sâmbătă, 10 februarie 2018

Astăzi in toate Bisericile Ortodoxe prăznuim Sambăta mortilor -Mosii de iarnă .

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
La noi la biserică ca in fiecare sămbătă pe postul sfintelor Pasti se pomenesc cei dragi plecati dintre noi si care ne veghează de acolo de sus...de altfel in fiecare sâmbătă se fac pomeniri la noi la biserică..





                  Ce trebuie să facem pentru cei care nu mai sunt printre noi! Este foarte important !

Toţi cei care dorim să ne arătăm dragostea faţă de cei morţi şi să le dăm un ajutor real, putem să o facem cel mai bine prin rugăciuni pentru ei, şi mai ales prin pomenirea lor la Liturghie, când părticelele care sunt scoase pentru vii şi pentru morţi sunt amestecate în Sfântul Potir cu cuvintele: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici cu Sfânt Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi.”
Nu putem face nimic mai bun şi mai de seamă pentru morţi decât să ne rugăm pentru ei, făcându-le pomenirea la Liturghie. Au mereu nevoie de aceasta, şi mai ales de-a lungul celor patruzeci de zile, când sufletul răposatului porneşte pe calea sălaşurilor veşnice.
Trupul nu simte atunci nimic: nu vede pe cei apropiaţi care sunt adunaţi laolaltă, nu miroase mireasma florilor, nu aude cuvântările de îngropăciune. Dar sufletul simte rugăciunile făcute pentru el şi este recunoscător celor care le fac şi este duhovniceşte alături de aceia.
Faceţi pentru ei cele ce le sunt de folos şi cele ce sunt în puterile voastre. Folosiţi banii, nu pentru împodobirea cea din afară a sicriului şi a mormântului, ci pentru a ajuta pe cei în nevoi, pentru pomenirea celor care v-au fost apropiaţi şi au murit, pentru biserici, unde se fac rugăciuni pentru ei. Faceţi milostenie pentru cei morţi, purtaţi de grijă pentru sufletele lor. Înaintea noastră a tuturor, se află aceeaşi cale, şi cât vom dori şi noi, la rândul nostru, să fim pomeniţi în rugăciune! De aceea să fim şi noi milostivi faţă de cei morţi.
Să ne îngrijim de cei care au plecat în lumea cealaltă înaintea noastră, ca să facem pentru ei toate cele ce ne stau în putinţă, amintindu-ne că „fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui”.
Sf. Ioan Maximovici

Mai multe cititi aici:

http://bisericasfintilorpetrusipavel.blogspot.ro/

joi, 8 februarie 2018

OSTENEALA TRUPEASCĂ

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


                                                                               si 
                                                        ROADELE SUFLETULUI

   Dragii mei, am putea spune ca omul se aseamana cu un copac. Frunzele sunt simbolul ostenelilor trupesti (zdroaba zilnica), iar roadele copacului sunt asemanate cu virtutilor sufletului (credinta crestin ortodoxa, blandete, smerenie, iertare, bunatate, milostenie, rabdare, iertare, rugaciune, post...). Deoarece, dupa cum este scris in Sfanta Evanghelie, tot pomul care nu face rod bun, este taiat si aruncat in foc, este vadit ca toata osteneala noastra trebuie sa fie pentru roade, adica pentru lucrarea virtutilor. Este nevoie si de acoperamantul, si de podoaba frunzelor, care sunt osteneala trupeasca, fiindca numai in trup fiind sufletul, avem nadejde de mantuire. Asadar, sa lucrezi tacerea,  sa te culci si sa te scoli cu frica de Dumnezeu in suflet, fiindca frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii.
   Ce frumos spune un avva (parinte) din Patericul egiptean:

"Doamne, Dumnezeule, si dacă vreau, si dacă nu vreau, mantuieste-mă, că eu, pămant cum sunt, poftesc păcatul, dar Tu, ca un Dumnezeu Atotputernic, impiedica-mă!"

                                                                             Amin si Aliluia!
                                                                                                                  Preot Ioan 🛎.

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA