vineri, 29 martie 2019

Istoria Lemnului Sfintei Cruci








Sfanta Cruce pe care Mantuitorul a fost rastignit a fost descoperita ca urmare a dorintei Sfantului Constantin cel Mare si a Sfintei Elena, mama sa. Potrivit Traditiei, soldatii romani au aruncat cele trei cruci, a Mantuitorului si a celor doi talhari rastigniti impreuna cu Hristos, intr-o cisterna sapata in piatra, din apropierea Golgotei, loc in care se colecta apa de ploaie necesara consumului orasului. Cu timpul, vechea cisterna devine locul in care erau aruncate gunoaiele din Ierusalim.

Exista si credinta ca Sfanta Cruce ar fi fost ingropata de ucenicii Domnului, dupa rastignirea Sa. Cert este ca dupa ce a fost descoperita, a fost inaltata de catre Episcopul Macarie al Ierusalimului pe 14 septembrie 335, ca toti crestinii sa vada Lemnul pe care Domnul a patimit. Crucea pe care a fost rastignit Domnul a fost identificata cu usurinta, pentru ca purta urmele piroanelor batute in ea. Amintim ca cei doi talhari rastigniti impreuna cu Hristos au fost legati cu funiile pe crucile lor, nu pironiti. Potrivit Traditiei, Crucea Domnului a fost pusa si peste un mort, care a inviat in momentul atingerii Sfintei Cruci de el.
mai multe cititi aici:
https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/duminica-sfintei-cruci/istoria-lemnului-sfintei-cruci-158198.html

joi, 28 martie 2019

Spovedania

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Discutand despre cele sfinte, un om mai nedus la biserica ii spuse unui calugar: - Parinte, eu cred in Dumnezeu, insa nu prea merg pe la slujbe, si nici la Spovedanie si Impartasanie n-am mai fost demult. Eu asa mi-am zis si gandesc: important este sa crezi in Dumnezeu, iar restul conteaza mai putin, ca Dumnezeu stie credinta pe care o ai in sufletul tau, chiar daca n-o arati nimanui... - Fiule, dar ce camasa frumoasa ai! – ii spuse pe neasteptate calugarul Nedumerit, omul n-a mai stiut ce sa zica, ridicand stanjenit din umeri, insa calugarul a continuat, parand ca numai camasa il intereseaza: - Spune-mi, porti toata ziua aceasta camasa? - Da – raspunse omul.
- Dar doua zile la rand, o porti? - Da, s-ar putea... - Dar asa, intruna, o saptamana sau o luna, o porti ? - O, nu, parinte, sigur ca nu! - Pai de ce? - il mai iscodi calugarul, ca si cand nu ar fi priceput. - Ei, stiti cum e, se murdareste si trebuie spalata si ea... Pe urma iar o iau, dar numai curata se vede si cat e de frumoasa, ca altfel murdaria o urateste... - Pai, vezi, fiule?! Asa cum se murdareste camasa ta si trebuie spalata pentru a o purta iarasi si a te simti bine cu ea, la fel si sufletul se murdareste de pacate; si cum altfel l-ai putea curata mai lesne decat la spovedanie si la slujbe, prin dragostea si harul Dumnezeu?! Taina Spovedaniei este taina renaşterii noastre spirituale.
Este o taină în care sufletul se primeneşte, se spală, se curăţă şi se înnoieşte. De aceea, în perioada aceasta ocupă un loc fundamental, deoarece nu putem ajunge la Înviere fără să trecem noi înşine prin această primenire, prin această prefacere, prin această renaştere. Nu putem ajunge la Înviere fără să trecem printr-o răstignire. Cu alte cuvinte, Taina Spovedaniei presupune o răstignire a noastră, adică o răstignire a firii păcătoase pentru a redescoperi firea dintru început aşa cum ne-a gândit şi conceput Creatorul


,,acum este un timp prielnic pentru spovedanie care nu am facut inca putem sa ne spalam camasa ca INVIEREA DOMNULUI SA NE GASEASCA CURATI,, la suflet si la trup,sa nu lasam spovedania pana in ultima saptamana cand spovedania o face omul in fuga din cauza aglomeratiei,,va doresc ,,camasa curata ,,

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA