Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit".
citat din Sfântul Ioan Gură de Aur
BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
DESPRE
TAINA SFINTEI SPOVEDANII
Preot Ioan
Iubiţi credincioşi,
Dumnezeu l-a creat pe om „După chipul şi asemănarea Sa“ (Facerea 1:27). L-a creat cu suflet nemuritor, aşa cum El, Dumnezeu, este nemuritor. Prin căderea sa, Adam nu a pierdut tot harul lui Dumnezeu, căci, a căzut prin ispita diavolului. Astfel că, harul şi arvuna mântuirii au rămas în om şi numai celui ce se leapădă de Dumnezeu, i se ia harul Duhului Sfânt.
Să nu uităm niciodată un lucru: HRISTOS NE VA CERE SOCOTEALĂ DE TOATE VÂRSTELE, căci, chiar şi grădinarului îi place „floarea sau roada timpurie“. De aceea, fericit este acela care se pregăteşte din tinereţe să stea înaintea Judecătorului Suprem.
DE UNDE VINE ACEASTĂ DENUMIRE DE POCĂINŢĂ SAU SPOVEDANIE?
POCĂINŢĂ – a se pocăi – în limba greacă se spune METANOIA, iar în limba latină, PENITENŢǍ înseamnă şi părere de rău, o dată cu făgăduinţa de îndreptare, pentru păcatele şi greşelile săvârşite.
DAR, CE ESTE DE FAPT SPOVEDANIA?
Spovedania, este una din cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe şi constă în mărturisirea păcatelor la preotul duhovnic, cu sinceritate şi cu căinţă. Spovedania, este o Taină Sfântă, care se săvârşeşte de însuşi Hristos, în Duhul Sfânt, prin episcopii şi preoţii ortodocşi.
Prin spovedanie, credinciosul primeşte iertarea păcatelor săvârşite
după botez şi împăcarea cu Dumnezeu şi cu comunitatea liturgică al cărei
membru este. Dacă, Iisus Hristos nu ne-ar fi lăsat această Taină a Spovedaniei, cu toţii ne-am fi dus în iad.
SPOVEDANIA este „Mâna lui Dumnezeu“ care ridică din păcate, şi de aceea se mai numeşte şi „al doilea botez“. Mulţi oameni nici nu ştiu ce este păcatul, ba chiar spun plini de sine: „Părinte eu nu am nici un păcat!“ Şi,
de fapt, păcatul este o realitate, şi încă una centrală a existenţei
umane. Cea mai mare greşeală este aceea de a ignora păcatul, de a nu-l
băga în seamă sau şi mai grav, de a afirma că n-am păcătuit. Iată ce scrie în Biblie: „DACĂ
ZICEM CĂ PĂCAT NU AVEM, NE AMĂGIM PE NOI ÎNŞINE ŞI ADEVĂRUL NU ESTE
ÎNTRU NOI. DACĂ ZICEM CĂ N-AM PĂCĂTUIT, ÎL FACEM MINCINOS ŞI CUVÂNTUL
LUI NU ESTE ÎNTRU NOI“ (1Ioan 1:8).
Este adevărat că Dumnezeu a cerut primei familii din Rai, pocăinţă?
Da, este adevărat că Dumnezeu a cerut spovedanie lui Adam şi Evei în
Rai, atunci când, după ce au greşit, i-a luat la întrebări: „Adame, unde eşti?“; „Cine ţi-a spus că eşti gol?“; „Eva, pentru ce ai făcut aceasta?“. Şi pe Cain îl întreabă Dumnezeu: „Unde este fratele tău?“, „Ce ai făcut?“. Dumnezeu voia, după cum uşor se poate vedea, să-i facă să-şi mărturisească păcatul.
În Vechiul Testament a existat pocăinţa?
Da. Pocăinţa îşi are începuturile încă din Vechiul Testament: „Şi
va mărturisi păcatul său, care a păcătuit. Şi va aduce Domnului pentru
cele ce a greşit o mieluşea din oi, jertfă pentru păcat, şi se va ruga preotul pentru păcatul ce a săvârşit şi se va ierta păcatul“ (Levitic 5:5 – 19).
Deci, trebuie să remarcăm cu luare aminte că, chiar şi în Vechiul
Testament tot preotul era intermediarul, adică cel ce mijlocea către
Dumnezeu pentru iertarea păcatului.
Găsim, de asemenea, şi la proorocul Iezechiel versetele următoare:
„DE
ACEEA VĂ VOI JUDECA PE VOI DIN CASA LUI ISRAEL, PE FIECARE DUPĂ CĂILE
SALE, ZICE DOMNUL DUMNEZEU; POCĂIŢI-VĂ ŞI VĂ ÎNTOARCEŢI DE LA TOATE
NELEGIUIRILE VOASTRE, CA NECREDINŢA SĂ NU VĂ FIE PIEDICĂ.
LEPĂDAŢI
DE LA VOI TOATE PĂCATELE VOASTRE CU CARE AŢI GREŞIT ŞI VĂ FACEŢI O
INIMĂ NOUĂ ŞI UN DUH NOU. DE CE SĂ MURIŢI VOI, CASA LUI ISRAEL? CĂCI EU
NU VOIESC MOARTEA PĂCĂTOSULUI, ZICE DOMNUL DUMNEZEU; ÎNTOARCEŢI-VĂ DECI,
ŞI TRĂIŢI!“ (Iezechiel 18:30 – 32).
De cine şi când a fost instituită pocăinţa sau spovedania ca
Sfântă Taină?
Ca Sfântă Taină, POCĂINŢA a
fost instituită de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, Care, venind de la
râul Iordan, îşi începe misiunea Sa prin îndemn la pocăinţă, atunci
când rosteşte prima Sa predică: „POCĂIŢI-VĂ CĂ S-A APROPIAT ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR“ ( Matei 4:17).
Şi, de fapt, acelaşi îndemn îl rostise şi Sfântul Ioan Botezătorul: „POCĂIŢI-VĂ CĂ S-A APROPIAT ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR“ (Matei 3:2).
Iisus Hristos le făgăduieşte Sfinţilor Apostoli această putere de a
ierta păcatele oamenilor, aşa cum rezultă cât se poate de clar din
versetele următoare:
„ŞI-ŢI
VOI DA ŢIE CHEILE ÎMPĂRĂŢIEI CERURILOR ŞI ORICE VEI LEGA PE PĂMÂNT VA
FI LEGAT ŞI-N CERURI, ŞI ORICE VEI DEZLEGA PE PĂMÂNT VA FI DEZLEGAT ŞI-N
CERURI“ (Matei 16:19).
Sau, aşa cum rezultă din alt verset: „ADEVĂRAT
GRĂIESC VOUĂ: ORICÂTE VEŢI LEGA PE PĂMÂNT VOR FI LEGATE ŞI-N CER, ŞI
ORICÂTE VEŢI DEZLEGA PE PĂMÂNT VOR FI DEZLEGATE ŞI ÎN CER“ (Matei 18:18).
Dacă din cele două versete de mai sus rezultă făgăduinţa de a ierta,
puterea pentru a săvârşi această Sfântă Taină le este încredinţată
efectiv Sfinţilor Apostoli, a treia zi după Înviere, când Iisus Hristos,
intrând prin uşile încuiate le spune: „PACE VOUĂ ! PRECUM M-A TRIMIS PE MINE TATĂL, VĂ TRIMIT ŞI EU PE VOI“ (Ioan 20:21).
Iubiţi credincioşi, să fim foarte atenţi la cuvântul VOI căci prin el Mântuitorul se referă la APOSTOLI, EPISCOPI şi PREOŢI
şi nicidecum la cei care umblă prin tramvaie, trenuri, prin parcuri, pe
scările blocurilor şi vor să ne rătăcească de la dreapta credinţă = ORTODOXIA.
„ŞI, ZICÂND ACESTEA, A SUFLAT ASUPRA LOR ŞI LE-A ZIS: LUAŢI DUH SFÂNT“ (Ioan 20:22).
De aici se poate vedea că ŞI PREOŢII au harul Duhului Sfânt, prin hirotonie. Avem vreo dovadă că preoţii au harul Duhului Sfânt? DA! Avem apa sfinţită de la BOBOTEAZĂ, care nu se mai strică niciodată!
„CĂRORA VEŢI IERTA PĂCATELE, LE VOR FI IERTATE ŞI CĂRORA LE VEŢI ŢINE, VOR FI ŢINUTE“ (Ioan 20:23). Mântuitorul a spus deci apostolilor „VEŢI IERTA“ şi nu a zis VOI IERTA. Acest „VEŢI“ este un plural şi, deci, se referă la APOSTOLI, EPISCOPI şi PREOŢI. Sfinţii Apstoli s-au înălţat la cer, dar au lăsat pe episcopi şi preoţi ca urmaşi ai lor.
PĂCATELE LE IARTĂ IISUS HRISTOS PRIN PREOŢI ÎN DUHUL SFÂNT!
În Legea lui Moise, exista pocăinţă pentru păcătos?
În legea dată evreilor nu exista pocăinţă pentru păcătos,
răsplătindu-se cu moartea pentru moarte. Şi, scoţându-se ucigaşul chiar
de la altar pentru a fi omorât …
„VIAŢĂ
PENTRU VIAŢĂ, OCHI PENTRU OCHI, DINTE PENTRU DINTE, MÂNĂ PENTRU MÂNĂ,
PICIOR PENTRU PICIOR, ARSURĂ PENTRU ARSURĂ, UMFLĂTURĂ PENTRU UMFLĂTURĂ“ (Ieşirea 21:12-25).
Cine purta pe el o povară sâmbăta, sau făcea vreo lucrare, chiar de
s-ar fi căit şi ar fi promis că nu mai face, nu era iertat şi trebuia să
moară. Cine ar fi făcut foc în casă sâmbăta, trebuia să moară (Ieşire 31:18). Dacă curvea cineva, negreşit trebuia omorât ( Levitic 20:10 – 21). Pe când, în legea cea nouă a lui Hristos, în Evanghelie, nu este tot aşa. Aici se spune:
►„Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor“ (Matei 4:17);
► „Faceţi deci roadă, vrednică de pocăinţă“ (Matei 3:8);
► „Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie“ (Marcu 1:15);
► „Hristos este sfârşitul legii“ (Romani 10:4).
Cum trebuie să ne pregătim pentru spovedanie?
Mai întâi, trebuie să ne cercetăm cugetul, să ne facem un examen al
conştiinţei. Trebuie să ne procurăm un îndreptar de spovedanie, şi cu o
coală albă în faţă să cercetăm fiecare din cele aproape 500 de păcate
scrise acolo. Pe cele care le-am făcut le scriem pe această hârtie, o
băgăm în buzunar şi după ce am postit şi noi, cel puţin trei zile, ne
alegem un preot duhovnic, căruia în timpul spovedaniei îi citim păcatele
scrise pe hârtie. La ieşirea din Biserică ardem hârtia pe care ne
scrisesem păcatele. Acest preot duhovnic este o „călăuză în drumul către Hristos“. Astăzi toată lumea vorbeşte de doctor de familie şi de avocat de familie, dar de PREOT DE FAMILIE
nu vorbeşte aproape nimeni! Or, preotul este cel mai important, pentru
că în cele trei mari momente cruciale, ale vieţii noastre: botez,
cununie, înmormântare, el trebuie să fie lângă noi.
Să
nu ne fie ruşine să mărturisim păcatele noastre, căci, diavolul ne ia
ruşinea când păcătuim şi ne-o dă când vrem să ne spovedim. Deci, să nu
ne fie nicidecum ruşine şi să mărturisim tot, să aruncăm afară din noi
mizeria păcatelor, căci dacă minţim sau ascundem vreun păcat la
spovedanie, păcatele nemărturisite, îndoite le vom avea pe suflet, cu
greutatea, durerea, şi mustrarea lor: „NU-ŢI FIE RUŞINE A-ŢI MĂRTURISI PĂCATELE“ (Sirah 4:28). Să nu spunem în scaunul mărturisirii că nu avem păcate, aducându-ne aminte de cuvintele Sf. Ioan Evanghelistul, care zice: „DACĂ
ZICEM CĂ PĂCAT NU AVEM, NE AMĂGIM PE NOI ÎNŞINE ŞI ADEVĂRUL NU ESTE
ÎNTRU NOI. DACĂ MĂRTURISIM PĂCATELE NOASTRE, CREDINCIOS ESTE (DUMNEZEU) ŞI DREPT, CA SĂ NE IERTE PĂCATELE ŞI SĂ NE CURĂŢEASCĂ DE TOATĂ NEDREPTATEA“ (1Ioan 1:8-9). Să nu uităm că, Sfântul Apostol Pavel se socoteşte: „CEL DINTÂI DINTRE PĂCĂTOŞI“ (1Timotei 1:15), iar Sfântul Iacob zice: „TOŢI GREŞIM MULT“ (Iacob 3:2).
Aşa
cum lenjeria se spală cu detergent, tot aşa şi sufletul nostru trebuie
spalat, dar nu cu detergent, nu la maşina de spălat, ci, prin spovedanie
la un PREOT – DUHOVNIC.
Dar după spovedanie cum trebuie să ne purtăm?
Mai
întâi, trebuie să ne împlinim cu bucurie şi fără întârziere canonul de
pocăinţă, certarea părintească pe care ne-a dat-o duhovnicul pentru
ispăşirea păcatelor şi îndreptarea sufletului.
Zaheu vameşul şi-a răscumpărat păcatele prin ajutorarea săracilor şi despăgubirea celor pe care i-a nedreptăţit (Luca 19:8); vrăjitorii din Efes îşi ard cărţile (Fapte 19:17-19), păcătosul din Corint după ce mai întâi este dat afară din Biserică (1Corinteni 5:5), se îndreptează (2 Corinteni 2:6-11)…
Cele
mai obişnuite canoane de pocăinţă sunt: rugăciunile de iertare şi de
pocăinţă, posturi, metanii, citire din cărţile sfinte, dăruiri, oprire
da la Sf. Împărtăşanie, sfătuiri, despăgubiri, milostenii, etc.
Se mai cere de la cel spovedit: fugă de pricinile păcatelor, paza poruncilor şi peste tot să arate roade de îndreptare
„FACEŢI ROADE VREDNICE DE POCĂINŢĂ“ (Luca 3:8). Roadele acestea se arată în omorârea păcatului, în urmarea virtuţilor şi a faptelor bune:
„NOI CARE AM MURIT PĂCATULUI, CUM VOM MAI TRĂI ÎN PĂCAT?“ (Romani 6:2).
Dar de câte ori trebuie să ne spovedim pe an?
Tot creştinul trebuie să ştie că, este dator să se spovedească, aşa cum învaţă a patra poruncă a Bisericii: CEL PUŢIN de patru ori pe an, în cele patru posturi, sau CEL PUŢIN o
dată pe an cei plecaţi din ţară şi care nu au în preajmă o Biserică
Ortodoxă. Dacă cineva este bolnav, să se spovedească cât mai des şi cât
mai grabnic, ca să-şi cureţe şi să-şi înnoiască neîncetat „haina
sufletului”.
Cultele religioase ne reproşează că, iertarea păcatelor nu vine prin mijlocirea preoţilor, ci direct de la Dumnezeu
RĂSPUNS:
Textele aduse ca argument, ca cel cu iertarea slăbănogului din
Capernaum, femeia păcătoasă, tâlharul de pe cruce, etc., nu au nimic de a
face cu Taina Pocăinţei şi cu mărturisirea la preot, căci, era pe
vremea când Mântuitorul nu instituise încă Taina Pocăinţei, şi apoi
fiind chiar Hristos de faţă, El însuşi făcea dezlegările de păcate.
Cultele religioase ne reproşează că, mărturisirea păcatelor trebuie făcută direct lui Dumnezeu şi nu prin preoţi.
RĂSPUNS:
Într-adevăr,
în Vechiul Testament mărturisirea se făcea direct lui Dumnezeu, căci nu
se putea face în altă formă, pentru că mărturisirea aceea era numai o
pocăinţă şi nu o Sfântă Taină. Preoţii nu primiseră de la Dumnezeu
puterea de a lega şi a dezlega păcatele oamenilor, aşa cum s-a întâmplat
în Noul Testament, după Învierea Domnului.
Cu toate acestea, chiar şi în Vechiul Testament se întâlnesc cazuri
când, mărturisirea păcatelor nu s-a făcut direct lui Dumnezeu. Aşa de
pildă, însuşi Psalmistul David s-a mărturisit lui Natan proorocul (2Regi 12:13), iar Aaron s-a mărturisit cu căinţă lui Moise, şi nu direct lui Dumnezeu (Numeri 3:11-12). Iată că, şi în Vechiul Testament a existat posibilitatea mărturisirii indirecte.
Cultele
religioase ne reproşează că, mărturisirea păcatelor nu trebuie făcută
preotului, ci celorlalţi credincioşi, după cuvintele Sfintei Scripturi:
„Mărturisiţi-vă unul altuia păcatele“ (Iacov 5:16).
RĂSPUNS:
Numai
cei ce au darul preoţiei pot săvârşi această Taină, pentru că numai
apostolilor şi, prin ei, urmaşilor şi ajutătorilor lor, care au darul
preoţiei, le-a încredinţat Mântuitorul puterea şi dreptul de a ierta
păcatele, de a lega şi dezlega (Matei 16:19). Iar cuvintele ,,UNUL ALTUIA“
din reproşul cultelor înseamnă, credinciosul care mărturiseşte şi
preotul care primeşte pocăinţa. Şi, fiindcă şi preoţii se spovedesc,
aceste cuvinte „unul altuia“ mai înseamnă şi mărturisirea unui preot, la
preotul lui duhovnic, care-i primeşte pocăinţa. Când marele Apostol
Pavel a predicat Evanghelia lui Hristos în Efes, vedem că: „mulţi dintre cei ce crezuseră, veneau să se mărturisească şi să spună faptele lor“ (Faptele Apostolilor 19:18). DAR, UNDE VENEAU, DECÂT NUMAI LA MARELE APOSTOL PAVEL, SPRE A LE ÎMPĂRTĂŞI IERTAREA PĂCATELOR?
Fiindcă numai apostolii lui Hristos au luat o putere ca aceasta, de a
lega sau dezlega păcatele oamenilor. Ca dovadă, Sfântul Apostol Pavel în
prima epistolă către Corinteni îl excomunică pe incestuos, iar în cea
de-a doua epistolă către Corinteni îl iartă, apoi tot el a dat satanei
pe Imeneu şi pe Alexandru (1Timotei 1:20), ca şi alţii să se înveţe să nu hulească.
LA
DREAPTA JUDECATĂ A LUI HRISTOS SE VA VEDEA CINE A AVUT PUTEREA PE
PĂMĂNT DE A LEGA ŞI DEZLEGA PĂCATELE OAMENILOR, DAR, PENTRU CEI ÎNŞELAŢI
VA FI PREA TĂRZIU !!!
Cultele
religioase ne reproşează că, preoţii nu pot ierta păcatele căci scris
este: „Cine poate să ierte păcatele decât numai unul Dumnezeu“ (Luca 5:21).
RĂSPUNS:
Este
adevărat că, numai Dumnezeu poate ierta păcatele. Dar, în însăşi Taina
Spovedaniei, nu preotul este cel care iartă păcatele, ci, tot Dumnezeu,
prin mijlocirea preotului. Noi spunem cât se poate de clar că: PĂCATELE LE IARTĂ HRISTOS PRIN PREOT ÎN DUHUL SFÂNT. Dumnezeu este izvorul şi Stăpânul Darului, al puterii de a ierta păcatele, preotul fiind numai un „administrator“ al acestui dar.
Cultele
religioase ne reproşează că preoţii sunt oameni păcătoşi ca toţi
oamenii şi atunci este cu neputinţă ca un păcătos să ierte păcatele
altora.
RĂSPUNS:
Este
adevărat că, preoţii fiind oameni pot avea şi ei umbre sau scăderi în
viaţă, dar am spus deja că, în taina Pocăinţei sau a Spovedaniei, nu
preotul iartă prin puterea sa păcatele celui ce se spovedeşte, ci tot
harul lui Dumnezeu. Preotul, chiar păcătos fiind, poate avea acest dar,
căci, şi Sfântul Apostol Petru a fost păcătos, fiindcă s-a lepădat de
Domnul şi Învăţătorul său, şi totuşi, a primit acest dar. Deci, preotul
deasupra păcatelor sale, de care va răspunde însuşi, are în el darul pe
care l-a primit prin Taina Preoţiei de a lega şi dezlega păcatele.
Iubiţi credincioşi,
Istoria ne mărturiseşte că, totdeauna omul şi-a dat seama de răutatea
păcatului şi a încercat felurite mijloace pentru a scăpa de păcat, şi în
acelaşi timp pentru a se împăca cu Dumnezeu. Astfel, unii se biciuiau
până la sânge, alţii se îmbrăcau în sac şi-şi puneau cenuşă în cap,
petrecând în plâns, post şi rugăciune, alţii aduceau jertfe de animale,
alţii mărturiseau păcatele în public, alţii le scriau pe hârtii şi apoi
le aruncau pe ape curgătoare spre a se duce şi ele cu apele. DECI,
SE VEDE CÂT DE MULT AU SIMŢIT OAMENII NEVOIA DE A-ŞI DESCĂRCA SUFLETUL
DE GREUTATEA PĂCATELOR, CU ALTE CUVINTE, DE A SE SPOVEDI.
Această necesitate firească a spovedaniei este vizibilă şi azi. Unii,
nu pot muri până nu-şi destăinuie o crimă, sau altă faptă rea care le
apasă conştiinţa. Alţii nu pot mânca sau bea în linişte fără această
descărcare, căci, după o faptă rea, mustrările conştiinţei aduc pe om
mai aproape de Dumnezeu, de „ochiul neadormit al lui Dumnezeu“
care vede şi ştie toate. Unii, deznădăjduiţi, se sinucid crezând că în
moarte este singura scăpare. Ei sunt cei mai rătăciţi, deoarece prin
moarte, în loc să se depărteze de pedeapsa lui Dumnezeu, se apropie mai
mult de ea, „îşi taie singuri creanga de sub picioare“,
pentru că au pierdut orice prilej sau vreme de pocăinţă, sinuciderea
fiind un păcat împotriva Duhului Sfânt, păcat care nu se iartă în vecii
vecilor (Marcu 3:28-29).
SĂ
NE SPOVEDIM CEL PUŢIN DE PATRU ORI PE AN, ÎN CELE PATRU POSTURI MARI
ALE ANULUI (SFINTELE PAŞTI, SFINŢII APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL, SFÂNTA
MARIA ŞI CRĂCIUN) SAU ORI DE CÂTE ORI NE-O CERE CONŞTIINŢA.
Şi
pe cei din familia noastră să-i îndemnăm la fel, pe cei cunoscuţi, iar
când cineva este pe patul de moarte, să alergăm mai întâi la preot şi
apoi la doctor. Chiar dacă, cei pe care îi vom îndemna să se spovedească
refuză, sau motivează pe moment, să nu uităm că:
CUVINTELE DĂINUIESC MAI MULT DECÂT STATUILE, CUVINTELE DETERMINĂ ACŢIUNI
şi, deci, mai devreme sau mai târziu, cu ajutorul lui Dumnezeu, se vor spovedi şi ei. Amin!
TAINA SFINTEI ÎMPǍRTǍŞANII
Iar despre Sfânta Taină a Împărtăşaniei iată ce ne spune Iisus Hristos: „Eu
sunt pîinea vieţii. Părinţii voştri au mîncat mană în pustie şi au
murit. Pîinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă
cineva, nu moare. Eu sunt pîinea cea vie care s-a pogorît din cer. Cine
mănâncă din pîinea aceasta viu va fi în veci. Iar pîinea pe care Eu o
voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.
Deci, iudeii se certau între ei zicând: Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-L mîncăm? Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mînca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sîngele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.
Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sîngele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.
Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el“ (Ioan 6:19-57).
Iubiţi credincioşi,
Şi
acum, după ce am înţeles că trebuie să ne spovedim şi să ne împărtăşim
cel puţin de patru ori pe an, să studiem împreună patru aspecte
particulare ale acestei probleme:
1. Există
credincioŞi, care nu s-au spovedit Şi nu s-au ÎmpĂrtĂŞit niciodatĂ În
viaŢĂ (La FEL DE GRAV: unii din copilĂrie SAU alŢii de la nuntĂ).
Aici
se încadrează acei creştini care postesc, se roagă, merg la Biserică în
fiecare Duminică, dar care nu s-au spovedit şi nu s-au împărtăşit
niciodată. Este ca şi cum ar face cineva liceul dar nu şi-ar lua
bacalaureatul, ca şi cum ar termina cineva o facultate dar nu şi-ar lua
licenţa (nu-i va recunoaşte nimeni studiile), sau mai clar, ca şi
cînd ar fi făcut cineva şcoala de şoferi şi n-ar avea carnet. Dacă l-ar
prinde poliţia i-ar cere carnetul, şi nu adeverinţă că a terminat
şcoala. Poliţistul i-ar zice: „Nu mă interesează şcoala şi adeverinţa,
eu vreau să văd carnetul, iar dacă nu-l aveţi vă întocmesc dosar penal“.
Aşa va fi şi cu noi dacă vom spune: Doamne, am crezut, am postit, ne-am
rugat, am fost la Biserică, dar nu ne-am spovedit şi nu ne-am
împărtăşit niciodată (sau din copilărie)... nu ne vom mîntui!
2. ExistĂ o mare parte din credincioŞi care se spovedesc Şi se ÎmpĂrtĂŞesc de NUMAI douĂ ori pe an.
Deci,
în imaginea de mai sus creştinul s-a spovedit în Postul Paştelui, dar
în celelalte trei posturi nu. Şi acum întrebarea: ce atîrnă mai greu un
sfert
(păcate iertate), sau trei sferturi
(păcate neiertate)? Este clar că trei sferturi atârnă mai greu şi ne trag la osîndă! Deci, cu aşa puţină spovedanie nu ne putem mîntui!
3. ExistĂ o foarte mare parte din credincioŞi care se spovedesc Şi se ÎmpĂrtĂŞesc o singurĂ datĂ pe an.
În
imaginea de mai sus, creştinul se spovedeşte şi se împărtăşeşte în
Postul Paştelui şi în Postul Crăciunului, deci jumătate de an are
păcatele iertate şi jumătate neiertate. Dacă ne spovedim zece ani în
acest fel ne rămân cinci ani întregi fără să ne fi spovedit deloc (10 x
1/2 = 5). Dacă ne spovedim 80 de ani în acest fel ne rămân 40 de ani
fără să ne fi spovedit deloc şi, deci, în felul acesta nu ne va ierta
Dumnezeu pentru că de fapt: „Mîntuirea este darul lui Dumnezeu“ (Efeseni 2:8).
4. EXISTĂ O ALTĂ PARTE DIN CREDINCIOŞI CARE SE SPOVEDESC ŞI SE ÎMPĂRTĂŞESC, DAR, CU O LIPSĂ: POSTUL SFINŢILOR APOSTOLI.
Dacă tot s-a spovedit şi s-a împărtăşit în trei posturi ale anului, s-o facă şi în cel de-al patrulea post, ca să fie aşa cum ar trebui (conform cu porunca a patra bisericească), astfel îşi periclitează mântuirea!
.png)
.png)
.png)
.png)
.png)
.png)
.png)
.png)
.png)
