Amin!
,,Nedrepţii se vor nedreptăţi veşnic, dar cei care primesc fără să cârtească şi cu bucurie, nedreptatea, se vor veseli veşnic.... La fel este şi cu cel care ne face o nedreptate. Trebuie să îl iubim şi să îi fim recunoscători pentru că el ne face mai bogaţi pentru veşnicie". (Cuviosul Paisie Aghioritul
Drumul Crucii
Faceți căutări pe acest blog
luni, 31 octombrie 2022
Rugăciune pentru fericirea şi bunăstarea copiilor, către Domnul Iisus Hristos
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
Doamne Iisuse Hristoase! Fie mila Ta asupra copiilor mei (numele), păzeşte-i pe ei sub acoperământul Tău, ocroteşte-i de toată pofta vicleană, depărtează de la ei pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul, deschide-le urechile şi ochii inimii, dăruieşte umilinţă şi smerenie inimilor lor. Doamne! Cu toţii suntem zidirea Ta: îndură-Te de copiii mei (numele) şi întoarce-i la pocăinţă. Mântuieşte-i, Doamne, şi miluieşte-i pe copiii mei (numele) şi luminează-le mintea cu lumina înţelegerii Evangheliei Tale, povăţuieşte-i în calea poruncilor Tale şi învaţă-i, Mântuitorule, să facă voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul nostru și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Labels:
Despre Rugăciune
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!
FII MULTUMIT, NU TE MAI PLANGE ATAT !
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
Dacă-ţi vine-aşa în minte un cuvânt rău, de ocară,
Şi-a ta limbă este gata să îl dea pe el afară,
Tu gândeşte-te, creştine, cu smerenie firească
La un mut, ce tot ascultă, dar nu poate să vorbească.
Când te-apasă neputinţe, când picioarele te dor,
Când vederea-ţi este slabă, sau auzul nu-i uşor,
Tu gândeşte-te, creştine, la cei fără de picioare,
La orbi, surzi şi paralitici, ce trăiesc aşa sub soare.
După ce, sătul de muncă, obosit, soseşti acasă,
Iar mâncarea ce te-aşteaptă nu îţi pare prea gustoasă,
Înainte de a spune că nu-ţi place, măi, creştine,
Tu gândeşte-te la fraţii ce n-au niciun colţ de pâine.
Înainte de-a te plânge că în casă n-ai condiţii,
Că n-ai lux, n-ai termopane sau moderne achiziţii,
Tu gândeşte-te că unii n-au nici casă, nici ogradă,
Că trăiesc sub cerul liber şi adesea dorm pe stradă.
Dacă soţul sau soţia ţi-au greşit, iubite frate,
Înainte ca să-l judeci pentru cele întâmplate,
Tu gândeşte-te că-n lume sunt atâţia soţi uitaţi,
Sunt atâţia oameni singuri, care plâng nemângâiaţi.
Astăzi când te plângi de viaţă, de cumplita ei povară,
Tu gândeşte-te, creştine, la aceia ce plecară
Prea curând din viaţa asta, regretând al vieţii dar,
Ce-şi doreau să mai trăiască doar o zi, atâta doar…
Când te plângi pe la prieteni de copiii tăi zburdalnici,
Neascultători şi mândri, uneori, ba chiar obraznici,
Tu gândeşte-te, creştine, la părinţii fără fii,
La căsuţele în care n-auzi glasuri de copii.
Înainte de-a te plânge că stai mult la semafoare,
Că maşina e prea veche, şi distanţa e prea mare
De acasă la serviciu, şi e drumul plicticos,
Tu gândeşte-te, creştine, la acei ce merg pe jos.
Când vorbeşti despre serviciu, despre şefii tăi şi trudă,
Şi te plângi pe la prieteni de-a ta soartă rea şi crudă,
Tu gândeşte-te, creştine, şi privirea îţi aruncă
Spre şomerii care astăzi nu găsesc un loc de muncă.
Înainte ca să judeci, să condamni, să osândeşti,
Tu gândeşte-te, creştine, în ce stare te găseşti.
Nu uita că nu e nimeni pe pământ făr’ de păcat,
Iar cel care osândeşte, şi el va fi judecat.
Dacă-ţi pare rugăciunea lungă şi obositoare,
Tu gândeşte-te, creştine, că sunt unele popoare
Idolatre şi păgâne, ce se roagă în zadar,
Ce nu au ca noi, creştinii, scumpul şi cerescul har.
Când primeşti loviri şi scârbe de la fraţi sau venetici,
Tu ia pildă de răbdare de la sfinţii mucenici
Şi priveşte spre Golgota la Acela, care duce,
Umilit şi plin de sânge, dar cu dragoste, o cruce.
Când atâtea gânduri sumbre vor făţiş să te doboare,
Cu-ale lor sclipiri viclene şi săgeţi nimicitoare,
Du-te iute la duhovnic şi demască-l pe vrăjmaşul,
Căci el e, să ştii, creştine, autorul, el, trufaşul.
R. Iftinoiu

POEZII,
poezii Radu Iftinoiu
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Arhivă blog
-
►
2012
(135)
- ► septembrie (9)
-
►
2014
(212)
- ► septembrie (21)
-
►
2017
(172)
- ► septembrie (16)
-
►
2018
(178)
- ► septembrie (15)
-
►
2020
(323)
- ► septembrie (9)
-
►
2021
(234)
- ► septembrie (9)
-
►
2022
(277)
- ► septembrie (32)
-
►
2023
(253)
- ► septembrie (22)
Lista mea de bloguri
"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Postări populare
-
FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE .... ...
-
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scr...

Asta seara am fost la vecernie si la slujba litiei ne-am rugat pentru sanatate si pentru nevoiile noastre de zi cu zi ... ne-a...