sâmbătă, 30 iulie 2016

Psalmul 37

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur


1. Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi.
2. Că săgeţile Tale s-au înfipt în mine şi ai întărit peste mine mâna Ta.
3. Nu este vindecare în trupul meu de la faţa mâniei Tale; nu este pace în oasele mele de la faţa păcatelor mele.
4. Că fărădelegile mele au covârşit capul meu, ca o sarcină grea apăsat-au peste mine.
6. Chinuitu-m-am şi m-am gârbovit până în sfârşit, toată ziua mâhnindu-mă umblam.
7. Că şalele mele s-au umplut de ocări şi nu este vindecare în trupul meu.
8. Necăjitu-m-am şi m-am smerit foarte; răcnit-am din suspinarea inimii mele.
9. Doamne, înaintea Ta este toată dorirea mea şi suspinul meu de la Tine nu s-a ascuns.
10. Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a tăria mea şi lumina ochilor mei şi aceasta nu este cu mine.
11. Prietenii mei şi vecinii mei în preajma mea s-au apropiat şi au şezut; şi cei de aproape ai mei departe au stat.
12. Şi se sileau cei ce căutau sufletul meu şi cei ce căutau cele rele mie grăiau deşertăciuni şi vicleşuguri toată ziua cugetau.
13. Iar eu ca un surd nu auzeam şi ca un mut ce nu-şi deschide gura sa.
14. Şi m-am făcut ca un om ce nu aude şi nu are în gura lui mustrări.
15. Că spre Tine, Doamne, am nădăjduit; Tu mă vei auzi, Doamne, Dumnezeul meu,
16. Că am zis, ca nu cumva să se bucure de mine vrăjmaşii mei; şi când s-au clătinat picioarele mele, împotriva mea s-au semeţit.
17. Că eu spre bătăi gata sunt şi durerea mea înaintea mea este pururea.
18. Că fărădelegea mea eu o voi vesti şi mă voi îngriji pentru păcatul meu;
19. Iar vrăjmaşii mei trăiesc şi s-au întărit mai mult decât mine şi s-au înmulţit cei ce mă urăsc pe nedrept.
20. Cei ce îmi răsplătesc rele pentru bune, mă defăimau, că urmam bunătatea.
21. Nu mă lăsa, Doamne Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine;
22. Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.

luni, 25 iulie 2016

Bunule Iisuse

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur


 Bunule Iisuse, cu adanci suspine,
Slujitor nevrednic, cad smerit la Tine,
In genunchi si-n lacrimi, vin si-Ti cer iertare
Pentru multe rele si păcate-amare!

Tu imi vezi din ceruri orisice greseală,
Tot ce-i fapta bună, tot ce e negreală.
Dă-mi puteri, Iisuse, să-mi inving povara,
Sufletul să-mi fie ciocarlie vara,

Să mă-nalt la Tine-n fiecare clipă,
Ca să-Ti simt iertarea bland cum se-nfiripă.
Ingerii Luminii dă-mi-i sprijinire,
Să-mi arate drumul către mantuire.

Dă-mi tărie vietii să rezist la toate,
Dă-mi intelepciune, milă, bunătate;
Dă-mi curaj si fortă să lupt pentru Tine,
Să-ti vestesc Cuvantul către orisicine,

Să Ti-l port cu cinste catre lumea-ntreagă,              
Să-i ajut pe altii să Te inteleagă.
Dă-mi putere, Doamne, dă-mi si iscusintă
Să-i ajut pe-aceia franti de suferintă.

Chiar de-o fi ca răii crunt să mă zdrobească,
Legămantul Crucii n-o să mi-l clintească!
Pentru toti dusmanii ce-mi fac aspra soarta,
Bunule Părinte, eu Te rog, mi-i iartă!


Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA