joi, 7 martie 2024

O DESTĂINUIRE

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

                 

O să vă spun un secret, sau mai bine zis o să vă mărturisesc convingerea mea interioară în privința mântuirii oamenilor. Dragii mei, multe lucruri frumoase poate dărui umanitatea posteriorității. Mult geniu este pe pământ, multă frumusețe, multă sensibilitate, multă artă. Am ascultat uneori cântece de mi-au dat lacrimile, îngeri pe pământ, nu alta. Am privit sculpturi și tablouri, clădiri fumoase, grădini minunate, atât de minunate, încât am fost impresionat până în adâncul sufletului meu de atâta sensibilitate și creativitate câtă poate avea lumea aceasta în care trăim.. De câte ori nu folosim expresii de genul: "Raiul pe pământ!", sau: "Are o voce de înger."?.. Ori de câte ori ne aflăm în fața sublimului, a frumosului, fără să ne dăm seama noi îl punem în legătură cu Divinitatea, cu lumea perfecțiunii, cu "lumea cealaltă". De ce? Pentru că știm în adâncul inimilor noastre că există această lume a desăvârșirii, această lume a nemuririi și a frumosului. Numai că, din păcate, majoritatea oamenilor nu știu cum să ajungă în această lume. Există în noi o tendință naturală spre absolut pe care o irosim inutil. Ceea ce spunea Mântuitorul nostru Iisus Hristos, "Mulți sunt chemați, dar puțini aleși". Tuturor ne dă Dumnezeu instinctul aceasta de a-L căuta pe El, "chemarea", dar puțini sunt cei care încep să-L caute cu adevărat.
Trebuie să înțelegem, dragii mei, că Raiul este "Împărăția LUI DUMNEZEU" iată, am subliniat pe text, în această Împărăție nu se ajunge oricum, ci se ajunge căutându-L pe Dumnezeu, Stăpânul Raiului. Majoritatea oamenilor de azi, deși simt chemarea spre Absolut, spre Rai, spre Dumnezeu, neagă cu vehemență existența propriilor suflete nemuritoare, a lumii spirituale și a lui Dumnezeu Însuși. Alții, fără a le nega, își atribuie ei înșiși Raiul, despărțindu-l mintal de Împăratul Raiului, Dumnezeu, și crezând că se poate ajunge acolo, în ceruri, prin artă, prin moralitate și prin filozofie, fără viață religioasă. Nu, dragii mei, oricât de sensibil ar fi un compozitor, oricât de mult ar vibra un cântăreț și oricât de mult i-ar face să vibreze pe ascultătorii săi, oricât de frumos ar picta un pictor sau ar sculpta un sculptor, scoțând în evidență cele mai fine aspecte ale realității, în fine, oricât de mult ar fi atinse prin artă sufletele noastre, dacă nu ne raportăm în viață la Dumnezeu, Creatorul nostru, nu vom intra în Împărăția Sa. Secretul meu, la care mă refeream la începutul acestor rânduri, convingerea mea interioară este că Dumnezeu va lua la Sine, în Împărăția Sa, mulți oameni care au avut bunăvoința de a-L căuta, chiar dacă nu au putut descoperi calea cea adevărată a Bisericii Ortodoxe, în această multitudine de confesiuni creștine care sunt pe pământ. Adevărul este unul singur, Biserica este Una singură, este de ajuns să cercetezi cu zel științific care este acea comunitate creștină care a păstrat neschimbate doctrina și rânduielile Bisericii primare descrise în Faptele Apostolilor, ca să descoperi că această Biserică există cu adevărat și astăzi și ea este Biserica Ortodoxă. Dar repet, în această amestecătură de religii și de confesiuni este extrem de dificil să o descoperi tocmai pe aceea corectă atunci când te-ai născut în afara ei, în cine știe ce colț al lumii. Sunt convins așadar că Dumnezeu va lua la Sine mult mai multă lume decât credem noi, creștinii ortodocși, și sunt convins că foarte mulți dintre noi ortodocșii vom rămâne pe afară. Pentru că nu-L mai căutăm pe Dumnezeu din toată inima noastră. Biserica Ortodoxă este Adevărata Biserică, ea oferă toate darurile necesare mântuirii noastre. Îi îndemn pe toți creștinii care încă nu fac parte din ea să o caute cât mai repede și să-i devină membri cât mai curând. Dar îi îndemn și pe membrii ei să caute să împlinească toate rânduielile sale cu mare strictețe, dacă vor să se mântuiască. Dumnezeu să ne ajute pe toți, amin. Părintele Sorin Croitoru


DACĂ AI NEVOIE, CERE!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

                                

de Preot Sorin Croitoru
 
O fărâmă de iubire
De a mai rămas în tine,
Înmulțește-o cu răbdare
Întru facere de bine,

Nu lăsa ca din negrijă
Să rămână nelucrată,
Nu se știe dacă Domnul
O să ți-o mai dea vreodată..

O sămânță de credință
De muștar, sau chiar mai mică,
Dacă ți-a rămas în suflet
Folosește-o fără frică

Fiindcă știi că Domnul zice
Că ajunge și-un grăunte
De credință-adevarată,
Dacă vrei să muți un munte.

Dacă ai puțină minte,
Dar mai vrei înțelepciune,
Nu mai sta și pierde vremea,
Pune-te pe rugăciune,

Căci dintru pescari Apostoli
Au ieșit, primind ei Harul,
Vrei de la Hristos știință?
Cere-I, și-ți va da cu carul!

Dacă simți că despre tine
N-ai opinii prea smerite,
Cere-un pic de umilință
Și Hristos îți va trimite.

Unde ai văzut vreodată
Un creștin să nu primească
Darul sfânt al umilinței
Dacă vrea să se smerească?!

La capitolul nădejde
Nu prea stai atât de bine?..
Păi nădejdea cam depinde
De credința cea din tine,

Deci nu-ți zic să ceri nădejde,
Ci credință (punctul doi),
Și-o să vezi că iei tărie
În necazuri și-n nevoi.

Multe vrem, puține cerem
Și ne plângem că lipsește
Hotărârea bărbătească
De-a trăi mai creștinește.

Sfinții au ajuns în ceruri
Fiindcă au primit putere,
Căci făceau ce zice Domnul:
“Dacă ai nevoie.. CERE!”

amin
P.S.

Sorin Croitoru

Compusă azi, 07 martie 2024, cu harul lui Dumnezeu. Am observat prin ochii de duhovnic pe care i-am primit la hirotonie că oamenii se plâng din milioane de motive, dar la întrebarea logică: "V-ați rugat? I-ați cerut Bunului Dumnezeu?" se răspunde în general cu un "ă" foarte lung urmat de un "nu prea" urmat de un "aproape deloc" urmat la rândul său de un omenesc "ca să fiu sincer, nu mă rog". Păi dacă nu cerem de la Infinitul în bogăție Dumnezeu, Tatăl nostru Cel Ceresc, dacă nu cerem de la Atotputernicul Cuvânt al Tatălui Iisus Hristos, dacă nu cerem de la Vistierul bunătăților Duhul Sfânt, de unde să primim?! Vrem să ne rezolve alții problemele, iar noi să stăm pe Facebook?! Chiar așa, ce căutați pe Facebook? Eu sunt preot, vorba aia, dar voi..

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA