Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit".
citat din Sfântul Ioan Gură de Aur
Fă binele şi răul nu te va ajunge
Noi Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu numai în măsura în care ne asemănăm cu El: Dumnezeu este sfânt şi noi trebuie să fim sfinţi; Dumnezeu este milostiv şi noi trebuie să fim milostivi; Dumnezeu este bun şi noi trebuie să fim buni; Dumnezeu este iertător şi noi trebuie să fim iertători! Sfântul Macarie Egipteanul spunea că oastea demonilor este alcătuită din două cete mari:
1. Una este ceata vrăjmaşilor, care luptă pe oameni cu patimile şi cu poftele cele rele;
2. Alta este ceata vrăjmaşilor care aruncă pe oameni în tot felul de blesteme, înjurături, drăcuituri.
Trebuie să ştim că atunci când se rostesc fără socoteală, drăcuitul, înjuratul, dar mai ales blestemul, se întorc pe capul celui care le-a rostit, ca o pasăre de pradă care, neaflând vânat, se întoarce la cuibul său. Înţeleptul Solomon zice în pildele sale: „Precum gadina (pasăre mare de pradă) zboară fără oprire, tot aşa şi blestemul cel nesocotit nu cade pe capul nimănui“. Prin această pildă, înţeleptul Solomon ne face să înţelegem că blestemul cel nedrept nu se atinge de nimeni, ci se întoarce pe capul celui ce l-a rostit. Fiţi înţelepţi faţă de bine şi nevinovaţi faţă de rău, iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satana“ (Romani 16:19-20), sau altfel spus: FĂ BINELE, ŞI RĂUL NU TE VA AJUNGE! Însă foarte mulţi dintre creştini au obiceiul să blesteme pe alţii la mânie sau să se blesteme pe ei înşişi. Au unii obiceiul să cheme pe vrăjmaşul diavol să-l ia pe cutare sau cutare atunci când se mânie; ei fac la fel ca vrăjitorii care cheamă îngerii întunericului (diavolii) să le îndeplinească voile lor şi nu cheamă niciodată pe Dumnezeu. CE MULT SE BUCURĂ VICLEANUL DIAVOL CÂND ÎL POMENEŞTI LA MÂNIE, IAR RĂZBUNAREA PE CARE O CERI DE LA EL, O SOCOTEŞTE O MARE CINSTE. Flutură din coadă urâtul, când vede că tu la mânie nu-l treci cu vederea, ci îl chemi în ajutor. Sfântul Apostol Pavel ne porunceşte zicând: „BINECUVÂNTAŢI ŞI NU BLESTEMAŢI“ (Romani 12:14), iar Domnul Iisus Hristos ne învaţă nu numai să nu blestemăm pe nimeni, ci chiar să binecuvântăm pe cei ce ne blestemă pe noi. Pentru a înţelege mai bine cât de urât este blestemul înaintea lui Dumnezeu şi ce urmări poate avea, amintim câteva întâmplări adevărate. Într-o zi, în Catedrala Sfântul Dumitru, a venit o doamnă care plângea în hohote, ba chiar voia să-şi smulgă părul din cap, şi mi-a spus:
„- Părinte, părinte, vai de mine ce-am făcut!. I-am spus să se liniştească şi să-mi spună ce a făcut!.
- Părinte de când era mică fetiţa mea, de câte ori mă supăra, nu aveam în gură decât două vorbe: «Fir-ai a dracului !» şi «Arză-te-ar focul !». Iată, ieri, exact când a împlinit 20 de ani, a murit arsă de foc, din cauza gurii mele spurcate! Iată ce-am făcut, mi-am dat fata diavolului, şi n-am să mi-o pot ierta toată viaţa!“
. La botezul copilului se cântă „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat. Aliluia“.
, dacă pe copilul nostru l-am dat lui Hristos la botez, de ce i-l dăm satanei mai târziu prin drăcuituri sau blesteme ???
Părinţii care drăcuie şi blestemă pe copiii lor sunt nişte părinţi lipsiţi de dragostea sfântă, ori nesocotiţi sau orbiţi de diavolul.
La Mănăstirea Cernica au venit nişte părinţi cu copilul lor, care era îndrăcit. Avea un diavol (sau mai mulţi) în el, care îl ridicau de la pământ şi apoi îi dădeau drumul ca unei mingi. Atunci a venit Părintele Argatu cu o cruce în mână, îmbrăcat în veşminte, a pus crucea pe capul copilului (de vreo şapte anişori) şi l-a întrebat pe diavolul din el: „Cine eşti tu?“. Şi diavolul i-a răspuns cu o voce urâtă, ca un grohăit de porc: „Sunt blestem părintesc şi păcat strămoşesc!“
Într-o comună, unei femei i s-a furat fânul din pod. Şi
atunci, la mânie, l-a blestemat pe acela care i-a furat fânul să
rămână fără mâna cu care l-a luat. Şi într-adevăr blestemul a
căzut. Dar pe cine? Chiar pe copilul ei care era strungar în
Caracal. Când a venit seara acasă nu mai avea palma de la
mâna dreaptă, fiindcă i-o tăiase strungul, şi i-a spus: „Mamă, te
rog să mă ierţi, eu ţi-am furat fânul din pod, pentru că n-am avut
bani de ţigări“. Copilul trăieşte şi astăzi, dar n-a reuşit să se mai
însoare fiind ciung, iar mama a rămas cu ticul de a-şi roade
unghiile de la mâini (de supărare că şi-a blestemat copilul).
Când înjuri, drăcui sau blestemi îţi înjunghii sufletul de
bunăvoie. Sfinte şi de neuitat sunt cuvintele care spun că:
„Rugăciunile părinţilor întăresc casa copiilor, iar blestemele lor
asupra copiilor trec şi prin piatră“.
Lângă târgul din Craiova, unei familii i s-au furat toate găinile. Femeia s-a pornit cu blestem împotriva hoţului şi a zis: „Îl blestem să rămână fără mâna aceea cu care mi-a luat mie găinile“. Şi blestemul s-a prins, căci, numai după câteva zile, hoţul, care locuia în apropiere, s-a urcat pe stâlpul de înaltă tensiune care l-a aruncat la pământ şi a rămas fără mâna dreaptă, exact până unde o băgase în coteţ. Însă să vedem ce scrie în Biblie: „A iubit blestemul, şi-i va veni lui, nu a voit binecuvântarea care se va depărta de la dânsul“ (Psalm 108). Aşa cum scrie în psalmul amintit, blestemul s-a întors peste familie şi binecuvântarea lui Dumnezeu s-a depărtat de acea casă; ca dovadă, la numai trei săptămâni, soţul doamnei care blestemase a murit (fără să fi fost bolnav vreodată). Cutremurătoare este povestea spusă de un învăţător. Făcând o plimbare prin mahalaua unui orăşel, unde se mutase de curând, a întâlnit pe o străduţă, un copil, cam de vreo cinci anişori, într-o cămăşuţă ruptă, murdar, slab şi necăjit. „Cum te cheamă pe tine copilaş?“, l-a întrebat învăţătorul. „Diavolul !“ i-a răspuns copilul. „Al cui eşti tu?“ „Al satanei!“, a zis el. „Dar unde stai tu, măi?“, l-a întrebat iarăşi învăţătorul. „În iad !“. Învăţătorul a rămas uimit de răspunsurile copilaşului şi l-a urmărit să vadă unde intră, în ce casă locuieşte. Aşa a aflat învăţătorul că mama copilului se certa foarte des cu soţul ei, care era beţiv, şi-i zicea: „Ce ai făcut, satano, iar ai venit beat pe capul meu?!“ Omul îi răspundea soţiei cu înjurături şi ameninţări. Copilul, speriat, fugea în acest timp în braţele mamei, dar ea îl alunga zicând: „Fugi, diavole, nu mă mai necăji şi tu, că sunt eu destul de amărâtă de când trăiesc în acest iad“. Astfel de cuvinte a auzit copilul până atunci. Aşa a învăţat el de la mama sa că pe el îl cheamă Diavolul, pe tatăl lui îl cheamă Satana şi trăiesc în iad. Şi iată, din această istorioară se poate vedea ce groaznice urmări are pentru un copil creşterea cea rea, cu vorbe putrede, înjurături, drăcuieli şi alte blestemăţii ce le aude în casa părintească. Oare, nu vor răspunde aceşti părinţi în faţa Domnului pentru acest copil??? La Sfânta Mănăstire Lainici a trăit acum 100 de ani un părinte stareţ, pe nume Irodion Ionescu. A fost duhovnicul Sfântului Calinic de la Cernica. Acum este canonizat şi Sfintele sale Moaşte se află în Biserica Sfintei Mănăstiri Lainici. Pentru viaţa lui plină de smerenie, l-a învrednicit Dumnezeu cu darul înainte-vederii şi multora le spunea gândurile cele de taină şi le vestea cele viitoare. Odată, o femeie i-a adus, după un mai vechi obicei, un vas cu lapte de la capra ei. Cuviosul părinte i-a spus: „Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta!. - Ba da, părinte, de la capra mea este!!. Dar n-ai dat-o ieri diavolului? Cum să primesc laptele când ai dat capra diavolului, care acum nu mai este a ta, nu-ţi mai aparţine, şi eu nu beau lapte de la capra satanei”. Femeia şi-a mărturisit păcatul şi, luând binecuvântare, din ziua aceea n-a mai drăcuit. Ai drăcuit? Ai folosit numele diavolului? El te aude şi vine peste tine. Te-ai dat pe tine dracului, când te juri, din prostie, pe diavolul, înseamnă că nu ştii ce putere are invocarea numelui lui. El îţi zice: „Nu ne cunoşti, nu ştii că suntem poftele tale, cuvintele tale?“ Fă-ţi un inventar al cuvintelor şi drăcuielilor în care apare cuvântul dracul. Curăţă-ţi sufletul de cuvintele astea rele şi du-te la preotul duhovnic să te spovedeşti, să mărturiseşti toate drăcuielile şi cere iertare de la Dumnezeu.
Fă binele şi răul nu te va ajunge
Noi Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu numai în măsura în care ne asemănăm cu El: Dumnezeu este sfânt şi noi trebuie să fim sfinţi; Dumnezeu este milostiv şi noi trebuie să fim milostivi; Dumnezeu este bun şi noi trebuie să fim buni; Dumnezeu este iertător şi noi trebuie să fim iertători! Sfântul Macarie Egipteanul spunea că oastea demonilor este alcătuită din două cete mari:
1. Una este ceata vrăjmaşilor, care luptă pe oameni cu patimile şi cu poftele cele rele;
2. Alta este ceata vrăjmaşilor care aruncă pe oameni în tot felul de blesteme, înjurături, drăcuituri.
Trebuie să ştim că atunci când se rostesc fără socoteală, drăcuitul, înjuratul, dar mai ales blestemul, se întorc pe capul celui care le-a rostit, ca o pasăre de pradă care, neaflând vânat, se întoarce la cuibul său. Înţeleptul Solomon zice în pildele sale: „Precum gadina (pasăre mare de pradă) zboară fără oprire, tot aşa şi blestemul cel nesocotit nu cade pe capul nimănui“. Prin această pildă, înţeleptul Solomon ne face să înţelegem că blestemul cel nedrept nu se atinge de nimeni, ci se întoarce pe capul celui ce l-a rostit. Fiţi înţelepţi faţă de bine şi nevinovaţi faţă de rău, iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satana“ (Romani 16:19-20), sau altfel spus: FĂ BINELE, ŞI RĂUL NU TE VA AJUNGE! Însă foarte mulţi dintre creştini au obiceiul să blesteme pe alţii la mânie sau să se blesteme pe ei înşişi. Au unii obiceiul să cheme pe vrăjmaşul diavol să-l ia pe cutare sau cutare atunci când se mânie; ei fac la fel ca vrăjitorii care cheamă îngerii întunericului (diavolii) să le îndeplinească voile lor şi nu cheamă niciodată pe Dumnezeu. CE MULT SE BUCURĂ VICLEANUL DIAVOL CÂND ÎL POMENEŞTI LA MÂNIE, IAR RĂZBUNAREA PE CARE O CERI DE LA EL, O SOCOTEŞTE O MARE CINSTE. Flutură din coadă urâtul, când vede că tu la mânie nu-l treci cu vederea, ci îl chemi în ajutor. Sfântul Apostol Pavel ne porunceşte zicând: „BINECUVÂNTAŢI ŞI NU BLESTEMAŢI“ (Romani 12:14), iar Domnul Iisus Hristos ne învaţă nu numai să nu blestemăm pe nimeni, ci chiar să binecuvântăm pe cei ce ne blestemă pe noi. Pentru a înţelege mai bine cât de urât este blestemul înaintea lui Dumnezeu şi ce urmări poate avea, amintim câteva întâmplări adevărate. Într-o zi, în Catedrala Sfântul Dumitru, a venit o doamnă care plângea în hohote, ba chiar voia să-şi smulgă părul din cap, şi mi-a spus:
„- Părinte, părinte, vai de mine ce-am făcut!. I-am spus să se liniştească şi să-mi spună ce a făcut!.
- Părinte de când era mică fetiţa mea, de câte ori mă supăra, nu aveam în gură decât două vorbe: «Fir-ai a dracului !» şi «Arză-te-ar focul !». Iată, ieri, exact când a împlinit 20 de ani, a murit arsă de foc, din cauza gurii mele spurcate! Iată ce-am făcut, mi-am dat fata diavolului, şi n-am să mi-o pot ierta toată viaţa!“
. La botezul copilului se cântă „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat. Aliluia“.
, dacă pe copilul nostru l-am dat lui Hristos la botez, de ce i-l dăm satanei mai târziu prin drăcuituri sau blesteme ???
Părinţii care drăcuie şi blestemă pe copiii lor sunt nişte părinţi lipsiţi de dragostea sfântă, ori nesocotiţi sau orbiţi de diavolul.
La Mănăstirea Cernica au venit nişte părinţi cu copilul lor, care era îndrăcit. Avea un diavol (sau mai mulţi) în el, care îl ridicau de la pământ şi apoi îi dădeau drumul ca unei mingi. Atunci a venit Părintele Argatu cu o cruce în mână, îmbrăcat în veşminte, a pus crucea pe capul copilului (de vreo şapte anişori) şi l-a întrebat pe diavolul din el: „Cine eşti tu?“. Şi diavolul i-a răspuns cu o voce urâtă, ca un grohăit de porc: „Sunt blestem părintesc şi păcat strămoşesc!“
Lângă târgul din Craiova, unei familii i s-au furat toate găinile. Femeia s-a pornit cu blestem împotriva hoţului şi a zis: „Îl blestem să rămână fără mâna aceea cu care mi-a luat mie găinile“. Şi blestemul s-a prins, căci, numai după câteva zile, hoţul, care locuia în apropiere, s-a urcat pe stâlpul de înaltă tensiune care l-a aruncat la pământ şi a rămas fără mâna dreaptă, exact până unde o băgase în coteţ. Însă să vedem ce scrie în Biblie: „A iubit blestemul, şi-i va veni lui, nu a voit binecuvântarea care se va depărta de la dânsul“ (Psalm 108). Aşa cum scrie în psalmul amintit, blestemul s-a întors peste familie şi binecuvântarea lui Dumnezeu s-a depărtat de acea casă; ca dovadă, la numai trei săptămâni, soţul doamnei care blestemase a murit (fără să fi fost bolnav vreodată). Cutremurătoare este povestea spusă de un învăţător. Făcând o plimbare prin mahalaua unui orăşel, unde se mutase de curând, a întâlnit pe o străduţă, un copil, cam de vreo cinci anişori, într-o cămăşuţă ruptă, murdar, slab şi necăjit. „Cum te cheamă pe tine copilaş?“, l-a întrebat învăţătorul. „Diavolul !“ i-a răspuns copilul. „Al cui eşti tu?“ „Al satanei!“, a zis el. „Dar unde stai tu, măi?“, l-a întrebat iarăşi învăţătorul. „În iad !“. Învăţătorul a rămas uimit de răspunsurile copilaşului şi l-a urmărit să vadă unde intră, în ce casă locuieşte. Aşa a aflat învăţătorul că mama copilului se certa foarte des cu soţul ei, care era beţiv, şi-i zicea: „Ce ai făcut, satano, iar ai venit beat pe capul meu?!“ Omul îi răspundea soţiei cu înjurături şi ameninţări. Copilul, speriat, fugea în acest timp în braţele mamei, dar ea îl alunga zicând: „Fugi, diavole, nu mă mai necăji şi tu, că sunt eu destul de amărâtă de când trăiesc în acest iad“. Astfel de cuvinte a auzit copilul până atunci. Aşa a învăţat el de la mama sa că pe el îl cheamă Diavolul, pe tatăl lui îl cheamă Satana şi trăiesc în iad. Şi iată, din această istorioară se poate vedea ce groaznice urmări are pentru un copil creşterea cea rea, cu vorbe putrede, înjurături, drăcuieli şi alte blestemăţii ce le aude în casa părintească. Oare, nu vor răspunde aceşti părinţi în faţa Domnului pentru acest copil??? La Sfânta Mănăstire Lainici a trăit acum 100 de ani un părinte stareţ, pe nume Irodion Ionescu. A fost duhovnicul Sfântului Calinic de la Cernica. Acum este canonizat şi Sfintele sale Moaşte se află în Biserica Sfintei Mănăstiri Lainici. Pentru viaţa lui plină de smerenie, l-a învrednicit Dumnezeu cu darul înainte-vederii şi multora le spunea gândurile cele de taină şi le vestea cele viitoare. Odată, o femeie i-a adus, după un mai vechi obicei, un vas cu lapte de la capra ei. Cuviosul părinte i-a spus: „Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta!. - Ba da, părinte, de la capra mea este!!. Dar n-ai dat-o ieri diavolului? Cum să primesc laptele când ai dat capra diavolului, care acum nu mai este a ta, nu-ţi mai aparţine, şi eu nu beau lapte de la capra satanei”. Femeia şi-a mărturisit păcatul şi, luând binecuvântare, din ziua aceea n-a mai drăcuit. Ai drăcuit? Ai folosit numele diavolului? El te aude şi vine peste tine. Te-ai dat pe tine dracului, când te juri, din prostie, pe diavolul, înseamnă că nu ştii ce putere are invocarea numelui lui. El îţi zice: „Nu ne cunoşti, nu ştii că suntem poftele tale, cuvintele tale?“ Fă-ţi un inventar al cuvintelor şi drăcuielilor în care apare cuvântul dracul. Curăţă-ţi sufletul de cuvintele astea rele şi du-te la preotul duhovnic să te spovedeşti, să mărturiseşti toate drăcuielile şi cere iertare de la Dumnezeu.
