joi, 5 noiembrie 2015

Rugăciunea

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur



Pe lângă rugăciunile dimineţii, ale serii, un paraclis, un acastist, crezul, o catismă
din Psaltire, sunt convins că este extraordinar de folositor sufletelor noastre să rostim
măcar o dată pe zi rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: Doamne şi Stăpânul vieţii mele...
Prin ea Îi cerem lui Dumnezeu ajutorul pentru dobândirea calităţilor omului nou. Potrivit
cu îndeplinirea datoriei în ale rugăciunii, oamenii se împart în trei categorii:
        1. oameni care nu se roagă;
        2. oameni care se roagă, dar cu rugăciune de mântuială;
        3. oamenii care se roagă cu rugăciune harică.
Un doctor englez spunea că dacă n-am avea lacrimile, ar fi lumea plină de
oameni orbi. Lacrimile au în compoziţia lor o substanţă care are putere să omoare
microbii şi necurăţiile ce intră in ochi. Lacrimile au o putere şi mai mare în cele
sufleteşti. Lacrimile căinţei nu curăţă doar ochii cei trupeşti ci curăţă mereu
sufletul de păcate. Aşa cum beţivul spune că-i place să bea la cârciumă pentru că
acolo-i băutura mai bună ca acasă, tot aşa şi noi spunem pe drept cuvânt că
mergem să ne rugăm la Biserică pentru că acolo rugăciunea-i mai bună şi mai
dulce decât acasă.
Odată, în timp ce stătea în chilie, un părinte stareţ a privit icoanele de pe perete. A
privit şi s-a îngrozit: în faţa icoanelor stătea dracul, având un cap extrem de înfricoşător,
sub forma unei nuci de cocos. Stătea şi repeta iute-iute, psalmii împăratului David.
 - Ce  faci, te rogi? l-a întrebat părintele stareţ. - Eu îmi bat joc de rugăciune, 
 a mormăit  dracul şi a dispărut. Astfel, părintele stareţ ne atenţiona să nu ne rugăm oricum, fără ca
măcar noi să auzim cuvintele rugăciunii. Să ne păzim gândurile să nu se împrăştie, să nu
zboare în toate părţile. Rugăciunea nu înseamnă o acţiune mecanică, ci aşezarea în faţa
lui Dumnezeu şi vorbirea cu El. Roagă-te, deci, cu smerenie, cu frică de Dumnezeu,
temându-te ca nu cumva în loc să te rogi, să batjocoreşti rugăciunea.
Vrei să biruieşti ispitele? ROAGĂ-TE! Vrei să izbuteşti în toate? ROAGĂ-TE! Vrei să te mântuieşti?  ROAGĂ-TE!

    Sfinţii povestesc că odată a venit diavolul la uşa unui călugăr. Împingea
diavolul să intre, împingea şi călugărul dinăuntru să nu-l lase. Şi se ruga în
timpul acesta: Doamne, Iisuse, ajută-mă! Dar dracul împingea mai tare şi
era mai, mai să-l biruie, când, de teamă a strigat călugărul cât a putut:
Doamne, Iisuse, ajută-mă! Şi imediat a dispărut diavolul, şi lângă călugăr a
apărut Mântuitorul. De ce n-ai venit până acum?, L-a întrebat călugărul.
Am venit când M-ai chemat cu adevărat. Deci rugăciunea şi gândul la
Dumnezeu dacă nu pleacă din inimă, sunt spoială. Câţi dintre noi nu păţim
asemenea călugărului la uşa sufletului nostru?
Atunci când, de pildă, mi se dă ocazia să trec pe lângă o Biserică şi să intru
puţin în ea ca să mă rog şi n-o fac, MĂ LIPSESC DE HAR. Dacă vreau să
merg, dar sunt împiedicat de ceva să o fac, atunci NU MĂ LIPSESC DE HAR,
pentru că Dumnezeu vede intenţia mea cea bună. Cât de frumos este îndemnul la
rugăciune pe care-l putem citi afişat pe zidul din dreapta, la intrarea în Sfânta
Mănăstire Tismana:
      ♦ De-ţi este sufletul zdrobit de cumplitele încercări ale vieţii şi nimeni nu se apropie
de tine ca să ţi le ridice, intră în Sfânta Biserică Ortodoxă şi cere de la Domnul Iisus
Hristos izbăvire prin rugăciune.
     ♦ De simţi inima pustie de orice adevărată bucurie în mijlocul tuturor
înşelăciunilor lumii acesteia, vino înaintea altarului, cazi în genunchi şi te roagă.
     ♦ Tot ce striveşte, păcatul tău sau al altora, slăbiciunea, ispita, boala sau
sărăcia, numai cu un suflet puternic, luminat prin rugăciune, poate fi înlăturat, deci
roagă-te.
      ♦ Rugăciunea este pentru sufletul tău, ceea ce este respiraţia pentru trup, aerul şi
aripile pentru păsări, apa pentru peşti. Fără rugăciune smerită, fierbinte şi stăruitoare,
nu este cu putinţă să trăim şi să biruim durerile în mijlocul lumii acesteia.
     ♦ Atât trăim, cât ne rugăm.
     ♦ De aceea, frate creştine, ori de câte ori trec paşii tăi pe dinaintea unei Sfinte
Biserici Ortodoxe deschise, tu nu trece nepăsător mai departe şi nici nu te mulţumi
cu o simplă cruce făcută pe chipul tău. Intră înlăuntrul ei, aprinde o lumânare
smerit, în faţa altarului şi cazi în genunchi pentru o clipă în faţa îndurării
Domnului Iisus Hristos care locuieşte într-însul. Şi vei vedea cum pe dată te vei
ridica luminat şi mântuit de ajutorul Celui care este Dumnezeul tău.
    ♦ Aşa frate, nu uita că toată înţelepciunea vieţii stă cuprinsă tainic în aceste trei
cuvinte: Roagă-te! Roagă-te! Roagă-te!
    ♦ Iar pentru ca rugăciunea ta să fie îndeplinită degrabă, să o uneşti cu postul,
milostenia, iertarea, spovedania şi împărtăşania.
    ♦ Frate, ai picioare? Da, slavă lui Dumnezeu că am picioare! Dă slavă lui
Dumnezeu, dar nu vei avea iertare pentru că nu mergi în fiecare duminică la Sfânta
Liturghie!
Se spune că odată un călugăr bătrân a rămas peste noapte, într-un templu
păgân, unde odinioară erau veneraţi zeii. Dintr-odată, l-a înconjurat un mare
număr de diavoli şi i-au zis: Du-te din locul nostru! Dar bătrânul călugăr le-a
răspuns: Voi nu aveţi loc! Atunci, necuraţii i-au smuls nuielele din care împletea
coşuri şi i le-au risipit. Călugărul a început să le adune liniştit. Înfuriindu-se tare,
un diavol l-a apucat de mână şi a început să-l tragă, să-l scoată afară. Atunci
bătrânul călugăr s-a agăţat de uşă şi a strigat: Iisuse, ajută-mă! Şi îndată au fugit
viclenii diavoli. Bătrânul a început să plângă. Domnul Iisus Hristos i-a zis:
De ce plângi? Pentru că necuraţii diavoli îndrăznesc să-l apuce pe om de
mână şi să-l necăjească? Tu te-ai lenevit la rugăciune, căci atunci când M-ai
căutat, ai văzut cum M-am arătat ţie?
Putem şi chiar trebuie să ne rugăm şi în timp ce muncim. Ce facem de obicei?
Îi batjocorim şi osândim pe semenii noştri, cântăm, câteodată ne şi certăm cu colegii
şi rudeniile noastre. Deseori la locul de muncă facem atâta gălăgie,
încât crezi că întreaga lume s-a pus la taifas. Toată această gălăgie, chiar dacă nu
împidică lucrarea mâinilor, fără îndoială nu foloseşte sufletului. Cine n-ar fi de
acord că este mai bine să ne rugăm decât să spunem cuvinte deşarte sau păcătoase?
De exemplu, începându-ţi lucrarea ta, să spui în gând sau cu glas tare: Doamne,
binecuvântează truda mea, dă-mi putere şi ajută-mă s-o închei cu bucurie! Cât
timp lucrezi, repetă o scurtă rugăciune: Doamne miluieşte! Văzând lucrarea ta că
merge bine, spune: Slavă Ţie, Doamne! Dându-ţi seama că lucrurile nu merg bine,
roagă-te: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu şi toţi Sfinţii, rugaţi-vă Domnului
pentru mine! Dacă te războiesc gândurile rele, fă-ţi cruce şi spune: Doamne Iisuse
Hristoare, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul! Îngerul meu
păzitor, păzeşte-mă! Dacă ai păcătuit cu gândul sau cu cuvintele, suspină cu
pocăinţă şi spune cu inimă zdrobită: Dumnezeul meu, milostiveşte-te spre mine,
păcătosul! Dacă din greşeală s-a stricat vreo maşină de lucru sau ţi s-a rupt vre-un
instrument, nu te supăra, ci în chip liniştit şi îndelungat să spui: Îţi mulţumesc Ţie,
Doamne, că ai îngăduit această pagubă că să-mi descopăr neputinţa şi să mă
smeresc. Dacă cineva se apropie de tine să spui: Dumnezeu să fie cu tine! Astfel, şi
când lucrăm putem să ne rugăm şi să grăim în chip bineplăcut lui Dumnezeu.
Ignorarea lui Iisus Hristos, lipsa rugăciunii din viaţa noastră cotidiană îl rupe pe om
de Izvorul Vieţii şi îl face să nu mai poată înţelege taina propriei existenţe, aşa cum
spune poetul Nichifor Crainic în poezia sa cu titlul Neant înflorit în minune
vorbind despre om ca despre o minune:
Sunt duh învelit în nălucă de humă, / Sunt om odrăslit dintr-un tată şi-o
mumă, / Dar sunt nerăspunsă întrebare.
Adică trupul este ca o nălucă, azi este şi mâine nu mai este, dar sufletul rămâne
veşnic. Acest suflet nemuritor are în fiinţa lui un dor nespus după Dumnezeu şi aici,
pe pământ, el nu-şi află liniştea deplină decât atunci când omul se aşează la
rugăciune. Trupul îl hrănim cu roadele pământului, iar sufletul cu rugăciune după
cum rosteşte atât de frumos şi Evagrie Ponticul: Creştine, rugăciunea este pâinea
îngerilor şi a sufletelor. Hrăneşte-te cu ea, ca să-ţi asiguri viaţa şi fericirea veşnică.
Să ne rugăm cât mai mult şi să ne lăsăm în voia cea sfântă a Domnului. Iată un
exemplu:
În 1812, împăratul Napoleon Bonaparte a năvălit asupra poporului rus cu
peste 500.000 de soldaţi, toţi bine pregătiţi, dornici să subjuge Rusia. Un mare
necaz a fost peste acest popor, peste Ţar şi peste căpeteniile oştirii ruse. Atunci
s-a ridicat la Moscova un preot credincios care a propus drept armură împotriva
cotropitorilor rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu împreunate cu post. Într-o zi
un spion francez s-a prezentat înaintea împăratului Napoleon şi i-a raportat că
se fac rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu la Moscova. Împăratul i-a spus plin
de mândrie: Oare cu rugăciunile preoţilor mă bat eu? Vor hotărî tunurile,
puştile şi baionetele! Nu şi-a amintit sau nu ştia dumnezeiescul cuvânt din
Biblie: Nu se mântuieşte împăratul cu oştire multă şi uriaşul nu se va
izbăvi cu mulţimea tăriei lui (Psalm 32:16). Pe Napoleon l-a prins o iarnă
grea (Generalul iarnă), care i-a împuţinat la a 10-a parte oastea. Iată că în faţa
lui Dumnezeu, tunurile şi baionetele nu i-au ajutat cu nimic.
Oare trebuie să stăm în genunchi la rugăciune? Am auzit pe cineva zicând: Eu
pot să mă rog tolănit în pat, de ce nu este corect? Nu e tot rugăciune? Am citit că
văzduhul este plin de duhuri, asta însemnând că îngerii ne văd tot timpul şi ştiu în
toată vremea ce facem. Dacă ne văd în genunchi la rugăciune,
îngerii ar putea spune: Ia uite un om căzut. Hai să mijlocim pentru dânsul la
Domnul nostru Iisus Hristos! Dar dacă îngerii ne văd stând ca leneşii în pat sau în
picioare dar plini de mândrie, atunci tot ei pot spune: Ia uite! Un om sănătos şi
mândru, acesta nu are nevoie de mijlocirile noastre şi nici de ajutorul lui Dumnezeu.
                          Fără răstignire nu există înviere

Mulţi oameni ai zilelor noastre, deşi au trecut 2000 de ani de la Învierea Domnului
Iisus Hristos, încă nu sunt pregătiţi pentru Înviere şi chiar o nesocotesc pentru că nici nu
o înţeleg. Ar trebui să ştie că pentru a învia trebuie mai întâi să mori, să treci prin
chinuri, să suferi. În moarte îşi are rădăcinile învierea. Sămânţa învierii noastre
germinează în bobul răstignirii noastre, căci, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel:
Bobul de grâu, de nu se va îngropa în pământ, nu va aduce roadă. Acolo unde
domnesc legile cărnii, ale suficienţei şi bunăstării, acolo unde binele omenesc satură
toate nevoile, unde totul se rezolvă prin mintea şi priceperea omului, acolo unde omul se
face pe sine izvor de toată plinătatea, acolo, nu-i loc pentru Minunea Învierii. De ce?
Pentru că n-a avut loc Minunea Răstignirii, fără de care nimeni nu va învia. De răstignire
fug toţi, fugim şi noi. Evitând Răstignirea, evităm Învierea. Întreaga societate astăzi, mai
mult ca oricând, luptă din răsputeri împotriva Răstignirii (deci împotriva Învierii). În
toate structurile, prin toate metodele toţi refuzăm Crucea de dragul vieţii, uitând
avertismentul Mântuitorului: Cel ce-şi iubeşte viaţa şi-o va pierde (Matei 16:25). Toţi se
feresc de înviere prin răstignire, tineri şi bătrâni, părinţi şi copii, muncitori şi intelectuali,
savanţi şi politicieni etc.. Toţi se tem de Înviere, fiindcă Învierea cere întâi 
  chinuri,  mucenicie, moarte. Nimeni nu şi-o mai doreşte, n-o mai caută. Toţ
 îşi prepară  „reţete de   fericire“ pentru viitor. Toţi fug de crucea ascezei şi suferinţei martirice, a lipsurilor şnevoilor, a sărăciei şi defăimărilor, fug de crucea încleştării cu necazurile lumii. 

   Învierea nu este a fricoşilor, nici a căldiceilor, ci a celor îndrăzneţi după 
cum   ne-a spus- o Însuşi  Mântuitorul: Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea (Ioan 16:33)
Iar Sfântul Serafim de  Sarov la întrebare ucenicului său Motovilov: de ce nu sunt toţi oamenii sfinţi, a răspuns  aşaPentru că nu au îndrăzneală!


miercuri, 4 noiembrie 2015

Cele 7 Sfinte Taine

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

Domnul nostru Iisus Hristos ne-a lăsat 7 Sfinte o Taine, adică tot ce ne
trebuia spre mântuire.
        1. Ne-a lăsat Taina Sfântului Botez, ca să putem fi ai Lui: Adevărat,
adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea 
să   intre în Împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3:5).
         2. Ne-a lăsat Mirungerea cu Sfântul şi Marele Mir pentru ca trupul 
 nostru  să fie templu al Duhului Sfânt: Sau nu ştiţi că trupul vostru este 
  templu al Duhului Sfânt, Care este în voi, pe Care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi 
nu  sunteţi ai voştri? (1 Corinteni 6:19).
      3. Ne-a lăsat Taina Sfintei Cununii ca să nu trăim în desfrânare: Taina
aceasta este mare; iar eu zic în Hristos şi în Biserică (Efeseni 5:32).
        4. Ne-a lăsat Taina Sfântului Maslu spre vindecarea bolilor: Este 
 cineva  bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii, şi să se roage pentru e
el  , ungându-l   cu untdelemn în numele Domnului... (Iacov 5: 13-14).
        5. Ne-a lăsat Taina Sfintei Spovedanii: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta
păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute (Ioan 20:22-23).
       6. Ne-a lăsat Taina Sfinte Împărtăşanii: Şi le-a zis Iisus: Adevărat,
adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea
Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi (Ioan 6:53).
        7. Şi ne-a lăsat şi PREOŢIA să avem prin cine să ne sfinţim, să ne
mântuim: Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare Biserică, rugându-se cu postiri,
i-au încredinţat pe ei Domnului, în Care crezuseră (Faptele Apostolilor
14:23).
     IATĂ CĂ TOATE NI LE-A LĂSAT DUMNEZEU, ÎN DAR, CA LA
POMANĂ ŞI NE CHEAMĂ PE FIECARE DINTRE NOI: VENIŢI DUPĂ
MINE! (Marcu 1:17), DAR CEI MAI MULŢI DINTRE NOI NU VREM
SĂ MERGEM DUPĂ EL.
  După ce am demostrat că Dumnezeu ne-a lăsat toate câte ne trebuiau
pentru mântuirea sufletelor noastre întrebăm pe cei ce şi-au schimbat
credinţa: Ce lipseşte în Sfânta Biserică Ortodoxă ca s-o părăsească,
mergând la alte culte??? NU, NIMIC NU LIPSEŞTE DIN BISERICA
ORTODOXĂ, ABSOLUT NIMIC!
Exact acelaşi lucru ni-l spune şi poetul Vasile Militaru în versurile sale: Prin
Biserică şi rugă, prin a Jertfei Sfinte Taine, / Poţi schimba veşmântul morţii
 cu-ale nemuririi haine, / Şi sunt singurele haine care, dincolo de ani, / Nu 
se strică niciodată şi le cumperi fără bani!



Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA