se întemeiază tocmai
pe această chemare, putere şi
slujire, pe care sfinţii Apostoli au primit-o de la Dumnezeu şi care s-a
transmis la urmaşii lor, până în zilele noastre la
noi, prin preoţii Bisericii
Ortodoxe Române.
Chemarea învăţătorească de propovăduire a Sfintei Evanghelii, slujirea
sfinţitoare a sufletelor prin harul Sfintelor Taine şi puterea de păstorire
duhovnicească a credincioşilor, prin Biserică pe calea mântuirii, este a
oricărui preot, oricâte păcate
ar avea el ca om.
► „Mergând
învăţaţi toate neamurile botezându-le pe ele în numele
Tatălui şi al
Fiului şi al
Sfântului Duh“ (Matei 28:19).
► „Aşa să ne
socotească pe
noi oamenii, ca pe nişte
slujitori ai lui
Hristos
şi
iconomi (săvârşitori) ai Tainelor lui Dumnezeu“ (1Corinteni
4:1).
► „Cel ce vă ascultă pe
voi, pe Mine mă ascultă şi cel ce se leapădă de
voi,
de Mine se leapădă“ (Luca 10:16).
După cum vedeţi despre aceste chemări, puteri şi slujiri se scrie la
Sfânta
Scriptură.
Iar Preoţia aceasta este: Sfânta Taină prin
care cei anume pregătiţi şi
aleşi de Dumnezeu primesc, prin punerea mâinilor şi prin rugăciunile
arhiereului (episcop,
mitropolit sau patriarh), puterea întreită şi chemarea
Sfântă de a vesti cuvântul lui Dumnezeu, de a sluji Sfintele Taine şi de a
păstori credincioşii
la mântuire. Iar cea dintâi şcoală a Preoţiei a fost cea a
Evangheliei Domnului,
unde au învăţat şi s-au luminat şi
s-au sfinţit vreme de
trei ani şi jumătate Sfinţii Apostoli, iar cea de a doua a fost cea a sfântului
Apostol Pavel, ţinută la cetatea Efes din
apusul Asiei Mici, care de asemenea
era de trei ani (Fapte
19, 9; 20, 11-31).
Iubiţii mei, preotul nu trebuie să se
străduiască să scrie predici, ci
predica lui cea mai
bună să fie viaţa, pe care o duce înaintea lui Dumnezeu şi
în parohie înaintea
oamenilor. De cele de trai, tare să nu
se îngrijească, căci
prin harul pe care i
l-a dat Dumnezeu, toate i le-a făgăduit şi le va avea.
Dragostea de oameni să fie la fel cu dragostea de Dumnezeu, dar cârdăşie cu
nimeni să nu facă. De oameni să nu stea nici departe, nici aproape, ci să ia
calea de mijloc şi să aibă totdeauna respectul lor. La jocuri şi la
petreceri să
nu se ducă şi viaţa lui să fie cât se poate de retrasă şi
curată, ca a Sfinţilor.
Fiindcă el este sfânt şi
are de la Dumnezeu, aici pe pământ,
mare dar, mare
har şi putere, şi trebuie să se ostenească să le păstreze curate şi nestricate şi
toată viaţa să şi-o închine lui Dumnezeu, pentru că Preoţia este o misiune
sfântă de la Dumnezeu.
Arhierii şi preoţii în lumea aceasta
sunt izvoarele binecuvântării
dumnezeieşti, care şi la voi prin
slujbele lor vor veni, de veţi
merge la
Biserica lui Hristos.
Amin.
Dumnezeul milei şi al îndurării, al iubirii de
oameni şi al smereniei, să
vă întărească pe voi şi să vă dea puterea şi tăria să împliniţi întru toate voia
Lui.
Aşa să vă ajute Dumnezeu!
