Acatist, pomelnic, sărindar

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

              Una din practicile cultice foarte îndătinate în Biserica ortodoxă este pomenirea de nume ale credincioşilor, vii şi morţi, la diverse slujbe şi la diferite momente ale acestora. Pentru ca slujitorii să le poată pomeni la locul şi sorocul îndătinat este nevoie ca ele să fie înmânate de credincioşi. În această privinţă, există trei feluri de prezentare a numelor de pomenit în cadrul slujbelor divine.

Primul se cheamă acatist. Termenul de acatist are în terminologia liturgică două sensuri: fie cel de slujbă închinată persoanelor Sfintei Treimi, Maicii Domnului sau sfinţilor şi care se săvârşeşte în diferite zile din cursul unui an liturgic; fie cel de înscris - la care ne referim noi astăzi - în care credincioşii trec numele care doresc să fie pomenite în cadrul acestor slujbe şi diversele trebuinţe, nevoi şi necazuri pentru a căror împlinire se roagă. În acatist trecem numai numele celor vii, pentru că de regulă la aceste slujbe se fac mijlociri numai pentru cei în viaţă. Acatistele se pot da şi pentru perioade mai mari de timp: 40 de zile, trei luni, şase luni, un an, pentru a fi pomenite permanent.



Când prezentăm lista de nume pentru a fi pomenite în cadrul Sfintei Liturghii, atunci avem de-a face cu un pomelnic, adică o înşiruire a numelor ce urmează a fi pomenite. Cum Sfânta Liturghie se săvârşeşte atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi, aceste pomelnice cuprind atât numele celor vii, cât şi ale celor morţi, care dorim să fie pomenite. Practica aceasta este foarte veche. La început aceste nume se scriau pe un obiect care se plia în două, dând naştere la ceea ce numim diptice, noţiune care apare încă din secolul al IV-lea. Această modalitate de a prezenta numele celor vii şi morţi la Liturghie se păstrează şi astăzi, credincioşii împărţind coala de hârtie în două şi scriind, de regulă, pe cei vii în stânga, iar pe cei morţi în dreapta, specificând de cele mai multe ori cu claritate ,,vii" şi „morţi". Uneori ateste liste cu vii şi morţi pot fi prezentate şi separat. Pentru a nu se face confuzie, se înscrie semnul crucii pe pomelnicele pentru morţi. Şi acestea pot fi date pe termen lung.

Tot pomelnic se numeşte şi lista de nume, care urmează să fie pomenite la slujbele speciale pentru cei răposaţi şi în special la parastase. Când o asemenea listă se dă preotului pentru a fi pomenită timp de 40 de zile, sau mai precis la 40 de Liturghii, ea se cheamă sărindar, de la un cuvănt neogrec care înseamnă un grup de 40. În slavonă se numeşte soroc.
BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor” Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1

Apropo de ,, linguriță "...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Biserica nu duce un război cu lumea, Biserica nu poartă un război cu nimeni, Biserica nu vrea o țară ortodoxă, nu vrea legi ortodoxe. Vrem doar să avem un loc unde să ne creștem sufletește copiii și pe noi înșine, într-o cale creștină. Nu vrem să impunem nimănui un alt fel de gândire și de viețuire. Există voci care spun că Biserica trebuie să se schimbe, că nu mai corespunde vremurilor. Pentru mine, acesta este un șoc total. E ca și cum tu ai o casă și vecinii vin și-ți spun că nu le place ușa ta, mobila, gresia, că e cazul să le înlocuiești. Acesta este tupeu! Nu doar că nu ți-a cerut cineva părerea, dar tu te năpustești cu violență și îi spui omului că nu mai are o casă la modă și că trebuie să o modifice după placul tău!?

Oameni buni, Biserica Ortodoxă nu obligă pe nimeni la nimic. Spuneți-mi Dvs când a avut Biserica tupeul acesta, să intre în casa Dvs., să tragă de Dvs cu agresivitate aproape, să intre în viața cuiva fără acordul omului respectiv!? Ortodoxia nu a cucerit lumea cu parul sau cu spada, noi nu am avut cavaleri.

Sunt oameni, chiar din biserica în care slujesc, care vin la mine și încearcă să mă convingă să “evoluez”, care-mi spun că sunt retrograd, că trebuie să mă adaptez, să-mi schimb părerea, însă cred ca aceasta este violentare și tupeu. Aceasta este casa noastră, Calea noastră și noi, ortodocșii urmăm această Cale pe care Hristos ne-a arătat-o. De ce vreți, oameni buni, să schimbați Calea aceasta, să dați altă interpretare lucrurilor, dacă oricum nu credeți în ele? Nu văd altă explicație decât aceea că dracu’ nu doarme niciodată.

Marea mea dorința este să încercați să ieșiți din marasmul acesta ateo-spiritual. Lumea nu-L vrea pe Dumnezeu, lumea se împotrivește lui Dumnezeu, lumea vrea un fotoliu confortabil în care să stea și să zică:”Noi suntem stăpâni, Biserica e retrogradă, trebuie să dispară, să facă un pas înapoi.”

Ținta noastră însă este aceea de a ne scutura de lume, de modele ei trecătoare și de a ne prinde cu toată puterea de Trupul și de Sângele Lui, fără a trata Sfântul Potir ca pe ceva întâmplator.

Creștinismul este grozav pentru că are în spate o tradiție de peste 2000 de ani, nu este inventat de oameni peste noapte. Acești 2000 de ani probează faptul că creștinismul a salvat oameni, a ținut psihicul și sufletul omenesc sănătos. Creștinii s-au putut sprijini mental de atâția ani pe învățătura pe care au avut-o. Creștinismul nu are nimic împotriva evoluției lumii, împotriva telefonului, calculatorului ș.a.m.d., ci este o cale sufletească, o viziune sufletească.

Poate și de asta suntem așa bătuți de vânt, triști, depresivi, neadaptați, pentru că nu ne mai agățăm de calea bătătorită de Sfinți, care prin Rugăciune, Spovedanie, Împărtășanie și Liturghie au biruit lumea.

Vă invit să revenim cu picioarele pe pământ și cu inima în Cer!"

Mai jos imaginea unei biserici din Franța bombardată în 1915. Oamenii nu s-au dus în pădure sau în parc să se roage, chiar dacă era dărâmată, s-au strâns tot în biserică!

Pr. Visarion Alexa

SURSA: 

Teodor Ciurariu