DIN SUFLET PENTRU SUFLET: Rugăciunea ortodocşilor pentru un ales al lui Dumn...

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: Rugăciunea ortodocşilor pentru un ales al lui Dumn...: Preluare din arta si religie... Dragii mei... Nici nu stiu daca mai ajung la voi,in zilele acestea,cuvintele mele. Suntem pe zi ce ce t...

Cantare de lauda la Sfanta Treime

O, Sfinte Dumnezeule, Sfant intru cele zidite !
Tot ce zidesti cu Cuvantul Tau, sfintesti cu Duhul.

O, Sfinte Tare, tare intru patimiri.
Pentru dragostea lumii mergi la moarte,
Pentru dragostea lumii inviezi.

O, fara de moarte Doamne, cu glasurile noaste pe Tine Te cantam:
Dumnezeule - Parinte, Fiule, Duhule Sfinte, miluieste-ne pe noi!

Tatal, care la Iordan s-a facut cunoscut prin glasul Sau;
Duhul, ce s-a purtat pe deasupra in chip de alb Porumbel;
Fiul, care botez a luat de la Ioan Prorocul,
Trei Raze de Lumina, o singura Lumina s-a vazut.

O, Treime aratata noua, cu glasurile noastre pe Tine Te cantam!
Dumnezeule - Parinte, Fiule, Duhule Sfinte, miluieste-ne pe noi!

LA USA MILOSTIVIRII

                                              (Rugăciune către Maica Domnului)

Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul)

Preasfântă Maică şi Fecioară,

Nădejdea sufletului meu,

Tu eşti a mea mijlocitoare

La Milostivul Dumnezeu.

De n-ar avea la ceruri lumea

Rudenie de pe pământ,

Atunci ar fi pustie viaţa,

Asemenea unui mormânt.

De nu erai Tu primăvară

A veacului înţelenit,

Ar fi rămas de-a pururi iarnă,

Şi soarele n-ar fi zâmbit.

De n-ai fi revărsat Tu zorii,

Peste pământul adormit,

Atuncea umbra cea de moarte

Ar fi rămas fără sfârşit.

Iar astăzi, Preacurată Maică,

Când toţi ne-am abătut la rău,

De nu te vei ruga fierbinte

Ne părăseşte Fiul Tău.

Trimite semn de pocăinţă

Norodului nedumerit

Şi adă iarăşi la credinţă

Pe sufletul cel rătăcit.

Dezleagă, Preacurată Maică,

Cătuşele celor robiţi

Şi dăruieşte-le răbdare,

Creştinilor năpăstuiţi!

RUGĂCIUNEA PENTRU PĂRINTELE DUHOVNIC

         Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, care pe desfrânata şi pe tâlharul i-ai primit, primeşte şi rugăciunea mea pentru robul Tău, duhovnicul meu (numele) ales de Tine să poarte povara păcatelor mele în faţa Ta, aşa cum Tu porţi povara lumii întregi în faţa Tatălui Ceresc. Iartă-i toate greşelile lui pentru dragostea şi jertfa stăruitoare ca să pun început bun de pocăinţă, eu, oaia rătăcită. Cercetează-l degrabă şi vezi nevoile lui. Vindecă-l de toată boala şi întinăciunea sufletească şi de slăbiciunea firii celei căzute. Izbăveşte-l de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de tot răul şi ispitele ce i-au venit pentru păcatele mele. Sporeşte-i înţelepciunea, îndelunga răbdare, liniştea, pacea şi mulţumirea sufletească. Înmulţeşte-i puterea, sporeşte-i blândeţea şi purtarea de grijă şi împlineşte toate cele de folos lui. Dă-i minte luminată şi pricepere sfântă care se pogoară de la Tine Împăratul Luminii. Bine-sporeşte în el Doamne şi dăruieşte-l sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău. Amin. (Metanie)

Împărate Ceresc Mângâietorule, deschide stavila cerului şi plouă peste duhovnicul meu (numele) belşug de har şi bogată milă. Pogoară-Te asupra lui, odihneşte în el pururi şi revarsă peste el mulţimea îndurărilor Tale. Amin.(Metanie)

Maica Domnului acoperă cu Atotputernicul tău acoperământ pe robul tău, duhovnicul meu (numele) şi roagă-te Bunului Dumnezeu să-l miluiască pentru rugăciunile tale. Izbăveşte-l de toată ispita trupească şi sufletească, curăţă-l, tămăduieşte-l, întăreşte-l şi sănătate deplină dăruieşte-i. Amin. (Metanie)

Sfinte Părinte Ierarhe Vasile, roagă-te Domnului să miluiască şi să mântuiască pe duhovnicul meu (numele) pentru rugăciunile tale. Amin. (Metanie)

Cele nouă Puteri Cereşti, Sfinţilor Români – mucenici şi muceniţe, cuvioşi şi cuvioase, Preacuvioşilor Părinţi ai noştri şi sfinţii a căror pomenire o facem astăzi, împreună cu toţi sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu să miluiască pe (numele) pentru rugăciunile voastre. Amin. Amin. Amin. (Metanii)

RUGĂCIUNI LA VREMURI DE GREA ÎNCERCARE

NECAZURI, PERICOLE ŞI NENOROCIRI - CARE SE ADAUGĂ LA RUGĂCIUNILE DE DIMINEAŢĂ ŞI SE ZIC CU MULTE ÎNCHINĂCIUNI -

Doamne Dumnezeule, norii negri ai nenorocirilor se gramadesc asupra capului meu si intristarile chinuitoare ma ingrozesc. Dar, desi sufar, eu nu cartesc impotriva Ta, Preabunule, caci Tu totdeauna esti sprijinitorul meu si piatra cea neclintita, pe care sunt intemeiate nadejdile mele. Tu cunosti, Dumnezeule, pricinile nenorocirilor si intristarilor mele si ingrijesti de soarta mea.Desi sufar, Doamne, eu stiu ca Tu ma iubesti, si aceasta incredintare ma incurajeaza. Plin de nadejde in dragostea si in bunatatea Ta, nu voi lasa sa ma biruiasca impotrivirile soartei, ci ma voi lupta cu curaj, pentru ca eu cred ca, avand ajutorul Tau, voi iesi biruitor. Cel ce carmuiesti lumea si soarta muritorilor, carmuieste si corabia vietii mele, cea izbita de valurile ispitelor, spre liman linistit. Intelepciunea Ta sa ma povatuiasca pururea in calea binelui si a fericirii, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor Sfintilor Tai. Amin.

Doamne, Doamne, Dumnezeule, Cel ce ai ingaduit diavolului sa ispiteasa in Rai pe stramosii nostri Adam si Eva, spre a le incerca ascultarea si supunerea lor ; Cel ce ai ingaduit diavolului sa ispiteasca cu ingroziri si cu suferinte grele pe Dreptul Iov, pentru a se vadi si mai lamurit virtutile si credinta lui cea intru Tine ; Cel ce ai dat ingaduinta satanei sa se apropie cu ispitire de Insusi Fiul Tau, spre a-L imbia cu poftele si desertaciunile acestei lumi, pentru ca, infrant si rusinat, acel duh bestemat sa auda din gura Mantuitorului lumii cuvintele : ,, Inapoia, mea satano, caci este scris : Domnului Dumnezelui tau sa I te inchini si numai Lui Unuia sa-I slujesti ! ,, Cel ce tuturor Dreptilor si Sfintilor Tai le-ai dat vremuri de ispitire, de primejdii si de grele indoieli, pentru ca, prin ele lamurindu-se, sa biruie si sa ramana si mai intariti in credinta, in nadejdea, in dragostea si in supunerea cea catre Tine. Insuti, Atotputernice si Preabunule Stapane, ajuta-ma in aceasta clipa grea ,cand duhul satanei imi tulbura mintea cu indoieli si amagiri viclene imi framanta inima. Arata-mi Milostive Doamne, adevarul si calea Ta cea dreapta, pentru ca, biruind greaua incercare din clipa de acum, sa ma bucur de cuvintele Apostolului Tau Iacob, care zice : ,, Fericit barbatul care rabda ispita, caci, lamurit facandu-se, va lua cununa vietii pe care a fagaduit-o Dumnezeu tuturor celor ce Il iubesc pe El. ,,

 Daruieste-mi, Stapane Doamne, inima curata si credinta tare, pentru ca ,in aceste clipe grele, sa cant impreuna cu Proorocul Tau David : ,, Doamne, cat s-au inmultit cei ce ma necajesc ! Multi se scoala asupra mea. Multi zic sufletului meu : Nu este mantuire lui intru Dumnezeul lui ! Dar Tu, Doamne, sprijinitoru l meu esti, slava mea esti si Cel ce inalti capul meu. Cu glasul meu catre Domnul a strigat si m-a auzit din muntele cel sfant al Lui. A Domnului este mantuirea si peste tot poporul Tau binecuvantarea Ta.,, Amin.

Sa se vie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui de la fata Lui toti cei ce-L urasc pe Dansul. Sa piara cm piee fuml, cum se topeste ceara de la fata focului, asa sa piara diavolii de la fata celor ce-L iubesc pe Dumnezeu si sa insemeze semnul Sfintei Crucii si zic cu veselie :bucura-Te, Preacinstta si de viata facatoare Cruce a Domnului, care alungi diavolii cu puterea Celui ce S-a rastignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, care S-a pogorat la Iad si a calcat puterea diavolui si te-a daruit pe tine noua, Cinstita Cruce a Sa, spre alungarea a tot pizmasul. O, Preacinstita si de viata facatoare Cruce a Domnului, ajuta-mi impreuna cu Sfanta Feciora Maria Nascatoarea de Dumezeu, si cu toti Sfintii, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Ingradeste-ma, Doamne Dumnezeule, acopera-ma si pazeste-ma, cu puterea Cinstitei si de viata purtatoarei Crucii Tale, departand de la mine tot raul. Amin.

In mainile milostivirii Tale elei mari, Dumezeul meu, incredintez astazi sufletul si trupul meu, simturile si graiurile mele, sfaturile si gandurile mele, lucrurile si toate cele trebuincioase ale sufletului I ale trupului meu. Iar Tu, Doamne, binecuvanteaza-ma, miluieste-ma Doamne, si ma izbaveste de tot raul, ca, petrecand aici, pe pamant, viata fara de pacat in toate zilele vietii mele, sa ajung la viata cea vesnica cu Sfintii Tai in Imparatia Ta si cu dansii sa Te slavesc in veci. Amin.

Doamne Dumnezeule, Dumnezeul parintilor nostri, Dumnezeul milei si al indurarii si al iubirii de oameni, in toata vremea si in tot ceasul, in tot locul, in tot lucrul, intareste-ma Tu, Doamne, cu putere, cu tarie, cu credinta, cu nadejde, cu rabdare, cu intelepciune si stiinta de la Tine. Lmineaza-ma Tu, Doamne Dumnezeule, cu Sfanta voia Ta, ajuta-ma a o intelege pe ea si numai pe ea a o face. Fie mie dupa cuvantul Tau, Doamne, Dumnezeule, intareste-ma in cele ce voi suferi si ajuta-ma de acum inainte sa nu mai gresesc inaintea preasfintei Tale fete si a Maicii Tale Preacurate.
Imparateasa mea cea prea buna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria celor mahniti si acoperitoarea celor necajiti, izbavirea celor neputinciosi fiind, celor neputinciosi si bolnavi acoperamant si sprijinire ! Vezi-mi nevoia, Maica Domnului ! Vezi-mi manirea, Maica lui Dumnezeu ! Vezi-mi durerea, Maica Domnului ! Vezi-mi suferinta, Maica Domnului ! Vezi-mi cumplita mea rana sufleteasca si trupeasca, Maicuta lui Dumnezeu. Ajuta-mi , Maica Preacurata, ca unui neputincios, hraneste-ma ca pe un strain, invata-ma, Maica Preacurata, ca pe un neputincios, caci numai tu stii cu adevarat cat de neputincios si nestiiutor sunt eu. Necazul meu tu il stii, Maicuta lui Dumnezeu, dezleaga-l precum voiesti, ca eu nu am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare degraba, nici alta mangaietoare, decat pe tine, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, sa ma pazesti si sa ma acoperi sub Sfant Acoperamantul tau, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului duh. (cu inchinaciune )
Unde umbreaza darul tau, Arhanghele, de acolo se izgoneste puterea diavolului, caci nu poate rabda lumina ta luceafarul cel ce a cazut.
Pentru aceasta, sagetile lui, cele de foc prtatoare aupra mea, stinge-le prin mijlocirea ta, izbavindu-ma pe mine de smintelile lui, vrednicule de lauda, Mihaile Arhanghele !

Doamne, milueste-ma !
Doamne, iarta-ma !
Doamne, ia-ma in paza Ta !

Nadejdea mea este Tatal.
Scaparea mea este Fiul.
Acoperamantul este Duhul Sfant.
Treime Sfanta slava Tie !

Puterea unei rugaciuni zilnice-Arh Sofronie Saharov

O rugăciune deosebită care deschide sufletului o perspectivă deosebită, atrage atenția sinelui spre smerenie, spre slava lui Dumnezeu, spre bucuria rugăciunii pentru aproapele și cugetarea la judecata particulară. Cuviosul Sofronie Saharov, un mare trăitor al vremurilor noastre, un „cunoscător” al Harului Divin ne-a făcut cadou această rugăciune cu care merită să începem fiecare dimineață predându-ne voii lui Dumnezeu și iubirii Sale nespuse. Fie ca Domnul să atingă inimile tuturor celor care o vor citi:

„Dumnezeule veșnic și Făcătorule al tuturor lucrurilor, care în neajunsa Ta bunătate m-ai chemat din neființa la aceasta viața, care mi-ai dăruit harul botezului și noii nașteri de sus, care ai pus pecetea Sfântului Duh pe mădularele trupului meu în taina mirungerii și care mi-ai dat dorința de a te căuta, Tu, singurul Dumnzeu adevărat, auzi rugăciunea mea.

Eu n-am viața, lumina, bucurie, înțelepciune sau putere, decât numai în Tine, Dumnezeule; nu îndrăznesc să ridic ochii spre tine, din pricina nedrepților mele. Dar tu ai spus ucenicilor Tăi: ,,Tot ce veți cere cu credința în rugăciune veți primi” și încă ,,Tot ceea ce veți cere în numele Meu, voi face”, de aceea îndrăznesc să Te chem. Curățește-mă de toată spurcăciunea trupului și a sufletului și învață-mă să mă rog Ție. Binecuvintează această zi pe care mi-ai dăruit-o mie, nevrednicul Tău rob, prin puterea binecuvântării Tale, fa-mă vrednic în toată vremea și în tot locul de a vorbi și a lucra în slava Ta, cu sufletul curat, cu smerenie, răbdare și dragoste, cu blândețe, pace, bărbăție și înțelepciune și de a fi întotdeauna pătruns de prezența Ta.

În nemărginita Ta bunătate, Doamne, arată-mi calea voii Tale și dăruiește-mi să pășesc fără de păcat sub privirea Ta. Doamne, Tu, care cercetezi inimile și rărunchii, știi de ce am nevoie. Tu cunoști orbirea și neștiința mea, dar Tu cunoști și dorirea mea, durerile inimii mele și suferințele sufletului meu. De aceea, Te rog, ascultă-mi rugăciunea și prin Sfântul Duh arată-mi calea pe care trebuie să merg. Și când voia mea vicleană mă va conduce pe alte drumuri, nu mă cruța, Doamne dă-mi doar puterea dragostei Tale, dăruiește-mi să mă lipesc de bine.

Păzește-mă de tot cuvântul și fapta aducătoare de moarte sufletului meu, de orice mișcare care ar putea să jignească sau să rănească pe fratele meu, învață-mă ce trebuie să spun și cum trebuie să vorbesc. Dacă voia ta este să tac, ispiră-mi să păzesc tăcere, într-un duh de pace, care să nu pricinuiască nici întristare și nici o pagubă aproapelui meu.

Întărește-mă pe calea poruncilor Tale și până la ultima suflare nu îngădui să mă depărtez de lumina cuvinteloTale, astfel ca poruncile Tale să devină unica lege a ființei mele, atât aici, jos, cât și în viața veșnică.

Dă Doamne, Te rog, ai mila de mine, cruță-mă de tot necazul și în deznădejdea mea și nu-mi ascunde calea mântuirii. Multe și mari sunt cererile mele, Doamne și totuși eu nu uit urâciunea păcatului meu. Ai grijă de mine! Nu mă lepăda de la fața Ta din pricina îndrăznelii mele, ci mai curând sporește în mine această îndrăzneală și dăruiește-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să Te iubesc după cum mi-ai poruncit: cu toată inima mea, cu sufletul meu, cu toată mintea mea, cu toată puterea mea, cu toată ființa mea.

Dă Doamne prin Duhul Tău cel Sfânt, să învâț bunătatea, viața dreaptă și cunoștință; să cunosc adevărul Tău înainte de a mă pogorâ în mormânt. Lungește-mi viața în această lume, până ce îți voi oferi o pocăință adevărată. Nu mă smulge la jumătatea zilelor mele, și nici în răstimpul când sufletul meu este încă orb. Și când îți va plăcea să pui capăt vieții mele, spune-mi ceasul morții mele, pentru ca să-mi pot pregăti sufletul să te întâlnească; în acest ceas de temut fii cu mine Doamne și dăruiește-mi bucuria mântuirii Tale. Curățește-mă de greșelile mele cele ascunse și de toată nedreptatea tăinuită în mine și dăruiește-mi răspuns înaintea înfricoșatei Tale judecăți. Da Doamne, în marea Ta milostivire și nemărginită Ta iubire de oameni, primește-mi rugăciunea. Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule Sfânt și Mare, Tu însuți, învață-mă smerenia Ta. Ascultă-mi rugăciunea și miluiește-mă pe mine păcătosul!

Amin!

Sofronie Saharov ucenicul Sfântului Siluan Athonitul – Rugăciunea fiecărei dimineți

sursa: catehetica.ro

RUGĂCIUNILE DE SEARĂ

• Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Miluieste-ne pe noi, Doamne, miluieste-ne pe noi, ca, nepricepandu-ne de nici un raspuns, aceasta rugaciune aducem Tie, ca unui Stapan, noi pacatosii robii Tai, miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Doamne, miluieste-ne pe noi, ca intru Tine am nadajduit, nu Te mania pe noi foarte, nici pomeni faradelegile noastre, ci cauta si acum ca un milostiv si ne izbaveste pe noi de vrajmasii nostri, ca Tu esti Dumnezeul nostru si noi suntem poporul Tau, toti lucrul mainilor Tale si numele Tau chemam. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Usa milostivirii deschide-o noua binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, ca sa nu pierim cei ce nadajduim in tine, ci sa ne mantuim prin tine din nevoi, ca tu esti mantuirea neamului crestinesc.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste,
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste,
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

• Rugaciunea intaia a Sfantului Macarie cel Mare catre Dumnezeu Tatal :

Dumnezeule vesnice si Imparate a toata faptura, Cel ce m-ai invrednicit a ajunge pana in acest ceas, iarta-mi pacatele ce am facut in aceasta zi : cu lucrul, cu cuvantul, cu gandirea, si curateste, Doamne, smeritul meu suflet, de toata intinaciunea trupului si a sufletului. Si-mi da, Doamne, in aceasta noapte, a trece somnul in pace, ca sculandu-ma din ticalosul meu asternut, bine sa plac Preasfantului Tau nume, in toate zilele vietii mele, si-mi ajuta cu Harul Tau sa calc pe vrajmasii cei ce se lupta cu mine, pe cei trupesti si pe cei fara de trup. Izbaveste-ma Doamne de gandurile cele desarte, care ma intineaza si de poftele cele rele, ca a Ta este Imparatia, Puterea si Slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

• Rugaciunea a doua a Sfantului Antioh catre Domnul nostru Iisus Hristos :

Atoatetiitorule Cuvinte al Tatalui, Insuti fiind desavarsit, Iisuse Hristoase, pentru multa milostivirea Ta, nu Te deslipi niciodata de mine, robul Tau, ci odihneste-Te in mine pururea, Iisuse. Cela ce esti Pastor bun oilor Tale, nu ma da ispitei sarpelui, nici nu ma lasa in pofta satanei, ca samanta putrejunii este in mine. Tu, Doamne Dumnezeule, Celui ce ne inchinam, Imparate Sfinte Iisuse Hristoase, dormind eu, ma pazeste cu lumina cea neintunecata, cu Duhul Tau cel Sfant, cu Care ai sfintit pe ucenicii Tai. Da-mi Doamne si mie, nevrednicului robului Tau, mantuirea Ta in asternutul meu. Lumineaza mintea mea cu lumina intelegerii Sfintei Evangheliei Tale, sufletul meu cu dragostea Crucii Tale, inima mea cu curatia cuvintelor Tale, trupul meu cu Patima Ta cea nebiruita, cugetul meu cu smerenia Ta il pazeste, si ma ridica in vreme cuvioasa spre a Ta slavire, ca preaslavit esti cu Cel fara de inceput al Tau Parinte si cu Prea Sfantul Duh, in veci. Amin.

• Rugaciunea a treia catre Sfantul Duh :

Doamne Imparate Ceresc, Mangaietorule, Duhule adevarate, milostiveste-Te spre mine pacatosul robul Tau si ma miluieste si-mi iarta mie nevrednicului toate cate am gresit Tie astazi ca un om si nu numai ca un om, ci si mai rau decat dobitocul. Pacatele mele cele de voie si cele fara de voie, cele stiute si cele nestiute, care sunt din tinerete si din obiceiul cel rau si care sunt din voia cea sloboda si din lene : ori de m-am jurat cu numele Tau, ori de L-am hulit in gandul meu, sau pe cineva am ocarat, sau am clevetit pe cineva in mania mea, sau am scarbit, sau de ceva m-am maniat, sau am mintit, sau fara de vreme am dormit, sau vreun sarac a venit la mine si nu l-am socotit, sau pe fratele meu l-am scarbit, sau m-am sfadit, sau pe cineva am osandit, sau m-am marit, sau m-am trufit, sau stand la rugaciune mintea mea s-a ingrijit de vicleniile acestei lumi, sau razvratire am cugetat, sau prea m-am saturat, sau m-am imbatat, sau nebuneste am ras, sau ceva rau am cugetat, sau frumusete straina am vazut si cu dansa mi-am ranit inima, sau ce nu se cade am grait, sau de pacatul fratelui meu am ras, iar pacatele mele sunt nenumarate, sau de rugaciune n-am ingrijit, sau altceva rau am facut si nu-mi aduc aminte; ca acestea toate si mai mari decat acestea am facut.
Miluieste-ma, Stapane si Facatorul meu pe mine lenesul si nevrednicul robul Tau, si ma usureaza, si ma slobozeste si ma iarta, ca un bun si de oameni iubitor. Ca in pace sa ma culc si sa dorm eu pacatosul, necuratul si ticalosul si sa ma inchin, sa cant si sa preaslavesc Preacinstitul numele Tau, impreuna cu al Tatalui si cu al Unuia-Nascut Fiului Lui, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

• Rugaciunea a patra :

Doamne Dumnezeul nostru, orice am gresit in aceasta zi : cu cuvantul, cu gandul, si cu lucrul, ca un bun si iubitor de oameni, iarta-mi. Somn cu pace si fara scarba daruieste-mi. Pe ingerul Tau cel aparator il trimite sa ma acopere si sa ma pazeasca de tot raul; ca Tu esti pazitorul sufletelor si trupurilor noastre si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

• Rugaciunea a cincea :

Doamne, Dumnezeul nostru, in Care am crezut si al Carui nume mai mult decat tot numele Il chemam, da-ne noua iertare sufletului si trupului, celor ce mergem spre somn, pazeste-ne de toata nalucirea si fara intunecata dulceata. Potoleste pornirea poftelor, stinge aprinderea zburdarii trupesti si ne da in curatie a vietui cu lucrurile si cu cuvintele, ca dobandind viata cu fapte bune, sa nu cadem din binele Tau cel fagaduit, ca bine esti cuvantat in veci. Amin.

• Rugaciunea a sasea catre Maica Domnului :

Preacurata si binecuvantata de Dumnezeu Nascatoare Marie, Maica cea buna a Bunului Imparat, varsa mila Fiului Tau si Dumnezeului nostru, spre patimasul meu suflet, si cu rugaciunile tale ma indrepteaza spre fapte bune, ca cealalta vreme a vietii mele, fara prihana sa o trec, si pentru tine Raiul sa dobandesc, Fecioara de Dumnezeu Nascatoare, care esti una Curata si binecuvantata.

• Rugaciunea a saptea catre Sfantul Inger pazitorul vietii :

Ingerul lui Hristos, pazitorul meu cel Sfant si acoperitorul sufletului si al trupului meu, iarta-mi toate cate am gresit in ziua de astazi, si de toata viclenia vrajmasului meu celui potrivnic ma izbaveste, ca sa nu manii cu nici un pacat pe Dumnezeul meu si te roaga pentru mine pacatosul si nevrednicul rob, ca sa ma arati vrednic bunatatii si milei Preasfintei Treimi si Maicii Domnului meu Iisus Hristos si tuturor Sfintilor. Amin.

Aparatoare Doamna, pentru biruinta multumiri, izbavindu-ne din nevoi aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi robii tai. Ci ca ceea ce ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne din toate nevoile, ca sa strigam tie : Bucura-te, Maica, pururea Fecioara !

Fecioara, care esti pururea slavita, de Dumnezeu Nascatoare, Marie, Maica lui Hristos Dumnezeul nostru, primeste rugaciunile noastre si le du Fiului Tau si Dumnezeului nostru, ca sa mantuiasca si sa lumineze, pentru tine, sufletele noastre.
Toata nadejdea mea spre tine o pun Maica a lui Dumnezeu, pazeste-ma sub acoperamantul tau.
De Dumnezeu Nascatoare Fecioara, nu ma trece cu vederea pe mine pacatosul, celui ce-mi trebuieste al tau ajutor si a ta folosinta, ca spre tine nadajduieste sufletul meu si ma miluieste.

• Rugaciunea Sfantului Ioanichie :

Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Sfantul Duh, Treime Sfanta, marire Tie !

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale preacuviosilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor Tai, mantuieste-ma pe mine pacatosul(A)

Bolnavul si puterea rugaciunii

"Sunt bolnav, si nu merg la biserica. Ma doare ficatul, si prefer sa stau sa ma relaxez uitandu-ma la televizor. Nu am stare sa ma rog, imi e mai bine sa stau asa, asteptand sa ma vindece Dumnezeu. Ca­no­nul o sa mi-l fac dupa ce o sa ma simt din nou bine."

"Sunt din ce in ce mai bolnav, dar cu ajutorul lui Dumnezeu reusesc sa ma duc la biserica. Imi e tare rau, dar cand ma rog simt o liniste si o pace binecuvantata. Ma straduiesc sa imi fac canonul in fiecare zi. Multa putere imi da rugaciunea..."

"Sunt bolnav, ma doare capul groaznic, dar imi pun nadejde mare in puterea rugaciunii. Ma rog pana nu mai rezist, pana simt ca imi plezneste ca­pul. Termin repede canonul pe care mi l-a dat du­hov­nicul, dupa care zic vreme de cateva ore ruga­ciu­nea mintii. Si, desi doctorul si duhovnicul mi-au zis sa dezleg postul, eu nu ma las influentat de pa­re­rile lor. Ba chiar postesc cat pot..."

Vreau sa iti scriu cateva idei despre canonul de ru­gaciune al bolnavului. Motivul pentru care fac asta este ca am constatat cu tristete ca unii bolnavi rastalmacesc cuvintele Sfintilor Parinti privitoare la aceasta problema. Rastalmacind invatatura patristica despre boala isi fac rau singuri. Celor care o rastalmacesc in cunostinta de cauza nu am ce sa le scriu. De altfel, cred ca acestia nici nu s-ar osteni sa citeasca ceva care le-ar contrazice pozitia in care se complac.
Stiu insa ca exista si oameni care inteleg gresit anumite invataturi ale Sfintilor Parinti nu din rea vointa, ci pur si simplu pentru ca li s-au parut atat de simple si de clare incat nu au considerat ca mai este nevoie de lamuriri suplimentare.

"Rugaciunea este ajutorul cel mai tare al bolii" - Sfantul Isaac Sirul [8; 72].
Poate un credincios sa conteste o astfel de afir­ma­tie? Da. Si pentru a arata in ce mod o poate face, voi reproduce un citat din invatatura Sfantului Ti­hon de Zadonsk "Ce rugaciune ii trebuie bolnavului? Multumire si suspinare". Acestea inlocuiesc orice nevointa. Deci, fiti senina!" [21; 32-33].

Stiu ca oamenii care merg la biserica de multa vreme nu gasesc nici o contradictie intre cuvantul Sfantului Isaac Sirul si cel ale Sfantului Tihon. Dar ceilalti? "Ori rugaciunea e ajutor al bolii, ori boala tine loc rugaciunii, nu? Ce sa intelegem?" Cateva citate din sfaturile Sfantului Teofan Za­vo­ratul ne ajuta sa ne lamurim:
"Bolile tin loc de canon. Rabdati cu seninatate: ele sunt pentru Dumnezeu ca sapunul pentru spalatorese. La biserica, fiind bolnava, nu sunteti indato­ra­ta sa mergeti. Strigati acasa mai des catre Dum­ne­zeu! Daca nu faceti ceea ce nu va sta in putere, asta nu inseamna ca sunteti pentru Dumnezeu ca un copil vitreg" [21; 35].

"Nu puteti merge la biserica din pricina bolii, asa incat ati ramas la pravila de chilie. Impliniti-o dupa putere. Sa stiti ca pravila este de trebuinta din pricina neputintei noastre, nu pentru rugaciunea in sine, care se poate face si fara pravila... Stati cu gan­dul la Liturghie - nu ca un savarsitor, ci ca unul ce e de fata (prin mutarea cu gandul) la Liturghia savarsita de altul" [21; 33].

"Ce mare lucru ca trebuie sa stati in chilie, ca nu mergeti la biserica (nu din lenevie, ci din boala)? Cand va rugati, va faceti de fiecare data biserica lui Dumnezeu (II Cor. 6, 16), fiindca Dumnezeu este pretutindeni" [21; 33].

Trebuie totusi sa observam modul in care cei slabi in credinta pot rastalmaci cuvintele Sfantului Teofan. Inainte de aceasta insa voi preciza ca po­zi­tia Sfantului Teofan nu este deloc originala, ci este o pozitie care se regaseste in dintre scrierile sau cu­vintele Sfintilor Parinti. Nu are rost sa aduc multe dovezi in acest sens. Consider ca este de ajuns sa re­produc un singur citat, al Sfantului Ioan din Ga­za, citat in care intalnim aceeasi invatatura duhov­ni­ceasca: "Despre psalmodie sau liturghie, nu te ne­caji. Caci nu ti le cere Domnul odata ce esti bol­nav. Cel ce ia aminte la sine isi pricinuieste el in­susi suferinta nevointei pentru Domnul si pentru man­tuirea sa... Dar tu ai suferinta bolii in locul su­fe­rintei nevointei. In privinta bolii, nu te descuraja, caci nu te va parasi Domnul, ci o va folosi cum sin­gur El stie spre folosul tau, ca sa nu suferi peste putere" [22; 116].

Intelesul unor astfel de cuvinte pare foarte clar si pentru cei intariti in credinta si pentru cei care le rastalmacesc fara voie. Celor dintai explicarea lor le poate parea inutila, si greseala pozitiei celorlalti li se pare evidenta. Totusi, nadajduiesc ca primii vor intelege rostul pentru care scriu randurile de fata.

Scrisoarea mea incepe cu trei afirmatii care nu seamana intre ele. Cea de-a treia afirmatie ii apar­tine unei persoane care da dovada de ravna exage­ra­ta, de ravna care e fiica a mandriei. Parintele Se­ra­fim Rose, urmand predaniei Sfintilor Parinti, atragea atentia asupra faptului ca cel care pacatuieste din ravna exagerata se afla intr-o pozitie mai periculoasa decat cel care pacatuieste pentru ca iubeste pacatul. Ravnitorul este inselat de diavol si se incapataneaza sa ramana in inselarea sa, fiind convins ca toti ceilalti vor sa il rupa de sfintenie. Pe cand pacatosul, intr-un moment de pocainta, poate intelege caderea in care se afla si se poate ridica din cadere. (Sa nu se inteleaga insa ca cei care cad in pacate de-a dreapta, din pricina ravnei fara masura, sunt pierduti. Chiar daca le este greu sa isi inte­lea­ga greseala, nu sunt predestinati la iad.)

Oamenii care se regasesc in cea de-a treia afir­matie sunt lipsiti de masura. Tot parintele Serafim atragea atentia asupra faptului ca cei care ajung la o astfel de pozitie extremista sunt mai ales cei proas­pat convertiti la Ortodoxie (parintele vorbea chiar despre sindromul convertitului nebun: diavolul, va­zand cum un suflet vrea sa ii scape din gheare, il in­druma pe drumul pacatelor de-a dreapta, drum care nu de putine ori se termina la spitalele de psihiatrie.) In momentul in care se imbolnavesc, astfel de convertiti sunt ispititi sa refuze sprijinul medicului, sa refuze sa ia medicamente pe motiv ca se trateaza prin rugaciune, ...
"Sunt bolnav, ma doare capul groaznic, dar imi pun nadejde mare in puterea rugaciunii. Ma rog pana nu mai rezist, pana simt ca imi plezneste ca­pul. Termin repede canonul pe care mi l-a dat du­hov­nicul, dupa care zic vreme de cateva ore ruga­ciu­nea mintii. Si, desi doctorul si duhovnicul mi-au zis sa dezleg postul, eu nu ma las influentat de pa­re­rile lor. Ba chiar postesc cat pot..."

Despre cei care se regasesc in aceasta a treia afir­matie nu vreau sa spun decat ca prin postul exa­ge­rat isi distrug trupul - si aceasta este o alta forma de sinucidere, iar prin faptul ca se forteaza sa se roage mai mult decat le sta in putere isi vatama mintea: astfel, de la boala trupeasca pot ajunge la boli sufletesti, mult mai greu de vindecat. Am auzit de astfel de cazuri, am auzit de oameni care dupa ce au ajuns la spitalul de psihiatrie au regretat amar­nic ca au calcat cuvantul duhovnicului si s-au zbatut sa cucereasca culmile sfinteniei in cateva zile. Urcusul lor a fost superficial, si a lasat rani foarte urate. Nu scriu foarte mult despre aceasta afir­matie pentru simplul motiv ca nu are foarte multi partizani. (Si bine ca nu are mai multi...) Ar fi nepotrivit sa tratez la fel de amplu trei pozitii care nu au segmente egale de simpatizanti.

Prima pozitie ii apartine unei persoane care, ci­tind cuvinte ca cele ale Sfantului Teofan, a conside­rat ca boala este o cruce privilegiata si a renuntat la rugaciune: "Sunt bolnav, si nu merg la biserica. Ma doare ficatul, si prefer sa stau sa ma relaxez uitandu-ma la televizor. Nu am stare sa ma rog, imi e mai bine sa stau asa, asteptand sa ma vindece Dumnezeu. Ca­no­­nul o sa mi-l fac dupa ce o sa ma simt din nou bine."

Sa analizam putin aceasta pozitie. Cum e omul bolnav? Aceasta intrebare nu o putem pune asa cum am intreba care sunt caracteristicile ursului polar. Ursul il stim din carti sau din emisiuni de te­le­viziune. Pe cand boala am trait-o cu toti, mai mult sau mai putin, pe propria piele.
De obicei, bolnavul este un om mai plictisit, ne­multumit de faptul ca suferinta ii rastoarna anumite planuri. Este un om mai irascibil. Un om care pana ce nu isi recapata sanatatea are o stare generala proasta. Un astfel de om cauta ca sanatatea sa ii vina cat mai repede, sa ii pice din cer. De parca Dum­nezeu ar fi vinovat de faptul ca i-a trimis boala, din ratiuni superioare, si omul asteapta ca tot El sa ii aduca sanatatea. Ca si cum boala ar fi o intamplare nefericita, ca si cum nu si-ar avea sens. Cuvintele Sfantul Teofan - "boala tine loc de ca­non..." - ii merg la inima. Cum sa se mai roage cand este plictisit, cand este nervos, cand este obo­sit? Cum sa se roage cand deznadejdea i-a patruns in suflet?

Nu este nevoie de prea multe cuvinte ca sa se in­te­leaga faptul ca nici aceasta pozitie nu este buna. Si totusi, ce voi face, il voi contrazice pe Sfantul Te­ofan Zavoratul si pe cei de-un cuget cu el? De­par­te de mine gandul acesta.

Nu il voi contrazice pe Sfantul Teofan, ci voi in­cerca sa lamuresc cuvintele sale, si astfel se va vadi faptul ca prima pozitie nu se regaseste in aceste cuvinte decat la o privire superficiala. Intai de toate trebuie precizat cui anume i se adreseaza Sfantul Teofan: unei persoane intarite in credinta, unei per­soane care intelege viata crestina ca pe o lupta pen­tru mantuire. Precizarea aceasta este foarte importanta. Pentru a explica de ce, fac o paranteza: daca un baschetbalist are piciorul rupt, antrenorul ii va spune sa faca tot posibilul pentru ca piciorul sa i se refaca in cel mai scurt timp. Daca ii cunoaste ravna, nu ii spune: "Fa toate celelalte exercitii, ca sa nu iti pierzi conditia fizica..." Antrenorul stie ca spor­ti­vul nu va lasa timpul sa treaca degeaba. De ce? Pentru ca pentru orice sportiv timpul inseamna enorm. Si, daca iubeste sportul cu pasiune, daca sportul e viata lui, sportivul nu isi va cruta puterile. Scriu asta din experienta. Am facut baschet la Dinamo, si am ajuns chiar ca la unele meciuri sa fiu ca­pitan al echipei de Juniori 3. Dar de baschet m-am apucat pe vremea cand aveam mana dreapta (eu sunt stangaci) in curs de refacere dupa o parali­zie careia doctorii nu ii mai vedeau vindecarea. Ma antrenam cu greu, mana ma durea, dar nu aveam ce face. Vroiam sa fiu cel mai bun. Si asta presupunea efort si rabdare. Vecinii care ma vedeau facand exer­citii la bara din fata blocului nu isi imaginau ca mana mea se va reface complet. Dar, dupa mult efort, s-a refacut.
Daca un sportiv aflat la inceputul drumului si isi rupe piciorul, antrenorul ii va spune cu lux de ama­nunte tot ce trebuie sa faca pentru a folosi timpul la maxim.

As compara sportivul al carui picior e rupt cu bol­navul care primeste de la duhovnic sfaturi pri­mi­toare la canon: pe cel care se afla la inceputul vie­tuirii sale crestine, duhovnicul il va sfatui cu gri­ja sa se roage cat ii sta in putere, ii va vorbi despre marele folos al rugaciunii... Pe sportivul avansat antrenorul nu il va sfatui sa isi inmulteasca efor­tu­rile, ci il va sfatui sa aiba masura, il va sfatui sa nu exagereze cu exercitiile, pentru a nu-si ingreuna re­fa­cerea. Tot asa, pe crestinul sporit in vietuirea du­hov­niceasca parintele nu il va sufoca prin vreun ca­non foarte greu, ci va cauta sa ii tempereze ravna.

Iata ce scrie tot Sfantul Teofan: "Alt folos este si acela ca, daca ati fi fost sanatoasa, daca v-ati fi ho­tarat sa va dati osteneala pentru mantuirea dum­nea­voastra, ati fi fost nevoita sa tineti posturi aspre, sa faceti privegheri, rugaciuni lungi, sa stati la sluj­be­le bisericesti de obste si inca alte lucruri anevoioase sa intreprindeti. Acum insa, in loc de toate acestea, vi se cere rabdarea sanatatii subrede. Rabdati deci, si de nimic nu va tulburati. Atata doar: sa tineti su­fletul in starea cuviincioasa. Partea duhovniceasca va e intreaga. Ca atare, cu ea trebuie sa slujiti lui Dumnezeu intru toata deplinatatea" [21; 22].

Ce vedem? Ca viata crestina este pentru omul sa­natos o viata de mare nevointa. De fapt viata cres­­tina este o cruce. Prin boala crestinul nu se in­talneste in mod brusc cu crucea, ci doar - pentru o vreme - inlocuieste o cruce cu alta, care poate fi mai grea. Poate ca ar fi bine sa iti mai reproduc un ultim citat din Sfantul Teofan, care va nuanta ideea pe care incerc sa ti-o prezint: "Nu e nimic ca nu faceti toate mataniile dupa pra­vila. Puteti sa nu treceti aceasta in lista de pa­ca­te, ci curatiti ceea ce ati trecut deja. Impliniti pravila facand rugaciunea lui Iisus in tacere. Totodata, daca puteti face matanii, faceti cate puteti; de nu, stati in picioare. Daca nu puteti sta in picioare, se­deti; daca nu puteti sedea, stati intinsa. Atata doar: nu incetati a fi cu mintea impreuna cu Domnul" [21; 29].

Nu tine boala loc de canon? Atunci de ce Sfan­tul Teofan nu ii spune sa renunte sa mai faca ma­ta­nii? De ce incearca doar sa o consoleze ca nu e un pacat ca nu face toate mataniile dupa pravila? Cine citeste cu atentie aceste cuvinte ale Sfantului Teofan intelege ca nu exista nici cea mai mica con­tradictie intre ceea ce pareau a fi cele doua puncte de vedere ale sfintilor Bisericii privitoare la ruga­ciu­nea bolnavului.

Am precizat ca nu era vorba de doua puncte de ve­dere, ci de aceeasi invatatura prezentata insa unor oameni aflati pe trepte duhovnicesti diferite. Prin faptul ca duhovnicul nu da acelasi canon unui copil de zece ani, unui om de treizeci de ani si unui batran de optzeci nu trebuie sa se inteleaga ca exis­ta trei invataturi diferite despre spovedanie. (De altfel, nici doctorul nu le prescrie copiilor medicamentele pe care le prescrie adultilor.)

Este foarte important ca atunci cand citim carti duhovnicesti sa fim foarte atenti la toate elementele prezentate in text, nu sa izolam in mod sectar vre­u­nul dintre ele si sa ne laudam ca ne-am insusit cine stie ce invatatura inalta despre mantuire. Daca vom incerca sa plinim masura de post pe care un parinte din Pateric o randuia ucenicilor sai riscam sa ne pier­dem si mantuirea, si mintile. (Am spus ca nu vreau sa fac prea multe referiri la ravna exagerata, asa ca nu mai dau detalii). Am incercat sa scot in evi­denta faptul ca este foarte important sa luam amin­te la faptul ca nu putem considera sfaturi date la un moment dat unei persoane anume ca fiind re­pre­zentative pentru intreaga invatatura a Bisericii pri­vitoare la un anumit subiect.

(Ca o intarire a celor prezentate mai sus: spu­nand ca rugaciunea care ii trebuie bolnavului este multumirea si suspinarea, Sfantul Tihon nu a re­co­mandat bolnavilor sa renunte la rugaciune - desi cru­cea bolii este grea, ea nu tine locul rugaciunii. Numai la o citire superficiala se poate intelege asa. De fapt, bolnavul care suspina nu poate sa nu car­teas­ca daca nu primeste putere de la Dumnezeu prin rugaciune. Ca suspinarea sa nu izgoneasca mul­tumirea este nevoie de rugaciune. Fara rugaciu­ne, bolnavul nu poate cunoaste linistea. Sfantul Ti­hon incerca sa explice ca nu este bine ca bolnavul sa caute o pravila de rugaciune foarte aspra, boala in­sasi fiind un canon. Dar acest canon, chiar daca in unele situatii face imposibila prezenta la slujbele Bisericii, nu exclude rugaciunea.)

Intrucat am aratat erorile primei si celei de-a tre­ia pozitii prezentate la inceputul acestei scrisori, pa­rasim taramul polemicii pentru a incerca sa aducem cateva completari si explicatii privitoare la cea de-a doua pozitie, care ii apartine unei persoane intarite in credinta si care da dovada de dreapta so­coteala: "Sunt din ce in ce mai bolnav, dar cu aju­to­rul lui Dumnezeu reusesc sa ma duc la biserica. Imi e tare rau, dar cand ma rog simt o liniste si o pace binecuvantata. Ma straduiesc sa imi fac canonul in fiecare zi. Multa putere imi da rugaciunea..."

Sunt constient ca foarte putini oameni au o astfel de atitudine in fata bolii. De ce? Pentru ca foarte putini oameni au o atitudine crestina fata de lume atunci cand sunt sanatosi. Cine nu vrea sa traiasca o viata crestina cand este sanatos nu duce o viata cres­tina atunci cand se afla pe patul de boala. Este ade­varat ca unii se pocaiesc atunci cand ajung in su­ferinta, dar totusi ei constituie cazuri deosebite care nu se pot generaliza. Daca in spitale pocainta ar fi un fenomen de masa, problema s-ar putea pune altfel. Dar, pe masura ce credinta este in­lo­cui­ta de apostazie, scade proportional si numarul celor pentru care suferinta este inteleasa ca o chemare la pocainta...

Ma vad pus in urmatoarea dilema: cititorilor care duc o viata crestina nu am ce sfaturi privitoare la rugaciunea la vreme de boala sa le dau, pentru ca ei stiu - poate mai bine decat mine - ce au de facut. Cei care au devenit interesati de tema rugaciunii abia cand au ajuns pe patul de boala nu stiu ce sa le spun mai intai. Asta pentru ca sunt foarte multe in­va­taturi despre rugaciune, prezentate in ama­nun­time de catre sfintii Bisericii si parintii contemporani, care le-ar fi de mare folos. Imi este foarte greu sa sintetizez in cateva fraze o invatatura prezentata in numeroase volume de mare pret. Si nu e locul aici nici macar sa rezum invatatura Sfintilor Parinti despre rugaciune. De aceea ii indemn pe cei interesati de aceasta tema sa citeasca chiar textele sfin­ti­lor sau ale cuviosilor parinti din vremurile noastre. Aceste texte sunt pline de putere, sunt pline de hra­na cu care se poate hrani orice suflet flamand.
Eu voi prezenta doar cateva idei, poate nu cele mai importante, dar cele care mie imi sunt clare si pe care le consider de folos.

Ce canon de rugaciune trebuie sa faca bol­na­vul? Cunoaste Biserica un canon standard care sa poata fi spus de orice bolnav Singurul canon universal, daca putem vorbi de asa ceva, este cel pe care l-a pomenit Sfantul Teo­fan: "Sa tineti sufletul in starea cuviincioasa. Partea duhovniceasca va e intreaga. Ca atare, cu ea trebuie sa slujiti lui Dumnezeu intru toata deplinatatea."

Inainte de orice altceva, acest lucru trebuie sa ii fie clar bolnavului: ca daca puterile fizice i-au sla­bit, totusi mintea ii este intreaga (nu ma refer la cei cu boli psihice). Si lupta cu patimile este o lupta foarte grea, dar i se cere fiecarui crestin - deci si bol­navului. Lupta de pazire a mintii in vreme de boala, cand deznadejdea si intristarea vor sa puna stapanire pe inima, este deci absolut necesara pen­tru oricine vrea sa se mantuiasca.
Cat priveste canonul de rugaciune primit de la du­hovnic, as putea repeta cateva sfaturi pe care le-am auzit la randul meu: in primul rand crestinul trebuie sa inteleaga canonul nu ca pe o pedeapsa pentru pacatele sale, ci ca pe un leac potrivit cu boala pe care o are. Cu cat sufletul s-a murdarit mai tare prin pacate, cu atat boala se vindeca mai greu, si este nevoie de un tratament mai dur. Cand ranile sunt adanci, tamaduirea dureaza mai mult. Cres­ti­nul trebuie sa priveasca la canonul pe care il are nu ca la un dusman, ci ca la un prieten. Chiar daca de multe ori este ispitit sa faca orice altceva in locul canonului, crestinul trebuie sa stie ca fara vindecarea sufletului nu va vedea Imparatia Cerurilor.

Daca este incercat de o boala usoara, care nu ii in­greuneaza rugaciunea, bolnavul nu are nici un motiv sa nu isi faca in fiecare zi canonul.
Daca boala este grea, si savarsirea canonului este peste puterile bolnavului, acesta trebuie sa faca atat cat ii sta in putinta. De exemplu, daca un cres­tin care a primit canon sa faca in fiecare zi Pa­ra­cli­sul Maicii Domnului si un numar de matanii isi rupe piciorul, este de la sine inteles ca nu va putea face mataniile. Dar nu are nici un motiv sa renunte la Paraclis.
Daca poate lua legatura cu duhovnicul sau (ori fata catre fata, ori telefonic sau prin scris), bolnavul ii poate spune acestuia ca boala il impiedica sa faca o parte din canon (sau, in cazuri mai grele, chiar tot ca­nonul). Duhovnicul poate randui scurtarea ca­no­nului sau schimbarea acestuia in functie de capacitatea bolnavului de a-l implini.

Sunt si situatii in care un crestin, atunci cand ajun­ge grav bolnav, primeste de la parintele sau un canon mult mai greu decat avea de obicei (cand se afla in preajma unei operatii, ori cand se afla in si­tua­tii li­mi­ta in care este nevoie de mai multa rugaciune...).
Daca nu poate lua legatura cu parintele sau du­hov­nic, bolnavul poate cere sfatul unui alt preot. Nu se pune problema ca acesta va dezlega ce a le­gat celalalt duhovnic, ci, pana ce bolnavul va putea ajunge la parintele sau, se va putea folosi de sfa­turile unui alt slujitor al altarului (despre exceptiile de la aceasta situatie nu voi vorbi aici).

In cazul in care bolnavul nu poate lua legatura cu duhovnicul sau sau cu vreun alt preot, situatia lui este delicata prin faptul ca se afla in fata unui alt examen (of, si cate examene ne ofera viata...): el trebuie sa fie de o sinceritate maxima cu el insusi - sa se gandeasca bine daca poate sau nu sa faca ca­no­nul, sau cat anume poate sa faca din canon.

Parintele Paisie Aghioritul spune ca "trebuie ca fie­care sa-si incerce rezistenta sa si astfel sa ia aminte. Mai ales atunci cand omul este la o varsta ina­intata, este trebuinta de mai multa atentie, pen­tru ca unei masini vechi, daca va alerga cu aceeasi viteza cu care alerga atunci cand era noua, ii vor sari si rotile si carburatorul... In perioada in care ma durea mijlocul, nu puteam rosti rugaciunea lui Iisus stand in picioare. Cand am vazut ca situatia s-a imbunatatit putin, m-am ridicat si am inceput sa fac rugaciunea in picioare si metanii, dar a inceput sa ma doara din nou. M-am asezat putin. Apoi mi-am spus: "Hai sa mai incerc". Dar din nou a inceput sa ma doara. Dupa aceea nu am mai continuat, dar eram impacat cu constiinta" [13; 234-235].
Silirea fortata poate avea urmari negative (am mai scris doar despre asta). Dar sa luam aminte la faptul ca parintele nu s-a lenevit sa se ridice la ru­gaciune. Ci a facut tot ce i-a stat in putinta. Dar, in cele din urma, biruit de neputinta trupeasca, a re­nun­tat sa se mai roage stand in picioare. Ce e im­portant? Ca avea constiinta impacata.

E greu sa avem constiinta impacata si cand sun­tem sanatosi, dar cand suntem bolnavi. Totusi, prin con­sti­inta ne vorbeste Dumnezeu. Si daca, atunci cand suntem bolnavi, incercam sa sufocam glasul con­­stiintei lepadand rugaciunea din comoditate, ne le­­pa­dam prin aceasta si de Domnul rugaciunii, de Dum­ne­zeul Caruia ar fi trebuit sa Ii aducem rugaciuni.

Nu se afla in aceasta situatie cei ale caror dureri sunt mucenicesti, cei care sunt cu adevarat rastigniti de durerile bolii. Rabdarea lor este cea mai cu­rata rugaciune. Dar nu multi bolnavi se afla intr-o situatie atat de grava. Ba chiar unii nu cunosc deloc astfel de dureri ingrozitoare, chiar daca bolile ii incearca ani indelungati.

Vreau sa mai scriu un lucru care mi se pare im­portant: este bine ca oricine vrea sa biruiasca starea de plictiseala, de tristete sau chiar de deznadejde care il poate cuprinde atunci cand vrea sa se apuce de canon sa incerce sa goneasca aceasta stare. Pa­rintii duhovnicesti recomanda intr-o astfel de si­tua­tie o anumita pregatire pentru canon: ea poate con­sta ori in citirea unui capitol din Noul Testament sau a unui fragment dintr-o carte duhovniceasca, ori rostirea unei rugaciuni pe care crestinul o face cu mai multa tragere de inima. Rostirea mecanica a canonului nu este de folos ("Si ce sa fac atunci, sa nu imi fac canonul deloc?" Nu, este mai bine sa fie facut canonul, chiar si mecanic, decat sa se renunte la el. Numai ca este si mai bine ca in timpul rugaciunii crestinul sa ia aminte la cuvintele pe care le rosteste. Chiar daca ii e greu, totusi acest efort ii aduce cununa.) Dumnezeu nu ne vrea niste pa­pa­gali care sa repete formule mantuitoare, ci vrea sa in­telegem ca suntem fiii Sai si ca trebuie sa ne adresam Parintelui nostru in asa fel incat rugaciu­nea sa fie nu numai o rugaciune a gurii, ci sa fie o rugaciune in care mintea si inima se deschid lu­cra­rii harului dumnezeiesc.

De cand m-am apucat sa iti scriu aceasta scri­soa­re mi-am pus intrebarea daca e bine sa iti spun ceva despre asa numita rugaciune a lui Iisus. Este bine ca despre ea sa scrie cei care sunt sporiti pe calea practicarii ei. Eu nu indraznesc sa iti scriu aproape nimic despre ea. Iti voi reproduce doar un citat din cartea Pelerinul rus, una dintre cele mai frumoase si mai miscatoare carti ortodoxe. Poate ca ai citit-o deja, poate nu. Dar citatul pe care il voi re­da aici este bine sa ramana bine intiparit in mintea fiecarui crestin, si cu atat mai mult in cea a bol­na­vu­lui care, stand pe patul de boala, are mai mult timp la dispozitie pentru a se ocupa cu aceasta ru­ga­ciune. (Pentru cine nu stie, rugaciunea lui Iisus este formata din cuvintele Doamne, Iisuse Hris­toa­se, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pa­ca­to­sul... Pe treptele inalte ale rugaciunii, aceasta de­vine neincetata si in urma rugaciunii mintea co­boa­ra in inima; parintii duhovnicesti invata ca mirenii nu trebuie sa caute treptele inalte ale rugaciunii, ci trebuie sa rosteasca rugaciunea cu gura, pana ce mintea le va fi curatita. Sarirea etapelor este fatala, ducand la nebunie si la ratacire.)

"Roaga-te oricum, insa mereu, si nu te nelinisti de nimic, fii vesel si linistit cu duhul, caci rugaciu­nea va randui toate si te va intelepti. °ine minte pu­te­rea rugaciunii despre care vorbesc Sfintii Ioan Gura de Aur si Marcu Ascetul; cel dintai spune ca "ru­gaciunea, chiar atunci cand este facuta de noi, care suntem plini de pacate, ne curata numaide­cat...". Iar al doilea vorbeste astfel: "Ca sa ne ru­gam intr-un fel oarecare, sta in puterea noastra; dar ca sa te rogi curat este un dar de sus!".
Prin urmare, jertfeste lui Dumnezeu ceea ce iti sta in putere; adu-I la inceput drept jertfa macar cantitatea, adica un numar cat mai mare de ruga­ciuni, si puterea lui Dumnezeu se va revarsa in ne­pu­tinta ta. Rugaciunea va deveni o deprindere si, fa­candu-se una cu firea, va ajunge o rugaciune cu­ra­ta, luminoasa, inflacarata, asa cum se cuvine. (...)

Iata, rugaciunea e totul! Ea ne este data ca un mij­loc atotcuprinzator spre mantuirea si desa­var­sirea sufletului... Dar cu indicarea rugaciunii este aici strans unita si conditia ei: "Neincetat va ru­gati!", asa cum porunceste cuvantul Domnului. Ca urmare, rugaciunea isi va arata toata puterea ei lu­cra­toare si roadele doar atunci cand va fi rostita des, neincetat. Repetarea deasa a rugaciunii tine fara nici o indoiala de vointa noastra libera, pe cata vreme osardia, desavarsirea, ca si curatenia ruga­ciu­nii sunt un dar de sus" [33; 196-197].
Cred ca este bine sa iti scriu totusi un sfat pe care l-am primit de la un parinte care a murit destul de tanar si care inainte de a muri a stat o vreme in spital. El ii sfatuia pe bolnavi sa rosteasca rugaciu­nea lui Iisus cu gura cat mai mult: "Cand sunteti sa­na­tosi, aveti de alergat in multe parti. Va este greu sa prindeti momente atat de linistite ca cele din spi­tal. Incercati sa goniti singuratatea prin rugaciu­ne. Chiar daca pentru o vreme rugaciunea lui Iisus va fi plictisitoare, chiar daca va va durea gura de prea multa repetare, nu renuntati.

Nu se poate ca la rugaciunea lui Iisus, pe care o puteti spune si cateva ore pe zi, sa aveti aceeasi lua­re-aminte pe care o aveti la acatiste, la paraclise sau la alte canoane care nu va iau mai mult de o ora pe zi. Dar Dumnezeu nici nu cere sa va fortati la ru­ga­ciu­nea lui Iisus. Ea difera de celelalte rugaciuni si ca­noane. Daca multi au regretat faptul ca au incercat sa sara direct la stari inalte - la rugaciunea min­tii sau la cea a inimii - nimeni nu a regretat faptul ca s-a nevoit vreme indelungata cu rugaciunea cu gura. Multora, aceasta nevointa le-a schimbat via­ta... Duhovnicii nu interzic ucenicilor sa rosteasca ru­gaciunea cu gura. Da, pentru rugaciunea mintii este nevoie de sfatul si de binecuvantarea unui du­hovnic iscusit, pentru ca sa nu se cada in inselare, dar rugaciunea cu gura, chiar daca este lipsita de mari mangaieri, este lipsita si de pericole... Si, da­ca omul va spori in rugaciune, il va ajuta Dum­ne­zeu sa gaseasca un povatuitor iscusit, ca sa ii arate care sunt etapele urmatoare..." (Parintele care a spus aceste cuvinte avea obiceiul sa daruiasca me­ta­nii altora, pentru ca siragul de metanii - sau me­ta­nierul de mana - are rolul de a ajuta mintea sa nu se imprastie. Daca bolnavul vrea sa rosteasca ru­ga­ciunea lui Iisus i-ar prinde bine un metanier.)

Cam atat am vrut sa iti scriu. Este usor sa scrii despre rugaciune, dar este mai greu sa te rogi, sa duci povara rugaciunii. Dumnezeu sa te lumineze si sa te calauzeasca pe calea rugaciunii, ajutandu-te sa nu te poticnesti. Iar daca te vei poticni, sa te aju­te sa te ridici si sa mergi mai departe...

http://www.crestinortodox.ro/

Cum trebuie să se roage o familie creştină?

Tema despre care vorbim astăzi are ca punct de plecare cea mai frumoasă iubire din această lume, iubirea dintre părinţi şi copii, de aceea pentru împlinirea ei în mod desăvârşit întotdeauna se apelează la Dumnezeu.Rugăciunile făcute de părinţi pentru copii sunt primele care se înalţă către Dumnezeu. Părinţii se roagă pentru copilul lor încă din momentul în care află că îl vor avea, iar după naştere aceste rugăciuni îl însoţesc pe copil pe parcursul întregii sale vieţi. Grija mamei e proverbială şi se transformă în rugăciune pentru copil ori de câte ori mama ştie că fiul sau fiica trec prin momente cruciale ale vieţii. Rugăciunea părinţilor pentru copii, pe care o găsim în toate cărţile de rugăciuni, spune lui Dumnezeu: "Să binecuvântezi şi să ai milă întotdeauna de aceşti copii cu care m-ai binecuvântat. Păzeşte-i de toate relele văzute şi nevăzute", arătând că părinţii cer binecuvântarea, mila şi paza lui Dumnezeu pentru cei pe care îi consideră un dar şi o binecuvântare dumnezeiască pentru ei.

Rugăciunile părinţilor sunt rugăciuni cu putere multă, ele izvorând din dragostea ce le-o poartă. Gândind la propria-mi viaţă, realizez că rugăciunile tatălui meu, preot de peste 35 de ani, şi ale mamei mele au rodit în ceea ce sunt eu astăzi, slujitor al aceluiaşi Sfânt Altar. În sufletul meu un loc aparte îl ocupă bunica mea, Ana, pe care în copilărie o auzeam în fiecare seară, din camera alăturată, cum şoptea rugăciuni pentru noi şi cum îl ruga pe Bunul Dumnezeu să ne dea de toate. Nu cerea nimic pentru ea, ci toate le cerea pentru noi, copiii şi nepoţii ei. Cu siguranţă rugăciunile părinţilor şi bunicilor mei au rodit, ajutându-mă ca astăzi să-I slujesc lui Dumnezeu.

Este normal ca oamenii în această lume să fie recunoscători! Trebuie să fim recunoscători mai întâi faţă de Dumnezeu, iar apoi faţă de toţi oamenii care ne fac bine. Cei ce ne fac cel mai mult bine, în viaţă sunt părinţii noştri, cărora pe lângă recunoştinţa pe care le-o datorăm, trebuie să le purtă de grijă aşa cum şi ei ne-au purtat de grijă atunci când eram mici, vulnerabili şi neputincioşi.

Grija faţă de părinţi, de care vorbeam mai sus, nu trebuie să se rezume doar la nivel fizic, material, ci ea trebuie să se manifeste şi în plan spiritual şi duhovnicesc. Aşa cum părinţii au grijă să învăţăm din fragedă pruncie poruncile lui Dumnezeu, rugăciuni sau norme morale după care să ne ghidăm în viaţă, şi copiii au obligaţia ca atunci când părinţii sunt în neputinţă sau boală să se roage pentru ei. Şi slujbele de pomenire pe care le facem pentru părinţii noştri mutaţi la Domnul, sunt rugăciuni ale copiilor pentru părinţi şi ele arată recunoştinţa şi iubirea pe care le-o purtăm câte zile avem pe pământ.

Părinţii sunt cei dintâi care ne învaţă să îngenunchem în faţa unei sfinte icoane, ne împreunează mâinile şi ne învaţă să rostim rugăciuni.

Darurile se primesc şi ne bucură. Părinţii sunt un dar existenţial pentru copii. Dacă avem conştiinţa că părinţii sunt dar de la Dumnezeu permanent, ne vom ruga pentru ei, vom mulţumi că îi avem şi vom cere lui Dumnezeu să nu ni-l ia înapoi; copiii sunt un dar de la Dumnezeu şi de aceea părinţii, mulţumind se roagă pentru copii pentru a nu îi pierde. Atât unii, cât şi alţii trebuie să se roage zilnic pentru cei ce le-au împlinit viaţa şi pentru cei care le-au dat viaţa.

Interesant este că şi în rugăciuni părinţii sunt jertfelnici, preferând să ceară lui Dumnezeu să împlinească copiilor toate cele necesare şi lăsându-se de cele mai multe ori pe ei deoparte, inclusiv în ceea ce priveşte mântuirea.

Pr. Marcel Nicolae Mărginean, Biserica „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil", Zărneşti, judeţul Braşov

TREI FRATI SI RUGACIUNEA LOR...

RUGĂCIUNEA PREASFINŢITULUI EREMEI (SCHIMNICUL) CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON

sursa: Man. Dervent

O, Mare Mucenice şi Tămăduitorule Pantelimon! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi şi nu lăsa să rămână în noi bolile trupeşti şi sufleteşti de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile şi păcatele noastre.

Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească şi sufletească – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de dorinţe şi împătimire de lucrurile trecătoare pământeşti – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem, o Sfinte Pantelimon …

Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputinţele şi pentru datoriile noastre – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de ţinerea în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Tămăduitorule a Sfântului Athos şi a întregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia şi netrebnicia noastră – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de multele şi feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saţ, în nereţinere, în desfătare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deşartă şi de cea săvârşită cu judecată – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochi noştri de privirile păcătoase …

Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deşarte, a cuvintelor rele, defăimătoare.

Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârşirea rugăciunii şi spre fapta cea de milostenie – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care uşor se îndreaptă spre căi rătăcite şi spre locuinţele acestei lumi – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Dar cel mai mult ne dor limba şi buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, desarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte şi fără de pricepere– tămăduieşte-ne, o, Milostive!

Tot trupul nostru este bolnav:

Bolnavă este mintea noastră şi lipsită de înţelegere, înţelepciune şi de cugetare.

Bolnavă este voinţa noastră, care se întoarce de la lucrurile sfinte şi se îndreaptă spre lucruri păcătoase, dăunătoare nouă şi neplăcute lui Dumnezeu.

Bolnavă este închipuirea noastră, care nu doreşte şi nu este în măsură să conştientizeze atât moartea şi suferinţa veşnică a păcătoşilor, cât şi Fericirile Împărăţiei Cereşti, mânia Domnului, patimile lui Hristos pe cruce, răstignirea Lui. O, Sfinte Pantelimon, tămăduieşte-ne.

Ne doare totul în noi.

În neputinţă este sufletul nostru cu toate puterile şi priceperile lui.

În neputinţă este trupul nostru cu toate mădularele lui.

Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginţi, Doctorul cel mult iubitor şi sluga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor şi neputinţelor, ci tămăduieşte-ne cu puterea Harului tău şi vom lăuda Preasfânta Treime: pre Tatăl, pre Fiul şi pre Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor şi vom mulţumi harului tău purtător de vindecări în veci. Amin.

Rugăciune pentru vindecare

Dumnezeule Atotputernice, Cela ce cu mila Ta pe toate le zideşti spre mântuirea neamului omenesc, cercetează-l pe robul Tău (…), pe cel ce cheamă numele lui Hristos, vindecă-l de toată boala trupească şi slobozeşte-l de păcat şi de ispitirile păcătoase, de orice necazuri, şi orice asuprire vrăjmăşească îndepărteaz-o de la robul Tău. Ridică-l pe el din patul păcatului şi îl aşează în Sfânta Ta Biserică – sănătos cu trupul şi cu sufletul ca să slăvească împreună cu toţi oamenii, prin fapte bune, numele lui Hristos, că Ţie îţi înălţăm slavă împreună cu cel fără de început al Tău Fiu şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.