FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....
„Păcălicii“ sunt peste
tot
Dupa lungi stăruinţe am reuşit să
stăm de vorbă şi cu fosta vrăjitoare care a renunţat definitiv la practicile magice, în urma unei întâmplări de natură să îngrozească pe cei mai slabi de îngeri. „Venise un baci la mine să-i găsesc oile furate de la stână, şi îl bănuia pe un fost cioban, care lucrase cu el, că ar fi hoţul. Am luat zeamă de mătrăgună, ca să intru în transă, dar nu ştiu ce s-a întâmplat, şi în loc să mă desprind de trup şi să fiu imediat lângă persoana bănuită, să văd ce face, aşa cum se întâmpla de obicei, m-am trezit în mijlocul unui iad de întuneric. Mă simţeam groaznic, auzeam de undeva, de jos, ţipete, dar de văzut nu vedeam pe nimeni. Apoi au izbucnit jos, sub mine, flăcări, atât de mari că le simţeam dogoarea. M-am trezit înconjurată de nişte arătări groaznice cu ochi roşii, scăpărători. Îmi înlănţuiseră trupul şi voiau să mă doboare, în groapa cu foc de dedesubt. Şi parcă ştiam că, dacă am să mă las pradă lor, aş fi murit“.
O, Preasfântă şi Preacurată Maica lui Dumnezeu, ceea ce eşti zori şi leagăn al mântuirii noastre, icoana smereniei şi ascultării, apărătoarea şi milocitoarea noastră la scaunul lui Dumnezeu, neîncetat roagă-te pentru noi, împreună cu SfinţiiApostoli...
DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
CUVÂNT CǍTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
DESPRE
VRǍJITORIE, GHICIT ŞI SPIRITISM
Preot Ioan
Motto: „Bărbatul sau femeia, de vor chema
morţii sau de vor vrăji, să moară neapărat: cu pietre să fie ucişi, că sângele
lor este asupra lor“ (Levitic
20:27). „Pe fermecători să nu-i lăsaţi să trăiască“ (Ieşirea 22:10).
Iubiţi credincioşi,
Originea practicilor oculte se pierde în negura istoriei şi
începe după căderea în păcatul strămoşesc. După cădere, în viaţa oamenilor
începe să apară şi să se practice vrăjitoria, magia, ghicitul, superstiţiile,
ca o trăsătură a popoarelor păgâne. Şamanii preistorici practicau magia pentru
a-şi asigura o vânătoare bogată şi pentru a trata diverse boli din cadrul
tribului. Aceste mincinoase încercări de a influenţa derularea evenimentelor
prin mijloace magice au continuat de-a lungul secolelor sub o formă sau alta pe
tot cuprinsul planetei. Într-adevăr, magia este la fel de pregnantă azi ca şi în
epoca de piatră.
► Poporul
ales (evreii) avea legi precise de
evitare şi chiar condamnare a practicilor magice.
► Popoarele
pĂgÂne, politeiste (care credeau în mai mulţi zei), foloseau
practicile magice în toate formele ca o trăsătură a cultului lor.
► Primitivii aveau
dezvoltate practicile magice care erau îndeplinite de vrăjitori, magi, vraci, şamani
etc. Ei practicau magia şi divinaţia (ghicitul), cercetând
viitorul fie prin obiecte, fie prin „prooroci“ sau „harismatici“,
ce-l povesteau, în stare de transă, de posedare, de beţie, prin drogare etc.
Superstiţiile se legau de diverse obiecte magice: totemuri, fetişuri, tabu-uri
etc.
► Chinezii ghiceau
în carapacele de broască ţestoasă, carne de cerb şi beţe de orez.
► Romanii aveau chiar o ierarhie de ghicitori (haruspicii), care
cercetau soarta, viitorul, în măruntaiele de păsări, de animale.
► Grecii aveau
renumitele oracole - Oracolul de la Delfi Phytia).
► Asiro-babilonienii au avut cel mai dezvoltat sistem de
astrologie. De la ei vin: horoscopul, zodiile, interpretarea soartei,
viitorului, prin cercetarea stelelor şi a interferenţelor astrale.
Chiar
în rândul evreilor a pătruns, în perioade de decădere morală sau de domnie a
unor regi necredincioşi, practicile magice ca: ghicitul, chemarea morţilor (1Regi 28:3-9), vrăjitoria (4
Regi 21:5-6) sau sub alte forme (Exod 22:18;
Levitic 19:26; 20:2; Deuteronom 18:10-14).
Vrăjitoria
Vrăjitoria este o practică curentă atât în
lumea antică, cât şi în zilele noastre prin care se urmăreşte determinarea
puterilor spirituale, pentru a fi folosite în favoarea
cuiva
sau ÎN DEFAVOAREA
ALTCUIVA. Denumită şi magie, ea
este respinsă cu oroare atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. În faţa
celor neştiutori se insistă mult pe faptul că vrăjitoria nu ar face rău şi pe o
aşa-zisă diferenţă între magia albă şi magia neagră. Se spune că magia albă este benefică, iar magia neagră este malefică, însă
adevărul este că magia nu are culori. Nu există magie albă sau neagră - EXISTĂ MAGIE !!!
Magia este carapacea tuturor vrăjitoriilor şi este inspirată
dintr-o sursă întunecată diavolească.
Vrăjitoarele
Suntem bombardaţi prin ziare, broşuri, cărţi, emisiuni TV, ba
chiar a apărut „Revista Vrăjitoarelor“, cu
subiecte despre magie, spiritism, ocultism etc. Vedem prezicători care au
cabinete special amenajate în faţa cărora stau şiruri de oameni dornici să afle
viitorul, cauza unor nenorociri sau boli de care suferă. Există chiar tineri
care merg la astfel de vrăjitori să le spună partenerul de viaţă sau să-i ajute
să se căsătorească.
Vrăjitoarele din ziua de azi nu
mai zboară pe mătură, ci vorbesc la celular şi îşi fac reclamă în ziar. Cele
mai multe ghicitoare, bazându-se probabil pe cel de-al şaselea simţ pe care susţin
că l-ar poseda, au înţeles că e nevoie să se adapteze vremurilor. Şi ce le
poate aduce mai mult succes „în afaceri“, dacă nu publicitatea? Aşa
că au învăţat imediat care sunt secretele unei reclame ce merge direct la inima
cel mai adesea rănită, şi deci vulnerabilă a clientului.
În timp ce agenţii publicitari
ai ziarelor locale aleargă zeloşi, încercând să convingă cât mai mulţi patroni
să-şi facă publicitate, o nouă categorie de clienţi a apărut, ca din senin: cea
a vrăjitoarelor. În paginile ziarelor din judeţul Sibiu, dar şi la posturile de
televiziune, tot mai multe ghicitoare îşi fac reclamă. Lângă angajări ori vânzări,
coloane întregi de anunţuri însoţite de fotografii ale vrăjitoarelor, ne promit
să ne scape de toate necazurile care se abat asupra noastră. „Crezi că ai
cununiile legate? Te ajută Mihaela. Tot ea îţi poate salva soţul din ghearele
beţiei. Îţi merg prost afacerile? Apelezi la Maria, care zice că, în plus, te şi
vindecă.“ Adaptate la economia de piaţă, vrăjitoarele au învăţat regulile
jocului. Odată tonul dat, îl urmează toate, pe acelaşi refren. Iată, în mare,
care este, în opinia lor, cheia succesului în afacerea ghicitului şi
dezlegatului.
În primul rând, o vrăjitoare
care îşi doreşte succesul trebuie să aibă
sau să îşi fabrice un arbore genealogic cât mai concludent. Astfel, este
de mare ajutor să spui că eşti fiica sau sora unei alte vrăjitoare, chiar dacă
nici numele acesteia nu sună mai cunoscut ca al tău. Oricum, expresia „fiica celebrei
vrăjitoare...“ nu trebuie să lipsească din anunţ. Pe de altă parte, fiecare
ghicitoare, prezicătoare, vrăjitoare e musai să îşi pună, în faţa numelui,
caracterizarea „adevărata vrăjitoare...“. Este ceva de ultimă
modă, nu se mai poate altfel. Fiecare dintre ele este „adevărata“
vrăjitoare Mariana sau Monica sau Sabina. Dacă nu eşti „adevărată“, nu
contezi pentru piaţă. Foarte importante sunt accesoriile aduse de peste mări şi
ţări - „fusul de aur
din Mexic“, globul de cristal din Spania“ ori „cursurile
de specializare“ cu „diplomele“
aferente. Fiecare vrăjitoare a fost premiată la cel puţin un congres internaţional
şi are în dotare cel puţin un obiect magic care vine de departe. Cele mai puţin
inspirate, sunt „venite din Bucureşti“ şi nu stau în provincie
decât câteva zile, deci, grabă mare! Mai apoi, ca prin minune, toate vrăjitoarele
sunt bune, alungă relele şi bolile. Ele nu ar recunoaşte nici în ruptul capului
că, pentru o anumită sumă, ar abate sau
ar pretinde că abate răul pe capul duşmanului.
Moda triumfului eroului negativ, ce face furori în filme, nu a prins încă la vrăjitoarele
care ne surâd exagerat de amabil în fotografie sau la telefonul mobil. Şirul
anunţurilor de la rubrica „Vrăjitoare“ se dublează datorită celor
date de aşa-zisele persoane care mulţumesc. Ca din întâmplare, fiecare anunţ de
mulţumire stă exact sub cel al vrăjitoarei căreia i se ridică osanale laude.
Poze neclare ni-l înfăţişază pe Nelu, care a scăpat de „darul beţiei“
şi a dat fuga la ziar să afle tot târgul, ori pe Marilena, care era să moară
fată mare, dacă nu îi dezlega o brunetă cununiile. Iar Ion anunţă tot judeţul că
a scăpat de blesteme în „doar 9 zile şi 6 săptămâni“. Este uşor
de intuit, şi după conţinutul stupid, şi după formularea şchioapă, că aceste
anunţuri sunt plătite tot de coanele magiciene, al căror limbaj este imposibil
de confundat.
La început, ziarele şi posturile de televiziune locale,
refuzau să preia astfel de anunţuri. Singura şansă a unei vrăjitoare de a se
face cunoscută era să dea peste ea norocul ca un reporter să o întrebe cum se
va termina, de exemplu, conflictul din Afghanistan, sau ce numere o să iasă la
6 din 49. Cu timpul însă, cererea de mică publicitate „abracadabrantă“
a crescut aşa de mult, încât, după apariţii sporadice la rubrica „Diverse“ sau
chiar la „Servicii“, aceste anunţuri au fost grupate în rubrici
speciale, intitulate chiar „Vrăjitoare“. Majoritatea redacţiilor
au stabilit chiar şi tarife speciale pentru aceste servicii, care nu puteau fi
încadrate laolaltă cu montarea de centrale termice sau transportul de marfă.
Tarifele pentru vrăjitoare sunt, de regulă, mai mari decât la vânzări, cumpărări
ori angajări, ceea ce nu le descurajează pe micile întreprinzătoare. Numai în
Sibiu, există câteva care îşi fac reclamă zilnic. Fiecare anunţ are cam
cincizeci de cuvinte. La trei anunţuri pe zi, cu poză, banii investiţi într-o
lună ajung cam la patru, cinci milioane de lei. Mult, chiar şi pentru unii
patroni de firme de provincie, care de multe ori abia îşi permit să aloce o cotă
lunară de o sută de dolari publicităţii locale. Dar, câtă vreme vrăjitoarele au avut şi stand la Târgul Internaţional
Bucureşti TIB, e vorba de afaceri pe picior mare.
în
lume prin vrăjitorii
Manifestări drăceşti în lume prin vrăjitorii
Despre feluritele semne şi false minuni pe care le poate întreprinde
puterea satanei, găsim diferite exemple şi în Sfânta Scriptură. Iată un caz: când
Dumnezeu a vrut să scoată pe poporul lui Israel din robia Egiptului, a dat
putere mare, făcătoare de minuni, lui Moise şi Aaron. Ducându-se aceşti
prooroci la Faraon, pentru a-i întoarce inima neînduplecată, Aaron şi-a aruncat
toiagul înaintea lui şi înaintea slujitorilor lui şi toiagul s-a prefăcut în şarpe.
Dar Faraon a chemat nişte vrăjitori şi au făcut şi ei la fel, au prefăcut
toiegele lor în şerpi. Atenţie, însă, în cazul lui Moise şi Aaron a fost vorba
de o adevărată minune căci toiagul s-a prefăcut în şarpe prin puterea şi la
porunca lui Dumnezeu, pe când în cazul vrăjitorilor Faraonului a fost o minune
mincinoasă, căci toiegele lor s-au prefăcut în şerpi cu puterea diavolului. Ca
dovadă iată ce scrie în Biblie: „Dar toiagul lui Aaron a înghiţit
toiegele lor“ (Ieşirea 7:12).
Deosebit de preţioasă ne este în această privinţă şi
povestirea Sfântului
Ciprian, filosoful din Antiohia Siriei care, înainte de a se fi
convertit la creştinism, a fost unul din cei mai mari vrăjitori de pe timpul împăratului
Deciu. Slujea zeităţile Olimpului, era mare fermecător, pierzător de suflete şi
ajunsese prieten credincios al stăpânitorului iadului (Lucifer), cu care singur, faţă-n faţă a vorbit şi de cinste mare
de la el s-a învrednicit. Despre acest lucru Sfântul Ciprian a mărturisit zicând:
„SĂ MĂ
CREDEŢI PE MINE CA PE ACELA CE SINGUR PE DIAVOLUL L-AM VĂZUT, PENTRU CĂ
PRIN JERTFĂ
L-AM RUGAT PE EL ŞI L-AM SĂRUTAT ŞI AM GRĂIT CU DÂNSUL ŞI CU ACEI CARE SUNT LA DÂNSUL MAI MARI ŞI M-AU IUBIT ŞI MI-AU LĂUDAT ÎNŢELEGEREA. UN PÂLC DE DRACI MI-A DAT SPRE SLUJBA MEA. CHIPUL LUI ERA CA O PLOAIE ŞI CAPUL LUI ERA ÎNCUNUNAT. IAR CÂND SE ÎNTORCEA ÎNCOACE ŞI ÎNCOLO, SE CUTREMURA TOT LOCUL ACELA ŞI MULŢI STĂTEAU LÂNGĂ SCAUNUL LUI CU FELURITE RÂNDUIELI“
L-AM RUGAT PE EL ŞI L-AM SĂRUTAT ŞI AM GRĂIT CU DÂNSUL ŞI CU ACEI CARE SUNT LA DÂNSUL MAI MARI ŞI M-AU IUBIT ŞI MI-AU LĂUDAT ÎNŢELEGEREA. UN PÂLC DE DRACI MI-A DAT SPRE SLUJBA MEA. CHIPUL LUI ERA CA O PLOAIE ŞI CAPUL LUI ERA ÎNCUNUNAT. IAR CÂND SE ÎNTORCEA ÎNCOACE ŞI ÎNCOLO, SE CUTREMURA TOT LOCUL ACELA ŞI MULŢI STĂTEAU LÂNGĂ SCAUNUL LUI CU FELURITE RÂNDUIELI“
Meşteşugurile diavoleşti ale Sfântului
Ciprian, erau într-adevăr mai presus de orice închipuire. Aflăm, astfel, din „Vieţile
Sfinţilor“ că: „Sfântul şi Marele
Mucenic Ciprian, în timpul slujirii idoleşti, se deprinsese a schimba văzduhul,
a porni vânturile, a slobozi tunete şi ploi, a tulbura valurile mării, a aduce
vătămări şi răni asupra oamenilor. Ba chiar, postea câte 40 de zile şi după
apusul soarelui mânca, dar nu pâine, nici altă hrană, ci numai ghindă de
stejar. S-a deprins să facă fel de fel de vrăji şi de năluciri, pe mulţi
i-a învăţat la relele vrăji ale sale: pe unii i-a făcut a zbura prin văzduh, pe alţii a înnota în luntre printre nori, pe alţii i-a făcut a umbla pe ape, şi mulţi la dânsul alergau întru nevoile lor, fiindcă îi ajuta cu drăceasca putere de care era plin“.
i-a învăţat la relele vrăji ale sale: pe unii i-a făcut a zbura prin văzduh, pe alţii a înnota în luntre printre nori, pe alţii i-a făcut a umbla pe ape, şi mulţi la dânsul alergau întru nevoile lor, fiindcă îi ajuta cu drăceasca putere de care era plin“.
De ce
merg oameii la vrăjitoare?
De ce merg oamenii la vrăjitoare
Ştim cu toţii că viaţa noastră-i o „vale a plângerii“,
ne naştem în lacrimi şi murim tot în lacrimi. Nu scăpăm bine de un necaz că
altele două ne şi iau în primire, lucru pe care-l cunoaştem chiar din Biblie: „În lume
necazuri veţi avea dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea“ (Ioan 16:33). Prin mulţimea necazurilor a păşit şi Iisus Hristos. Tot prin
ele au păşit Sfântul Ioan Botezătorul, Sfinţii Apostoli, Sfinţii Mucenici... Pe
aici se cade să trecem şi noi, cei care urmăm lui Hristos, căci nu este altă
cale de mântuire. Nu putem dobândi paharul mântuirii până nu gustăm mai întâi
din paharul suferinţei şi al necazurilor vieţii. Important nu este dacă
suferi mult, puţin sau deloc, ci dacă foloseşti
suferinţa ca mijloc de îmbunătăţire. Să nu adaugi la suferinţa pe
care o ai o altă suferinţă: aceea a nedreptăţitului. Să nu uităm că Însuşi Mântuitorul
S-a supus fără să cârtească unor chinuri nedrepte. Un adevărat creştin-ortodox
mulţumeşte totdeauna lui Dumnezeu pentru toate, bune şi rele, ştiute şi neştiute,
iar în minte şi în inimă are cuvintele sfinte ale Mântuitorului: „Fără Mine
nimic nu puteţi face“ (Ioan
15:5).
Când un om colindă pe la vrăjitoare,
descântătoare, spiritism... în fapt Îl ocoleşte pe Dumnezeu, ocoleşte ADEVĂRUL şi
aleargă către minciună. Chiar Dumnezeu prin gura Sfântului Apostol Iacov ne-a
dat următorul îndemn: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii
Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi
rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va ridica pe el, şi
de va fi făcut păcate se vor ierta lui“ (Iacov
5:14-15).
Ne spune Sfânta
Tradiţie că
Domnul
Iisus Hristos S-a arătat într-o vedenie Sfântului Apostol Petru zicându-i: „Scoală-te Petre mergi la Apus,
că acolo este nevoie să se arate lumina Mea şi Eu voi fi cu tine“. În acea vreme un vrăjitor
pe nume Simon, era dus la Roma pentru a da socoteală de faptele lui. Acesta,
ajuns acolo, a început iarăşi cu vrăjitoriile sale. Sfântul Apostol Petru văzând
aceasta s-a aprins de râvnă pentru Dumnezeu şi a mers la casa vrăjitorului. La
poartă Simon avea un paznic care nu i-a dat voie să intre. Sfântul Petru l-a întrebat:
„De ce nu-mi dai voie să intru la acest vrăjitor care vă amăgeşte?“. „Nu-i vrăjitor, i-a răspuns paznicul, ci un zeu foarte puternic. Vezi acest câine - a
mai zis el, arătând un câine fioros care stătea la poartă - omoară pe toţi cei care-l
vorbesc de rău pe Simon“. Sfântul
Petru s-a întors către câine şi i-a zis: „Simon este de la diavolul.
Mergi şi spune-i că Petru Apostolul lui Hristos, vrea să intre la el!“ Câinele a mers şi i-a
spus vrăjitorului cu glas omenesc tot ce-i zisese Sfântul Petru. Simon l-a
invitat pe Sfântul Petru să intre înăuntru, dar acesta i-a zis: „Să ieşim afară şi de ai atâta
putere, arată-ţi-o în faţa poporului!“ Şi a început
Simon să facă multe năluciri, uimind şi mai tare pe cei din jur. Şi încercând să-l
înfrunte pe Sfântul Petru, bizuindu-se pe puterea diavolească s-a urcat pe o clădire
înaltă şi cu faţa acoperită cu frunze a vorbit poporului: „Romanilor, pentru că vreţi să-l urmaţi pe Petru, iată, eu vă voi lăsa şi
nu voi mai apăra cetatea, şi voi porunci îngerilor mei ca în faţa voastră să mă
ia pe mâinile lor şi să mă înalţe la Tatăl din ceruri. De acolo voi trimite
mari pedepse peste voi, pentru că n-aţi dat crezare cuvintelor mele“.
Bătu din palme şi începu să fie înălţat de diavoli în văzduh.
Poporul cuprins de uimire striga că de la Dumnezeu este zborul acesta. Atunci
Sfântul Petru a început a se ruga lui Dumnezeu: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, dă pe faţă înşelăciunea
acestui vrăjitor, ca să nu se smintească poporul care crede în Tine!“ Pe urmă a strigat cu
putere: „Vouă diavolilor vă poruncesc în numele Dumnezeului meu să nu-l purtaţi
mai mult şi să-l lăsaţi acolo unde este acum!“ Vrăjitorul a căzut spărgându-şi trupul, şi tot poporul a
strigat: „Cu adevărat mare este Dumnezeul propovăduit de Petru şi afară de El
nu este altul!“. Apoi Sfântul Petru a început să mărturisească despre credinţa
în Iisus Hristos Cel răstignit.
Aproape fiecare localitate
a Gorjului are o vrăjitoare sau un vrăjitor. Vrăjitoria este o meserie înfloritoare şi o afacere din
care se scot, de la creduli şi disperaţi, milioane de lei. Surprinzător este că majoritatea clienţilor nu sunt
oameni simpli, ci politicieni, procurori, ofiţeri, foarte mulţi medici, funcţionari din instituţiile de stat sau
patroni care au făcut din consultarea vrăjitorilor un obicei mai frecvent decât deplasarea la
Biserică
(la
un preot). Uneori, „intelectualii“ şi „elita“ Gorjului au parte de vizite acasă ale vrăjitorilor, chemaţi prin telefon. Dar
asta nu se întâmplă doar în Gorj. Şi celelalte judeţe ale Olteniei se constituie ca fiefuri ale
congregaţiilor de vrăjitoare.
(Ziarul „Ediţie Specială de Oltenia“,
22.04.2003).
Ce
se cade a face creştinii ca să se păzească de vrăjitori
Foarte mulţi oameni ai zilelor noastre stăruie în a crede că
au „făcături“. În Biblie găsim cuvântul lui
Dumnezeu spus prin gura Sfântului Apostol Pavel: „Fiţi înţelepţi faţă de bine şi nevinovaţi faţă de rău. Iar Dumnezeul păcii
va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satana“ (Romani 16:19-20).
Pentru a fi păziţi de vrăji şi de lucrarea dracilor, să aveţi
toţi, tineri şi vârstnici, femei şi bărbaţi, atârnată la gâtul vostru cinstita
CRUCE, căci şi creştinii din vechime aveau toţi, cruce la gâtul lor. Episcopul Tavromeniei, Pangratie, le dădea
o cruciuliţă de lemn la gât tuturor celor pe care îi boteza, fiindcă foarte
mult se tem diavolii de chipul cinstitei cruci şi fug de omul care o poartă la
gât. Acest lucru înşişi dracii au mărturisit întrebaţi fiind cândva de Sfântul Ioan Vostrinul: „De care lucruri ale creştinilor vă temeţi voi
dracii mai mult?“. Iar ei
au răspuns că se tem de trei lucruri:
Sfântul Botez, Sfânta Împărtăşanie şi
Crucea sfinţită pe care o poartă creştinii la gât. Sfântul Chiril al Ierusalimului ne învaţă
că mare pază este atunci când creştinii
fac cruce când încep lucrul, când mănâncă, când beau apă. Iar pentru cei ce se cunună să
nu se teamă de „farmece“ (de făcături) ci să
se spovedească înainte de nuntă dimpreună cu naşii lor, să se cunune făcându-se
liturghia şi aşa să se împărtăşească cu Dumnezeu Tatăl.
„Atunci când vreun
creştin voieşte a zidi casă, să cheme preotul să facă sfinţirea apei şi să
citească rugăciunea cea din Molitfelnic, iar dacă, pentru împuţinarea credinţei,
unora dintre creştini le arată dracii oarecare năluciri: la unii la morminte,
la alţii în case sau în alte locuri, acolo se cuvine a chema preot să facă sfinţirea
apei şi să stropească locul, şi, prin dumnezeiesc har, se risipeşte lucrarea dracilor“
(Sfântul Nicodim Aghioritul - „Hristoitia“).
Ghicitul
Ghicitul sau manţia este o practică foarte veche
care deşi este osândită de Biblie şi de Sfânta Biserică, are o largă răspândire
actuală şi numeroase aspecte:
● Chiro-manţia - ghicitul în palmă;
● Necro-manţia - vorbitul cu morţii;
● Ghicitul în cafea, cărţi de joc, oglindă,
globuri de sticlă;
● Ghicitul în stele - zodiac sau horoscop;
● Oniro-manţia – ghicitul (tâlcuirea) viselor.
„GHICIREA“
în Evanghelie este păcat, zic cultele religioase: „Pe Domnul Dumnezeu să nu-L ispitiţi“ (Matei 4:7). Răspunsul
nostru: La Taina Sfântului Maslu preoţii îndeamnă pe unul dintre
credincioşii participanţi să deschidă Evanghelia cu mâna lor şi preotul se uită
cu atenţie la pagina la care s-a deschis. Cultele religioase zic că aceasta
este tot un fel de ghicire şi ca atare este osândită de Dumnezeu.Răspunsul la
această problemă ni-L dă Domnul Însuşi: „Şi a venit în
Nazaret... a intrat în Sinagogă şi S-a sculat să citească şi I s-a dat cartea
profetului Isaia. Şi, deschizând El cartea, a găsit locul unde era scris: Duhul
Domnului este peste Mine (Luca 4:18). Nu este păcat a deschide cartea la întâmplare şi a citi ce
este scris acolo. Ci un păcat ar fi când cineva, pentru bani ar deschide această
carte ca să tălmăcească cele de acolo, aşa cum fac ghicitoarele. Şi dacă se ghiceşte, atunci ne aflăm în
domeniul lui Simon Vrăjitorul, nu mai suntem în Evanghelie.
Zbor cu zeamă de mătrăgună
O vrăjitoare
din judeţul Harghita, satul Tibot, pe nume Marenka
s-a lăsat de magie după ce a ajuns in iad (Ziarul Dracul nr.8 din 26 februarie – 4 martie, 2003, pag. 4).
s-a lăsat de magie după ce a ajuns in iad (Ziarul Dracul nr.8 din 26 februarie – 4 martie, 2003, pag. 4).
stăm de vorbă şi cu fosta vrăjitoare care a renunţat definitiv la practicile magice, în urma unei întâmplări de natură să îngrozească pe cei mai slabi de îngeri. „Venise un baci la mine să-i găsesc oile furate de la stână, şi îl bănuia pe un fost cioban, care lucrase cu el, că ar fi hoţul. Am luat zeamă de mătrăgună, ca să intru în transă, dar nu ştiu ce s-a întâmplat, şi în loc să mă desprind de trup şi să fiu imediat lângă persoana bănuită, să văd ce face, aşa cum se întâmpla de obicei, m-am trezit în mijlocul unui iad de întuneric. Mă simţeam groaznic, auzeam de undeva, de jos, ţipete, dar de văzut nu vedeam pe nimeni. Apoi au izbucnit jos, sub mine, flăcări, atât de mari că le simţeam dogoarea. M-am trezit înconjurată de nişte arătări groaznice cu ochi roşii, scăpărători. Îmi înlănţuiseră trupul şi voiau să mă doboare, în groapa cu foc de dedesubt. Şi parcă ştiam că, dacă am să mă las pradă lor, aş fi murit“.
Lupta cu demonii
„M-am chinuit să scap din strânsoare,
dar mă ţineau de mâini şi de picioare, le simţeam atingerea scârboasă, ca de
meduze, şi răsuflarea ce duhnea rău, ca de fiară sălbatică. Aş fi vrut să mă
închin, dar nu mi-am putut elibera mâinile din strânsoarea lor şi atunci mi-am
făcut cruce cu limba în gură, rugându-mă şi jurându-mi, că dacă scap de acolo,
mă las de blestemăţii. Imediat, m-am trezit în casă, pe covor, iar sora mea şi
baciul mă zgâlţiau într-una, fiindcă, ziceau ei, în timpul cât eu trăisem acele
lucruri groaznice, îmi pierdusem de tot suflarea şi credeau că am murit. De
atunci, chiar din seara aceea, mi-am ars toate lucrurile şi hainele de vrăjitoare
şi am renunţat pentru totdeauna la blestemăţiile astea. Acum ţin toate
posturile, mă rog mult, mă spovedesc, mă împărtăşesc, şi merg în fiecare
duminică şi în zilele de sărbătoare la Biserică pentru că îmi dau seama că, fără
ajutorul lui Dumnezeu, aş fi fost înlănţuită pentru totdeauna de demoni în
fundul iadului, ca pedeapsă pentru fărădelegile mele“, a încheiat fosta vrăjitoare.
Descântecele
Descântecul este o practică ocultă, osândită de Biblie şi de
Sfânta Biserică: „Să nu găzduieşti
pe cel ce are meşteşugul de descântător... că urâciune este înaintea lui
Dumnezeu“ (Deuteronom 18:11). „Mă voi grăbi să mărturisesc împotriva descântătorilor“ (Maleahi 3:5). Descântecele
sunt foarte vechi. Ele reprezintă o formă de superstiţie în legătură cu magia
albă deoarece, după credinţa păgânilor şi a unor creştini nepricepuţi, ele se
fac spre bine, adică pentru a vindeca boli şi a alunga spiritele rele. Materia
principală a descântecelor este apa neîncepută, adusă de la trei, şapte, nouă
izvoare care se amestecă cu un fir de busuioc ori cu un fir de mătură, cu
fusul, cu cuţitul ş.a.
Pentru obţinerea leacului se pun uneori în apa ce se descântă
cărbuni aprinşi ori miere, sare, usturoi, făină sau alte diferite buruieni: păpălău,
lesnicior, laptele câinelui, ismă creaţă, iarba ciutei, săpunul calului, pătlagină...
Dintre metale, descântătoarele întrebuinţează cositorul, pe care-l descântă. De
asemenea, se mai foloseşte şi mercurul, supranumit în popor „argint viu“, foarte
activ şi foarte otrăvitor, pe care-l dau pe cale orală.
Spiritismul
Diavolul atacă şi tăgăduieşte sfânta credinţă ortodoxă şi
prin spiritism. Iată cum: spiritiştii fac
adunările lor în anumite case pe care nu se feresc să le împodobească chiar cu
icoane, candele şi cruci. La începutul şedinţelor de spiritism aprind lumânări,
ca şi când ar face un parastas, spun rugăciuni, chiar îşi fac semnul crucii şi ţin
post pentru ziua de şedinţă.
Sub masca sfinţeniei cheamă
spiritele morţilor şi aşa înşală chiar şi pe unii din cei credincioşi, care
spun că, dacă ar fi lucru necurat, n-ar avea icoane, cruce, candelă şi n-ar
spune rugăciuni. De aceea, trebuie să fie atenţi creştinii să nu caute ajutorul
nicăieri, decât la Dumnezeu prin slujbele Sfintei Biserici Ortodoxe.
La o şedinţă de spiritism din Franţa,
cineva a întrebat un spirit ce trebuie să creadă despre existenţa diavolilor. Răspunsul
a fost prompt: „Nu există!“.
Răspunsul a fost dat în mai multe locuri.
O altă întrebare adresată unui
spirit, a fost dacă mai există o altă lume şi răspunsul a venit pe loc: „Nu
mai există altă lume!“ Participanţii la şedinţă au întrebat
atunci: „Dacă nu mai există o altă lume, tu, care ne
vorbeşti şi ne răspunzi, de unde vii???“. S-a făcut tăcere adâncă şi nu s-a mai
auzit nimic.
Iată existenţa diavolului, iată „tatăl
minciunii“ (Ioan 8:44) care a înşelat pe mulţi creştini,
şi-i mai înşală şi astăzi şi care chiar la înfricoşata judecată va avea îndrăzneala
să zică: „Ce vrei Dumnezeule cu mine, nu vezi că mai mulţi s-au închinat mie,
decât Ţie???”
Nu este de mirare că un cugetător îndepărtat de concepţia creştină
ca Fehner, care a
luat parte la şedinţele spiritiste şi a observat fenomenele de acolo, recunoaşte că este absolut imposibil
de a compara doctrina religioasă spiritistă cu creştinismul, după cum nu se
poate compara o cameră întunecoasă de şedinţe spiritiste cu o Biserică creştină,
plină de lumină. Tot el ne spune că nici într-un caz nu pot fi comparate
minunile creştine cu fenomenele problematice spiritiste.
Practicarea spiritismului este însoţită de urmări dăunătoare
în latura vieţii morale, intelectuale şi chiar practice. Spiritismul abate atenţia
oamenilor de la lucrurile şi fenomenele vieţii reale către domeniul problemelor
şi năzuinţelor de dincolo de hotarele realităţii, în lumea fantasmelor, a
obscurităţii şi misterelor. Apoi ocupaţia cu spiritismul deranjează sistemul
nervos, le slăbeşte sănătatea, iar câteodată îi duce la nebunie şi chiar la
sinucidere pe cei care iau parte la şedinţe. Aşa, de exemplu, în anul 1880 o
tânără inteligentă din Petrograd, spiritistă convinsă, şi-a tăiat singură limba
din porunca spiritelor şi a murit în cele mai groaznice chinuri, dar cu conştiinţa
împăcată că a îndeplinit voia spiritelor.
Spiritismul sau necromanţia - zice Arhimandritul Nicodim
Sachelarie - este o formă evoluată a vrăjitoriei. Oamenii care practică şi se
ocupă cu spiritismul au satisfacţia că au ajuns departe, sunt cineva, ei se
bucură că spiritele sunt la dispoziţia lor şi îi slujesc atunci când au nevoie,
dar realitatea este alta: diavolul a pus stăpânire pe viaţa lor. Şi la noi la
români, spiritismul are membri.
Din pilda bogatului nemilostiv şi săracului Lazăr înţelegem că:
prăpastia aceea mare şi de netrecut este o piedică de a trece unii la alţii,
respectiv de a veni spre a se arăta celor de pe pământ. Cel ce nu se leapădă de
această îndeletnicire, nu poate fi primit la sfintele taine, şi se canoniseşte
ca şi vrăjitoria. Spiritismul este o doctrină demonică. Câteva elemente
definitorii ale doctrinei spiritismului (după Allan Kardec) sunt:
1. Dumezeu este
mărginit şi a primit existenţa din haos;
2. Mai sunt
dumnezei subordonaţi Dumnezeului suprem;
3. Dumnezeu este
un arhitect, nu creatorul lumii;
4. Există mai
multe Sfinte Treimi;
5. Hristos nu a
adus mântuirea;
6. Biserica nu
poate să mântuiască pe nimeni prin Sfintele Taine, mântuirea vine prin reîncarnări
şi evoluţie;
7. Iisus Hristos
este spirit superior şi este Dumnezeul solar al nostru. La treapta aceasta a
ajuns El prin evoluţie;
8. Duhul de om
creat de Dumnezeu a trecut prin pietre, plante şi animale până a devenit trup
uman;
9. Spiritele pot
comunica cu cei de pe pământ. Unele sunt bune (îngeri), altele sunt
rele (draci);
10. După o anumită
vreme spiritul se reîncarnează spre a se purifica.
În revista „Horoscop“ nr. 5 din iunie 2003, la pagina 41 scrie aşa: „FACEREA VRĂJILOR ÎŢI POATE ADUCE MULTĂ
DISTRACŢIE!“. Şi
pentru a înţelege cât de mult rău poate aduce acest îndemn, aparent nevinovat,
dar de fapt diabolic, iată în continuare
mărturia tânărului Collin Ivy din Statele Unite care crescut fiind într-o
familie dezmembrată, şi-a îndreptat paşii pe calea ocultismului.
„Aveam o
lume a mea în care trăiam cu propriile mele fantezii şi realităţi, pe care eu însumi
mi-o creasem. Într-o zi un prieten de-al meu m-a invitat la o petrecere mai
aleasă. La petrecere erau câţiva prieteni de şcoală şi două femei în vârstă. Părea
că este o petrecere la care prietenii discută, beau apă minerală, mănâncă chips-uri
şi se amuză cu diverse jocuri. În realitate, cele două femei erau vrăjitoare,
iar petrecerea era un ritual pentru iniţiere. Atunci a avut loc iniţierea mea în
practica WICCA. Wicca este o formă străveche de practicare de către femei a
magiei druidice. Am progresat repede ajungând şi eu vrăjitor practicant.
Mintea îmi intrase într-un soi ciudat de delir şi demenţă. Era limpede că
nebunia va fi ultima experienţă. Dacă mori, totul s-a terminat; dacă înnebuneşti,
trăieşti moartea fără să fi murit. Practicarea vrăjitoriei m-a amăgit
făcându-mă să mă cred atotputernic şi că tot ce aparţine lumii acesteia create
de imaginaţia mea mi se închină ca unui stăpân. Simţământul atotputerniciei (mândria
luciferică) te îndeamnă să continui practica vrăjitorească. În lumea
reală eram un nimeni, în schimb, datorită vrăjitoriei, mă simţeam cineva, eram
de nebiruit. ÎNSĂ M-AM ÎNŞELAT! Într-o noapte o nevoie acută de a merge la
toaletă m-a sculat din somn. Mi-am dat seama că nu mă pot duce fiindcă aveam
trupul paralizat de la gât în jos. În practica Wicca nu se folosesc nici
droguri, nici alcool. Dacă se află că ai consumat aşa ceva eşti expulzat din
grup. Singura explicaţie posibilă era că sunt imobilizat de o forţă de natură
spirituală.
Deodată am
simţit că părăsesc trupul şi m-am văzut deasupra lui. În jurul meu erau vreo
cincisprezece demoni care râdeau isteric şi care aveau putere asupra mea. Unul
dintre ei s-a întors către mine, m-a privit şi mi-a vorbit. Spunea că sunt cel
mai mare idiot pe care l-a cunoscut vreodată. Mi-a spus că deşi fusesem crescut
şi îndrumat pe calea cea bună, o alesesem pe cea rea, şi că am înaintat atât de
mult în rău încât nu mai am nici o scăpare şi o să mă duc în iad. A încercat
apoi să-mi propună un târg, mi-a dat un ultimatum. Trebuia să mă sinucid şi să
devin ca ei: să chinuiesc în loc să fiu chinuit sau să mor şi să merg în iad. Înainte
de a-mi da voie să mă întorc în trup, am rostit în şoaptă: „Iisuse, dacĂ
exiŞti, ajutĂ-mĂ!“. În clipa
aceea am văzut o lumină orbitor de strălucitoare, iar ei plecaseră. Apoi am
auzit glasul lui Dumnezeu.
Spiritismul este în fond un
amestec ciudat de hinduism, politeism, panteism, animism şi creaţionism. Spiritismul
este total osândit de către Sfânta Scriptură: „Să nu găzduieşti pe cei ce cheamă duhurile morţilor, căci aceasta-i urâciune“ (Deuteronom 18:11). Dacă vă trimite cineva la cei ce cheamă morţii să-i spuneţi: „Nu se cuvine oare poporului să alerge
la Dumnezeul său? Să întrebe oare pe cei morţi pentru soarta celor vii?“ (Isaia 8:19).
Ce părere are Biserica despre aceste practici?
a) Bazându-se pe poruncile lui Dumnezeu, Sfânta Biserică
ce este „stâlp şi temelie a adevărului“ (1 Timotei 3:15) a condamnat de la început practicile vrăjitoriei,
magiei, astrologiei, ghicitului, necromanţiei şi superstiţiile.
b) Sfinţii Părinţi ca Sfântul
Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa, Ioan
Hrisostom, Ciprian de Cartagina şi mulţi
alţii au demascat practicile magice ca demonice şi au pedepsit pe cei ce cădeau
în astfel de păcate - mireni sau clerici - şi au excomunicat pe cei ce nu renunţau
la ele.
c) Astfel, o serie de hotărâri
(canoane) pedepsesc aspru practicile
magice de orice fel:
► Privitor la superstiţii, Canonul
65 al Sinodului VI Ecumenic (691-692) condamnă credincioşii superstiţioşi
care sar prin foc etc. cu depunerea, caterisirea - pentru clerici, sau cu
afurisirea - pentru mireni.
► Privitor la vrăjitorie: Canonul
36 al Sinodului din Laodiceea (343) condamnă clericii care vrăjesc într-un
mod oarecare, cu depunerea din treaptă şi chiar cu alungarea din Biserică
excomunicarea.
Canonul
24 al Sinodului din Ancira (314) condamnă
pe fermecători şi prezicători precum şi pe cei ce cred în ei la 5 ani de pocăinţă,
în caz de renunţare şi părere de rău.
Canonul
3 al Sfântului Grigorie de Nyssa (+395)
condamnă pe cei ce se duc la vrăjitori la pedeapsa celor ce au călcat credinţa (apostazie), adică la excomunicare în
caz de nepocăinţă.
Privitor la jocurile de noroc, Canonul 50 al Sinodului VI Ecumenic
spune: „Nici un mirean sau cleric să nu se joace cu zaruri sau cărţi de noroc
(RULETĂ, BINGO,
LOZ...) ... oricine va mai face asta de va fi cleric să se caterisească, iar
de va fi mirean să se afurisească“.
d) Unii Sfinţi Părinţi au
cunoscut direct magia: de exemplu Sfântul Ciprian a fost vrăjitor. După ce L-a
cunoscut pe Dumnezeu, el a luptat împotriva practicilor magice, pe care le
considera lucrări ale diavolului.
Iubiţi credincioşi,
O întrebare ar trebui să ne stăruie în gând:
„Unde este adevărul, la vrăjitoare sau la preoţi?“
Categoric la preoţi! Şi iată ce cuvânt ne spune Sfântul Ioan
Gură de Aur despre cei ce aleargă să se tămăduiască prin vrăji şi descântece: „Greutăţile
ce vin asupra noastră în această viaţă: bolile, sărăcia, necazurile, ne sunt o
adevărată uşurare şi ne slăbesc (uşurează) muncile iadului. Mai
bine este să murim creştineşte, decât să mergem la vrăjmaşul lui Hristos. Ce câştigăm
tămăduindu-ne (câteodată) trupul, alergând la vrăjmaşii vrăjitori, iar
sufletul pierzându-l??? Ce ne foloseşte
puţină mângâiere pământească, iar dincolo să petrecem cu diavolii în focul veşnic???
Adu-ţi aminte că nu-ţi vor lua durerile
vrăjitorii şi descântătorii, ci numai te vor încărca cu păcate mai mari. Odată
ce ai lăsat pe Dumnezeu şi alergi la diavol, cum te vei mai putea ruga? Ce vei
răspunde lui Dumnezeu? Pentru ce-ţi pierzi sufletul pentru puţine necazuri şi
boli, părăseşti pe Dumnezeu şi alergi la vrăjitori? Cum vei mai sta în Biserică?
Cum te mai poţi împărtăşi cu Sfintele Taine? O, omule, de vei răbda bolile şi
necazurile cu mulţumire, te vei mântui şi te vei număra cu mucenicii în ziua
Judecăţii!“
Ham primul vrăjitor
În urma potopului,
numai Noe a supravieţuit cu cei trei fii ai săi şi soţiile lor. Unul dintre aceştia,
pe nume Ham, a descoperit din nefericire arta magiei, şi a lăsat învăţătura
magiei ca moştenire unuia dintre fii săi, care se numea Miţraim, din care
descind neamul egiptenilor, al babilonienilor şi al persanilor. Popoarele ce
existau pe atunci l-au numit Zoroastru, cinstindu-l ca pe cel dintâi fondator
al vrăjitoriei, sub numele căruia există şi multe cărţi despre aceste subiect.
Deci, concentrându-şi el mult şi de multe ori atenţia asupra stelelor şi dorind
să fie cinstit ca un zeu printre ele, a început cum s-ar zice să scoată nişte
scântei din stele şi să le arate pe acestea oamenilor, pentru ca cei neciopliţi
şi neştiutori să fie uimiţi ca de o minune; şi dorind să sporească în această
cinstire a sa, el repeta mereu această scamatorie, până ce a luat foc şi a fost
mistuit de însuşi demonul pe care îl silea cu atâta agresivitate.
Spiritismul
Spiritismul este fuga
de lumină în întuneric, este căutarea luminii în întunecime. Cei care cheamă
morţii ca să afle adevărul îşi dovedesc necredinţa în Hristos. Cum poate un om
cu judecată să creadă ce spune duhul mătuşii sau al vecinului (când n-are
cum să ştie nici măcar dacă duhul care vorbeşte este cel invocat!) dacă nu
crede ce spune Însuşi Dumnezeu? Cu ce pot fantomele rudeniilor noastre şi
mediumurile şi toţi vrăjitorii să-şi
sprijine cele spuse? Hristos Şi-a adeverit cuvântul cu sângele Său şi al miilor
de mucenici care şi-au dat viaţa pentru acest cuvânt. Iudeii n-au văzut doar
duhul lui Lazăr, fratele Mariei şi al Martei, ci însuşi pe Lazăr înviat din morţi,
cu trup şi suflet, şi tot n-au crezut, ba chiar unelteau să-l ucidă pe Lazăr
(Ioan 12:10-11) ca să nu mai stea mărturie adevărului. Au văzut-o înviind şi
pe fiica lui Iair şi pe fiul văduvei din Nain. De ce n-au crezut? Au văzut morţi
ridicându-se la Învierea lui Hristos. De ce n-au crezut? În sfârşit, au aflat fără
tăgadă de Hristos Cel Înviat, dar în loc să creadă, au plătit străjile de la
mormânt să acopere adevărul.
Creştinii trebuie să-şi
amintească totdeauna de făgăduinţele pe care I le-au făcut lui Hristos la botez
Gândiţi-vă, fraţi creştini,
că, atunci când aţi primit Sfântul Botez, v-a întrebat mai întâi preotul şi,
mai mult, prin preot, v-a întrebat Hristos dacă vă lepădaţi de satana şi de
toate lucrurile lui, şi de slujirea, şi de trufia lui. Şi, precum oamenii când
doresc să cumpere vreun rob, îl întreabă mai întâi dacă vrea să-i slujească şi
apoi îl cumpără, tot astfel şi Hristos v-a întrebat pe voi, creştinii, înainte
să fiţi botezaţi, dacă îl respingeţi pe acel crud şi neomenos tiran, satana, şi
toate lucrurile lui, şi slujirea lui. „Te lepezi de satana, şi de toate lucrurile lui, şi de toată slujirea
lui, şi de toată trufia lui ?“ Şi fiecare dintre voi a răspuns prin mijlocirea
naşului său, şi a spus că se leapădă şi că urăşte şi respinge nu numai pe
satana, ci şi toate lucrurile şi slujirea, şi trufia lui. „Mă lepăd“.
Aşadar, acest cuvânt şi
răspunsul pe care l-aţi dat când aţi fost botezaţi purtau acel „mă lepăd de satana, şi de toate
lucrurile lui, şi de orice slujire a lui, şi de orice trufie a lui“,
acest cuvânt, spun, reprezintă o făgăduinţă şi un acord pe care le-aţi dat, fraţilor,
ca să respingeţi pe satana şi lucrurile, şi slujirea, şi trufia lui, ca să iubiţi
pe Hristos şi să-L slujiţi pe El, precum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „glasul acesta este
un legământ faţă de Stăpân; şi aşa cum noi, cumpărând robi, pe aceştia, care
sunt vânduţi, mai întâi îi întrebăm dacă vor să ne slujească, tot astfel face şi
Hristos; deoarece urmează ca tu să fii primit spre slujire, mai întâi te întreabă
dacă vrei să-l părăseşti pe acel tiran, neîndurător şi necuviincios; şi acceptă
legămintele din partea ta; căci domnia Lui este nesiluitoare“ (Despre statui,
21).
Aşadar, deoarece un
asemenea acord şi o astfel de promisiune I-aţi dat lui Hristos, că-l respingeţi
pe satana şi slujirea lui, cum oare încălcaţi făgăduinţa aceasta şi acordul
vostru ? Cum de îl părăsiţi acum pe Hristos, Căruia aţi decis să-I slujiţi şi cu
tot sufletul vostru să-L adoraţi, şi mergeţi la vrăjitori şi vrăjitoare ? Sau,
ca să spun şi astfel, mergeţi la diavol şi-l adoraţi prin diferite prevestiri şi
farmece ? Nu aţi înţeles, nefericiţilor, că această făgăduinţă pe care aţi
dat-o vi se va cere în chip de datorie în ziua Judecăţii? Nu aţi înţeles că
acest acord trebuie să-l păziţi ca pe lumina ochilor, ca să-l daţi ca pe o moştenire
neatinsă înfricoşatului Judecător? Nu aţi cercetat că acest cuvânt prin care
atunci l-aţi dat ca răspuns, adică „mă lepăd de
tine, satana, şi de toată slujirea ta, şi de toată trufia ta“, trebuie
să-l învăţati şi să-l aveţi totdeauna pe buze ca să nu-l uitaţi? De aceea
astfel vă porunceşte Sfântul Ioan Gură de Aur: „Aceasta deci să spunem: mă lepăd de tine, satana, că acolo
urmează, în ziua aceea, să ni se cerce acest cuvânt; şi să-l păzim, ca atunci
această moştenire s-o înapoiem întreagă“ (Despre statui, 21).
Sperie-mă!...
De obicei, în cazurile
în care s-au făcut vrăji, se speculează de către cei în măsură să rezolve
corect aceste probleme şi se atinge cu succes o dublă coardă sensibilă a
maselor de oameni, după observaţia psihologică a Părintelui Nicolae Steinhardt:
nevoia de senzaţional „Sperie-mă!“
şi rigurozitatea numerică tip reţetă ca un răspuns la problemele fiecăruia.
Nevoia de senzaţional „Sperie-mă!“ îl determină pe „taumaturg“
care insinuează că ar avea darul profeţiei să dea următoarele răspunsuri ce
pregătesc într-un fel „anestezia“ credulilor: „Ai
cununiile legate“, „Cineva ţi-a făcut farmece“, „Ai argintul viu“, „Aici
e un blestem de până la al nouălea neam“ etc.
Vrăjitoria - Cu duhurile la vorbitor
Hotărât lucru, nimic
nu i-a înspăimântat şi atras în acelaşi timp pe oameni precum practicile oculte
în care vrăjitoria ocupă un loc de frunte. De fapt, blamată, temută şi
periculoasa artă a magiei, este nimic altceva decât prima formă de ştiinţă prin
care omenirea a încercat să îşi explice misterele care o înconjoară. Nescutită
de şarlatani, excese şi propriile tabu-uri, vrăjitoria rămâne şi astăzi un prag
pe care orice curios îl trece pe propria responsabilitate!
Vrăjitoria
este un păcat înaintea lui Dumnezeu
Vreau să vă prezint în
acest articol despre felul cum se leagă vrăjitoriile practicate în ţara noastră
şi ceea ce spune Biblia. Este destul să deschizi orice ziar care prezintă
publicitate ca să vezi despre diferite doamne care prezintă viitorul. Mai
interesant este faptul că aproape fiecare dintre ele în poză este cu Biblia în
mâna. Chiar înainte de a cunoaşte Biblia nu intră în capul meu cum poţi fi un
vrăjitor dar în acelaşi timp să foloseşti un lucru sfânt.
O uşoară durere de cap
duce brusc la concluzia: „cred că m-a deocheat careva“ şi imediat
după aceasta la gândul că: „trebuie să mă descânte cineva“. Iar
descântecul de multe ori conţine rugăciunea „Tatăl nostru“ zisă
ca formulă magică, apoi semnul crucii şi de multe ori unele bolboroseli care nu
se aud, iar câteodată şi frecarea mâinii drepte în zona venelor. Descântecul se
vrea a fi un fel de vrăjitorie, o formulă magică care dezleagă deochiul, un mod rapid de a alunga „chipurile“
duhul rău care-ţi dă dureri de cap. Cu descântecele şi deochiul se ocupă ţigăncile
vrăjitoare, cu scopul vădit de a mai face câte un ban. Pentru a convinge mai uşor
pe cei slabi în credinţă, şi pentru a le arăta că descântecele nu sunt păcat, ţigăncile
folosesc în ritualul lor o cruce, icoane şi fel de fel de obiecte bisericeşti,
amestecând răul cu binele, asociind vrăjitoria unui scop nobil. Sfântul Apostol
Pavel întâlnind un vrăjitor pe nume Elimas, în Salamina, care încerca să stea
în calea propovăduirii Evangheliei lui Dumnezeu, a privit ţintă la el şi a zis: „O, tu cel plin de toată
viclenia şi de toată înşelăciunea, fiule al diavolului, vrăjmaşule a toată
dreptatea, nu vei înceta de a strâmba căile Domnului cele drepte? Şi acum, iată
mâna Domnului este asupra ta şi vei fi orb, nevăzând soarele până la o vreme. Şi
îndată a căzut peste el pâclă şi întuneric şi dibuind împrejur, căuta cine să-l
ducă de mână“. Atunci proconsulul, văzând ce s-a făcut, a
crezut, mirându-se foarte de învăţătura Domnului.
Păcatul apelării la vrăjitorii, farmece,
descântece şi alte lucruri diavoleşti, oculte în scopul dobândirii de ajutor
Trebuie să fim conştienţi
că există cele două realităţi: Dumnezeu
şi satana. Bunul Dumnezeu vrea să ne mântuiască, însă satana nu
doreşte mântuirea noastră şi vrea să ne ducem cu el în iadul cel veşnic. De
aceea întinde fel de fel de curse omenirii pentru a prinde pe cât mai mulţi.
Întinde multe momeli printre care momeala aceasta a ocultismului, vrăjitoriei,
despre care se crede că ar fi binefacătoare. Satana, fiind spirit, ia diferite
înfăţişări, cunoaşte tot trecutul vieţii noastre, lucrează prin oameni, prin
animale şi prin obiecte, are puterea de a distruge şi aceasta o face
servindu-se de oamenii înrăiţi, cu mintea pervertită şi întunecată de patimi.
Oamenii vrăjitori, spun Sfinţii Părinţi, vor fi cel mai aspru pedepsiţi de
Dumnezeu, deoarece ei, conştienţi fiind, se leapădă de Dumnezeu încă din această
viaţă, de bună voie chiar. Dumnezeul lor devine satana; lui i se închină toată
viaţa, lui îi slujesc, lui îi aduc jertfe.
Spunea cândva un mare părinte, următoarea întâmplare: pe când era preot
într-o comună din Moldova a venit să se spovedească la el o vrăjitoare cam de 60
de ani. După ce si-a spus toate păcatele din copilărie, toate relele ce făcuse
oamenilor prin vrăjitoriile ei, acel părinte i-a dat canonul necesar pentru ispăşirea
acestor păcate. Unul din canoane i-a fost acela de a nu se împărtăşi 7 ani de
zile. Auzind acea femeie că preotul nu-i dă împărtăşania, deoarece nu avea cum
să o poată împărtăşi din cauza păcatelor ei, a intrat diavolul deznădejdii în
ea spunându-i că nu va mai trăi atâţia ani şi va muri neîmpărtăşită. Şi biata
femeie primind gândul acesta al deznădejdii de la satana, după ce a ieşit de la
spovedanie, parcă a intrat un duh în ea; a început să alerge atât de tare pe
drum încât s-a izbit cu capul de o stâncă şi a murit pe loc. La înmormântare,
bineînţeles că a fost chemat preotul ce o spovedise. El o cunoştea foarte bine
pentru că tocmai o spovedise şi şi-a dat seama că diavolul deznădejdii i-a făcut
un asemenea rău. Toată viaţa săraca femeie slujise satanei şi iată că nu a lăsat-o
până când nu a luat-o la el. La înmormântare preotul a pus epitrahilul pe
trupul ei în sicriu, în momentul citirii dezlegării. Pe când citea acea
dezlegare, preotul a observat cum epitrahilul se lăsa în sicriu. La sfârşitul
rugăciunii, incredibil, trupul acelei femei vrăjitoare dispăruse. Toată lumea rămăsese
încremenită. În urma acestei întâmplări, preotul acela care avea o viaţă de
sfinţenie s-a rugat lui Dumnezeu câteva zile cu post să-i descopere această
minune. Dumnezeu i-a descoperit că satana şi-a luat acea ucenică a lui cu
trupul ei pământesc. Aşa cum fiecare om în momentul încetării din viaţa trece
prin nişte judecăţi ale lui Dumnezeu, aşa a arătat că vrăjitorii sunt cei mai
aspru pedepsiţi. Ei de bună voie s-au lepădat de Dumnezeu şi s-au închinat
diavolului; de aceea atunci când mor îi ia cu trup cu tot, deci nu mai trec
prin acele judecăţi. Este o mare greşeală când cineva apelează la vrăjitori
pentru a li se îndeplini o dorinţă în casă. Se poate îndeplini pe moment acea
dorinţă cu puterea satanei, însă nu are viaţă lungă, nu poate avea un efect
îndelungat. Sunt cunoscute atâtea cazuri când unii părinţi şi-au căsătorit
copiii cu ajutorul farmecelor. Totul a fost foarte bine pe moment, însă nu a
durat mult timp şi a venit inevitabila despărţire. Trebuie să fim conştienţi că
diavolul nu ne face nici un bine pentru viaţa noastră. Tot binele săvârşit prin
vrăji nu numai că nu are viaţă lungă, ci şi distruge totul. Trebuie să ne ferim
a merge la vrăjitori ca şi cum am pune mâna pe foc.
Bibliografie: Sfântul
Nicolae Velimirovici, Predici,
Editura Ileana, Bucureşti, 2006;
Biblia E.I.B.M.,
Bucureşti, 1994; http://Biserica.org/publicaţii/1995/noVII/07-index.html;
Veronica Dijmărescu-Niculescu http://noinu.rdscj.ro/lanoi.htm);
Preot Sorescu Gabriel, Apologetica
iubirii;
Protosinghel Nicodim Măndiţă, „Capcanele Iadului“, „Oglinda duhovnicească“; Marler John
& Andrew Wermuth, „Tinerii
vremurilor de pe urmă“, Editura Sophia, Bucureşti 2002. www.sfaturiortodoxe.ro;
Sfântul Clement Romanul, Memorii, Editura Eikon,
Cluj-Napoca, 2007;)
O, Preasfântă şi Preacurată Maica lui Dumnezeu, ceea ce eşti zori şi leagăn al mântuirii noastre, icoana smereniei şi ascultării, apărătoarea şi milocitoarea noastră la scaunul lui Dumnezeu, neîncetat roagă-te pentru noi, împreună cu SfinţiiApostoli...