ÎNDOIALA ÎN CREDINTA

Credinta vine din auz si auzul prin cuvântul lui Dumnezeu, spune Sfânta Carte. Credinta vine din cuvânt. Credinta noastră în Dumnezeu ne vine si se întăreste în noi din predica preotului la biserică, din sfaturile date de bătrâni, din citirea cărtilor sfinte si mai ales din cuvintele si învătăturile pe care le auzim si le citim zilnic din Sfânta Evanghelie.

Dar în Sfânta Scriptură auzim că unii sfinti, din Vechiul si Noul Testament, s-au îndoit în credintă.

Asa s-a îndoit Avraam. Căci atunci când i-a zis Domnul: Eu sunt Domnul Care te-a scos din Urul Caldeii, ca să-ti dau pământul acesta de moste-nire..., a zis Avraam: Stăpâne Doamne, pe ce voi cunoaste că-l voi mosteni?... Atunci a zis Domnul către Avraam: Să stii bine că urmasii tăi vor fi pribegi în pământ străin, unde vor fi robiti si apăsati patru sute de ani (Facerea 15, 7, 13). Si au stat în robie 430 de ani. De aceea a întrebat Moise: "De ce, Doamne, au trecut cei 400 de ani, că s-au împlinit anii?" Si a zis Dumnezeu: "Anii s-au împlinit, dar canonul pentru păcatele poporului, nu". Deci, în loc de 400 de ani, le-a dat canon de stat în robie 430 de ani.

De ce n-a murit Moise în pământul făgăduintei, ci a murit la muntele Nebo? Căci Moise, care a condus poporul acela, a fost cel mai blând om de pe fata pământului, cum se spune la Numerii: Moise însă era omul cel mai blând dintre toti oamenii de pe pământ (Numerii 12, 3). Pentru o greseală nu a intrat în pământul făgăduintei. Pentru o greseală l-a pedepsit Dumnezeu să nu treacă Iordanul: pentru că s-a îndoit la stânca Rafidim. Că Dumnezeu i-a spus: Ia toiagul si adună obstea, tu si Aaron, fratele tău, si grăiti stâncii înaintea lor si ea vă va da apă; si le veti scoate apă din stâncă si veti adăpa obstea si dobitoacele ei.

A luat deci Moise toiagul din fata Domnului, cum poruncise Domnul. Si a adunat Moise si Aaron obstea la stâncă si a zis către obste: Ascultati, îndărătnicilor, au doară din stânca aceasta vă vom scoate apă? Apoi si-a ridicat Moise mâna si a lovit în stâncă cu toiagul său de două ori si a iesit apă multă si a băut obstea si dobitoacele ei. Atunci a zis Domnul către Moise si Aaron: Pentru că nu M-ati crezut, ca să arătati sfintenia Mea înaintea ochilor fiilor lui Israel, de aceea nu veti duce voi adunarea aceasta în pământul pe care am să i-l dau (Numerii 20, 8-12). Pentru îndoiala aceasta, Moise n-a văzut pământul făgăduintei.
De ce a suferit Sfântul Simeon Bătrânul 283 de ani, câti ani au fost de la faraonul Ptolomeu Filadelf până la Hristos? Pentru că s-a îndoit. N-a crezut că Hristos Se poate naste dintr-o fecioară. Si i-a dat Dumnezeu canon să mai trăiască 283 de ani ca să vadă pe Cel născut din Fecioară.

Asa s-a îndoit si Toma la învierea lui Hristos si a trebuit să fie mustrat oarecum de Hristos: Fiindcă M-ai văzut, Tomo, ai crezut, ferice de cei ce n-au văzut si au crezut. Hristos a pus astfel fericirea a zecea după Înviere, ca să întărească credinta celor ce nu văd dar cred, precum suntem noi si cum trebuie să fie toti crestinii până la sfârsit. Ce spune Apostolul Iacov: Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale (Iacov 1, 8). Omul îndoielnic care zice: "Oare este sau nu Dumnezeu? Oare este iad, sau nu este?" este ca un nor pe care îl poartă satana cum vrea, căci el nu crede cu fermitate, cu tărie, în existenta lui Dumnezeu. De aceea satana îl duce oriunde.

Să vă dau o pildă. A venit un mosneag deunăzi si a zis:

- Părinte, în ziua de Sfântul Vasile am văzut la restaurant multă lume. Vor merge toti aceia în iad? Eu cred că nu vor merge toti.

I-am răspuns:

- Nu crezi dumneata, dar Duhul Sfânt ne spune în psalmi prin gura Sfântului Prooroc David: Că Tu esti Dumnezeu care nu voiesti fărădelegea, nici va locui lângă Tine cel ce vicleneste. Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi. Urât-ai pe toti cei ce lucrează fărădelege (Psalm 5, 4-5). Nu crezi dumneata că Dumnezeu nu-i părtas la fărădelegile noastre? Ce spune Scriptura? Pentru ce ai asezat asezământul de lege al Meu prin gura Ta, iar tu ai urât învătătura si ai lepădat cuvintele Mele înapoia ta? (Psalm 49, 17-18). Si mai zice în psalmi: Pune-voi fărădelegea ta înaintea ta si te voi mustra.

Hristos a spus: Intrati pe poarta cea strâmtă, că largă este poarta si lată este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o află. Si strâmtă este poarta si îngustă este calea care duce la viată si putini sunt care o află (Matei 7, 13-14).

Deci nu te mira că merg multi la joc sau că cei care merg la bine pe cărarea cea strâmtă sunt putini. Tot lucrul bun este rar. Deci nu vă îndoiti de cuvintele Mântuitorului. Nu sta la îndoială când e vorba de a împlini porunca lui Hristos si de a te feri de păcate.

Dacă n-a crutat Dumnezeu pe Avraam si pe Moise pentru îndoială, dacă nu l-a crutat pe Toma si pe altii care s-au îndoit, nu ne va cruta nici pe noi. Aceia au fost sfinti si Dumnezeu i-a pedepsit în această viată ca să nu se muncească în vesnicie.

Oare câti dintre crestinii de azi nu se îndoiesc în credinta în Dumnezeu? Câti nu caută dovezi si zic: "Nu cred până nu văd!" Câti nu caută să pipăie rănile si coasta Mântuitorului, căutând dovezi ale existentei lui Dumnezeu. Credinta vine din auz, iar nu din pipăire si vedere.

Câti dintre crestinii botezati nu zic: "Aici este raiul si iadul! Aici pe pământ este totul!" Si nici când se văd bolnavi, în fata primejdiei, a sărăciei, a mortii si nici măcar la bătrânete nu se întorc la Dumnezeu ca să plângă cu amar ca Petru, viata lor din tinerete, cheltuită în desfrânări, în răutăti si în necredintă. Putini sunt cei ce se pocăiesc de păcate la bătrânete. Cei mai multi mor asa cum au trăit, în îndoială, necredintă si nepocăintă, spre a lor vesnică osândă.

Cu adevărat mare este credinta în Dumnezeu, însotită de fapte bune! Dar cei ce zac în îndoială, cad din dreapta credintă apostolică în tot felul de secte si grupări religioase. Multi din cei îndoielnici se smintesc de Biserica întemeiată de Însusi Hristos; se smintesc de Maica Domnului, de Sfânta Cruce, de sfintele icoane si de preoti; se smintesc de sfinti si de cinstea dată lor. Se smintesc de Tainele întemeiate de Hristos, de învătăturile Sfintei Scripturi, pe care o răstălmăcesc după mintea lor, spre a lor osândă si amăgirea multora.

Să stăm dar neclintiti în dreapta credintă si să ne bucurăm că suntem fii ai Bisericii lui Hristos de două mii de ani. Necredinciosii se leapădă si caută să vadă pe Dumnezeu cu ochi trupesti; îndoielnicii vor să pipăie rănile Domnului; cei slabi în credintă caută minuni; sectele părăsesc Biserica, răstălmăcesc dogmele credintei si vestesc altă Evanghelie; cei robiti de patimi amână pocăinta, iar noi, fiii învierii si fiii lui Dumnezeu după har, să-I rămânem credinciosi până la sfârsit, stiind că cel ce va răbda toate până la sfârsit, acela se va mântui. Amin.
(Parintele Cleopa )

Războiul creştinilor cu diavolii

http://ortodoxiesaumoarte.wordpress.com/

În afara Ortodoxiei celei adevărate, întunericul creşte cu repeziciune!

Învăţătura despre duhurile diavoleşti, după Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie
1.1. Crearea îngerilor
Dumnezeu Creatorul a făcut mai întâi lumea îngerilor, a duhurilor slujitoare (Psalm 103, 5), ca să slujească voii Sale Dumnezeiesti Prea Sfinte. Toţi îngerii au fost creaţi de Dumnezeu în acelaşi timp.
Scopurile principale pentru care au fost creaţi îngerii care formează lumea nevăzută sunt: pentru a-L slăvi pe Dumnezeu (Is. 6,3; Lc. 2,14); pentru a împlini voia lui Dumnezeu cea Sfântă (Mt. 4,11; 25,31; 1 Tim. 3,16); pentru a vesti oamenilor tainele şi voia lui Dumnezeu (Mt. 1,20; 2,13; 28,2; Lc. 1,26); pentru a-i ajuta pe oameni să se mântuiască (Ev. 1,14); pentru a ajuta sufletele oamenilor după moartea trupească şi a le duce în Rai (Lc. 16,22).
Sfânta Scriptură ne spune că sunt nouă cete îngereşti şi trei ceruri (II Cor. 12,4), conform cu descoperirea avută de Sfântul Apostol Pavel. Sfântul Dionisie Areopagitul, în cartea sa “Despre ierarhia cerească” spune că cetele îngereşti se împart în trei grupe triadice: 1. prima grupă triadică îngerească: serafimii, heruvimii şi tronurile; 2. a doua grupă triadică îngerească: domniile, stăpâniile şi puterile; 3. a treia grupă triadică îngerească: îngerii, arhanghelii şi începătoriile.
Dumnezeu îşi descoperă voinţa Sa la îngerii din ceata superioară, iar aceştia, la rândul lor, o comunică celorlalţi îngeri. În felul acesta, tainele şi puterile lui Dumnezeu urmează în ordine descendentă, de la serafim la înger şi fiecare ierarhie ulterioară este consacrată numai cu acele cunoştinţe, pe care este capabilă să le cuprindă la nivelul respectiv al dezvoltării spirituale.
Cuvântul “înger” înseamnă sol sau trimis. Îngerii au căpătat acest nume datorită slujirii lor, îndreptată de la Atotmilostivul Dumnezeu către mântuirea oamenilor. Sfântul Apostol Pavel ne spune: “Îngerii nu sunt, oare, toţi duhuri slujitoare, trimise să slujească pentru cei ce vor moşteni mântuirea?” (Evrei 1,14). Sfântul Grigorie Teologul precizează: “Îngerii, fiind slujitori ai vointei dumnezeiesti, ei nu numai prin facultatea firească, dar şi în virtutea harului îmbelşugat se deplasează ca gândul peste tot. Şi, pretutindeni, sunt alături de fiecare, atât datorită iuţimii cu care îşi îndeplinesc slujirea, cât şi datorită subtilităţii esenţei lor. Crearea îngerilor a precedat crearea lumii materiale a omului” (Iov 38,7).
Sfânul Ierarh Dimitrie al Rostovului scrie: “Îngerii au fost făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, aşa cum a fost creat mai târziu omul”. Iar Sfântul Ignatie Brianceaninov ne asigură: “Chipul dumnezeiesc la îngeri şi la om, constă în înţelegerea din care emană duhul, ce ajută gândul şi-l însufleţeşte. Acest chip este asemenea prototipului şi este nevăzut, aşa cum nevăzut este şi la oameni. El conduce întreaga făptură a îngerului şi a omului. Îngerii sunt, deci, fiinţe vii, raţionale, imateriale, nemuritoare, capabile să slăvească în imnuri pe Dumnezeu, făpturi limitate în timp şi în spatiu şi ca urmare au o înfăţişare proprie”.
Sfântul Apostol Pavel ne limpezeşte scopul creaţiei: “Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El” (1 Coloseni 1,16). Din Apocalipsă aflăm că nu putem cunoaşte exact numărul îngerilor: “Şi era numărul îngerilor zeci de mii de zeci de mii şi mii de mii” (Apoc. 5,11).
Fără a cunoaşte exact firea îngerilor, putem însă să fim siguri că, îngerii nu au trup material ca oamenii, ci sunt duhuri de lumină, care răspândesc strălucirea dumnezeiască. Când, însă, primesc poruncă de la Dumnezeu, ei se pot arăta şi trupeşte, pentru a fi percepuţi de oameni, păstrându-şi însuşirile suprafireşti.
1.2. Când au apărut diavolii?