duminică, 3 ianuarie 2021

sâmbătă, 2 ianuarie 2021

Trupul este robul sufletului.

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

TACI MULT,VORBESTE PUTIN SI IN SUFLETUL TAU VA POPOSI TACEREA,IAR DUHUL ITI VA FI LINISTIT SI PLIN DE PACE


Trupul este robul sufletului.

Sufletul este imparatul.Deseori mila lui Dumnezeu ingaduie ca trupul sa fie lovit de boli.In felul acesta,patimile slabesc si omul isi revine.Uneori,insa,insasi boala trupului provine din patimi.Dupa Sf.Vasile cel Mare,daca indepartam pacatul,vor pleca si bolile."De unde provin bolile? Dar vatamarile turpesti?Domnul a creat trupul,dar nu si boala.A creat sufletul,dar nu si pacatul.Unirea cu Dumnezeu si trairea impreuna cu El prin mijlocirea dragostei.Daca pierdem aceasta dragoste,ne vom indeparta de langa El si astfel vom cadea in diferite boli.Daca rabzi boala cu multumire,ea va deveni pentru tine pricina de cununa.Un staret care sufera de ascita le spunea fratilor care mergeau sal ingrijeasca:"Parintilor,rugati-va ca sufletul meu sa nu fie lovit de o boala asemanatoare.Cat despre bola trupeasca,Il rog pe Dumnezu sa nu ma vindece indata,caci chiar daca omul nostru cel din afara se trece,cel dinauntru insa se innoieste zi de zi (II Corinteni 4,16).Când Dumnezeu vrea ca omului să i se întâmple o mare încercare,după cum scrie Isaac Sirul,îngăduie să cadă în mâinile împuţinării sufleteşti.Împuţinarea sufletească îi provoacă tristeţe intensă,iar tristeţea îi provoacă o stare de întunecare sufletească,care este o pregustare a gheenei.Urmează duhul patimii,care naşte o mulţime de ispite:tulburare,mânie,mustrări,reproşuri,cugete murdare,mutări dintr-un loc în altul şi altele asemenea.Dacă vrei să afli cauza,îţi voi răspunde că este trândăvia ta,pentru că nu te interesezi să cauţi un leac pentru vindecare.Leacul care îţi va asigura degrabă mângâiere sufletească este unul singur-smerita cugetare.Cu nimic altceva nu va putea omul să spargă zidul acestei răutăţi.Cel care a biruit patimile a biruit şi durerea.Cel care este învins de patimi nu va scăpa de legăturile durerii.Aşa cum cel bolnav se cunoaşte după culoarea feţei,la fel şi cel pătimaş după deznădejde.
Cititul cuvântului lui Dumnezeu trebuie să se facă în singurătate,pentru ca întreaga minte să se afunde în adevărurile din Sfânta Scriptură şi să se înfierbânte până la lacrimi;de la acestea omul se încălzeşte tot şi se umple de daruri duhovniceşti care bucură mintea şi inima mai tare decât orice alt cuvânt.Dumnezeu e foc care încălzeşte şi aprinde inima şi străfundurile trupului nostru.De aceea,când simţim răceala în inimi,aceea este de la diavol pentru,că diavolul este rece.Atunci trebuie să chemăm numele Domnului,Care va veni şi va încălzi inimile noastre cu o dragoste pură nu numai faţă de El ci şi faţă de aproapele,iar răceala urâtorului de bine va dispărea din faţa căldurii Lui.Cei care au hotărât să-I slujească Domnului Dumnezeu,trebuie să exerseze rugăciunea minţii închinată Mântuitorului şi să o rostească neîncetat:"Doamne, Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu,miluieşte-mă pe mine,păcătosul".Când ne cuprinde deznădejdea,să nu ne lăsăm robiţi.Mai degrabă întăriţi şi ocrotiţi de lumina credinţei,să spunem vrăjmaşului cu curaj:"Ce eşti tu nouă,tu care ai fost alungat de la faţa lui Dumnezeu,un fugar din rai,un rob al răului.Tu nu ne poţi atinge pentru că Hristos,Fiul lui Dumnezeu ne este stăpân nouă şi tuturor.

Piei,blestematule.Noi credem în dreaptă Crucea Sa.Şarpe,te călcăm pe cap".

            Cand duhul rau al mahnirii pune stapanire pe suflet,atunci sufletul se umple de intristare si suparare,neputand sa se roage cu staruinta cuvenita si neputand sa se indeletniceasca cu citirea scrierilor sfinte cu atentia necesara.Intr-o astfel de stare,calugarul este lipsit de lineste si blandete in comunicare cu fratii obstii, capatand o repulsie fata de tot ce-l inconjoara.Sufletul cuprins de tristete si mahnire devine bezmetic,frenetic si nu poate sa primeasca linistit nici un sfat bun si nici nu poate sa raspunda cu blandete la intrebarile adresate.
Calugarul ce are un astfel de suflet afectat,evita oamenii,considerandu-i vinovati de tulburarea sa si nu intelege ca de fapt pricina bolii sufletului sau se afla in interiorul sau.Tristetea este ca un vierme pentru suflet,ce-si roade mama care l-a nascut.Calugarul cuprins de mahnire nu poate sa-si inalte mintea catre contemplarea de Dumnezeu si nici sa savarseasca o rugaciune curata.Cine a biruit patimile,acela va birui si tristetea.Iar cel biruit,nu va fi ocolit nici de catusele mahnirii.Precum bolnavul este recunoscut bolnav dupa paloarea fetei,asa si cel impatimit este cercetat si stapanit de tristete.Cine iubeste pacea,aceluia ii este aproape imposibil sa se intristeze,iar cel care uraste pacea intotdeauna este trist.Precum focul curata aurul,asa si tristetea dupa Domnul curata sufletul de pacate.
Oricine a invins patimile a invins si deprimarea.

Veselia nu e pacat.Ea alunga plictiseala;si din plictiseala vine intristarea (acedia) si nimic nu e mai rea ca aceasta.Ea aduce cu sine totul.A spune sau a face raul este pacat.Dar a spune un cuvant bun,prietenos sau plin de veselie,asa incat toata lumea sa se simta in buna dispozitie in prezenta lui Dumnezeu si nu intr-o stare de intristare,nu este deloc un pacat.In biserica,atunci cand te rogi, e de folos sa stai cu ochii inchisi,cu o atentie concentrata si sa deschizi ochii doar cand te molesesti sau cand somnul iti da tarcoale si te face sa motai.Atunci ochii trebuie atintiti catre o icoana si catre lumina candelei ce arde dinaintea ei.Nu trebuie să-ţi deschizi inima ta niciodată fără trebuinţă.Dintr-o mie, nu ştii de se va putea găsi măcar unul,care ar fi în stare să păstreze taina ta.Şi când noi înşine nu o vom putea păstra în sufletul nostru,cum putem nădăjdui că ea ar putea fi păstrată de alţii?

     Cu omul simplu trebuie să vorbeşti despre lucrurile omeneşti,iar cu omul bogat în înţelepciune duhovnicească trebuie să grăieşti despre cele cereşti.Oamenii plini de înţelepciune duhovnicească judecă felul de a fi al unui om oarecare,după Sfânta Scriptură,căutând să se încredinţeze dacă spusele lui sunt după voia lui Dumnezeu.Şi numai după aceea îşi dau o părere sau alta despre el.Când se întâmplă să fii în lume,în mijlocul unui grup de oameni,nu trebuie să vorbeşti despre lucrurile sufletului,mai ales dacă între ei nu observi nici o dorinţă de a asculta asemenea lucruri.În acest caz, trebuie urmată învăţătura Sf.Dionisie Areopagitul,care spune:"Cel ce s-a îndumnezeit pe sine prin cunoaşterea lucrurilor dumnezeieşti,şi ascunde în taină sfânta înţelepciune în faţa norodului celui neluminat,să şi-o păstreze ca pe una ce ar fi asemenea cu a lor,căci nu este bine,cum zice şi Scriptura,să arunci mărgăritarele cele înţelegătoare înaintea porcilor,căci acelea sunt o podoabă curată,luminată şi de mare preţ".Pentru aceasta trebuie să ascunzi întru tine,cu toată luarea aminte,comoara darurilor.Altfel le vei pierde şi nu le vei mai găsi.Iar când nevoia va cere sau când va veni vorba şi de lucruri duhovniceşti,atunci trebuie să-ţi deschizi gura şi să grăieşti deschis pentru slava lui Dumnezeu,după cuvântul care zice:"Căci calea este acum deschisă"

                                                                                                  Sf.Serafim de Sarov(1759-1833)



Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA