O POVESTE DE IUBIRE

Se spune că într-o zi îngerii de la botez, păzitori ai oamenilor, s-au prezentat înaintea lui Dumnezeu şi s-au plâns că nu ştiu ce să mai facă, fiindcă oamenii s-au făcut deosebit de nepăsători şi răi; au timp pentru toate relele, numai pentru rugăciune nu. Domnul Dumnezeu i-a întrebat: - Voi ce părere aveţi, ce ar trebui să fac pentru ei? Îngerii au spus: - Doamne, măreşte-le ziua cu o oră şi noi le vom spune că este darul tău numai pentru ca ei să se roage. Bine, a zis Domnul. Şi ziua s-a făcut de 25 de ore. Dar oamenii tot nu s-au rugat. Atunci îngerii s-au prezentat din nou în faţa Stăpânului, supăraţi pentru nepăsarea oamenilor: - Doamne, oamenii tot nu se roagă. Domnul i-a întrebat iarăşi: - Ce credeţi că ar trebui să le mai fac? - Doamne, fă-le ziua numai de 20 de ore! Îşi vor da seama cât de scurtă este viaţa şi cât de repede vine judecata ta şi aşa se vor ruga. Domnul a aprobat cererea şi viaţa a devenit mai scurtă. Dar nici acum oamenii nu îşi făceau timp să se roage. Îngerii au mers din nou în faţa Creatorului şi s-au plâns că oamenii sunt tot răi. - Ce-i de făcut? i-a întrebat Domnul. Îngerii n-au mai avut nimic de adăugat şi Dumnezeu le-a spus: - Rugăciunea nu este o problemă de timp, ci de iubire. Cine mă iubeşte găseşte timp suficient în cele 24 de ore ca să se roage. Şi a lăsat timpul ca mai înainte. Rugăciunea este cea mai grea faptă bună. Cred că v-aţi dat seama. Creştinii practicanţi fac multe fapte bune: ajută pe aproapele, citesc cărţi sfinte, se ostenesc în vreun fel sau altul, dar când e vorba de rugăciune...    De ce oare? Pentru că rugăciune înseamnă să stai de vorbă cu Dumnezeu, iar vrăjmaşului nu-i convine. Pentru aceasta sunt piedici de tot felul, şi înainte de rugăciune, şi în timpul rugăciunii. "Rugaţi-vă neîncetat!" (Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel,5,17)

PILDA DE ASCULTARE

Povestit-a cineva din părinţi, că un oarecare filosof însemnat din Cetatea lui Dumnezeu, bărbat cucernic, a venit la un sihastru şi-l rugă să-l primească spre a-l face călugăr. Şi i-a zis bătrânul: de pofteşti să te primesc, mergi şi vinde averea ta şi o dă lipsiţilor şi te voi primi ! Şi mergând, a făcut după cuvântul bătrânului. După aceea i-a dat o altă poruncă: să te păzeşti a nu vorbi cu nimeni ! Iar el s-a făgăduit să nu grăiască, şi doi ani n-a grăit. Au început după aceea oamenii să-l laude şi i-a zis bătrânul: nu-ţi este de folos să stai aici, ci te trimit la o mănăstire de obşte. Şi l-a trimis. Dar trimiţându-l, nu i-a zis să grăiască, sau să nu grăiască. Deci, acela păzind porunca ce i s-a dat, a petrecut fără să vorbească. Egumenul, după ce l-a primit, vrând a-l ispiti cu fapta, ca să-şi dea seama de este mut, sau se preface, l-a trimis cu o trebuinţă, în vremea revărsării apei râului, ca, vrând să treacă apa, să spună că n-a putut trecerâul, şi a trimis după dânsul în taină, să vadă ce va face. Acela, dacă a ajuns la râu şi a văzut că nu poate trece, a plecat genunchii spre rugăciune şi, venind un crocodil, l-a luat în spinare şi a trecut în cealaltă parte a apei. După împlinirea ascultării pentru care a fost trimis, a venit iarăşi la apă şi iarăşi l-a luat în spate crocodilul şi l-a trecut dincoace. Deci, venind fratele cel trimis după dansul să-l urmărească, a spus stareţului şi fraţilor ce a văzut şi s-au mirat. Nu după multă vreme, a murit călugărul ce nu grăia. Şi a trimis egumenul la bătrânul lui, grăind: mut de ar fi fost, însă îngerul Domnului a fost. Atunci a vestit stareţului că n-a fost mut, ci mult vorbitor, dar păzind porunca ce i-a dat dintru început a petrecut negrăind. Şi s-au mirat toţi şi l-au proslăvit pe Dumnezeu. (Patericul Egiptean)

Ma supar doar cand vreau eu

”Cândva, un călugar era mereu irascibil. Se supăra foarte repede, aproape din orice. Deşi se ruga neîncetat la Dumnezeu să îl scape de supărare, de fiecare dată când se ridica de la rugăciune, se mânia pe unul dintre fraţi. La un moment a îndrăznit să-I spună lui Dumnezeu:

“Doamne, nu Te-am rugat eu să mă scapi de supărare? De ce mă laşi să mă cert cu fraţii aşa des?”. Dumnezeu i-a răspuns:

“Cum vrei tu să exersezi refuzul supărării fără materie primă? Nu Mi-ai spus tu să te scap de supărare? De aceea îţi trimit mereu pe cineva, ca să ai ocazie să nu te superi chiar dacă îţi dă motiv. Tu poţi să înveţi să înoţi într-un bazin fără apă? Tot aşa este şi cu răspunsul Meu la rugăciunile tale! Numai tu eşti stăpân pe reacţiile tale”.

Călugărul s-a luminat şi de atunci îşi spunea mereu: “Mă supăr doar când vreau eu”. Şi aşa a scăpat călugărul de supărare. ”