vineri, 8 februarie 2013

Credinţa în viaţă




Zilnic oamenii trăiesc şi comunică între ei cel mai mult prin credinţă.
La restaurant omul ia masa cu credinţa că în mâncarea comandată nu se află otravă; doarme în aşternut cu credinţa că sub pernă nu se află scorpioni; primeşte banii la piaţă cu credinţa că nu sunt falşi; cumpără în băcănie chibrituri cu credinţa că nu sunt umede; călătoreşte pe calea ferată cu credinţa că mecanicul este un om normal şi nu se gândeşte la sinucidere.
Femeia se grăbeşte cu ulciorul la izvor cu credinţa că din el curge încă apa. Şcoala fiinţează pe baza credinţei cetăţeanului în cetăţean şi în autoritate. Căsătoria se încheie pe baza credinţei în sinceritatea ambelor părţi.
Peste 50% din viaţa noastră pământească şi a comunicării dintre oameni şi natură se întemeiază pe credinţă; 50% din cea mai nobilă ştiinţă este credinţa curată.
                                                (Sfântul Nicolae Velimirovici - Învăţături despre bine şi rău)





Prietenia

Prietenia dintre un om duhovnicesc şi un om trupesc este mai puţin plăcută şi mai puţin trainică decât prietenia dintre o oaie şi un lup.
Dacă eşti un om duhovnicesc, nimeni nu-ti poate fi prieten mai supărător decât omul a cărui plăcere este să vorbească despre câştigarea bogăţiei şi despre desfătările trupeşti.
Dacă eşti însă un om bogat şi-ţi place cel mai mult să vorbeşti despre bogăţie şi despre desfătări trupeşti, nimeni nu-ţi poate fi prieten mai supărător decât omul duhovnicesc, care-ţi vorbeşte despre Dumnezeu şi despre suflet.
Omul duhovnicesc niciodată, nici în timpul vieţii şi nici pe patul de moarte, nu va dori prietenia omului trupesc şi nici nu se va căi vreodată că nu a urmat sfaturile acestuia. Iar omul trupesc va dori, dacă nu mai devreme, cel puţin pe patul de moarte, prietenia omului duhovnicesc. Iar pe patul morţii se va pocăi poate că nu a urmat sfaturile acestuia.
                                                (Sfântul Nicolae Velimirovici - Învăţături despre bine şi rău)



joi, 31 ianuarie 2013

HARUL




Harul este puterea iertătoare, luminătoare, mântuitoare care îndeamnă spre fapta cea bună. Când îl cuprinde pe omul credincios şi râvnitor către cele sfinte şi adevăr, harul izgoneşte îndată din inima şi din trup, din toată fiinţa omului întinăciunea şi orice păcat gatindu-l pentru nestricaciunea veşnică, alunga duhoarea păcatului şi dă bună-mireasmă. încă din timpul vieţii Sfinţii au exalat din trupul lor mireasma sfinţeniei şi nestricaciunii: au fost temple curate ale Duhului Sfânt, au făcut minuni. Trăieşte după duh şi grija de trup să nu ţi-o prefaci în pofte [Rm 13, 14].

”Abilitatea de a ne ierta pe noi înşine porneşte de la o înţelegere a harului. Harul este favoare nemeritată. Îndurare înseamnă să nu primeşti ceea ce meriţi (dreptate); har înseamnă să primeşti ceea ce nu meriţi (iertare deplină). Harul nu mai este har dacă trebuie să fim suficient de buni ca să ni se aplice. Petru ştia ce a făcut şi ştia că a fost iertat. David ştia ce a făcut şi a făcut apel la îndurarea lui Dumnezeu (vezi Psalmul 51). Har înseamnă să accepţi ceea ce nu meriţi. Poate părea nedrept când ştim că am fost aşa de îngrozitori. L-am dezamăgit pe Dumnezeu şi i-am dezamăgit şi pe alţii. Trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să fie Dumnezeu şi să lăsăm sângele lui Hristos să facă ceea ce de fapt a făcut: să înlăture vina noastră şi să faca dreptatea lui Dumnezeu. Dar este drept, zice Ioan: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire“ (1 Ioan 1:9). Sângele Domnului Iisus a făcut o lucrare minunată. Noi ne iertăm pe noi înşine în măsura în care credem cu adevărat lucrul acesta! Toate acuzaţiile cu privire la păcatul mărturisit vin de la diavolul. Când şti că ai aplicat Ioan 1:9, şi încă mai simţi o voce care te acuză de acea greşeală din trecut, notează: Vocea aceea nu vine de la Tatăl tău ceresc. Nu vine de la Domnul Iisus. Nu vine de la Duhul Sfânt. Vine de la vrăjmaşul tău, diavolul, care lucrează fie ca un leu care răcneşte ca să sperie, fie ca un înger de lumină ca să înşele – fie în ambele feluri (1 Petru 5:8; 2 Corinteni 11:14). Nu uitaţi niciodată că dragostea desăvârşită alungă frica (1 Ioan 4:18). (Iertarea deplina - RT Kendall)

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA