luni, 25 iunie 2018

UN OM FERICIT (autor anonim)

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


"Auzit-am că, pe vremuri,
Dumnezeu ar fi dorit
Ca să afle, printr-un înger,
Dacă omu-i fericit!

Merse îngerul pe cale
Lumea-ntreaga colindînd,
Când la deal şi când la vale,
Pe creştini tot întrebînd

Unul zise Cum pot oare
Fericit să mă numesc?
Să îmi fie cu iertare,
Nu vezi cât de mult trudesc?!

Altul zise cu durere:
— Eu aş fi, dar ce să fac,
Fiindcă banii-s la putere,
Iar eu sunt un om sărac!

Unul spuse cu mândrie :
— Eu am bani, ce pot să zic?
Am destulă avuţie,
Nu duc lipsă de nimic!

Însă fericit aş spune
Că nu pot să mă numesc,
Fiindcă n-am copii pe lume
Şi încep să-mbătrânesc.

Altul strigă cu ocară:
— O, ce fericit aş fi,
Dacă n-aş avea povară
O mulţime de copii!

Nu am ce le da la masă,
Tare mult mă chinuesc,
Cum pot oare cu-aşa casă
Fericit să mă numesc!

Când pe altul îl întreabă:
— Tu eşti fericit, ori ba?
Dând din cap, el spune-n grabă
— Hm! nu prea mult, măria-ta!

— Dar de ce? Ce îţi lipseşte?
Zise îngerul suav,
— Aş trăi împărăteşte,
Dar sunt trist, că sunt bolnav!

Am umblat prin lumea-ntreagă
Pe la doctori, dar n-am leac
Sunt slăbit şi fără vlagă
Şi nu ştiu ce să mai fac!

Şi cuprins de întristare,
Îngerul plecă mâhnit,
Că în lumea asta mare
Nici un om nu-i fericit!

Tot aşa cârteau creştinii,
Orşiunde întreba,
Apăsând mai tare spinii
Domnului pe fruntea Sa.

Şi cu fiece răspuns,
Pas cu pas Îl aduceau,
Spre Golgota, în ascuns
Şi pe Cruce-L răstigneau!

Merse îngerul ce merse
Până când a întîlnit
Un om ce sudoarea-şi şterse
De pe chipul său trudit

— Omule, te văd muncind
Şi esti mult prea obosit,
Ziua toată robotind,
Spune-mi: tu eşti fericit?

Omul se-ndreptă de spate
Şi, privindu-l pe străin
Îi spuse cu bunătate:
— Fericit sunt pe deplin!

Îngerul sări deodată
Iscodindu-l înadins:
Casa ta-i dărăpănată,
Focu-n vatră ţi s-a stins.

Ai copii prea mulţi, se pare
Şi cu greu îi creşti pe toţi,
Nu ai bani pentru mâncare,
Şi eşti fericit, socoţi?

Eu nu te cunosc, străine!
Şi nu ştiu de unde vii
Dar, de vrei rămâi la mine
Până mîine-n zori de zi.

Iat-acum se face seară,
Nu-i bine să mergi pe drum,
Că sunt oameni răi pe-afară
Şi flămând vei fi oricum.

Nu am bani, nu am avere,
Nu am casa un palat,
Am în schimb, o mângâiere,
Că am sufletul curat.

Casa mea dărăpănată,
Cu căldură te-o primi,
Chiar de focu-i stins în vatră,
Om mânca ce s-o găsi.

Şi cu toţii stînd la masă
Domnului I-am mulţumi,
Că spre noi mereu revarsă
Un noian de bucurii.

Să fii fericit în lume
Dacă vrei, nu e prea greu,
Că averea mea, vezi bine,
E doar Bunul Dumnezeu.

El îmi dă mereu putere,
El mă iartă când greşesc,
El mi-alină orice durere,
El m-ajută să trăiesc.

Cine are-aşa avere
Are tot ce şi-a dorit,
Are-n suflet mângîiere
Şi e-n viaţă fericit!

Am copii pe lîngă casă,
Am pământ să-l pot munci,
Am nevastă credincioasă,
Fericit de ce n-aş fi?

Îngerul să-i spună taina
Ar fi vrut, dar ce folos?
Se vedea că poartă haina
Dăruită de Hristos!

Bucuros, el se întoarse
Şi zbură spre cer grăbit,
Fiindcă, în sfârşit aflase,
Un om care-i fericit.

Auzind Domnul îndată
Le dădu creştinilor
Pedeapsa meritată
Pentru necredinţa lor.

Numai cel ce nu cârtise
Fericit în veci va fi,
Că, din toţi, doar el primise
Darul, de-a se mântui

Cine are-nţelepciune
Să priceapă, n-ar fi greu:
Fericirea nu e-n lume,
Ci e doar în Dumnezeu!!!

Dac-am fi, din întîmplare,
Întrebaţi şi noi cândva,
Conştiinţa noastră oare
Ce-ar răspunde? NU sau DA?!"

DE CE APRINDEM LUMÂNĂRI?

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



O aprinzi. Dar unde o trimiţi? N-o trimiţi undeva? Prin lumânare cerem ceva de la Dumnezeu. Când o aprinzi şi spui: ,,Pentru cei ce suferă trupeşte şi sufleteşte şi pentru cei ce au mai mare nevoi,”, în aceştia sunt cuprinşi şi vii şi morţii. Ştiţi câtă odihnă simt cei adormiţi când aprindem o lumânare pentru ei? Astfel dobândeşte cineva comuniune duhovnicească şi cu cei vii şi cu cei adormiţi. Lumânarea, în puţine cuvinte, este o antenă ce ne pune în legătură cu Dumnezeu, cu cei bolnavi, cu cei adormiţi.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Editura Evanghelismos, 2003, p. 162)

             ROSTUL LUMANARII ESTE SA ARDA iar OMUL TREBUIE SA SE ROAGE

Lumanarea trebuie sa arda si sa lumineze. Sufletul omului este asemanator unei lumanari. Lumina sufletului este rugaciunea. Sufletul care se roaga este ca o lumanare aprinsa, iar daca nu se roaga este ca o lumanare stinsa: "Stiu faptele tale, ca ai nume, ca traiesti, DAR ESTI MORT" (Apocalipsa 3:1). O lumanare aprinsa nu arde pentru sine, ci intotdeauna pentru ceilalti (un suflet altruist). Din flacara ei se pot aprinde si alte lumanari, fara ca lumina ei sa se imputineze. Sfintii Parinti se rugau pentru toti oamenii, pentru mantuirea intregii lumi. Intotdeauna o lumanare moare arzand, dupa ce si-a topit tot trupul si si-a inaltat flacara la Cer. Asemenea si pe oameni, sfarsitul vietii ar trebui sa-i gaseasca in rugaciune. CEA MAI FRUMOASA MOARTE, ESTE MOARTEA UNEI LUMANARI. Ea moare dupa ce topit in sine tot ce a fost pamantesc si a devenit in intregime lumina. CE MINUNAT AR FI SA INVATAM SA MURIM CA O LUMANARE! Lumanarea este nelipsita de la Botez pana si la inmormantare, parca ar vrea sa ne spuna: "NU UITATI DE RUGACIUNE!"

In zona Olteniei "doamnele in varsta" sustin ca daca a cineva a murit cu lumanarea aprinsa, gata, s-a mantuit. Nu este deloc adevarat. Pentru a ne mantui trebuie sa fim spovediti si impartasiti cel putin in cele 4 posturi mari ale anului. Sa ne fie clar: Lumanarea n-a botezat pe nimeni, n-a cununat pe nimeni, nu iarta pacate si nu este Sfanta Impartasanie. Exemplu: Sfanta Filofteea de la Curtea de Arges a fost omorata cu fierul de la plug, de tatal ei, care nu i-a aprins lumanare si ea are Moaste Sfinte care miroase a flori de margaritar. Deci, nu lumanarea conteaza ci starea in care merge sufletul la Dumnezeu (spovedit sau nespovedit, impartasit sau neimpartasit).
                                                                                                                     Preot Ioan.



Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA