sâmbătă, 1 iunie 2019

Miluieşte-ne pe noi, Doamne

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpîn, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi! Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi, ci ne izbăveşte de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm și acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte, că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, ca să Te îndreptezi întru cuvintele Tale şi să biruieşti când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea, că iată adevărul ai iubit: cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pre cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat, arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”

Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu Miluiește-ne si Mântuieşte-ne pe noi păcătoşii dintre care cel dintâi sunt eu.
                                                                                                                                        Amin!

vineri, 31 mai 2019

MĂ-NTREB DE CE AR TREBUI..

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



de Preot Sorin Croitoru

Mă-ntreb de ce ar trebui să Îl reneg pe Dumnezeu,
Când El a fost mereu iubit de toți înaintașii mei,
Când ei biserici I-au zidit, și-n ele I-au cântat mereu,
Când mii de ani L-au adorat, iar El S-a preaslăvit prin ei?..

Mă-ntreb de ce ar trebui să mă prefac că nu Îl știu
Pe Tatăl nostru Cel ceresc, ce neamul mi l-a ocrotit,
Și, întărit fiind de El, a dăinuit din tată-n fiu,
Pe când imperii ce păreau de neînvins s-au năruit?..

Mă-ntreb de ce ar trebui să lepăd Crucea lui Hristos,
Când ea vitejilor strămoși le-a fost și sabie și scut
Și steag sub care au luptat, zdrobind vrăjmașul mânios,
Clădind acest prezent senin cu sacrificiul din trecut..

Pe Domnul meu Iisus Hristos să Îl reneg ca un mișel,
Când neamul meu de bravi eroi dintotdeauna L-a iubit,
Când pruncii lor nu adormeau fără-o poveste despre El,
Când mii de sfinți prin sihăstrii cu totul I s-au dăruit?..

Nu, dragii mei, așa ceva nu se va întâmpla nicicând!
De sunt români ce au uitat că prin Botez ei sunt creștini,
Din inimi, parcă prea ușor, credința sfântă lepădând
Și astfel devenind încet copaci lipsiți de rădăcini,

E treaba lor și ei vor da cândva răspuns lui Dumnezeu,
Dar eu Îl voi slăvi pe El, nevrând a-i judeca pe ei,
În fața lumii cu curaj Îl voi mărturisi mereu,
Căci vreau să-i fiu un vas ales, ca toți înaintașii mei!

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA