joi, 12 ianuarie 2012

LA USA MILOSTIVIRII


                                              (Rugăciune către Maica Domnului)

Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul)

Preasfântă Maică şi Fecioară,
Nădejdea sufletului meu,
Tu eşti a mea mijlocitoare
La Milostivul Dumnezeu.

De n-ar avea la ceruri lumea
Rudenie de pe pământ,
Atunci ar fi pustie viaţa,
Asemenea unui mormânt.

De nu erai Tu primăvară
A veacului înţelenit,
Ar fi rămas de-a pururi iarnă,
Şi soarele n-ar fi zâmbit.

De n-ai fi revărsat Tu zorii,
Peste pământul adormit,
Atuncea umbra cea de moarte
Ar fi rămas fără sfârşit.

Iar astăzi, Preacurată Maică,
Când toţi ne-am abătut la rău,
De nu te vei ruga fierbinte
Ne părăseşte Fiul Tău.

Trimite semn de pocăinţă
Norodului nedumerit
Şi adă iarăşi la credinţă
Pe sufletul cel rătăcit.

Dezleagă, Preacurată Maică,
Cătuşele celor robiţi
Şi dăruieşte-le răbdare,
Creştinilor năpăstuiţi!

În trecerea grăbită...



În trecerea grăbită prin lume, către veci,
Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzînd,
Fă-ţi timp să poţi, cu mila, să le alini, trecînd.

Fă-ţi timp pentru-adevăruri şi adînciri în vis,
Fă-ţi timp pentru cîntare cu sufletul deschis,
Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lîng-un izvor,
Fă-ţi timp s-auzi ce spune o floare, un cocor.

Fă-ţi timp s-aştepţi din urmă cînd mergi cu slăbănogi,
Fă-ţi timp pe-un munte, seara, stînd singur să te rogi,
Fă-ţi timp să stai cu mama şi tatăl tău bătrîni,
Fă-ţi timp de-o vorbă bună şi-o coajă pentru cîini.

Fă-ţi timp să stai aproape de cei iubiţi, voios,
Fă-ţi timp să fii şi-al casei în slujba lui Cristos,
Fă-ţi timp să guşti frumuseţea din tot ce e curat,
Fă-ţi timp, căci eşti de taine şi lumi înconjurat.

Fă-ţi timp de rugăciune, de post şi meditări,
Fă-ţi timp de cercetarea de fraţi şi de-adunări,
Fă-ţi timp şi-adună-ţi zilnic din toate cîte-un pic,
Fă-ţi timp, căci viaţa trece şi cînd nu faci nimic.

Fă-ţi timp lîngă Cuvîntul lui Dumnezeu să stai,
Fă-ţi timp, căci toate-acestea au pentru tine-un grai,
Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,
Fă-ţi timp să-i dai vieţii şi morţii tale preţ.

Fă-ţi timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plîngi;
Comoara risipită a vieţii, n-o mai strîngi.

de Traian Dorz

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA