duminică, 22 martie 2015

MAICA DOMNULUI: BUNA VESTIRE...ICOANA


”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)


In fiecare an, pe data de 25 martie, crestinii ortodocsi praznuiesc Buna Vestire, una din cele mai mari sarbatori ale Bisericii. Icoana care infatiseaza acest eveniment ocupa un loc vizibil in pictura murala a naosului.

In bisericile mai vechi, cum sunt biserica , din Boetia, si Daphni, de langa Atena - ambele din secolul al XI-lea - Buna Vestire este zugravita intr-una din trompele de colt de sub cupola centrala (in nord-est). In bisericile de data mai tarzie, in care cupola centrala se sprijina pe coloane, Buna Vestire este pictata pe suprafata peretelui de deasupra coloanelor dinspre rasarit: Sfantul Arhanghel Gavriil deasupra coloanei din nord-est si Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu deasupra coloanei din sud-est. Cand nu exista astfel de coloane, ca in basilicile fara cupola, Buna Vestire este zugravita in acelasi mod pe peretele vertical de deasupra iconostasului.

Icoana Bunei Vestiri se bazeaza pe istorisirea evanghelica, preluata de iconografia Bisericii Ortodoxe. In primul capitol al Evangheliei dupa Luca citim urmatoarele: "Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si intrand ingerul la ea, a zis: "Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei". Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: "Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta ?" Si ingerul i-a zis: "Nu te teme Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Numele Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si Imparatia Lui nu va avea sfarsit ". Si a zis Maria catre inger: "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat ?" Si raspunzand, ingerul i-a zis: "Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca ia Dumnezeu nimic nu este cu neputinta". Si a zis Maria: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau !" Si ingerul a plecat de la ea" (Lc. 1,26-38).

                        In iconografia ortodoxa traditionala, Buna Vestire apare descrisa astfel:

In partea stanga a compozitiei se afla Arhanghelul Gavriil, cu mana dreapta intinsa, binecuvantand-o pe Prea Sfanta Fecioara Maria, care se afla in partea opusa, iar in mana stanga tine un toiag, simbol al autoritatii mesagerului lui Dumnezeu. (In unele icoane grecesti moderne, in loc de toiag tine un crin in mana stanga. Aceasta este o inovatie apuseana sentimen ta lista, care a fost adoptata de iconarii ortodocsi modernisti.) Gavriil poarta tunica si himation. Este infatisat ca si cum ar alerga, cu un picior inainte, cu genunchiul indoit sub vesminte. Expresia chipului este solemna, barbateasca, dar smerita. Uneori, o aripa se afla inca in aer, cealalta, lasata in jos.

Fecioara Maria sta in picioare in fata unui scaun inalt, alteori asezata pe el. Poarta vesminte lungi care ii lasa doar fata descoperita, gatul si mainile. Chipul si atitudinea ei exprima modestie, prudenta si smerenie. Sta cu capul inclinat in directia ingerului. Cu mana dreapta face un gest de consimtire, in timp ce cu stanga tine un fus sau o batista. Privirea, atitudinea si gestul ei exprima cuvintele reproduse mai sus din Evanghelia dupa Luca: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau".

In fundal sunt cladiri a caror forma eleganta sporeste frumuseta compozitiei. Deasupra lor, la mijlocul icoanei sau in apropiere, se afla o reprezentare a boltii ceresti sub forma de semicerc, de unde izvoraste o raza de lumina. Lumina simbolizeaza harul Prea Sfantului Duh. Ea se opreste la aureola Sfintei Fecioare sau langa aureola. Uneori se mai adauga si alte elemente, daca spatiul permite - de exemplu, o masa langa , pe care se afla Vechiul Testament si o vaza cu flori. Aceasta din urma simbolizeaza fecioria ei.

In troparul care se canta pe 25 martie, semnificatia sarbatorii se rezuma elocvent: 

                          
              Buna Vestire în pictură



              Bucură-te, Preacurată!

Bucură-te, Preacurată! Binecuvantată esti
Ceea ce cobori în inimi bucurii nepământesti
si cu dragostea-ti de Maică ne acoperi iubitor,
Sârguind în ajutorul necăjitului popor.

Bucura-te, că esti rodul ne-ncetatei rugăciuni,
Că-ntru tine, omenirea, cu iubire o aduni
si-o duci Domnului ofrandă, jertfă cu plăcut miros -
Bucură-te Preacurată, Maica Domnului Hristos!

Bucură-te, ca Mireasă te-ai făcut Duhului Sfânt,
Ca să scoti pe om din hăul temnitei de sub pământ
si-ai purtat pe Domnul Slavei în cămara trupului
Tu, ce arzi nemistuită-n focul viu al Rugului.

Bucură-te, Rug de pară a iubirii lui Iisus,
Vistierie-n care Domnul Însusi Dar ni S-a adus;
Masă Sfântă, ce primeste Jertfa Sângelui Ceresc -
Îndrăznirea rugăciunii si răspuns dumnezeiesc.

Cum pute-vom, oare, Maică, înde-ajuns să-ti multumim?
N-avem minte pricepută, nici cuvinte nu găsim
si nici inimi largi, în care să ne-ncapă dragostea
Ce ti se cuvine – vesnic îti vom fi datori cu ea.

Dar, după putere, Maică, recunoscători suntem
Ca Apărătoare Doamnă întru toate te avem -
Bucură-te de aceea si ajută-ne a fi
Lacrimă izvorâtoare din puterea-I de-a iubi.

Bucură-te, Preacurată, răspuns binecuvântat,
Bucură-te, că-ntru tine Domnul Jertfă ni S-a dat,
Bucură-te, Scară, care la Cer ne povă?uie?ti,
Bucură-te, sârguirea pasilor dumnezeiesti.

Lecţia pe care o primim de la Bunavestire: intră în starea de bucurie, şi binevesteşte, pământule, bucurie mare!

Binevesteşte, pământule, bucurie mare, lăudaţi, ceruri, slava lui Dumnezeu (cântarea a 9-a din Canonul Bunei Vestiri). Ce bucurie i se porunceşte pământului să binevestească? Bucuria mântuirii în Domnul Iisus Hristos. Tot pământul era în doliu adânc, şi deşi aştepta cu încredinţare, însă vreme foarte îndelungată n-a văzut izbavire. In cele din urmă, vestea cea bună a fost adusă din Cer, vestită pe tot pamantul şi primită cu bucurie. Aşadar binevesteşte, pământule, această mare bucurie a ta.

  Apropiindu-se de pământ, Cerurile vedeau doar plângere, amărăciune şi tanguire. Iată că s-a luminat însă faţa tânguitorului pământ, şi întrucât chipul desavarsirii acesteia a arătat în toată deplinătatea nemărginitele desăvârşiri ale lui Dumnezeu, cum să se înfrâneze cerurile de la a lăuda această slavă dumnezeiască? Lăudaţi, deci, ceruri, slava lui Dumnezeu.
       Cerurile, ce sunt poftite să laude slava lui Dumnezeu, sunt lumea îngerească, iar pamantul căruia i se porunceşte să binevestească bucurie mare sunt oamenii… Ingerilor ce să li se mai amintească de lăudarea lui Dumnezeu când ei si asa strigă cu glasuri necurmate: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Dumnezeu Savaot? Pe când oamenilor poate că nu este de prisos să li se amintească: „Nu uitati, prieteni, de singura bucurie adevărată, adusă nouă din cer în ceasul Bunei Vestiri făcute Preasfântei Fecioare Maria”.
Cand Arhanghelul i-a vestit pentru întâia oară Preabinecuvântatei Fecioare bucura-te, atunci, s-ar putea spune, au fost doar zorii zilei de bucurie care avea sa răsară după aceea… Insă si atunci din Preasfânta Fecioară, care pricepea puterea cuvintelor arhangheliceşti, a ţâşnit de la sine cântarea:
Măreşte, sufletul meu, pe Domnul, si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu (Lc. 1, 46-47).
        Prin ce cântări pline de încântare trebuie să-şi reverse acum bucuria sufletul care cunoaşte şi Invierea, şi Inălţarea, şi Pogorârea Sfântului Duh, temeiul şi proslăvirea Bisericii lui Dumnezeu pe pământ şi sălăşluirea în ceruri a Bisericii celor întâi-născuţi! Judecând după aceasta, n-ar trebui să fie printre noi oameni ce nu se bucură – iar dacă aşa stau lucrurile, ce să ni se mai spună: „Bucuraţi-vă!”? Cine se bucură, se bucură oricum, fie că-i aminteşti de bucurie, fie că nu-i aminteşti; deopotrivă, cel ce n-are bucurie în suflet nu se va bucura, oricât i-ai spune tu să se bucure. Să dăm mulţumită Domnului! Şi noi am fost aduşi în vistieria bunătăţilor cereşti şi stăm lângă izvorul tuturor bucuriilor şi mângâierilor. Daca ne-am împărtăşit de bunătăţile acestea, înseamnă că bem mângâiere şi ne bucurăm, iar dacă nu ne-am împărtăşit nu putem să ne bucurăm, oricât ne-am încorda ca să facem asta, până ce nu vom gusta din bunătăţile lui Dumnezeu cele veselitoare. Aşadar noima chemării binevesteşte, pământule, bucurie mare este totuna cu poftirea: „Gustaţi, oamenilor, din bunătăţile aduse de Domnul pe pământ, şi se va bucura inima voastră, şi bucuria voastră nimeni nu o va mai lua de la voi”.
Cine a şezut în beznă, a fost chinuit de ea şi apoi a fost scos la lumină, nu poate să nu simtă mângâiere de la faptul că vede lumina zilei, soarele cel plăcut şi toate făpturile de tot felul, pe care acesta le luminează. El nu va uita nicicând chinul de mai înainte şi nici clipa când a fost izbăvit de el. Si noi suntem, după firea noastră, în întuneric: a strălucit, oare, lumina lui Hristos în inimile noastre? Ochiul minţii noastre îl contemplă, oare, pe Dumnezeu, Cel în Treime închinat, pe Acest Soare gândit, şi toate tainele descoperite nouă despre cârmuirea şi răscumpărarea de către Dumnezeu a lumii, contemplă el, oare, Această Lumină, Ce luminează toate cele ce sunt? Ne amintim, oare, de clipa când a fost alungată bezna şi ne-a înconjurat cu strălucirea Sa Lumina Cea gândită? Cine poate să spună asta, acela să se bucure… cine nu poate, să iasă întâi din beznă, şi atunci se va bucura.
Cine s-a chinuit în lanţuri şi a fost eliberat, îşi aminteşte bine cum i-a venit vestea eliberării, cum a fost deschisă temniţa, cum i s-au sfărâmat lanţurile şi a fost scos la libertate… şi nu poate să nu se bucure, pentru că gustă libertatea. Şi noi suntem în lanţurile păcatului, ale obiceiurilor rele lumeşti şi ale tiraniei sataniceşti. Ne amintim, oare, în viaţa noastră clipa când în suflet s-a pogorât ca un înger aşteptarea şi dorinţa libertăţii, când în el s-a revărsat o neobişnuită putere şi de pe el au căzut, unul după altul, lanţurile păcatului, lumii şi dia­volului?
               Cel cu care s-a întâmplat asta se află pe tărâmul libertăţii fiilor lui Dumnezeu – se bucură şi se veseleşte… cel cu care nu s-a întâmplat, să caute mai întâi această libertate, şi va începe să se bucure… şi toţi sfinţii îngeri se vor bucura împreună cu el.
Cine a zăcut paralizat, acoperit de răni, şi apoi a fost vindecat poate, oare că nu aibă simţirea sănătăţii şi să nu umble bucurându-se de tăria şi vioiciunea pe dare i le dă prezenţa noilor puteri? Şi noi suntem paralizaţi de nepăsare, suntem plini de răni de pe urma patimilor. Oare a venit la noi Doctorul sufletelor şi trupurilor, şi a luat aminte sufletul nostru la cuvântul Lui ca slăbănogul: ia patul tău şi ca bolnavul: iată, te-ai făcut sănătos (v. In 5, 8, 14)? Cine s-a învrednicit de aceasta nu poate să nu cânte cântare de bucurie, sărind şi jucând, şi se va bucura.
           Cine a fost în surghiun ori a fugit de acasă de bunăvoie, iar după aceea s-a întors şi a fost primit cu bunăvoinţă, oare va uita cum i-a ieşit tatăl lui în întâmpinare, cum a căzut de grumazul lui şi l-a sărutat, cum după aceea a fost spălat, îmbrăcat şi cum s-a făcut ospăţ în cinstea întoarcerii lui? Iar amintindu-şi de acestea, cum poate să nu se mângâie cu ele neîncetat, petrecând în casa milostivului său părinte?! Şi noi am fugit din casa Tatălui… Ne amintim, oare, cum ne-am mâhnit pentru despărţire, cum ne-am biruit sfiala şi ne-am alungat frica de întoarcere prin pocăinţă, cum am fost primiţi în milostivele braţe ale Părintelui prin dezlegarea păcatelor, cum s-a făcut ospăţ in cinstea noastră prin Sfânta Impărtăşanie? Şi – lucrul cel mai de seamă – oare purtăm în adâncul inimii încredinţarea că nu suntem în surghiun, ci în casa Tatălui, suntem în milă şi în iubire, nu sub mânie şi sub blestem? Dacă aşa stau lucrurile, duhul nostru nu poate să nu se bucure, chiar dacă trupul ar fi sfâşiat cu gheare de fier – iar dacă nu, nu avem parte de bucurie, chiar dacă am fi înconjuraţi de toate mângâierile lumii…
             Aşadar, fraţilor, cine a gustat din bunătăţile aduse pe pământ de Dom­nul – adică şi această lumină a cunoştinţei, şi această libertate de legăturile păcatului, şi puterea de a face binele, şi această vindecare a rănilor inimii, şi această înfiere dumnezeiască – petrece neîncetat într-o neprefăcută bucurie cerească.
Pe aceia îi vom ferici, iar celor străini de starea aceasta le vom dori să intre în bucuria Domnului pe calea cea dreaptă a gustării bunătăţilor care aduc bucuria adevărată.
     Nu vă amăgiţi, fraţilor! Bucuria duhovnicească nu este o pornire de o clipă, întâmplătoare, silită a inimii, ci este răsfrângerea stării de bucurie statornică a întregii fiinţe, ce vine mai cu seamă din legăturile ei cu Dumnezeu şi din pri­mirea de la El a mai înainte pomenitelor bunătăţi. Ne putem încorda inima cu de-a sila spre bucurie, însă bucuria va fi azvârlită din ea îndată, ca un băţ aruncat vertical în apă. Ne putem amăgi pentru o clipă inima zugrăvindu-i bunătăţi părute, însă aceasta va fi nu bucurie, ci beţie, care se sfârşeşte de obicei printr-un mare chin. Luaţi seama, deci, şi nu vă amăgiţi. Puteti întâlni multe lumini – lumini ale cugetării deşarte, care nu sunt lumini ale cunoştinţei, ci nişte luminite asemenea celor care aproape întotdeauna plutesc deasupra trupurilor moarte... Luaţi seama şi nu vă amăgiţi. Sunt oameni care cred că nepunând hotar poftelor îşi lărgesc sfera libertăţii, însă de fapt seamănă cu nişte maimuţe care se încurcă singure în plasă. Nu vă luaţi după pilda lor. Lumea îmbie cu o mulţime de mângâieri ce par a vindeca rănile inimii, dar sunt precum mirajele din pustie sau ca apa sărată ce aţâţă setea! Instrăinaţi-vă de ele. Şi stăpânitorul acestei lumi, ce suflă răutate asupra noastră în inimă, până la un moment dat ne vorbeşte întotdeauna cu grai dulce, zice-s-ar părintesc, îmbiindu-ne cu îndestulare şi cu odihnă. Izgoniţi de la voi şi încercările de a vă fermeca ale acestui linguşitor.
            Fie ca inima voastră să nu ştie de altă bucurie afară de bucuria mântuirii în Domnul Iisus Hristos. Preacurata Stăpână de Dumnezeu Născătoare, cea dintâi primitoare a bucuriei, să ne bucure pe toţi cu această bucurie – pe unii cu simţământul mântuirii împlinite, pe alţii cu nădejdea nemincinoasă a primirii ei, încât fiecare să înalţe cu ea acum laudă: măreşte, suflete al meu, pe Domnul, si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Amin!

(din: Sfantul Teofan Zavoratul, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)



vineri, 20 martie 2015

DUCEŢI-VĂ ŞI VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR (Luca 17: 14)

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

                                       

           DUCEŢI-VĂ ŞI VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR (Luca 17: 14)

             Părintele arhimandrit Corneliu, stareţul Sfintei Mânăstiri Călui

                  Iubiţii mei, cum am mai spus şi în alte dăţi ale cuvântului nostru,
venirea la Biserica lui Dumnezeu este o datorie sfântă pentru fiecare creştin.
La fiecare Sfântă Liturghie Iisus Hristos Dumnezeu se răstigneşte şi învie
pentru noi! Iar o parte din voi staţi cu nepăsare faţă de Sfânta Liturghie şi nu
veniţi la biserica Lui. Şi nu vor aceia să vină pe cărarea luminii, pe cărarea
Împărăţiei, pe calea lui Dumnezeu, nu vor să ştie că la fiecare Sfântă
Liturghie şi pentru ei Hristos iarăşi se răstigneşte şi învie. Răstignirea şi
învierea, două mari Taine ale lui Hristos, ce se săvârşesc mereu în Biserica
Crestin Ortodoxă pentru noi! Cum să stai, frate, nepăsător acasă sau te miri
unde te poartă vrăjmaşul, departe de Hristos Răstignit, departe de Hristos
Înviat? Îţi pune vrăjmaşul în minte fel şi fel de piedici, care cică nu suportă
amânare şi e musai să te duci la ele neapărat în vremea Sfintei Liturghii, când
dator eşti faţă de Sfânta Treime, să vii la Biserica pe care Hristos a rânduit-o.
Şi dacă despre celelalte amăgiri, care te împiedică să vii la Biserică,
am mai spus noi la vremea cuvântului nostru, acum vom vorbi de un motiv
mai special, prin care diavolul îţi opreşte drumul către Biserica lui Dumnezeu.
   Se zice despre creştin că nu se duce la Biserică din cauza preotului, care cică,
ba nu ştie să cânte, ba scurtează slujbele, ba nu ţine post, ba e beţiv, ba e avar,
ba îi fug ochii după enoriaşe. O fi şi aşa ceva, nu zic nu - Ferească Dumnezeu!
-, dar, iubite frate, ţine minte un lucru: nimic nu trebuie să te oprească să vii la
Biserica lui Hristos! După cum ştii, iubite frate, popa acesta din cauza căruia
tu, cică, nu poţi să vii la biserică, este şi el om, dar şi preot. Ca om, dacă este
aşa cum spui tu, îşi va primi pedeapsa aici pe pământ, unde suferinţă,
nenorocire, moarte înfiorătoare sau boală grea va veni asupra lui sau asupra
urmaşilor lui, ca durerea să-i fie şi mai mare. Iar înaintea Dreptului Judecător,
la Dreapta Judecată, el păcătosul va primi ceea ce a căutat şi ceea ce merită,
după faptele sale. Căci aşa scrie în Epistola I către Corinteni capitolele 6:9 şi
10: „Nu vă amăgiţi: nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici
adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici
beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni Împărăţia lui
Dumnezeu“. Deci, iubite frate, lasă-l pe el, omul, în pace şi nu-l mai judeca,
că, vezi, are cine să-l judece. Ţie să-ţi fie gândul la ale tale, că nici tu nu eşti
sfânt şi nu uita porunca lui Hristos: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci
cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi şi cu măsura cu cei măsuraţi,
vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău şi bârna din
ochiul tău nu o iei în seamă?“. Aşa să gândeşti tu, iubite frate, despre
păcatele omului care este preot, dacă le are, şi să nu te împiedice să vii şi tu la
Biserică. Dar, cum spuneam mai la început, popa este şi el om, dar şi preot.
Iar acest har al Preoţiei, preotul, chiar de este beţiv, desfrânat sau lacom, face
Cruce şi apa se sfinţeşte. Poţi şi tu la fel, chiar de te ştii mai curat decât el, şi
apa să nu se mai strice? Nu poţi, iubite frate, căci nu ai harul Preoţiei.
Duhul Sfânt dă Preoţia preotului, ca să sfinţească şi să binecuvânteze
pe toţi şi pe toate. Vedeţi dar, cât de mare este harul Preoţiei? Uite, iubite
frate, eu la chilia mea să zicem că aş avea nevoie de a lumina cu un bec
electric un ungher întunecat. Pentru aceasta de la priză întind un fir, care
poartă curentul electric la becul meu. Şi când îl aprind el funcţionează şi
luminează, chiar dacă firul, care poartă curentul electric la bec este rupt,
înnădit, ruginit. Aşa este şi cu preotul, iubiţii mei, oricât de păcătos ar fi el,
este purtătorul luminii lui Dumnezeu către credincioşi, precum poartă şi firul
de care vă spuneam curentul electric, oricât de nenorocit ar fi el, firul. Şi
atunci iubite frate, ai tu dreptul să huleşti preotul şi în spatele acestei hule să
te cuibăreşti în braţele dracului şi să găseşti motiv să nu mergi la Sfânta
Biserică?
            Preotul trebuie cinstit de credincioşi, căci prezenţa lui în parohie este
însăşi prezenţa lui Dumnezeu, pentru că preotul îl reprezintă de două mii de
ani pe Hristos: Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerului şi orice vei lega pe
pământ, va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ, va fi
dezlegat şi în ceruri“ (Matei 16:19), - a grăit Hristos către Sfântul Apostol
Petru, Arhiereul Bisericii Lui pe pământ şi piatra pe care Mântuitorul a zidit
Biserica Sa. „Adevărat grăiesc vouă: oricâte veţi lega pe pământ, vor fi
legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer“
(Matei 18:18), - spunea Hristos către Sfinţii Săi Apostoli, toţi arhierei ai
bisericii sale, cărora El le-a dat Harul Preoţiei, prin aşezarea mâinilor Sale
peste ei. Şi harul acesta de la Dumnezeu venit, s-a transmis de la Sfinţii
Apostoli, din generaţie în generaţie de preoţi, de ieri, de azi şi de mâine, cât
va fi lumea. Însuşi Iisus Hristos S-a lăsat binecuvântat de preot, atunci când,
Prunc fiind a fost purtat de Preotul Simeon, preot al Legii Vechi. Dar Hristos
a făcut aceasta, pentru ca să ne arate marea Lui smerenie, precum şi rânduiala
şi vrednicia pe care a hotărât-o El pe pământ preotului.
Iar tu, iubite frate, huleşti preotul, îl batjocoreşti şi îl înjuri. Amintiţi-vă
Evanghelia celor zece leproşi, când Iisus cobora pe cale spre Ierusalim şi
trecea prin mijlocul Samarei şi a Galileii şi zece leproşi s-au apropiat de
Dânsul şi i-au cerut ajutor: Iisuse, Învăţătorule, fie-ţi milă de noi!“ (Luca
17:13). Ce le-a spus El atunci? Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor!“ (Luca
17:14). Deci El, Iisus Hristos Dumnezeu i-a trimis pe ei la preoţi, să caute şi
să primească vindecarea.
Dar credeţi că pe ei i-a trimis? Nu, iubiţii mei, nu pe ei, căci El atunci,
pe dată i-a vindecat pe toţi zece, ci pe voi v-a trimis înaintea preoţilor, ca să
primiţi vindecare şi voi de lepra păcatelor voastre. Şi dacă El aşa a zis:
„Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor!“, apoi aşa trebuie să faceţi. „Cel ce vă
ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi, se leapădă
de Mine; iar cel ce se leapădă de Mine, se leapădă de Cel ce M-a trimis pe
Mine“ (Luca 10:16).
             Auziţi, iubiţii mei, vorbele lui Hristos? Apoi, să le auziţi
şi să luaţi seama la ele, căci preotul este lucrătorul lui Dumnezeu. Sfântul Ioan
Gură de Aur zice: „A preotului este numai a deschide gura, că harul le
lucrează pe toate“.
Deci, tu, iubite frate, mergi cu mare nădejde la preot, căci el este
slujitorul Domnului. Şi tot Sfântul Ioan Gură de Aur mai grăieşte: „Sfântă
este limba preotului şi preasfântă este gura lui“. Deci tu, iubite frate,
arată-te înaintea preotului şi cu evlavie cere-i binecuvântarea, căci Dumnezeu
te binecuvântează prin el şi Domnul te va umple cu toată binecuvântarea
Duhului Sfânt, cu care este el îmbrăcat.
Când un creştin se întâlneşte cu un preot trebuie să plece puţin capul
şi să zică: „În numele Domnului, binecuvântaţi-mă, părinte!“ Iar preotul
îi va face semnul crucii pe cap şi va zice: „Dumnezeu şi Maica Domnului
să te binecuvânteze!“ Iar creştinul va zice în continuare. „Amin!“


              Iubiţii mei, harul Preoţiei preotului nu se va şterge niciodată, iar la
Judecata cea Mare el tot ca preot vine, căci el este chemat de Dumnezeu la
cinstea aceasta mare a preoţiei, pe care nu şi-a luat-o singur, ci Dumnezeu i-a
dat-o: Şi nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci numai dacă este
chemat de Dumnezeu“ (Evrei 5:4). Dumnezeu a învrednicit preotul cu o
mare putere, pe care aici pe pământ nu o au nici Sfinţii şi nici Maica
Domnului: leagă şi dezleagă păcatele oamenilor! Căci preotul în scaunul
spovedaniei este şi părinte şi doctor şi judecător. De aceea, iubiţii mei, nu-l
ocoliţi, cereţi-i binecuvântarea şi aplecarea lui la spovedirea voastră, căci fără
spovedanie nimeni nu se va mântui, iar cei nespovediţi în iad se duc.
Preotul este rânduit de Dumnezeu a fi martor la toate momentele
solemne ale vieţii tale: la Botez, la nuntă şi la mormânt, şi el
binecuvântează şi sfinţeşte toate. Însuşi Mântuitorul a fiinţat Taina preoţiei,
când după Sfânta Învierea Sa a chemat la Sine pe Sfinţii Săi Apostoli şi i-a
hirotonisit, dându-le puterea, dreptul şi îndatorirea de a învăţa pe oricine, şi de
a ierta păcatele şi de a vindeca. Această putere, prin hirotonie peste veacuri sa
transmis şi se va transmite, cât va fi lumea, la toţi slujitorii bisericii. Căci,
iată, noi la Taina Sfântului Maslu din Epistola Sobornicească a Sfântului
Apostol Iacov aşa citim: Este vreunul dintre voi în suferinţă? Să se
roage. Este cineva cu inimă bună? Să cânte psalmi. Este cineva bolnav
între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu
untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel
bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui“
(Iacov 5-13- 14-15).
           Vedeţi harul şi puterea rugăciunii preotului? Şi atunci folositor este a-l
ocoli? Nu, iubiţii mei. Chemaţi-l să sfinţească şi să binecuvânteze leagănul,
nunta, patul suferinţei şi patul morţii, căci de negrăită folosinţă pentru voi sunt
acestea. Eu ştiu că tu, iubite frate, eşti om mare şi cu bani, deştept de-ţi crapă
capul (şi gândeşti aşa pentru că nu ai frică de Dumnezeu) şi zici că nevoie nu
ai tu de preot şi de ce să asculţi tu cuvântul preotului, că e pierdere de timp, că
tu le ştii pe toate. Ţie, iubite frate am să-ţi spun ceva. Mai întâi că nimic eşti
înaintea lui Dumnezeu; pleavă, asta eşti, cum suntem toţi. Iar mai apoi îţi mai
spun (şi ţine minte vorba aceasta), uneori prin gura preotului îţi vorbeşte
Însuşi Dumnezeu!       Mântuitorul a împlinit lucrarea mântuirii neamului
omenesc prin întreita Sa chemare de Învăţător al Evangheliei, de Mare Preot
şi Arhiereu şi Miel al lui Dumnezeu, Care S-a jertfit pentru noi, şi de Împărat,
Domn şi Stăpân Atotputernic în cer şi pe pământ. Puterea de slujire şi
chemare şi puterea iertării şi dezlegării păcatelor au primit-o Sfinţii Apostoli,
când Domnul le-a zis: „Precum M-a trimis pe mine Tatăl şi eu vă trimit pe
voi“ (Ioan 20:21).
               Taina Preoţiei se întemeiază tocmai pe această chemare, putere şi
slujire, pe care sfinţii Apostoli au primit-o de la Dumnezeu şi care s-a
transmis la urmaşii lor, până în zilele noastre la noi, prin preoţii Bisericii
Ortodoxe Române.
         Chemarea învăţătorească de propovăduire a Sfintei Evanghelii, slujirea
sfinţitoare a sufletelor prin harul Sfintelor Taine şi puterea de păstorire
duhovnicească a credincioşilor, prin Biserică pe calea mântuirii, este a
oricărui preot, oricâte păcate ar avea el ca om.
Mergând învăţaţi toate neamurile botezându-le pe ele în numele
Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei 28:19).
„Aşa să ne socotească pe noi oamenii, ca pe nişte slujitori ai lui
Hristos şi iconomi (săvârşitori) ai Tainelor lui Dumnezeu“ (1Corinteni
4:1).
„Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine mă ascultă şi cel ce se leapădă de
voi, de Mine se leapădă(Luca 10:16).
      După cum vedeţi despre aceste chemări, puteri şi slujiri se scrie la Sfânta
Scriptură.
              Iar Preoţia aceasta este: Sfânta Taină prin care cei anume pregătiţi şi
aleşi de Dumnezeu primesc, prin punerea mâinilor şi prin rugăciunile
arhiereului (episcop, mitropolit sau patriarh), puterea întreită şi chemarea
Sfântă de a vesti cuvântul lui Dumnezeu, de a sluji Sfintele Taine şi de a
păstori credincioşii la mântuire. Iar cea dintâi şcoală a Preoţiei a fost cea a
Evangheliei Domnului, unde au învăţat şi s-au luminat şi s-au sfinţit vreme de
trei ani şi jumătate Sfinţii Apostoli, iar cea de a doua a fost cea a sfântului
Apostol Pavel, ţinută la cetatea Efes din apusul Asiei Mici, care de asemenea
era de trei ani (Fapte 19, 9; 20, 11-31).
                  Iubiţii mei, preotul nu trebuie să se străduiască să scrie predici, ci
predica lui cea mai bună să fie viaţa, pe care o duce înaintea lui Dumnezeu şi
în parohie înaintea oamenilor. De cele de trai, tare să nu se îngrijească, căci
prin harul pe care i l-a dat Dumnezeu, toate i le-a făgăduit şi le va avea.
Dragostea de oameni să fie la fel cu dragostea de Dumnezeu, dar cârdăşie cu
nimeni să nu facă. De oameni să nu stea nici departe, nici aproape, ci să ia
calea de mijloc şi să aibă totdeauna respectul lor. La jocuri şi la petreceri să
nu se ducă şi viaţa lui să fie cât se poate de retrasă şi curată, ca a Sfinţilor.
Fiindcă el este sfânt şi are de la Dumnezeu, aici pe pământ, mare dar, mare
har şi putere, şi trebuie să se ostenească să le păstreze curate şi nestricate şi
toată viaţa să şi-o închine lui Dumnezeu, pentru că Preoţia este o misiune
sfântă de la Dumnezeu.
                Arhierii şi preoţii în lumea aceasta sunt izvoarele binecuvântării
dumnezeieşti, care şi la voi prin slujbele lor vor veni, de veţi merge la
Biserica lui Hristos. Amin.
         Dumnezeul milei şi al îndurării, al iubirii de oameni şi al smereniei, să
vă întărească pe voi şi să vă dea puterea şi tăria să împliniţi întru toate voia
Lui.
                                     Aşa să vă ajute Dumnezeu!

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA