luni, 29 octombrie 2018

Mănăstirea PALEOKASTRITSA ..Insula Corfu

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Cu ajutorul lui Dumnezeu in 2017 am ajuns la această frumoasă manastire ...vă atasez cateva poze din pelerinaj..









Mănăstirea a fost construită în anul 1225, în urma unei minuni a Maicii Domnului. Tradiţia spune că piraţii saracini au intrat cu corabia lor în golf, ca să jefuiască mănăstirea. De îndată ce i-a văzut, stareţul a intrat în biserică şi s-a rugat Maicii Domnului. Când a ieşit din biserică, minunea se înfăptuise deja: piraţii şi corabia lor se preschimbaseră în stâncă. Până astăzi, insuliţa din apropierea mănăstirii poartă numele de „corabia pietrificată a lui Ulise”.









Mănăstirea a avut o istorie zbuciumată, mărturie fiind un tun cu stema Romanovilor; ruşii au fost prezenţi în Insula Corfu pentru scurt timp, în anul 1799. În timpul ocupaţiei britanice, în secolul XIX, mănăstirea a fost transformată în spital militar. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, italienii au instalat aici un punct de control militar, iar germanii au transformat chiliile în magazii.

Biserica centrală

Biserica, ridicată în secolul XVIII, se află chiar în mijlocul complexului alcătuit din curţi, chilii, galerii, presele pentru obţinerea uleiului de măsline şi spaţiile pentru depozitare. Biserica pe care o vedem astăzi a fost construită în secolele XVIII-XIX. Biserica este alcătuită dintr-o singură navă. În centrul bolţii este ilustrat arborele vieţii, sculptat în lemn, un element arhitectural unic. În biserică sunt aşezate spre închinare numeroase icoane valoroase, mai ales în stil cretan, care datează din secolele XV-XVIII. Clopotniţa este ataşată la colţul nord-estic al bisericii.








                                                                               Tezaurul

Mănăstirea are un mic muzeu cu icoane bizantine şi post-bizantine, cărţi de cult, sfinte vase, veşminte şi o scoică uriaşă. Exponatele principale sunt icoana Adormirii Maicii Domnului, placată cu argint şi Evangheliile legate în argint şi împodobite cu pietre preţioase.

https://doxologia.ro/locuri-de-pelerinaj/manastirea-paleokastritsa-corfu


vineri, 26 octombrie 2018

Fie voia Ta...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Un părinte spunea: ,,De multe ori nu ni se răspunde la rugăciuni din cauza noastră. Noi trebuie să avem încredere în Dumnezeu; noi trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să facă ceea ce vrea El. Iar, dacă ne rugăm cu smerenie, El va depărta de la noi ispita.

Şi, trebuie să ştim, că ori de câte ori Dumnezeu ne lasă să trecem printr-o ispită, o face spre folosul nostru, şi noi nu ar trebui să nu Îi cerem lui Dumnezeu să ne elibereze de acea greutate, ci doar să Îi cerem ajutor să le putem birui. Iar El îndată ne va trimite al Său ajutor, căci de cele mai multe ori, nouă, voia lui Dumnezeu ne este cu totul necunoscută.

                                                                      Sursa: Patericul atonit, Arhim. Ioanikios

  http://popasduhovnicesc.ro/

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA