DE MI-AI DA.

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

de Preot Sorin Croitoru 

De mi-ai da, Hristoase Doamne, două aripi ca să zbor,
Locul meu de rugăciune mi l-aș face într-un nor.
Și în liniștea deplină din oceanul de lumină,
Într-o rugăciune lină, Duhul L-aș chema să vină.
Însă știu că nu Ți-e voia să urcăm acum pe nori,
Căci în inima curată și smerită Tu cobori!

De mi-ai da, Hristoase Doamne, aripi ca la rândunele,
Însetat de înălțime aș urca până la stele..
Și în zările albastre, printre sori și printre astre,
Însetat de armonie, m-aș ruga cu bucurie!
Însă știu că nu Ți-e voia să iubim prea mult zidirea:
Ție se cuvine, Doamne, toată slava și iubirea!

Iar natura-i o icoană pentru omul credincios,
Căci în ea se oglindește măreția lui Hristos.
Dar noi Te slăvim, Iisuse, chiar și fără de natură,
Prin credința ce se naște mai puternic din Scriptură!
Dă-ne Doamne, Tu nectarul din citirea Cărții Sfinte,
Iar noi Ți-om cânta în versuri și de-acuma înainte!
amin

Completare la cateheza despre pocăinţă

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

       

                          EXISTĂ PATRU FELURI DE OAMENI

        ● Primul fel de oameni sunt aceia care nesocotesc calea ce duce

către cer. Nici nu sunt interesaţi să afle despre ea, deoarece sunt

aplecaţi pe deplin către cele pământeşti şi trecătoare.

       ● Al doilea fel sunt oamenii care preferă să urmeze calea cea lată

ce duce la pierzare, pentru că nu vor să se ostenească, să se

necăjească, să postească, să se roage. Iubesc mai mult odihna şi

plăcerile trupului, sunt leneşi şi indiferenţi, iubitori de desfătare,

iubitori de trup, robi ai pântecelui.

       ● Al treilea fel sunt oamenii care doresc şi vor să urmeze calea

către cer, dar sunt lipsiţi de călăuză. Mulţi care au vrut să păşească pe

această cale, fără un îndrumător potrivit, au pierdut drumul, au pierdut

direcţia cea bună şi au căzut în prăpăstii şi s-au sfârşit. Alţii au căzut

între tâlhari, adică între demonii cei vicleni, şi, fiind răniţi de aceştia

au murit.

       ● Al patrulea fel sunt oamenii puţini şi aleşi, care cu credinţă şi

frică de Dumnezeu au trăit, căutând şi găsind îndrumătorul

duhovnicesc, cu discernământ, şi călăuziţi de acesta au păşit cu

siguranţă pe calea cea strâmtă şi plină de întristări şi au ajuns în ceruri.

                                        CELE 7 SURLE

Dumnezeu cheamă pe oameni la pocăinţă prin 7 surle, aşa cum

putem citi în Cărarea Împărăţiei (pag. 81-126).

      1. Dumnezeu ne cheamă mai întâi prin glasul conştiinţei -

glasul lui Dumnezeu din adâncul fiinţei noastre.

      2. Cine nu ascultă de glasul conştiinţei îi rânduieşte

Dumnezeu chemarea prin cuvânt. Domnul Iisus Hristos a fost

primul care a chemat prin cuvânt. Acum chemarea o face prin glasul

preoţilor, prin predica preoţimii.

      3. Mulţi nu ascultă de chemarea prin cuvânt. Acestora le

rânduieşte Dumnezeu chemarea prin necazuri: boli, suferinţă,

diferite.

      4. Dacă nu le auzi şi nu le înţelegi pe acestea, atunci Dumnezeu

rânduieşte chemarea patra: războiul şi te cheamă cu tunul.

      5. Unii nu aud nici acest glas şi atunci Dumnezeu rânduieşte

necazuri mai presus de fire: cutremure, desfacerea pământului,

erupţia vulcanilor, uragane, diluvii (revărsări mari de ape).

      6. A şasea chemare sau surlă este prin anarhia şi ateismul din

vremea lui Antihrist şi cine trece prin această încercare şi rămâne

drept credincios este mântuit.

      7. Şi mai este chemarea a şaptea: Chemarea la Judecata

Universală.

             CUVÂNT AL SFÂNTULUI EFREM SIRUL DESPRE

                                              POCĂINŢĂ

                  Sfântul Efrem Sirul se transformă ad-hoc în avocat al

neputinciosului om, chemând la bară POCĂINŢA, care realizează o

admirabilă pledoarie pe lângă Dumnezeu. Şi a început (POCĂINŢA)

să pună cuvânt pentru omenire zicând: Stăpâne, ştii omul pe care L-ai

zidit, că din tină L-ai făcut şi are fire neputincioasă. Că dacă nu va

dormi în fiecare noapte, nu poate să fie viu. Dacă nu va mânca în

fiecare zi, nu va birui. În vreme de iarnă răceşte, vara se arde. Seara

nu vede, noaptea nu cutează să umble. Dacă aleargă slăbeşte. Dacă se

va linişti se întunecă la minte. Dacă va şedea se mâhneşte. Dacă va

grăi mult osteneşte... Şi voieşti Stăpâne, atâta neputinţă să biruiască

păcatul degrabă? Întru multe gânduri este încurcat omul... Întru lucruri

nepotrivite, întru cele văzute se împiedică, întru cele tăinuite se arată

nepregătit... către cei ce pândesc sufletul, neputincios. Către trup,

grijuliu, de hrănirea femeii şi a copiilor, mult îngrijorat. Ce firea

împotriva diavolului, Stăpâne? Ce poate sârguinţa trupului împotriva

unui atât de mare balaur, Doamne?

Unii se aprind de focul pocăinţei iar alţii se aprind de focul

mâniei şi al fărădelegii.