Icoana Maicii DOMNULUI de la Mega Spileo

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

După tradiţie , Această Icoană a Maicii DOMNULUI , aflată la Mănăstirea Mega Spileo din Peloponez – Grecia , a fost sculptată în ceară şi mastic de Sfântul Apostol Luca .

Icoana înnegrită este un basorelief în ceară , de aproximativ 45 de centimetri pătraţi şi O Infăţişează pe Maica DOMNULUI întoarsă uşor spre dreapta , Purtându-L în braţe pe Dumnezeiescul Ei Fiu .

Cu mâna stângă ţine mâna Pruncului pe pieptul Ei , iar în mâna dreaptă a Fiului se află Sfânta Evanghelie .

In colţuri Sunt Infăţişaţi Heruvimi şi Serafimi .

Tradiţia Mănăstirii Mega Spileo sugerează că această Icoană ar fi una dintre primele Icoane pictate de Sfântul Evanghelist Luca şi că atunci când a înfăţişat-O Fecioarei Maria , Ea a Spus :

„Darul Celui Care S-a Născut din mine să fie cu Ea !”.

Mai târziu , Sfântul Luca a dăruit această Icoană , împreună cu Evanghelia lui şi Faptele Apostolilor , fiului său duhovnicesc Teofil , guvernatorul Ahaiei .

In timpul prigoanei romane, când mulţi dintre primii creştini au luat moarte Mucenicească , Icoana a fost ascunsă în peşteră , unde a rămas până când S-a descoperit în chip minunat Sfintei Eufrosina .

Tânăra Eufrosina era din satul apropiat Galata (astăzi Zachlarou) şi păştea adesea turma tatălui ei pe lângă o stâncă înaltă .

De două ori văzuse una dintre capre suind la gura unei peşteri din stâncă şi întorcându-se cu botul plin de apă . Bănuind că acolo se afla un izvor cu apă rece , a urcat să se uite . După ce şi-a făcut drum prin tufărişul des , ea s-a aflat la gura unei peşteri foarte mari .

Deodată a auzit Un Glas care-o striga pe nume .

Privind în jur , a văzut O Icoană a Maicii DOMNULUI în partea de sus a peretelui peşterii , şi din Icoană a auzit Un Glas Care-i Spunea să aştepte sosirea monahilor Simeon şi Teodor .

Tot atunci , pe când se aflau în Ierusalim , cei doi tineri monahi Simeon şi Teodor au avut acelaşi vis în care Maica DOMNULUI , Insoţită de Sfinţii Apostoli Pavel , Andrei şi Luca , le-a Poruncit să meargă în Ahaia pentru a găsi O Icoană de-a Ei sculptată acolo de Sfântul Luca .

Primind binecuvântarea episcopului , ei au pornit spre coasta nord-estică a Peloponezului .

Sosind în Ahaia , Cuvioşii Simeon şi Teodor s-au rugat iarăşi pentru Călăuzire şi în noaptea aceea au avut un alt vis în care li se spunea să meargă la râul Bouras , aflat la două ore distanță , unde vor afla o păstoriţă cucernică , Eufrosina , care îi va duce la Icoană .

A doua zi dimineaţă , pe când se apropiau de locul căutat , au găsit-o pe păstoriţă aşteptându-i .

Ea le-a dat bineţe şi i-a chemat pe nume .

Infricoşaţi de părelnica ei vedere cu duhul , părinţii au şovăit să se apropie , dar văzând îndoiala lor , Eufrosina a chemat Numele Maicii DOMNULUI şi lovind cu toiagul stânca pe care stătea , din ea a ţâşnit un izvor cu apă limpede şi dulce .

Acest izvor dăinuie până astăzi şi poartă numele Eufrosinei .

După ce Eufrosina a povestit cum a descoperit Icoana Maicii DOMNULUI , monahii s-au suit până la peşteră şi au aflat totul aşa cum spusese Eufrosina .

Ei au coborât Icoana cu evlavie , au scos-O afară şi s-au întors să cureţe peştera .

După ce au aprins focul ca să ardă tufărişul şi mizeriile , au aşteptat afară ca să se stingă flăcările. Deodată , un şarpe uriaş , alungat de fum , a ieşit târându-se din peşteră ca şi cum ar fi avut aripi.

Pe când monahii şi Eufrosina se dădeau la o parte din calea lui, Un Fulger Luminos ieşit din Icoană l-a ţintuit la pământ.

Ei s-au întors în peşteră şi au găsit o masă unde , potrivit tradiţiei mănăstirii , Evanghelistul Luca slujea Liturghia şi scria Sfânta Evanghelie .

Mai târziu au lărgit peştera şi au ridicat acolo un mic paraclis şi câteva chilii împrejurul lui .

Vestea despre aflarea Icoanei s-a răspândit cu iuţeală în tot Peloponezul , şi mulţi credincioşi au venit să se închine Icoanei prin care DUMNEZEU Săvârşea multe Minuni .

In jurul lor s-au adunat şi alţi monahi , iar părinţii Simeon şi Teodor au început să străbată tot Peloponezul , Propovăduind şi chemându-i pe oameni să se întoarcă la creştinism .

Izgoniţi pentru scurt timp din acest ţinut în vremea împăratului Iulian Apostatul, ei s-au întors curând după moartea lui şi amândoi monahii s-au săvârşit la Mega Spileo .

Eufrosina şi-a ridicat lângă peşteră o mică chilie şi acolo a vieţuit pustniceşte până la moartea sa .

De-a lungul timpului s-au Săvârşit multe Minuni şi Tămăduiri Mijlocite de Icoana Maicii DOMNULUI de la Mega Spileo .

Din vremea ctitoririi sale în veacul al IV-lea , mănăstirea a trecut prin cinci incendii devastatoare.
De fiecare dată , Icoana de la Mega Spileo a scăpat în chip minunat de la pieire.
Icoana Maicii DOMNULUI de la Mega Spileo Este Prăznuită în ziua de :

+ 23 August , când este Odovania Praznicului Adormirii Maicii DOMNULUI .

+ 18 Octombrie de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca .

                       

„Cel care miluieşte pe sărac dă lui Dumnezeu”

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Iubirea – şi „Dumnezeu este Iubire” – înmulţeşte darurile până la prisos ca, la rându-ne, fiecare să punem adaos faptele iubirii noastre în care să fim recunoscuţi ca fiii ai lui Dumnezeu. De aceea Evanghelia de astăzi este şi o provocare la cunoaşterea de sine spre a face din chipul lui Dumnezeu din sufletul nostru, „prund de păcate”, un sălaş al iubirii lucrătoare prin faptele care o sporesc apropiindu-ne de Cel ce ne-a făcut. Cunoaşterea de sine poate fi asemănată cu înmulţirea pâinilor pentru că dă şansa de a vedea mai în adânc mulţimea darurilor primite de la Dumnezeu pe care egoismul le ascunde. Solomon spunea că acela care miluieşte pe sărac împrumută pe Dumnezeu. Să miluim fiecare dintre noi şi s-o facem cu inimă bună, convinşi că dând un ban „cumpărăm cu el cerul” cum asigură Sf. Nicolae Velimirovici. Asta, nici pe departe, pentru că cerul este atât de ieftin, ci pentru că iubirea lui Dumnezeu este de necuprins. Dacă nu avem nici măcar un ban, să dăm fie şi un pahar de apă cum scrie Sf. Evanghelist Matei: „cel ce va adăpa pe unul dintre aceşti mici numai cu un pahar de apă rece, nu-şi va pierde plata sa”.

Mai presus de toate, milostenia este o fericire cum spune David şi arată de ce: „pentru că în ziua cea rea Domnul îl va izbăvi pe el”. Ea este ca o investiţie în viitor ce-şi va arăta valoarea pe deplin mai ales în vremi de restrişte. O subliniere binevenită, mai ales pentru zilele noastre, este ceea ce se numeşte „spălarea banilor”. O povestioară spune cum, odată, la un călugăr sărac a venit un om foarte bogat să-i dea o sumă importantă de bani, nedumerindu-l şi copleşindu-l. Peste noapte, la bătrân s-a înfăţişat îngerul şi i-a spus să nu care cumva să primească darul fiindcă nu va trăi atât de mult încât să se poată ruga pentru mulţimea păcatelor lui.

Dacă milostivirea este izvor al virtuţilor, nemilostivirea este pricina tuturor viciilor venite din iubirea de sine şi duce la moarte ca odinioară pe Narcis. Ea este asemeni celui căruia Domnul i-a dat un talant şi, în loc să-l înmulţească, l-a îngropat în pământ. S-a amăgit pe sine că, dându-l înapoi cum l-a primit, va fi răsplătit de stăpân. E adevărat, l-a răsplătit … dar luându-i talantul pentru a-l da celui care a ştiut să şi-i înmulţească. Sf. Isac Sirul constata că acela care gândeşte la Dumnezeu, cinsteşte orice om şi află ajutor de la orice om prin voinţa ascunsă a lui Dumnezeu. „Cel ce apără pe cel asuprit, are pe Dumnezeu de partea sa, iar cel ce întinde braţul spre ajutor aproapelui, primeşte braţul lui Dumnezeu în ajutorul său”. S-o facem din voie proprie care să se regăsească în făptuirea binelui la care ne îndeamnă Domnul: Fiţi buni cum Tatăl vostru Cel ceresc Bun este” iar Domnul,învaţă Apostolul neamurilor, iubeşte pe „dătătorul de bună voie”. Făcându-se „dătător de bună voie”, omul se împlineşte pe sine ca „chip şi asemănare” ale lui Dumnezeu, care atât de mult a iubit omul încât L-a dăruit pe Fiul Său spre salvare din veşnicia morţii. Milostivirea mai este cel mai bun sfetnic de la care deprindem cum să-L urmăm pe Hristos şi să devenim, cum spunea mărturisitorul isihast Vasile Voiculescu, „contemporan cu veşnicia”.

Dacă făptuirea binelui este în orice timp trebuitoare, cu atât mai mult astăzi, Duminică, Ziua Domnului. E un semn al recunoştinţei pentru că Duminică a intrat Hristos în Ierusalim după ce l-a înviat pe Lazăr; la o săptămână El însuşi s-a arătat ca Biruitor al morţii şi Domn al Vieţii. Într-o altă duminică, la cincizecime, a pogorât Duhul Sfânt, „Domul de viaţă făcătorul”, Cel dimpreună cu Tatăl şi cu Fiul închinat şi slăvit. Făptuind bine, oricât de mic s-o facem cu discreţie şi delicateţe ca o alinare şi nu spre propria fală ca fariseii de odinioară, care astfel îşi ascundeau gândurile viclene şi cele faptele cele rele. Trecerea timpului convinge, fără putere de tăgadă, că Dumnezeu întotdeauna descoperă ceea ce omul tăinuiește şi acoperă ceea ce el dă pe faţă. Să ne ajute Bunul Dumnezeu şi Maica Preacurată care a dăruit omenităţii pe Fiul ei, Unul Născut ca, înfruntând ispitele de tot felul, să urmăm neabătut chemarea: „Fiţi milostivi cum Tatăl vostru Cel din ceruri milostiv este.”

Elena Solunca Moise