sâmbătă, 15 iunie 2013

RAVNA PENTRU MANTUIRE

Râvna pentru mântuire
A voi să vă mântuiţi stând şi aşteptând înseamnă a dori ca mântuirea să vină cumva singură. De aceea să ne stârnim râvna pentru mântuire, gândindu-ne la situaţia în care ne aflăm. În fiecare secundă ne poate răpi moartea, apoi judecata şi hotărârea lui Dumnezeu: eşti mântuit sau osândit. Dacă acest lucru se poate întâmpla în fiecare secundă nu are rost să moţăim, trebuie să ne ridicăm şi să ne apucăm de lucru.
Mântuirea ne este poruncită s-o lucrăm „cu frică şi cu cutremur“, căci umblăm ca pe o punte deasupra prăpastiei. Sentimentul neputinţei cu privire la a ne mântui singuri este în firea lucrurilor, dar nădejdea mântuirii  prin Domnul nostru Iisus Hristos nu trebuie să dispară de la noi. Atâta timp cât există suflare în nări, nădejdea mântuirii are loc şi poate fi încununată de izbândă. Trebuie numai să venim la Mântuitorul. Iar Domnul, pe cel ce vine la El, niciodată nu-l va da afară.
Oriunde ne putem mântui, căci mântuirea nu depinde de loc, nici de mediul exterior, ci de starea lăuntrică. Este foarte important cât de intensă este râvna noastră pentru a fi mântuiţi. Ar trebui să fim mistuiţi de dorinţa de a ne mântui. Să privim cu ochii dincolo de hotarele zărilor şi ale veacului acestuia, veac al întunericului, în care se propovăduiesc nonvalorile. Întotdeauna să avem inima deschisă către Dumnezeu şi să înălţăm către El tămâia rugăciunilor noastre. De la cele trupeşti să ne ridicăm la cele cereşti, adică pe cele deşarte să le înlocuim cu cele sfinte. Crescând cu vârsta trebuie să creştem şi duhovniceşte. Să cerem iertare păcatelor noastre şi cetăţenie în Ierusalimul ceresc. Să ne rugăm ca nu cumva din lenevire să moştenim blestemul smochinului neroditor. Să fugim aşadar de dulceaţa păcatului cea trecătoare la care ne îndeamnă vicleanul vrăjmaş al mântuirii oamenilor. Să nu se împuţineze în noi duhul râvnei pentru a-L slăvi pe Dumnezeu, cântându-i întru bucuria inimii: ALILUIA!

Mântuirea
Mântuirea nu depinde de loc, ci de starea sufletească. Oriunde te poţi mântui şi oriunde poţi pieri. Primul  Înger dintre Îngeri (Lucifer) a pierit. Unul dintre apostoli (Iuda) în prezenţa Domnului Însuşi a pierit. Iar tâlharul de pe cruce s-a mântuit! Căutăm mântuirea? Foarte bine! S-o căutăm! Mântuirea pentru noi este uşoară pentru că Îl avem pe Mântuitorul Iisus Hristos, care nimic mai mult nu doreşte şi de nimic mai mult nu se îngrijeşte ca de mântuirea noastră. La El să alergăm cu toată râvna să ne rugăm să orânduiască mântuirea noastră. Hristos ne va ajuta şi va alege locul unde ne va fi mai uşor să ne mântuim.
Mântuirea sufletului este esenţialul vieţii noastre. Mântuirea sufletului este, în cele din urmă, biruinţa vieţii veşnice. Începutul mântuirii este cunoaşterea şi recunoaşterea păcatelor. Însă Mântuitorul mântuieşte sufletele noastre, nu noi. Noi doar mărturism credinţa noastră, devotamentul nostru faţă de El şi Domnul, pe măsura ataşamentului nostru faţă de El, ne dăruieşte toate cele necesare pentru mântuire. Să nu credem că datorită ostenelilor noastre merităm ceva. Lui Dumnezeu I-a fost milă şi nu a voit să fim în afara Lui, să rămânem în cădere, ci a binevoit să orânduiască un mijloc de reunire, care constă în faptul că Fiul Lui Dumnezeu a venit pe pământ şi S-a întrupat şi în persoana Sa a unit omenescul cu Dumnezeirea.

Vorbe de duh despre mântuire
       ► Omul, dacă nu are în substanţa lui ideea nemuririi şi a mântuirii, nu este liber. Seamănă cu berbecul, cu capra, cu oaia...“(Petre Ţuţea).
Acest cuvânt tainic, „mântuire“, este întâlnit de foarte multe ori în Vechiul Testament, în Noul Testament şi în scrierile Sfinţilor Părinţi, aşa cum decurge din următoarele exemple.
 „Scopul suprem al Sfintei Biserici Ortodoxe este recâştigarea oilor pierdute, pacea universală şi mântuirea tuturor (Sfântul Nil Athonitul).
„Trebuie să avem o încredere neclintită că Dumnezeu are cu fiecare suflet un plan de mântuire(Sfântul Ioan Gură de Aur). 
 „Dacă vrei să fii mântuit, trebuie să fii pentru lume ca un mort, adică dacă te vor ocărî oamenii să nu te mâhneşti, nici dacă te vor lăuda cinstindu-te, să nu te înalţi“.
„Mare este mulţimea păcatelor mele, Născătoare de Dumnezeu, curată, la tine alerg având trebuinţă de mântuire(Rugăcine din Rânduiala Sfintei Împărtăşanii).
„Că nu vrei, Stăpâne, să pierzi făptura mâinilor tale, nici nu voieşti pierderea oamenilor, « ci vrei ca toţi să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vin㻓 (Rugăciune a Sfântului Vasile cel Mare).
„...Doamne, învredniceşte-mă prin împărtăşirea cu Sfintele Tale Taine să dobândesc partea cea de-a dreapta a celor mântuiţi“ (Rugăciune a Sfântului Simeon Metafrastul).
„Doamne, Dumnezeul nostru, mântuieşte poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta...“ (Rugăciunea Antifonului al doilea - Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur).
„Pe Acesta (Iisus Hristos),Dumnezeu, prin dreapta Sa, L-a înălţat Stăpânitor şi Mântuitor...“ (Faptele Apostolilor 5:31).
 „...noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii (Ioan 4:42).
„Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu este de la voi: este darul lui Dumnezeu; Nu din fapte ca să nu se laude cineva“ (Efeseni 2:8-9).
„Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte“ (Psalm 50:13).
„Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui“ (Matei 10:22).
„Întru Care şi voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, crezând în El, aţi fost pecetluiţi cu Sfântul Duh al făgăduinţei“ (Efeseni 1:13).
„Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre“ (Din rugăciunile începătoare).
„Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie? Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema“ (Psalm 115:3-4).
„Cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire care, luând obârşie din propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită de cei ce au ascultat-o“ (Evrei 2:3).
„Şi mulţimea striga cu glas mare, zicând: Mântuirea este de la Dumnezeul nostru, Care şade pe tron“ (Apocalipsa 7:10).
 La vreme potrivită te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am ajutat; iată acum este vremea potrivită, iată acum este ziua mântuirii (2 Corinteni 6:2).
„Iar noi, fraţilor, iubiţi de Domnul, datori suntem totdeauna să mulţumim lui Dumnezeu pentru voi, că v-a ales Dumnezeu dintru început, spre mântuire, întru sfinţirea duhului şi întru credinţa adevărului“ (2 Tesaloniceni 2:13).

sfaturi duhovniceŞti
către
creŞtinii ortodocŞi

                                    Iubiţi credincioşi,
Aducându-ne aminte neîncetat de cuvintele Sfântului Serafim de Sarov care spune că „SCOPUL VIEŢII NOASTRE CREŞTINEŞTI ESTE MÂNTUIREA“, să luăm aminte şi să ne ostenim a respecta cele câteva puncte din programul de viaţă duhovnicească descris mai jos:
 1. Să începem fiecare zi a vieţii noastre cu rugăciunile dimineţii, aprinzându-ne „candela sufletului“ prin „momente de convorbire“ cu Dumnezeu.
 2. După rugăciunile dimineţii, să luăm pe nemâncate anafură şi agheasmă şi să ne ungem pe frunte cu ulei sfinţit (mir).
 3. Să ţinem post miercurea şi vinerea, respectând patimile Domnului nostru Iisus Hristos, fiindcă miercuri a fost vândut şi vineri răstignit. Atenţie! Postul nu ţine numai pînă la apusul soarelui (aşa cum învaţă greşit unii oameni), ci până la miezul nopţii!
 4. Să mergem la Sfânta Biserică, în fiecare duminică şi-n sărbătorile religioase, participând la sfintele slujbe; să fim prezenţi nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul, trăind (sufleteşte) fiecare cuvânt ce-l auzim acolo.
 5. Să nu lucrăm Duminica şi-n sărbătorile religioase, căci călcând a patra poruncă Dumnezeiască: „Adu-ţi aminte de ziua odihnei să o sfinţeşti...“  vom primi pedeapsa cuvenită, dărâmându-ni-se şi ruinându-ni-se tot ce am clădit.
 6. Să facem sfeştanie (sfinţirea casei) în fiecare din cele 4 posturi mari ale anului sau cel puţin o dată pe an. Iar dacă observăm lucruri suspecte (vrăji, farmece,neînţelegeri), să facem sfeştanie de mai multe ori pe an.
 7. Să sfinţim maşina cu care călătorim, pământul pe care îl semănăm şi îl recoltăm, pentru a avea protecţia Duhului Sfânt.
 8. Să stropim prin casă, la locul de muncă etc., cel puţin o dată pe lună, cu apă sfinţită.
 9. Să tămâiem cât mai des prin casă cu smirnă sau tămâie.
10. Să avem în fiecare casă o candelă de perete sau de masă.
11. Să avem în fiecare cameră o icoană sfinţită. Având icoane, în mod sigur vom simţi protecţia Sfintei Treimi, a Maicii Domnului sau a Sfântului al cărui chip este pictat, ştiind că cinstea acordată icoanei se ridică la cel zugrăvit în ea. Ce frumos îmi spunea bunica: „Căci icoana din perete / Somnul dulce ţi-l păzeşte“.
12. Să ne ferim să blestemăm, să înjurăm, să drăcuim, pentru că acestea sunt rugăciuni către satana şi înseamnă că vorbim limba drăcească. Auziţi ce cuvinte pline de adevăr:
Ce fel de creştin mai eşti              Tot ce-ţi dă Stăpânul tău
Dacă zilnic drăcuieşti?                Dai în mâna celui rău.
Dacă porţi pe limba ta                 Numai pentru-acest păcat
Numele lui Satana!                     Tu te pierzi cu-adevărat.
Om netrebnic, ticălos,                  Că satana-i ca un câine,
De ce superi pe Hristos?              Când îl chemi îndată vine.
Tu oferi zidirea lui                       Şi de intră-n casa ta,
Spre robia dracului.                    Vai de tine, vai de ea!

13. Să citim zilnic din Biblie, din Psaltire, Paraclisul Maicii Domnului sau un acatist (Acatistul Domnului Iisus Hristos, Acatistul Maicii Domnului sau acatistul unui Sfânt la care avem evlavie).
14. Să rostim zilnic, indiferent unde suntem (pe drum, în autobuz, în tren) şi indiferent ce facem (mergem, stăm, lucrăm), rugăciunea minţii sau a inimii: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa).
15. Să facem milostenie cu săracii şi cu oamenii nevoiaşi din puţinul pe care-l avem şi astfel ne vom face comoară în cer.
16. Să ne ferim de discuţii sau prietenie cu cei din alte culte religioase, mai ales când nu suntem stăpâni pe învăţătura creştin-ortodoxă, căci astfel călcăm porunca a şaptea bisericească, putând cădea din neştiinţă în necredinţă.
17. Să dăm pomelnice la cât mai multe Sfinte Mânăstiri şi Sfinte Biserici, după posibilităţile pe care le avem, rugându-ne mai întâi pentru patriarh, mitropolit, episcopi, preoţii duhovnici, preoţii pe care-i cunoaştem, călugări şi călugăriţe, membrii familiei şi chiar pentru duşmanii noştri.
18. Să nu privim niciodată reviste şi ziare pornografice, filme cu crime şi sex, căci acestea ne întinează sufletul, implantând în subconştientul nostru multă răutate şi gânduri necurate.
19. SĂ NE SPOVEDIM ŞI SĂ NE ÎMPĂRTĂŞIM CEL PUŢIN ÎN CELE PATRU POSTURI MARI ALE ANULUI (Sfintele Paşti, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Sfânta Maria şi Crăciun).
20. Pe copiii noştri, până la vârsta de şapte ani, să-i împărtăşim la fiecare 40 de zile, iar după împlinirea vârstei de şapte ani, să-i spovedim şi să-i împărtăşim odată cu noi, cel puţin în cele patru posturi ale anului.
21. Să fim conştienţi de marea responsabilitate pe care o avem în privinţa creşterii şi educării copiilor. Din copiii noştri trebuie să facem copii ai lui Dumnezeu, drept-slăvitori creştini, „hrănindu-i“ cu sfaturi duhovniceşti, „îmbrăcându-i“ cu Sfintele Taine şi „adăpându-i“ cu „APA  DREPTĂŢII“ care este  Hristos.

SĂ  NU  FIM  ATÂT  DE  NEPĂSĂTORI  CU  MÂNTUIREA  NOASTRĂ,  CĂCI  NU  CONTEAZĂ  DECÂT  UNDE  PUNE  DUMNEZEU  SUFLETELE  NOASTRE  DUPĂ  CE  MURIM!!!

vineri, 14 iunie 2013

Valoarea sufletului



Sufletul rămâne o mare Taină -Chipul lui Dumnezeu în om-
''Putem pierde orice, afară de suflet, căci dacă ne rămâne acesta încă n-am pierdut nimic''
Suntem atenti cu adevărat la dorurile sufletului?

''Ce-i foloseste omului să câstige lumea întreagă, dacă-si pierde sufletul?
Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?'' (Marcu 8, 36-37)

Suntem atenti cu adevărat la dorurile sufletului?

Frati crestini,

Dacă sufletul este lucrul cel mai de pret al fiintei noastre, cea dintâi si cea mai mare grijă a noastră trebuie să fie grija fată de suflet si fată de mântuirea lui. Sufletul trebuie să fie centrul de greutate al tuturor preocupărilor si străduintelor noastre.

Bine si firesc este să ne îngrijim si de cele ale trupului: de mâncare, de îmbrăcăminte, de adăpost si de celelalte.

Dar în primul rând Sfânta Evanghelie ne îndeamnă să ne ocupăm de suflet, de hrana si de mântuirea lui: ''Au nu este sufletul mai mult decât hrana si trupul decât îmbrăcămintea? (...) Căutati mai întâi Împărătia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adăuga vouă'', ne învată Mântuitorul (Matei 6; 25, 33). Iar atunci când a fost ispitit de diavol, Domnul Hristos a spus: ''Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu'' (Matei 4, 4). Adică pâinea este într-adevăr trebuincioasă pentru hrana trupului, dar ea nu îndestulează, nu satură întreaga fiintă a omului. Căci omul are si un suflet, iar sufletul acesta are si el nevoie de hrana si de băutura lui, pe care dacă nu i-o dai, tânjeste si slăbeste, ca si trupul lipsit de pâine si apă.

Într-una din Fericiri, Mântuitorul fericeste pe ''cei ce flămânzesc si însetosează de dreptate''; deci există si o altă foame decât cea de după pâine si o altă sete decât cea după apă. Sufletul flămânzeste si însetează ca cerbul după izvoarele apelor; el însetează după adevăr, bine si frumos, ca planta după lumina si căldura soarelui. El nu poate creste si nu se poate dezvolta decât sub razele binefăcătoare ale iubirii si ale bunei întelegeri între oameni. Sufletul nu se adapă decât cu apa limpede a lacrimilor pocăintei si rugăciunii, nu se simte bine decât în aerul curat al faptelor bune si al harului dumnezeiesc aflător în Biserică.

Pentru curătirea lui sufletul are apa Botezului si a pocăintei; pentru hrană si întărire are masa dumnezeiască a Sfintei Împărtăsanii; pentru sfintire si desăvârsire are în această viată Biserica si pe slujitorii ei sfintiti, iar pentru plata ostenelilor lui de pe pământ, Dumnezeu i-a pregătit în cealaltă lume fericirea Raiului.

Dar, frati crestini, oare cum ne purtăm noi cu sufletul nostru?

Nu cumva l-am detronat din locul de mare cinste în care l-a asezat Dumnezeu înlăuntrul fiintei noastre? Nu cumva l-am izgonit la marginea preocupărilor, a grijilor si a frământărilor noastre de toate zilele? Suntem noi atenti cu adevărat la întrebările, la nelinistile, la nevoile si la dorurile lui către lumină, către curătie, către frumusete si adevăr?

Rămâne să răspundă fiecare, în chip cinstit, cum se poartă cu propriul său suflet, de care - să stie bine! - va da seama înaintea lui Dumnezeu Care i l-a încredintat! De obicei nu ne oboseste niciodată necontenita trudă si alergare după cele de trebuintă pentru îndestularea trupului; pentru asemenea preocupări găsim si timp, si bani, si energie, si bună dispozitie.
Când însă este vorba de cele necesare pentru suflet, ne apar în cale mii de piedici. Nu avem timp să mergem la biserică si nici măcar să ne aplecăm ochii asupra unei pagini din Cartea Sfântă. Nu avem bani ca să ajutăm pe săracii care au nevoie de sprijinul nostru si nu avem nici energie, nici vointă pentru a ne împotrivi ispitelor si patimilor care ne asaltează.

 Ne alarmăm la cel mai mic semn de boală a trupului si alergăm îndată după doctori, după leacuri, dar suntem nepăsători la tremurul si la suferinta sufletului slăbănogit de nehrană si lăsat în paragină. Ne întristăm foarte mult când pierdem o sumă de bani, un petic de pământ, o haină sau un prieten bun, dar nu ne sinchisim defel când pierdem sufletul, întinându-l cu noroiul minciunii, al răutătii si al desfrânării, al betiei si al celorlalte patimi.

Cu cât însă vom neglija, vom uita sau vom dispretui mai tare sufletul si nevoile lui, cu atât viata noastră va fi mai zbuciumată si mai nefericită.

Ca să nu ajungem asa, să ne rezervăm măcar o parte din energia si puterea de muncă, din agonisita si din timpul nostru pentru sărmanul suflet, pentru această comoară tăinuită, ascunsă de Dumnezeu înlăuntrul fiintei noastre. Să ne aducem aminte de el cât mai des. Să-l eliberăm pe cât se poate din robia nedreaptă si apăsătoare a trupului, a grijilor pătimase.

Să-i dăm înapoi dreptul de întâietate, rangul de cârmaci si centru al fiintei, al vietii si al preocupărilor noastre. Să-l ferim mai ales de tina păcatelor, căci sufletul este chipul lui Dumnezeu în noi.

Purtăm în noi icoana Lui. Iar când păcătuim e ca si când aruncăm în noroi icoana lui Dumnezeu.

Să-l curătim de păcate prin baia lacrimilor lăuntrice ale pocăintei si ale mărturisirii adevărate; să-l hrănim cu lumina cunostintelor folositoare, cu simtămintele curate de milă, de dreptate si iubire, ce înnobilează inima; să-l îmbărbătăm cu vointa dârză de a face numai binele, care oteleste caracterul; să-l întărim cu rugăciunea, care ne pune în legătură cu Dumnezeu; să-l hrănim cu hrana cerească a Sfintei Împărtăsanii, ce ne uneste pe deplin cu Hristos, Mântuitorul nostru.

Să ne apropiem, asadar, cât mai mult de noi însine, de sufletul nostru si să-l îndemnăm la trezvie si la săvârsirea tuturor faptelor bune, soptindu-i în taină aceste cuvinte de sfântă îmbărbătare:

''Suflete al meu, suflete al meu, scoală, pentru ce dormi?

Sfârsitul se apropie si te vei tulbura, ci te desteaptă, ca să se milostivească spre tine Hristos

Dumnezeu, Care pretutindenea este si toate le plineste''. Amin.

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA