joi, 25 iulie 2019

Minunile Sfintei Ana (I)

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"


sursa:
.Dragomir Ioan

Harul făcător de minuni
al Icoanei Sfintei Ana de la Vori Prikonnisos




În frumosul oraș maritim Eghio, situat pe țărmul nordic al Peloponesului, s-a răsădit în anul 1922 un grup de greci dezrădăcinați, „cu judecățile pe care le știe numai Dumnezeu”, după cea înfricoșătoare catastrofă a Asiei Mici. Ei și-au reclădit de la zero, cu multe osteneli și strădanii, noua lor viață. Refugiații din Eghio sunt originari din Prikonnisos[1], în care atunci erau cinci sate: Aloni, Vori, Skoupia, Houhlia și Palatia. Evlavioșii creștini plecând din Prikonnisos, au luat împreună cu ei cele mai prețioase obiecte ale bisericilor lor, sfinte icoane, sfinte vase, etc. O deosebită evlavie arată și acum fiii lor față de aceste sfinte obiecte.
În Insula lor aveau un loc de pelerinaj, numit al Sfintei Ana. Faima acestui loc de pelerinaj s-a răspândit în toată regiunea din jur. O deosebită evlavie păstrau pentru acest loc și locuitorii de pe țărmul Asiei Mici, precum și cei din insulele din jur până la Constantinopol. Casele satului Vori erau împrăștiate nu numărau 130 creștine și 15 turcești. Turcii vorbeau grecește, Mergeau și la Sfânta Ana, însă preotul nu-i tămâia și nu le dădea anaforă, nici agheasmă. Aduceau acolo, însă, lumânări cât ei de înalți.
Pe țărmul mării, pe un loc întins cu platani înalți și cu o fântână, era zidită Biserica Sfintei Ana. Două părți ale ei erau bătute de valuri, atunci când era furtună. Era o biserică relativ mică, nu era biserică de parohie, ci loc de pelerinaj. Creștinilor le plăcea s-o numească Mănăstire. Avea administrație proprie deoarece, ca loc de pelerinaj, trecea multă lume și multe cheltuieli. Mai ales la praznicul Sfintei Ana (25 Iulie), se aduna multă mulțime de închinători de prin satele din Prikonnisos, de pe țărmul de vizavi al Asiei Mici (în jur de 20 de sate), din insulele din jur și din Constantinopol. Sărbătoarea ținea multe zile. Portul se umplea de caice, bărci de tot felul pline de închinători. Veneau să se închine la Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana.
Icoana aceasta s-a arătat cu multă vreme în urmă pe locul unde era biserica, acolo pe țărm, într-un mărăciniș dens. Probabil o ascunseseră acolo creștinii într-o vreme de prigoană. Tradiția despre aflarea icoanei spune următoarele:
O fiică de rege din Persia suferea de lepră și orbise cu totul. Tânăra aceasta a văzut în vis o femeie modestă și impunătoare, care i-s spus: „Să mergi la Vori și să cauți în mărăciniș. Vei afla acolo icoana mea și te vei face bine. Apoi a văzut un loc, la malul mării, cu un mărăciniș dens”. A povestit apoi visul părinților ei, după care, fără șovăire, deznădăjduită cum era de medici, a hotărât să pornească, însoțită de suita ei, spre Vori, deși nu știa unde se află. După multe osteneli și chinuiri tânăra a ajuns în Constantinopol, cu nădejdea că acolo va afla unde este localitatea de care i-a spus în vis Sfânta Ana, necunoscută ei. Nădejdile ei au prins viață când în Constantinopol i s-a spus că Vori se află într-o insulă apropiată. Cu o dorință arzătoare, după cinci ceasuri de mers pe mare, a călcat pe țărmul satului Vori. Atunci s-a săvârșit minunea. S-au deschis ochii orbiți ai prințesei și a văzut lumina. După aceasta cu lesnire a recunoscut locul cu mărăcinișul, așa cum îl văzuse în vis. Au căutat acolo în mărăcinișul dens și, ascunsă în scobitura unei pietre, a aflat icoana. Cu multă emoție a luat icoana în brațele ei și din acea clipă a simțit că se depărtează de ea răutatea leprei. Și s-a făcut cu desăvârșire bine. A plecat spre patria ei, creștină deja, plină de recunoștință.
În locul acela s-a construit, probabil cu cheltuiala tinerei prințese care se vindecase, biserica, locul de pelerinaj al Sfintei Ana. Printre obiectele dăruite Icoanei un loc deosebit îl avea coroana tinerei prințese din Persia. Bătrânii din Vori își amintesc de această coroană.
Minunile săvârșite la acest loc de închinare al Sfintei Ana sunt nenumărate.
Un bătrân din Vori, care acum locuiește în Ierissos, Stelios Mihailidis, povestește următoarele:
„Eram tânăr pe atunci și mergeam și ajutam la biserică. Veneau acolo, la Sfânta Ana, tot felul de bolnavi, cu boli grave și trecătoare. Pe mulți demonizați îi legau în biserică. Fiecare bolnav era însoțit de oamenii lui, care rămâneau în biserică. Așteptarea aceasta dura multe zile. Obișnuiau să stea patruzeci de zile. În toată această perioadă atât bolnavul, cât și însoțitorii lui posteau și se rugau. Cu untdelemn mâncau numai Sâmbăta și Duminica.
Dacă bolnavul nu avea om care să-l însoțească, atunci un bărbat din Vori era obligat pentru o zi să-l însoțească, care pe lângă îngrijirea aceluia, trebuie să participe și la rugăciunea și la postul bolnavului. Iar aceasta o făceau cu rândul toate familiile din sat”.
Aici vom întrerupe povestirea lui Stelios Mihailidis, pentru a consemna următorul caz referitor la post.

marți, 23 iulie 2019

MILOSTENIA

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


                  MILOSTENIA înseamnă a da cu bunăvoinţă şi cu bucurie.
Rugăciunea şi postul sunt lipsite de
putere, neînsoţite de milă. Fără
milostenie rugăciunile tale nu se ridică
la cer şi nu uita că mila biruieşte
judecata. Dacă nu dai cu tot sufletul,
mai bine nu mai da, fiindcă aceasta nu
este milostenie, ci pagubă. Mai mare
fericire este a da decât a lua. Nu dăm celorlalţi după cum merită, ci
după cum au nevoie. Cu adevărat milostiv este acela care-i
îmbrăţişează pe toţi şi nu lasă pe nimeni în afara inimii sale. Dăruind
vei dobândi.
De eşti drept teme-te de mânia lui Dumnezeu ca să nu cazi. Cine
crede că stă (în credinţă), să ia aminte să nu cadă. De eşti păcătos
încrede-te în mila Domnului ca să te poţi ridica. Trebuie să ţii capul
plecat pentru că în felul acesta în suflet coboară smerenia şi evlavia.
Astfel învăţăm să-i respectăm pe ceilalţi, să-i cinstim, să-i iubim ca
mai buni decât noi, ca pe prietenii noştri, ca pe icoanele lui
Dumnezeu. Dumnezeu nu ne-a spus: Învăţaţi de la mine cum au fost
făcute cerul şi pământul, cum au fost create toate cele văzute şi
nevăzute, cum se fac minuni şi se înviază morţii, dar ne-a spus:
„Învăţaţi-vă de la mine că sunt blând şi smerit cu inima“.
            FAMILIA este o mică biserică. Toţi suntem fiii unei mari familii.
Noi îl numim pe Dumnezeu Tată, dar El ne-ar putea răspunde: „Dacă
tu ai fi fiul meu, ar trebui ca viaţa ta să fie după însuşirile mele,
altfel, Eu nu recunosc în tine icoana Fiinţei Mele“.
           LUMINA este Dumnezeu. Fiţi mica reflexie a unei mari lumini.
Sufletul şi Hristos, doar acestea două să te intereseze. Lumea toată de
ar cădea, pe acestea două nimeni nu ţi le poate lua, afară numai dacă
nu le dai tu, cu voia ta. Fii împăcat cu sufletul tău şi atunci cerul şi
pământul se vor împăca cu tine. Dacă ajungem lângă Dumnezeu
suntem în cer. Să ne facem sufletul cer. Caută-l pretutindeni pe cel ce
este pretutindeni.
            BINELE nu-l găsim în cele trecătoare ci suntem chemaţi să ne
împărtăşim din bunurile cele veşnice şi adevărate. Ce sunt toate
lucrurile vieţii în comparaţie cu liniştea inimii?Orice om de rând care
L-a aflat pe Dumnezeu îl poate arăta prin felul lui de viaţă,
mărturisindu-L în toate. Totul este făcut spre binele nostru, pentru
mântuirea noastră. Să dorim binele fraţilor noştri şi mântuirea tuturor
oamenilor mai mult decât pe a noastră. Suferi de pe urma unui om
rău? Iartă-l ca să nu fie doi oameni răi.
             PREOŢIA se săvârşeşte aici pe pământ, dar ea are rang între
dregătoriile cereşti. Însuşi Hristos a întemeiat această slujire. El a
stabilit ca în timpce suntem încă în trup, să facem serviciu îngeresc.
Dacă cineva îl dispreţuieşte pe preot, imediat şi Dumnezeu îl va
dispreţui pe el. Cel care-l vorbeşte de rău pe preot, îl loveşte pe
Hristos în lumina ochilor.
             CĂLUGĂRUL este cel care, despărţindu-se de toţi, s-a unit cu
toţi. Admirăm pe sfinţi nu atât pentru înţelepciunea şi iubirea lor în
necazuri, ci mai mult, pentru că ei rămân la fel de râvnitori şi după ce
furtuna a trecut, lăsând loc liniştit.
Nu e nici o minune căinţa omului la necaz, ţinută în frâu prin
frică, ci după ce a trecut încercarea, aceasta să continue în a-şi arăta
înţelepciunea sufletului.
             SFINŢENIA vine din dragoste. Toţi cei ce cred şi iubesc cu
adevărat sunt sfinţi. Desăvârşirea omului este de a se socoti pe sine
nedesăvârşit. Îi cinstim pe sfinţi imitându-i. Cât poate Dumnezeu cu
puterea, poate şi Maica Domnului cu rugăciunea. Preasfânta Fecioară
Maria, ea singură şezând între Dumnezeu şi oameni, pe Dumnezeu La
făcut Fiul Omului, iar pe oameni i-a făcut fiii lui Dumnezeu.
              DEZNĂDEJDEA este mai cumplită decât păcatul. Cel care îşi
pierde nădejdea în Dumnezeu, acela face cel mai mare păcat,
tăgăduind astfel că Domnul este iubire, milă şi putere.Cel care şi-a
pierdut nădejdea a pierdut totul. Şi Iuda şi Petru au păcătuit. Cel dintâi
a căzut în deznădejde curmându-şi viaţa. Cel de-al doilea a căzut în
deznădejde, dar s-a ridicat prin căinţă, iar căinţa i-a adus iertarea lui
Dumnezeu.
               PĂCATUL este nedreptate. Degeaba tăiem crengile păcatului în
afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou.
Cine păcătuieşte, fie se nedreptăţeşte pe sine, fie nedreptăţeşte pe altul.
Iubeşte-i pe păcătoşi, dar urăşte faptele lor. A greşi este omeneşte. A
deznădăjdui este diavolesc. Nu atacul gândului este păcat, ci
convorbirea prietenească a minţii cu păcatul.
Nu fi iubitor de sine şi vei fi iubitor de Dumnezeu. Egoismul este
rădăcina tuturor patimilor. Nu căuta plăcerea în tine şi o vei găsi în
ceilalţi. Indiferenţa şi lenea sunt mai vătămătoare decât toată lucrarea
diavolească.
Faptele săvârşite de oameni sunt de trei feluri : conform firii, mai
prejos de fire şi mai presus de fire. Firească este pacea. Împotriva firii
este duşmănia şi mai presus de fire sunt iertarea şi binele dezinteresat.
Dumnezeu te-a făcut pe tine judecător, dar numai pentru păcatele tale,
nu şi pentru ale altora. Dacă ierţi puţin, puţin ţi se va ierta. Dacă ierţi
mult, multe ţi se vor ierta. Dacă ierţi din inimă, la fel îţi va ierta şi
Dumnezeu ţie. ORI VEI FACE CE VREA DUMNEZEU, ORI VEI
PRIMI CE NU VREI TU.
            BOGĂŢIA nu este în sine ceva rău sau bun, ci o unealtă de care
te poţi folosi rău sau bine. Eşti bogat? Foarte bine. Eşti zgârcit? Foarte
rău. Nu bogaţii vor fi osândiţi, ci cei ce slujesc bogăţiei. În cele
trecătoare nu poţi deveni bogat decât sărăcind pe altul. În cele
duhovniceşti nu poţi deveni bogat decât îmbogăţind pe altul. Săracilor,
ce vă lipseşte dacă-L aveţi pe Dumnezeu? Bogaţilor, ce aveţi dacă vă
lipseşte Dumnezeu?
Nimic nu este mai mare decât omul cu Dumnezeu şi nimic mai
mic decât omul fără Dumnezeu. Fără Tine Doamne, nu sunt nimic în
această lume. Prin urmare, fără Tine, ce-aş putea fi în veşnicie? Orice
vei face, să faci după propriile tale puteri, cu ajutorul lui Dumnezeu,
pentru mântuirea oamenilor.

ORICE VEI VREA SĂ FACI ÎN VIAŢĂ, TOTDEAUNA SĂ-ŢI PUI
NĂDEJDEA ÎN DUMNEZEU ZICÂND: VREAU SĂ FAC...
CU AJUTORUL LUI DUNEZEU! ŞI ATUNCI VEI REUŞI!
AMIN !

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA