marți, 7 august 2018

MAICA DOMNULUI ȘI-A NOASTRĂ..

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


de Preot Sorin Croitoru

Maica Domnului și-a noastră, câtă slavă-ar trebui
Să-ți aducem noi, creștinii, chiar din primul ceas de zi?..
Câte rugăciuni să-ți spunem, plini de un ceresc avânt,
Câte flori de crin să punem lângă chipul tău cel sfânt?..

Două vieți, în loc de una, noi Măicuță de-am trăi,
Tot nu ne-ar ajunge vremea să putem a te cinsti,
Fiindcă tu ești începutul mântuirii tuturor,
Ușa Cerului prin care ne-a venit Mântuitor,

Căci din cărnurile-ți sfinte Dumnezeu Și-a plămădit
Pâinea Cea dumnezeiască, Trupul Său de Om smerit!
De la pieptu-ți feciorelnic S-a hrănit pe când creștea
Și cu lacrimile tale S-a udat pe când murea..

Dumnezeu te-a vrut de Mamă, iar tu L-ai dorit de Fiu,
După cum grăiesc profeții și evangheliștii scriu.
Ascultarea ta smerită și iubirea pentru El
Prefăcutu-te-au pe tine-n Mama lui Emanuel!

Maica Domnului și-a noastră, nesfârșitele-ți puteri
Ne păzesc în timpul vieții de tot felul de dureri,
De necazuri și ispite, duhuri rele, oameni răi,
Toate ni le ții departe de rămânem fiii tăi!

Nu avem destulă minte ca să știm a-ți mulțumi,
Nici dulceață în cuvinte, după cât ar trebui..
N-avem voci înălțătoare, precum cetele-ngerești,
Ca să ni se-audă-n ceruri imnele duhovnicești..

Cu puțina noastră minte, noi îți recităm cum știm
Și cu multă umilință, Mamă, noi te preacinstim,
Îți aprindem căndeluțe, la icoane-ți punem flori,
Ne rugăm în toată vremea și-ți cântăm în sărbători!
amin

luni, 6 august 2018

TABORUL

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Sarbatoarea crestina Schimbarea la fata este praznuita, in fiecare an, pe 6 august. In popor, praznicul imparatesc mai este cunoscut si sub denumirea de Probojenia. In Noul Testament, evanghelistul Matei descrie minunea Schimbarii la Fata pe Muntele Tabor astfel: "Iisus a luat cu Sine pe Petru si pe Iacov si pe Ioan, fratele lui, si i-a dus intr-un munte inalt, de o parte. Si s-a schimbat la fata inaintea lor si a stralucit fata Lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina. Si iata, Moise si Ilie s-au aratat lor, vorbind cu El”.

Prin schimbarea Sa la fata, Domnul Iisus Hristos arata la ce slava ridica El in sine firea omeneasca. Parintii Bisericii ne spun ca schimbarea la fata a omului launtric este insa cu neputinta fara harul dumnezeiesc, care se da prin Sfintele Taine.

Sfantul Simeon Noul Teolog zicea un lucru infricosator: “Cine n-a vazut pe Dumnezeu in viata asta nu-L va vedea nici in cealalta”, iar Sfantul Grigore Palama afirma ca participarea la Slava lui Dumnezeu, vederea luminii necreate nu li se daruiesc oamenilor la intamplare, ci numai acelora care au doua trasaturi de caracter fundamentale: sunt intariti in mod special in credinta fata de Dumnezeu sau au fost inaltati deasupra nimicniciei fiintei umane.

Taborul, ca orice munte are darul lui, are o lumina si o sfintenie anume. Muntele este ceva ce te copleseste; oricat ai incerca sa-l imbratisezi cu privirea, nu reusesti sa-l cuprinzi in toate laturile lui, nici de pe varful acestuia. Acolo sus, orice cuvant este inecat in tacere, iar intreaga panorama apare in fata noastra cu o anumita pace in suflet, cu lumina, cu claritate. Inaltarea omului pe munte semnifica, de fapt, drumul parcurs de om de la curatirea inimii de patimi spre iluminarea mintii sale, iar pentru acest lucru iti trebuie o initiere in tainele isihasmului si nu numai.

Moise este inainte de orice o figura simbolica si identitara: singurul om care l-a cunoscut pe Dumnezeu fata catre fata, primul dintre proroci, eliberatorul poporului lui Israel, regele legiuitor, mediatorul prin excelenta. El este recunoscut drept intemeietor al iudaismului, chiar al monoteismului, in general.

Moise salvat din ape este eroul biblic care influenteaza si in zilele noastre intreaga cultura a lumii, in special pe cea occidentala. Astfel, el a exercitat o adevarata fascinatie asupra unor ganditori si artisti precum Michelangelo, Freud, Chagall care, fiecare in felul sau, au incercat sa abordeze acest mister.

Asadar, Praznicul Schimbarii la Fata este prin excelenta acela al indumnezeirii naturii noastre omenesti si al participarii trupului nostru trecator la bunurile vesnice, mai presus de fire, o calatorie in lumina launtrica a sufletelor noastre, iar in viziunea unor parinti ai Bisericii nu e altceva decat "o traire a luminii dumnezeiesti si o pregustare a imparatiei cerurilor, o transfigurare anticipata”.

Cu toate acestea, cel care este considerat prorocul prorocilor si cel mai mare inaintea lui Dumnezeu, ca fiind nascut din feciara, care are doua firi, una omeneasca si alta dumnezeiasca, in acelasi timp, este, fara doar si poate, Iisus Hristos. El este Fiul cel iubit al lui Dumnezeu, El este Calea, Adevarul si Viata. Harul luminii pe care o imprastie pe Muntele Taborului face imposibila cuprinderea mintii omenesti, fiind o energie necreata - lumina taborica.

Doamne, ajuta!
Stefan Popa

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA