vineri, 14 iunie 2013

Valoarea sufletului



Sufletul rămâne o mare Taină -Chipul lui Dumnezeu în om-
''Putem pierde orice, afară de suflet, căci dacă ne rămâne acesta încă n-am pierdut nimic''
Suntem atenti cu adevărat la dorurile sufletului?

''Ce-i foloseste omului să câstige lumea întreagă, dacă-si pierde sufletul?
Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?'' (Marcu 8, 36-37)

Suntem atenti cu adevărat la dorurile sufletului?

Frati crestini,

Dacă sufletul este lucrul cel mai de pret al fiintei noastre, cea dintâi si cea mai mare grijă a noastră trebuie să fie grija fată de suflet si fată de mântuirea lui. Sufletul trebuie să fie centrul de greutate al tuturor preocupărilor si străduintelor noastre.

Bine si firesc este să ne îngrijim si de cele ale trupului: de mâncare, de îmbrăcăminte, de adăpost si de celelalte.

Dar în primul rând Sfânta Evanghelie ne îndeamnă să ne ocupăm de suflet, de hrana si de mântuirea lui: ''Au nu este sufletul mai mult decât hrana si trupul decât îmbrăcămintea? (...) Căutati mai întâi Împărătia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adăuga vouă'', ne învată Mântuitorul (Matei 6; 25, 33). Iar atunci când a fost ispitit de diavol, Domnul Hristos a spus: ''Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu'' (Matei 4, 4). Adică pâinea este într-adevăr trebuincioasă pentru hrana trupului, dar ea nu îndestulează, nu satură întreaga fiintă a omului. Căci omul are si un suflet, iar sufletul acesta are si el nevoie de hrana si de băutura lui, pe care dacă nu i-o dai, tânjeste si slăbeste, ca si trupul lipsit de pâine si apă.

Într-una din Fericiri, Mântuitorul fericeste pe ''cei ce flămânzesc si însetosează de dreptate''; deci există si o altă foame decât cea de după pâine si o altă sete decât cea după apă. Sufletul flămânzeste si însetează ca cerbul după izvoarele apelor; el însetează după adevăr, bine si frumos, ca planta după lumina si căldura soarelui. El nu poate creste si nu se poate dezvolta decât sub razele binefăcătoare ale iubirii si ale bunei întelegeri între oameni. Sufletul nu se adapă decât cu apa limpede a lacrimilor pocăintei si rugăciunii, nu se simte bine decât în aerul curat al faptelor bune si al harului dumnezeiesc aflător în Biserică.

Pentru curătirea lui sufletul are apa Botezului si a pocăintei; pentru hrană si întărire are masa dumnezeiască a Sfintei Împărtăsanii; pentru sfintire si desăvârsire are în această viată Biserica si pe slujitorii ei sfintiti, iar pentru plata ostenelilor lui de pe pământ, Dumnezeu i-a pregătit în cealaltă lume fericirea Raiului.

Dar, frati crestini, oare cum ne purtăm noi cu sufletul nostru?

Nu cumva l-am detronat din locul de mare cinste în care l-a asezat Dumnezeu înlăuntrul fiintei noastre? Nu cumva l-am izgonit la marginea preocupărilor, a grijilor si a frământărilor noastre de toate zilele? Suntem noi atenti cu adevărat la întrebările, la nelinistile, la nevoile si la dorurile lui către lumină, către curătie, către frumusete si adevăr?

Rămâne să răspundă fiecare, în chip cinstit, cum se poartă cu propriul său suflet, de care - să stie bine! - va da seama înaintea lui Dumnezeu Care i l-a încredintat! De obicei nu ne oboseste niciodată necontenita trudă si alergare după cele de trebuintă pentru îndestularea trupului; pentru asemenea preocupări găsim si timp, si bani, si energie, si bună dispozitie.
Când însă este vorba de cele necesare pentru suflet, ne apar în cale mii de piedici. Nu avem timp să mergem la biserică si nici măcar să ne aplecăm ochii asupra unei pagini din Cartea Sfântă. Nu avem bani ca să ajutăm pe săracii care au nevoie de sprijinul nostru si nu avem nici energie, nici vointă pentru a ne împotrivi ispitelor si patimilor care ne asaltează.

 Ne alarmăm la cel mai mic semn de boală a trupului si alergăm îndată după doctori, după leacuri, dar suntem nepăsători la tremurul si la suferinta sufletului slăbănogit de nehrană si lăsat în paragină. Ne întristăm foarte mult când pierdem o sumă de bani, un petic de pământ, o haină sau un prieten bun, dar nu ne sinchisim defel când pierdem sufletul, întinându-l cu noroiul minciunii, al răutătii si al desfrânării, al betiei si al celorlalte patimi.

Cu cât însă vom neglija, vom uita sau vom dispretui mai tare sufletul si nevoile lui, cu atât viata noastră va fi mai zbuciumată si mai nefericită.

Ca să nu ajungem asa, să ne rezervăm măcar o parte din energia si puterea de muncă, din agonisita si din timpul nostru pentru sărmanul suflet, pentru această comoară tăinuită, ascunsă de Dumnezeu înlăuntrul fiintei noastre. Să ne aducem aminte de el cât mai des. Să-l eliberăm pe cât se poate din robia nedreaptă si apăsătoare a trupului, a grijilor pătimase.

Să-i dăm înapoi dreptul de întâietate, rangul de cârmaci si centru al fiintei, al vietii si al preocupărilor noastre. Să-l ferim mai ales de tina păcatelor, căci sufletul este chipul lui Dumnezeu în noi.

Purtăm în noi icoana Lui. Iar când păcătuim e ca si când aruncăm în noroi icoana lui Dumnezeu.

Să-l curătim de păcate prin baia lacrimilor lăuntrice ale pocăintei si ale mărturisirii adevărate; să-l hrănim cu lumina cunostintelor folositoare, cu simtămintele curate de milă, de dreptate si iubire, ce înnobilează inima; să-l îmbărbătăm cu vointa dârză de a face numai binele, care oteleste caracterul; să-l întărim cu rugăciunea, care ne pune în legătură cu Dumnezeu; să-l hrănim cu hrana cerească a Sfintei Împărtăsanii, ce ne uneste pe deplin cu Hristos, Mântuitorul nostru.

Să ne apropiem, asadar, cât mai mult de noi însine, de sufletul nostru si să-l îndemnăm la trezvie si la săvârsirea tuturor faptelor bune, soptindu-i în taină aceste cuvinte de sfântă îmbărbătare:

''Suflete al meu, suflete al meu, scoală, pentru ce dormi?

Sfârsitul se apropie si te vei tulbura, ci te desteaptă, ca să se milostivească spre tine Hristos

Dumnezeu, Care pretutindenea este si toate le plineste''. Amin.

miercuri, 12 iunie 2013

Râvna pentru mântuire



Râvna pentru mântuire 

A voi să vă mântuiţi stând şi aşteptând înseamnă a dori ca mântuirea 

să vină cumva singură. De aceea să ne stârnim râvna pentru mântuire, 

gândindu-ne la situaţia în care ne aflăm. În fiecare secundă ne poate răpi 

moartea, apoi judecata şi hotărârea lui Dumnezeu: eşti mântuit sau 

osândit. Dacă acest lucru se poate întâmpla în fiecare secundă nu are rost 

să moţăim, trebuie să ne ridicăm şi să ne apucăm de lucru. 

Mântuirea ne este poruncită s-o lucrăm „cu frică şi cu cutremur“,

căci umblăm ca pe o punte deasupra 

prăpastiei. Sentimentul neputinţei cu 

privire la a ne mântui singuri este în 

firea lucrurilor, dar nădejdea mântuirii 

prin Domnul nostru Iisus Hristos nu 

trebuie să dispară de la noi. Atâta timp 

cât există suflare în nări, nădejdea 

mântuirii are loc şi poate fi încununată

de izbândă. Trebuie numai să venim la 

Mântuitorul. Iar Domnul, pe cel ce vine la El, niciodată nu-l va da afară. 

Oriunde ne putem mântui, căci mântuirea nu depinde de loc, nici de 

mediul exterior, ci de starea lăuntrică. Este foarte important cât de 

intensă este râvna noastră pentru a fi mântuiţi. Ar trebui să fim mistuiţi 

de dorinţa de a ne mântui. Să privim cu ochii dincolo de hotarele zărilor 

şi ale veacului acestuia, veac al întunericului, în care se propovăduiesc 

nonvalorile. Întotdeauna să avem inima deschisă către Dumnezeu şi să

înălţăm către El tămâia rugăciunilor noastre. De la cele trupeşti să ne 

ridicăm la cele cereşti, adică pe cele deşarte să le înlocuim cu cele sfinte. 

Crescând cu vârsta trebuie să creştem şi duhovniceşte. Să cerem iertare 

păcatelor noastre şi cetăţenie în Ierusalimul ceresc. Să ne rugăm ca nu 

cumva din lenevire să moştenim blestemul smochinului neroditor. Să

fugim aşadar de dulceaţa păcatului cea trecătoare la care ne îndeamnă

vicleanul vrăjmaş al mântuirii oamenilor. Să nu se împuţineze în noi 

duhul râvnei pentru a-L slăvi pe Dumnezeu, cântându-i întru bucuria 

inimii: ALILUIA! 

Mântuirea 

Mântuirea nu depinde de loc, ci de starea sufletească. Oriunde te poţi 

mântui şi oriunde poţi pieri. Primul Înger dintre Îngeri (Lucifer) a pierit. 

Unul dintre apostoli (Iuda) în prezenţa Domnului Însuşi a pierit. Iar Scopul vieţii creştineşti 

tâlharul de pe cruce s-a mântuit! Căutăm mântuirea? Foarte bine! S-o 

căutăm! Mântuirea pentru noi este uşoară pentru că Îl avem pe 

Mântuitorul Iisus Hristos, care nimic mai mult nu doreşte şi de nimic mai 

mult nu se îngrijeşte ca de mântuirea noastră. La El să alergăm cu toată

râvna să ne rugăm să orânduiască mântuirea noastră. Hristos ne va ajuta 

şi va alege locul unde ne va fi mai uşor să ne mântuim. 

Mântuirea sufletului este esenţialul vieţii noastre. Mântuirea 

sufletului este, în cele din urmă, biruinţa vieţii veşnice. Începutul 

mântuirii este cunoaşterea şi recunoaşterea păcatelor. Însă

Mântuitorul mântuieşte sufletele noastre, nu noi. Noi doar mărturism 

credinţa noastră, devotamentul nostru faţă de El şi Domnul, pe măsura 

ataşamentului nostru faţă de El, ne dăruieşte toate cele necesare pentru 

mântuire. Să nu credem că datorită ostenelilor noastre merităm ceva. Lui 

Dumnezeu I-a fost milă şi nu a voit să fim în afara Lui, să rămânem în 

cădere, ci a binevoit să orânduiască un mijloc de reunire, care constă în 

faptul că Fiul Lui Dumnezeu a venit pe pământ şi S-a întrupat şi în 

persoana Sa a unit omenescul cu Dumnezeirea. 

Vorbe de duh despre mântuire 

► „Omul, dacă nu are în substanţa lui ideea nemuririi şi a mântuirii, 

nu este liber. Seamănă cu berbecul, cu capra, cu oaia...“(Petre Ţuţea).

► Acest cuvânt tainic, „mântuire“, este întâlnit de foarte multe ori 

în Vechiul Testament, în Noul Testament şi în scrierile Sfinţilor Părinţi, 

aşa cum decurge din următoarele exemple. 

► „Scopul suprem al Sfintei Biserici Ortodoxe este recâştigarea 

oilor pierdute, pacea universală şi mântuirea tuturor“ (Sfântul Nil 

Athonitul). 

► „Trebuie să avem o încredere neclintită că Dumnezeu are cu 

fiecare suflet un plan de mântuire“ (Sfântul Ioan Gură de Aur).

„Dacă vrei să fii mântuit, trebuie să fii pentru lume ca un mort, 

adică dacă te vor ocărî oamenii să nu te mâhneşti, nici dacă te vor 

lăuda cinstindu-te, să nu te înalţi“. 

► „Mare este mulţimea păcatelor mele, Născătoare de Dumnezeu, 

curată, la tine alerg având trebuinţă de mântuire“ (Rugăcine din 

Rânduiala Sfintei Împărtăşanii). 

► „Că nu vrei, Stăpâne, să pierzi făptura mâinilor tale, nici nu 

voieşti pierderea oamenilor, « ci vrei ca toţi să se mântuiască şi la Scopul vieţii creştineşti 

cunoştinţa adevărului să vin㻓 (Rugăciune a Sfântului Vasile cel 

Mare). 

► „...Doamne, învredniceşte-mă prin împărtăşirea cu Sfintele 

Tale Taine să dobândesc partea cea de-a dreapta a celor mântuiţi“

(Rugăciune a Sfântului Simeon Metafrastul).

► „Doamne, Dumnezeul nostru, mântuieşte poporul Tău şi 

binecuvintează moştenirea Ta...“ (Rugăciunea Antifonului al doilea -

Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur).

► „Pe Acesta (Iisus Hristos),Dumnezeu, prin dreapta Sa, L-a 

înălţat Stăpânitor şi Mântuitor...“ (Faptele Apostolilor 5:31).

„...noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat

Hristosul, Mântuitorul lumii“ (Ioan 4:42).

► „Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu este 

de la voi: este darul lui Dumnezeu; Nu din fapte ca să nu se laude 

cineva“ (Efeseni 2:8-9).

► „Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă

întăreşte“ (Psalm 50:13).

► „Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda 

până la sfârşit, acela se va mântui“ (Matei 10:22).

► „Întru Care şi voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia 

mântuirii voastre, crezând în El, aţi fost pecetluiţi cu Sfântul Duh al 

făgăduinţei“ (Efeseni 1:13).

► „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care 

pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi 

Dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe 

noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre“

(Din rugăciunile începătoare).

► „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?

Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema“ (Psalm 

115:3-4).

► „Cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de 

mântuire care, luând obârşie din propovăduirea Domnului, ne-a fost 

adeverită de cei ce au ascultat-o“ (Evrei 2:3).

► „Şi mulţimea striga cu glas mare, zicând: Mântuirea este de la 

Dumnezeul nostru, Care şade pe tron“ (Apocalipsa 7:10).

„La vreme potrivită te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am 

ajutat; iată acum este vremea potrivită, iată acum este ziua mântuirii“

(2 Corinteni 6:2)

► „Iar noi, fraţilor, iubiţi de Domnul, datori suntem totdeauna să

mulţumim lui Dumnezeu pentru voi, că v-a ales Dumnezeu dintru 

început, spre mântuire, întru sfinţirea duhului şi întru credinţa 

adevărului“ (2 Tesaloniceni 2:13).

Sursa ..Preot Ioan


Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA