joi, 8 decembrie 2022

CÂND VII LA BISERICĂ?

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

                              

Un pic de timp…

Botez. Nuntă. Înmormântare.

Sunt cele trei prilejuri sigure în care vii la Biserică. De fiecare dată, adus de alții, nu de tine. Nașii sunt cei ce te însoțesc la botez și la nuntă, cei dragi pe ultimul drum pământesc.
Mai vii de Paști să iei Lumină, dar nu stai la Sfânta Liturghie pentru că… ai musafiri! Trebuie să te bucuri de "Înviere”… bine, mai mult pântecele trebuie bucurat!
La Praznicul Sfinților Apostoli (cum care? Sfinții Apostoli Petru și Pavel!) ești uimit ca a mai apărut un post. “Asta ce o mai fi?!”, te întrebi. Te minți și îți spui că postul e pentru cei care merg la Biserica. Tu ai credința ta! Deci, Nu e nevoie! Parca te simți superior pentru ca minciuna din tine te incredinteaza ca tu chiar ai o credinta. In realitate, ești departe.
De Adormirea Maicii Domnului te bucuri ca e zi liberă,
... iar de Crăciun ești prea ocupat cu sarmalele, cârnații si alte preparate care pe tine te fac sa mărturisești: “Domne, asta e Crăciunul!” Mai faci schimb de cadouri. Primești. Dai. Dar nu dăruiești… cine își mai aduce aminte și de cei săraci?! Puțini! Prea puțini!
Când ai nevoie de ajutor de la Dumnezeu, te închini. Zici: “Doamne ajuta!”. Și bine faci! Dar…Post nu “poți” sa ții ca te simți slăbit. Nici măcar nu încerci. Și îți spui….”Dar credința nu doar despre mâncare”
... De spovedit nu te spovedești pentru ca ai auzit ca trebuie sa postești. Deci se leagă una de alta. Așa ca mai bine te liniștești și spui ca nu ai “omorât” pe nimeni.
... Deci, ești ok! Și stai. Aștepți. Trec anii. Greutățile vin. Trec. Alergi, muncești și trăiești ca și când nu ai muri niciodată. Și brusc! Îți dai seama că anii au trecut și se apropie Marea Întâlnire cu Domnul.
Ajuns la o vârsta, e teribil de greu să te deprinzi cu rugăciunea, cu postirea, cu prezența la Liturghie, cu cercetarea Scripturii, a Sfinților Părinți.
... Vreme îndelungată te-ai amăgit spunându-ți că ai o credință a ta. În inima ta. Că nu ai nevoie de Biserică. De preoți. De Taine. De nimic. Dacă toate acestea nu ar fi fost necesare Mântuirii, de ce Hristos s-ar mai fi răstignit pentru ele?! De ce ne-ar mai fi lăsat Sfânta Liturghie?! De ce ar mai lăsat Sfintele Taine?! De ce preoți? De ce Biserică?
Suflet rătăcit, nu amâna! Vino acum la Hristos! Roagă-te și plângi! Pentru tine, pentru cei dragi, pentru țară! Fii responsabil! Strigă la Dumnezeu că nu strigi singur! În satul tău, în orașul tău, în cartierul tău, mai strigă cineva cu tine! E preotul!
Să ne rugăm împreună! Luminează-ne, Doamne! Ia-ne în brațe, Parinte Ceresc! Strânge-ne la Pieptul Tău precum își strânge Cloșca puii! Fie-Ți Milă, Doamne, de poporul Tău și nu îl pierde de tot, chiar dacă mulți dintre noi ne-am îndepărtat de Tine și netrebnici ne-am facut! Fie-Ți Milă, Doamne, de cei ce suferă în aceste zile și ne întoarce pe toți la Tine, cu inimă zdrobită și cu adâncă smerenie!

(Text preluat de la Ciprian Sofronie)

Părintele Nicolae Tanase


POVESTE DE CRĂCIUN

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



( de Eliana Popa)

Este noaptea de Crăciun, stele mii se-aprind tiptil,
Prăbușit lângă o cruce plânge-un suflet de copil.
Are haina zdrențuită și în suflet multă jale
De trei zile stă de veghe la mormântul maicii sale!

,, - Doamne, spune-mi unde-i mama ? Vreau să știu că este bine!
Îmi spunea cu ochii-n lacrimi că ea va veni la Tine.
Vreau s-o-ntreb de ce nu vine să o văd...măcar în vis...
Vino, mamă! Chiar și-o clipă să te văd...cum mi-ai promis!

Este înghețat mormântul, ți-o fi frig in cripta rece
Am venit să te-ncălzesc până iarna asta trece!
Ți-am adus învelitoare, păturica cea de lână
Să-ți mai dezmorțească, mamă, trupul tău ce stă-n țărână!

E Crăciunul și sunt singur ! Mă gândesc că poate azi,
Te-oi vedea în chip de înger printre cetina de brazi,
Poate-n noaptea asta sfântă când Hristos în lume vine,
Când în cer deschisă-i calea vei veni și tu la mine!

Acum ești departe, mamă, într-un loc acolo sus,
Nu-mi mai cânți colinda veche despre Pruncul Sfânt, Iisus!
Și mi-e tare dor de tine...arde doru-n piept ca jarul
De-as avea, așa putere, să trec cerului hotarul!

Să te caut printre îngeri, printre florile din rai,
Să m-ascund și eu în locul unde tu, măicuță, stai
Și de m-o vedea Hristos, îi voi povesti de noi
Și-am să-L rog plângând, măicuță, să te-aducă înapoi!

Și de n-o vrea să te lase să te-ntorci acas' cu mine
Am sa fug la Maica Sfântă să se roage pentru tine.
Să fim iarăși impreună în căsuța noastră mică,
Să nu zaci cu trupul, mama, într-o groapă singurică!

Doamne-n noaptea asta sfântă, odrăslește bucuria
Că Te naști din nou în iesle din Măicuta Ta, Maria!
Îngerii coboară-n taină...cade pulbere de stea,
Dă-mi o aripă de înger să zbor la măicuta mea!"

Cade pulbere de stele peste cripta înghețată
Un copil vegheat de îngeri trece prin a morții poartă
Către maica lui iubită ce-l așteaptă în lumină
Si-mpreună fi-vor veșnic în a cerului Gradină !

din volumul de poezii ,, Ce-ai iubit în mine, Doamne?"

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA