joi, 31 ianuarie 2013

HARUL




Harul este puterea iertătoare, luminătoare, mântuitoare care îndeamnă spre fapta cea bună. Când îl cuprinde pe omul credincios şi râvnitor către cele sfinte şi adevăr, harul izgoneşte îndată din inima şi din trup, din toată fiinţa omului întinăciunea şi orice păcat gatindu-l pentru nestricaciunea veşnică, alunga duhoarea păcatului şi dă bună-mireasmă. încă din timpul vieţii Sfinţii au exalat din trupul lor mireasma sfinţeniei şi nestricaciunii: au fost temple curate ale Duhului Sfânt, au făcut minuni. Trăieşte după duh şi grija de trup să nu ţi-o prefaci în pofte [Rm 13, 14].

”Abilitatea de a ne ierta pe noi înşine porneşte de la o înţelegere a harului. Harul este favoare nemeritată. Îndurare înseamnă să nu primeşti ceea ce meriţi (dreptate); har înseamnă să primeşti ceea ce nu meriţi (iertare deplină). Harul nu mai este har dacă trebuie să fim suficient de buni ca să ni se aplice. Petru ştia ce a făcut şi ştia că a fost iertat. David ştia ce a făcut şi a făcut apel la îndurarea lui Dumnezeu (vezi Psalmul 51). Har înseamnă să accepţi ceea ce nu meriţi. Poate părea nedrept când ştim că am fost aşa de îngrozitori. L-am dezamăgit pe Dumnezeu şi i-am dezamăgit şi pe alţii. Trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să fie Dumnezeu şi să lăsăm sângele lui Hristos să facă ceea ce de fapt a făcut: să înlăture vina noastră şi să faca dreptatea lui Dumnezeu. Dar este drept, zice Ioan: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire“ (1 Ioan 1:9). Sângele Domnului Iisus a făcut o lucrare minunată. Noi ne iertăm pe noi înşine în măsura în care credem cu adevărat lucrul acesta! Toate acuzaţiile cu privire la păcatul mărturisit vin de la diavolul. Când şti că ai aplicat Ioan 1:9, şi încă mai simţi o voce care te acuză de acea greşeală din trecut, notează: Vocea aceea nu vine de la Tatăl tău ceresc. Nu vine de la Domnul Iisus. Nu vine de la Duhul Sfânt. Vine de la vrăjmaşul tău, diavolul, care lucrează fie ca un leu care răcneşte ca să sperie, fie ca un înger de lumină ca să înşele – fie în ambele feluri (1 Petru 5:8; 2 Corinteni 11:14). Nu uitaţi niciodată că dragostea desăvârşită alungă frica (1 Ioan 4:18). (Iertarea deplina - RT Kendall)

miercuri, 30 ianuarie 2013

BUNĂTATEA




Doi oameni.

Un sătean rău şi fără teamă de Dumnezeu, prinzând în fâneaţa sa un bou al vecinului său, îl lovi şi-i rupse un picior.
Vecinul, care era un om bun şi credincios, găsi, în altă zi, în ţarina sa, oile celui care-i lovise boul.
I le aduse în curte şi-i zise:
- ?Iată, vecine, am găsit oile tale în ţarina mea, şi ţi le-am adus?.
Săteanul cel rău se ruşină şi-i zise:
- "Tu vecine, eşti mai bun ca mine??
Biruind dragostea, vecinii se făcură prieteni buni.

Ce te costă?

Un mare înţelept din vechime întrebă într-o zi pe un împărat, care fără vină şi fără pricină era necontenit rău:
- "Ce te costă să fii bun şi milostiv?"
La o asemenea întrebare, împăratul neavând ce răspunde, s-a ruşinat, şi de mânie, a dat poruncă să se taie capul înţeleptului.
Atunci înţeleptul surâzând, i-a zis:
- "Iată o răutate care are temei, şi de aceea o primesc cu plăcere."
Împăratul îl întrebă:
- "Cum asta?"
- "Foarte bine - răspunse înţeleptul - această răutate dovedeşte că am dreptate când spun că eşti rău fără vină şi fără pricină".
Împăratul a căzut pe gânduri şi, văzând că înţeleptul are dreptate, l-a iertat de pedeapsă, iar el s-a făcut de atunci bun şi iertător.

CINSTEA

Cămila şi punga cu aur

Un arab creştin a cumpărat de la un turc, o cămilă. Când scoaseră şeaua de pe cămilă, copiii arabului găsiră sub ea o pungă cu aur. Se bucurară şi ziseră tatălui:
- "Iată ce-am găsit: de acuma suntem bogaţi?.
Tatăl le răspunse:
- "Aţi cumpărat şi această pungă de la turc?"
 - "Nu ... "
- "Atunci ea nu este a noastră, ci a turcului. Mergeţi aşadar şi duceţi-i-o, căci aşa-i cinstit şi frumos .. '"
Copiii ascultară şi duseră turcului punga cu aur. Turcul le mulţumi, zicându-le:
- "Cu adevărat mare este Dumnezeul căruia vă închinaţi voi.
Şi dădu fiecăruia, câte un dar.

Ce-i mai mare?

Ce-i mai mare: cinstea sau averea?
Un om înţelept şi credincios a zis:
"E mai mare cinstea ... Dacă ai pierdut averea, o poţi face din nou cu cinstea; dar dacă ai pierdut cinstea, n-o poţi căpăta din nou, oricâtă avere ai cheltui întru aceasta."

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA