miercuri, 30 noiembrie 2016

Vecernia cu litie

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur



 Prin slujba Litiei noi ii aducem slava lui Dumnezeu ,ea se face seara odată cu slujba vecerniei de dinaintea sărbatoriri unor sfinti  sau a unor slujbe imparatesti.
Atunci când se face Litie, în mijlocul bisericii se aşează o masă pe care se pun artose (pâine adusă de credincioşi spre binecuvântare, sau facute de o femeie curata ,din faina adusa de credinciosi) ,vin, untdelemn şi grâu. Slujba este formată din două părţi:

 O serie de rugăciuni de implorare şi pocăinţă, în care se invocă mila lui Dumnezeu şi ajutorul sfinţilor; si binecuvantarea prinoaselor.

Litaniile (de unde vine şi numele de „litie”)sant  rugăciuni  de implorare şi pocăinţă, mai ales în cazuri de mari nenorociri sau calamităţi.

 Cele cinci pâinici sunt o amintire a celor cinci pâini binecuvântate de Iisus Hristos în deșert și cu care au fost hrăniți cinci mii de persoane care îl urmau (Marcu 6).

Rugăciunile litiei sunt deosebit de frumoase. Seria de ectenii (cereri) începe cu cuvintele:


„Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta, cercetează lumea Ta cu milă şi cu îndurări, înalţă fruntea dreptmăritorilor creştini şi trimite peste noi milele Tale cele bogate”.
                                                                    sau

 „Stăpâne, Mult milostive Doamne Iisuse Hristoase...”,  bine primită fă rugăciunea noastră, dăruieşte iertare greşelilor noastre, acoperă-ne pe noi cu acoperământul aripilor Tale; depărtează de la noi pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul, împacă viaţa noastră, Doamne; miluieşte-ne pe noi şi lumea Ta şi mântuieşte sufletele noastre”.

După ce este binecuvântată în timpul acestei slujbe, la sfârșit pâinea este tăiată și împărțită credincioșilor.

sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Rugăciune

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur


Şi-n seara asta, Doamne-ţi bat la uşă,
Cu inima tot frântă ca şi ieri.
M-am adunat şi astăzi din cenuşă,
Ca să fiu martor altei Învieri.

Iar am ucis, iar Te-am văzut pe pâine!
Ia-mi bolovanul ăsta, tare-i greu!
Şi mai îngăduie-mă până mâine,
Că nu mai sunt stăpân pe mine, eu!

Să nu mă spui la oameni că-Ţi fac rugă
Şi nici că stau cu Tine noaptea-n prag.
Mi-a încăput măgarul ăsta slugă,
Tocmit la carul morţii, pe ciomag.

Şi n-aş mai vrea ca oamenii să ştie
Că înnoptez cu Tine pe furiş.
Ar fi să-njunghi o nouă liturghie
În rostogolul meu pe povârniş.

Le-am spus că nu mai ştiu nimic de Tine,
Că m-ai trăzni-ntr-o clipă dac-ai fi;
Şi-n ochii lor, neputincios, vezi bine,
Te răstignesc în fiecare zi.

Însângerând în ghimpii remuşcării,
Mă înhăitez de mână cu cei răi
Şi stau de frică-n praştia vânzării,
Bolovăniş pentru trimişii tăi.

De groază-mi creşte-o gheară nevăzută
Şi râcâiesc icoane pe obraz,
Să fie-n cale toată munca slută.
Cum mă mai milui, Doamne, cu răgaz.

Să fi avut o cruce mai uşoară,
Eram şi eu cu ceilalţi la ospăţ
N-aş mai avea azi rană să mă doară,
Nici n-aş fi stat la Nichipercea-n hăţ.

Aş vrea să-ţi spun o vorbă la ureche:
„Am smuls o pană de heruv cândva
Şi-o am aici, într-o cămară veche,
Ţi-aş da-o Ţie, dacă m-ai ierta!?”

N-am altceva, primeşte-mă de milă,
Că tare mai sunt singur şi sărac,
Aprinde-mi iar în suflet o feştilă,
Să mă ridic din zgura-n care zac.

Şi cată de-mi trimite mai degrabă
Un oaspe megieş cu cerul Tău,
Să-mi târnosească calea pe tarabă
Peceţile părerilor de rău.

Poate că mâine-am să-ţi străpung iar coasta
Şi-am să-ţi mai bat în palmă încă-un cui,
Dar Te-oi căta din nou ca-n seara asta:
„Auzi. Nu mă mai spune nimănui!”

de Măgirescu Eugeniu 

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA