De ce nu credem in Dumnezeu

      Este a treia a oara când aleg acest titlu, în seria mea cu articole despre credinţa în Dumnezeu. Nu doresc să ofer motive, pe care ateii le pot oferi drept motive proprii pentru a nu crede în Dumnezeu. Sincer, cred că majoritatea oamenilor nu ştiu de ce nu cred în Dumnezeu, şi,  creştin ortodox fiind, aş presupune că toate discuţiile cu cei care nu cred în Dumnezeu, şi majoritatea discuţiilor cu cei care afirmă că ei cred în Dumnezeu, ar fi discuţii pline de amăgire, cel puţin la un anumit nivel. Aşadar primul motiv pentru care nu putem crede în Dumnezeu.

1. Nu credem în Dumnezeu pentru că trăim într-o iluzie. Nu vedem lumea cum este ea în realitate. Nu ne vedem pe noi cum suntem în realitate. Şi cel mai important este că nu îl vedem pe Dumnezeu cum este El în realitate.

Scriptura ne spune: “Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5,8). Din acest motiv, creştinii ortodocşi apelează la scrierile Sfinţilor Părinţi şi la comoara vie a Tradiţiei Bisericii – moştenirea vie a celor care l-au văzut pe Dumnezeu. Împietrirea inimii a dus la sărăcirea cunoştiinţelor noastre, care sunt frecvent pline de amăgiri. Avem nevoie să auzim şi să învăţăm din cunoştiinţele altora.

2. Nu credem în Dumnezeu pentru că am substituit false definiţii pentru adevărata revelaţie a lui Dumnezeu.

Astfel, mulţi creştini care vorbesc despre Dumnezeu, vorbesc despre un Dumnezeu al silogismului, un Dumnezeu al raţionalului, şi nu despre adevăratul Dumnezeu. E o modalitate simplă care nu necesită asceza și lupta cu păcatul a celor care-l cunosc pe Dumnezeu în curăția inimii lor.

3. Nu credem în Dumnezeu pentru ca ne urâm duşmanii şi suntem consumaţi de mânia pe care o simţim împotriva lumii.

Din ceea ce înţeleg eu din Ioan 4; 7-8, este clar că îl cunoaştem pe Dumnezeu doar în măsura în care ne iubim duşmanii. Aceast verset stabileşte un nivel destul de ridicat pentru a ajunge să-L cunoşti pe Dumnezeu. Dar orice comportament mai prejos de iubirea dușmanilor este o amăgire. Această concluzie aduce cu sine şi faptul că a-L cunoaşte pe Dumnezeu presupune un anumit efor din partea noastră. Nu pot (decât printr-o minune) să-l cunosc pe Dumnezeu stând acasă pe canapea și uitându-mă la televizor, sau emiţând tot felul de teorii despre starea lumii în care trăim.

4. Nu credem în Dumnezeu pentru că o astfel de credinţă ne-ar costa prea mult

Nu ştiu cum să interpretez această idee din perspectiva altuia. Nu pot să vorbesc decât din proprie experienţă. În acest caz, sunt anumite puncte şi momente din viaţa mea când am preferat, ca în loc să-l cunosc pe Dumnezeu, să vorbesc despre Dumnezeu, să discut despre idei religioase. Acesta a fost refuzul meu de a trece din fotoliu în suferinţele lui Hristos. Dragostea este foarte scumpă. Dacă nu Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu fără dragoste, atunci alegem destul de des să nu plătim acest preț… al dragostei.

5. Nu credem în Dumnezeu din cauza durerilor şi a neînţelegerilor.

Doresc să afirm asta într-un mod cât se poate de indulgent. Sunt mulţi care nu îl cunosc pe Dumnezeu pentru că vieţile lor au fost atât de pline de durere şi deziluzi (nu alese de ei), încât doar menţionarea Lui este dureroasă. Aceştia sunt de cele mai multe ori victimele celor care pretind că îl cunosc pe Dumnezeu. Din mila lui Dumnezeu, refuzul lor de a-l accepta pe dumnezeul fals, care le-a fost oferit, este un act de har, primit de la adevăratul Dumnezeu. Astfel de persoane sunt mult mai aproape de Împărăţia lui Dumnezeu decât cei care au încercat să le impună părerile lor religioase.

Sigur voi dezvolta aceasta listă in viitor. Dar deocamdata asta este tot ce pot spune.

 (Părintele Stephen Freeman)

Traducere de I. H.

SA NU ASTEPTAM DE LA DUMNEZEU CEEA CE PUTEM NOI

            Dumnezeu intervine numai când omul nu mai poate. De aceea când suntem bolnavi trebuie să mergem la doctor. Hristos a făcut ca din câteva pâini şi peşti să se sature mii de oameni, a făcut o minune, însă atunci când mergeau pe cale, Iisus şi ucenicii cumpărau cele necesare pentru hrană, cum vedem şi din întâlnirea lui Iisus cu femeia samarineancă. Evanghelistul Ioan ne spune: că ucenicii Lui se duseseră în oraş ca să cumpere hrană (Ioan 4, 8). Sigur că cel ce săturase atâtea mii de oameni nu ar fi avut nevoie să cumpere, dar Hristos lucra şi ca Dumnezeu şi ca om, iar dumnezeirea intervine doar atunci când omul nu mai poate.

Părintele Rafail Noica: „de la Dumnezeu nici să nu aşteptăm mai puţin decât imposibilul, pentru că mai puţin decât imposibilul putem şi noi”. Atât cât putem din punct de vedere omenesc trebuie să facem, apoi să cerem ajutorul lui Dumnezeu. Ne rugăm pentru un bolnav, dar trebuie dus şi la doctor, ne rugăm pentru un examen, dar trebuie să şi învăţăm, ne rugăm pentru împăcare, dar trebuie să şi iertăm.

Trebuie din punct de vedere al omenescului să facem cât ne stă în putinţă, nu las un lucru în drum şi spun: lasă că are Dumnezeu grijă. Aceasta este ispitire şi Dumnezeu spune: să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău. Apostolii, când erau urmăriţi, fugeau şi se ascundeau, nu aşteptau ca Dumnezeu să-i facă invizibili. Sfinţii Părinţi mărturisesc toţi că cel ce se bagă singur în ispite greşeşte. Sunt mulţi care se chinuiesc fără nici un rost, după cum spunea şi sfântul Ignatie Briancianinov despre aşa numiţii asceţi care fac nişte nevoinţe suprafireşti fără nici un rost, ispitind în felul acesta pe Dumnezeu.

Mâncarea o binecuvântezi, dar dacă ai făcut-o rău ea te vatămă, pentru că îşi păstrează partea firească chiar dacă este sfinţită. La fel cu toate lucrurile sfinte: poţi să te îneci în aghiasmă, poţi să-ţi spargi capul cu o cruce sau cu o icoană, pentru că ele îşi păstrează şi proprietăţile fireşti, lucrarea firească, alături de cea harică.