Nu trebuie a se increde cineva in intelepciunea sa

Zice la paremii: "Cei lipsiti de povatuitori cad ca frunzele", iar "mantuirea se savarseste cu multa povata". Vedeti fratilor, puterea cuvantului? Vedeti ce ne invata dumnezeiasca Scriptura? Ne sfatuieste sa nu nadajduim in noi insine, nici sa nu ne socotim intelepti, sa nu credem ca ne putem chivernisi fara ajutor; ca dupa Dumnezeu, negresit avem trebuinta de povatuitor, care sa ne poarte de grija si sa ne chiverniseasca.

Nu sunt mai ticalosi, nici mai lesne porniti spre cadere decat aceia care nu au pe nimeni ca sa-i povatuiasca pe calea lui Dumnezeu; de aceea cei lipsiti de chivernisitori cad ca frunzele. La inceput, frunza este verde si frumoasa, apoi se usuca putin cate putin si cade si este calcata de picioarele oamenilor. Asa este si omul care nu este povatuit de cineva. La inceput are ravna spre post si priveghere, spre sihastrie si spre alte bunatati, apoi, putin cate putin, potolindu-se acea caldura si neavand pe cineva ca sa-l sfatuiasca, sa-i atate fierbinteala, pe neobservate se stinge de tot si din ravna cazand in trandavie se face rob vrajmasilor sai, care-si bat joc de dansul dupa cum le este voia.

Iar pentru cei ce au la cine nazui ca sa-si spuna gandurile, sa-si marturiseasca faptele, sa-si arate toate lucrurile si sa primeasca sfatuire, zice: "Mantuirea se savarseste cu mult sfat." Nu zice sa se sfatuiasca cu multi, ci ca la toate lucrurile se cade sa se sfatuiasca. Insa de la inceput se ia sfat, in care are credinta si incredere. Sa nu spuna numai unele, iar pe altele sa le tainuiasca, ci pe toate sa le marturiseasca si pentru toate sa se sfatuiasca. Unora ca acestora, mantuirea se savarseste intru mare sfat.

De nu va va spune cineva toate gandurile sale si mai ales de nu va descoperi deprinderea cea rea si stramba sa alcatuire, diavolul, afland intr-insul vreo voie ascunsa, vreun dreptar de viata de sine izvodit, unindu-se cu acesta, il strica desavarsit. Caci diavolul cand vede pe cineva, ca de sine nu voieste sa pacatuiasca, nici nu are pornire fireasca sa creada ca face vreun rau, ca la acea pornire sa adauge si el indemn spre pacat, nici el nu-l supara sau sileste catre cele ce omul nu are pornire. Nu-i zice adica, du-te de curveste, nici mergi de fura, daca pricepe ca omul nu vrea si nu primeste sa le faca; ca nu-si bate capul diavolul sa ne indemne spre cele ce nu vrem. Dar daca afla vreo voie de a noastra, inclinata spre pacat, sau vreo randuiala de sine intru noi, cu aceasta ne strica, gasind cale usoara.

De aceea se zice: "Vicleanul atunci face rau, cand se va alcatui cu indreptarea noastra." Diavolul este viclean si atunci face rau cand se uneste cu indreptarea noastra; fiindca atunci sporeste mai mult, atunci mai rau strica, atunci lucreaza cu mai multa prisosire. Fiindca de suntem stapaniti de voia noastra si urmam indreptarilor noastre, si raul pe care-l facem il socotim drept lucru bun. Astfel, ne primejduim, fara sa ne dam seama ca ne stricam, pentru ca nu pricepem nici voia lui Dumnezeu si nici nu voim a cerceta sa o aflam, deoarece ne incredem in noi insine si urmam voii noastre.

De aceea, zicea , ca "voia noastra este zid de arama intre noi si Dumnezeu". Pricepeti puterea cuvantului? Si iarasi a adaugat: "Voia noastra este o piatra ce se impotriveste voii lui Dumnezeu." De se va lepada omul de aceasta voie, poate zice si el: "Intru Dumnezeul meu voi trece peste zid. Dumnezeul meu, fara prihana e calea ta!" Foarte minunat a zis! Caci daca am trecut peste acel zid de arama al voii noastre, precum a zis Sfantul Pimen, atunci vedem ca nu are prihana calea lui Dumnezeu.

Apoi batranul zice si pentru indreptare: "Cand se va uni indreptarea cu voia noastra, atunci omul se indaratniceste cu totul." O, ce minunata alcatuire au cuvintele sfintilor! Moarte vadita este insotirea voii cu indreptarea, mare primejdie, mare cutremur! Acel ticalos piere desavarsit! Caci cine il poate face sa creada ca un altul stie mai bine folosul sau? Atunci cu totul se robeste si urmeaza gandului sau si asa diavolul il surpa. De aceea, zice ca vicleanul atunci face rau, cand se alcatuieste cu indreptarea noastra.
Diavolul uraste glasul sfatuirii. Nu numai sfatul il uraste dar nici insusi glasul sfatuirii nu-l poate suferi. Chiar inainte de a incepe a face ceva din lucrul intrebat, chiar inainte de a vedea vrajmasul de pazesti sau nu ceea ce ai auzit, uraste insasi intrebarea ce o faci pentru folosul tau. De ce oare nu sufera nici sunetul intrebarii? Fiindca stie ca prin intrebare si prin cercetare se vadesc mestesugirile lui; de aceea se intristeaza mai mult decat orice cand i se descopera vicleniile, pentru ca nu mai poate sa insele dupa cum pofteste, fiindca cu intrebarea se indrepteaza sufletul.

Marturisindu-ti adesea toate gandurile, afli de la cel mai iscusit care stie: aceasta s-o faci, iar aceasta nu; aceasta este rea, iar aceasta este buna; aceasta este indreptare, iar aceea voie. Auzi de asemenea: acum nu e vreme pentru cutare lucru; alta data: acum e vreme potrivita. Iar diavolul nu gaseste vreme sa te strice sau sa te prinda in cursa, caci te vede pururi povatuit de altul, fiind din toate partile intarit. Asa se savarseste, precum am zis, mantuirea, cu mare sfat.

Pe cat de mult vicleanul nu voieste si uraste sfatul, pentru ca pofteste sa faca rau, pe atat se bucura de cei ce n-au povatuire. Pentru ce? Pentru ca asemenea frunzelor cad. Vicleanul iubea pe acel frate despre care zicea : Am un frate, care cand ma vede, se intoarce ca un vartej. Pe unii ca acestia ii iubeste, de unii ca acestia se bucura totdeauna, care nu au nici un povatuitor, care nu intreaba pe cel ce poate dupa Dumnezeu sa le ajute si sa-i indrepteze.

Dar oare diavolul acela pe care l-a vazut sfantul ca purta cu el in tigvulite, tot felul de ierburi, nu cerca si pe ceilalti frati? Nu putea sa insele pe altii, ca fiecare dintre ei, cunoscand viclesugul lui, alerga la duhovnic si-si marturisea cugetele si afla ajutor in vremea ispitei. Pentru aceea nu putea sa-i biruiasca. Numai pe cel ticalos, pe care il gasea urmand voii lui si gol de sfatuire - pentru ca de la nimeni nu vrea sa ceara ajutor - il batjocorea si se intorcea diavolul de la dansul multumit, blestemand pe ceilalti. Dupa ce a spus Sfantului Macarie aceasta, si cercetand sfantul, a aflat numele fratelui, a alergat la el si a aflat ca acesta era pricina pierzarii lui, ca nu voia sa se spovedeasca. Nu avea obiceiul sa-si spuna cugetele lui, de aceea se intorcea ca un vartej pentru ca vrajmasul il intorcea ori unde voia. Intrebandu-l sfantul batran: "Cum petreci frate?" I-a raspuns: "Bine parinte, cu rugaciunile tale." Si iarasi zicandu-i batranul: "Nu te supara gandurile?" A raspuns: "Pana acum, sunt bine!" Si nu voia sa marturiseasca, pana ce sfantul pe ocolite l-a facut sa-si spuna gandurile si asa graindu-i cuvantul lui Dumnezeu, l-a indreptat. Venind iarasi diavolul dupa obicei, vrand sa-l cerceteze, s-a rusinat ca l-a gasit intarit, l-a aflat indreptat, nemaiprimind inselaciune. Intorcandu-se fara nici o isprava, si infruntat, s-a intalnit iara sfantul cu dansul si l-a intrebat: "Cum se afla fratele acela, prietenul tau?" Iar diavolul, nu l-a mai numit prieten ci vrajmas si-l blestema zicand ca si acesta s-a indaratnicit si nu-l mai asculta, ba chiar s-a facut mai salbatic decat ceilalti.

Pricepeti acum pentru ce uraste vrajmasul sunetul indreptarii? Pentru ca pururea se sileste spre pierzarea noastra. Vazut-ati pentru ce iubeste pe cei ce urmeaza voii lui? Pentru ca se supun diavolului si singuri se dau robi lui. Nu cunosc la calugar cadere din altceva, fara numai din crezamantul inimii sale. Unii zic ca dintr-aceasta cad, altii din alta pricina. Insa eu, precum am zis, alta cadere nu stiu sa fie la cineva fara numai din pricina sfaturilor inimii sale. Ca nu este alta greseala mai rea decat aceasta. De care m-a ferit Dumnezeu, ca totdeauna m-am temut de aceasta primejdie. Vazut-ai pe cineva ca a cazut? Sa stii ca a crezut cugetelor sale. Nu este alt lucru mai greu, nu este altceva mai rau, decat a crede gandurilor sale.

*

Cand eram in obste, spuneam toate gandurile mele batranului parinte Ioan, ca in viata mea, precum am zis, nu voiam sa fac ceva fara voia lui. si de multe ori imi zicea gandul: cutare lucru o sa-ti zica batranul, pentru ce sa-l mai superi? Dar eu ziceam cugetului meu: Anatema tie si invataturii tale si mintii tale si intelepciunii tale, ca orice stii, de la dracul este. si asa mergeam de intrebam pe batran.

Uneori se intampla de-mi zicea acelasi cuvant ce-mi spusese gandul: De aceea ma tulbura cugetul, zicandu-mi: Iata ca s-a intamplat ce ti-am spus, pentru ce ai mai suparat pe batran? Iar eu ii raspundeam gandului: Acum este bine, acum este din Duhul Sfant, iar a ta socoteala este rea, este de la diavolul si de la starea cea patimasa. Astfel, niciodata nu ma incredeam gandurilor mele, fara intrebare. Si credeti-ma, fratilor, ca eram la mare odihna si la multa negrijire, cum v-am mai spus si altadata. Fiindca auzeam ca, cu multe scarbe trebuie sa intre cineva intru Imparatia Cerurilor, iar eu ma vedeam ca nu am nici o scarba si ma temeam si eram la mare banuiala, nestiind pricina acestei odihne, pana ce mi-a spus batranul sa nu ma intristez ca tot cel ce se da pe sine in ascultarea parintilor are acest fel de odihna si este fara de grija.

Deci nevoiti-va si voi, fratilor ca sa intrebati, si nu va nadajduiti spre stiinta voastra, pricepeti ce fel de negrijire are lucrul, ce bucurie, ce odihna. De vreme ce v-am spus ca niciodata nu m-am scarbit, sa va spun si aceasta ce mi s-a intamplat, tot pe cand eram in obste.

*

Odata, mi-a venit atata intristare si atata scarba, ca m-am inspaimantat si eram intru atata truda si mahnire, incat credeam ca voi pieri. Intristarea aceasta imi venise din ispita diavolului. Aceasta bantuiala e foarte grea, intunecata si fara mangaiere. Din nici o parte nu are odihna, ci din toate partile nevoie si stramtorare. Curand insa, se risipeste, ca vine darul lui Dumnezeu in suflet si-l mangaie, ca de n-ar sosi darul lui Dumnezeu degraba, nimeni n-ar putea suferi aceasta scarba.

Deci, fiind precum am zis, in acest fel de ispita si la atata stramtorare, intr-una din zile, pe cand stateam in curtea manastirii, avand mare greutate si ma rugam lui Dumnezeu, uitandu-ma spre Biserica, vad inauntru un barbat in chip de arhiereu ca purta omofor si a intrat in sfantul altar. Eu, care niciodata nu ma apropiam de om strain, fara de mare trebuinta sau porunca, acum, ca si cum m-ar fi impins cineva, am mers dupa dansul. El, dupa ce a intrat inauntrul altarului, a stat ca un ceas, tinand mainile ridicate la cer, iar eu eram inapoia lui, rugandu-ma cu multa frica, fiind cuprins de mare cutremur la vederea lui.

Dupa ce a incetat de la rugaciune, s-a intors si venea catre mine. si cu cat se apropia, simteam ca se ridica de la mine intristarea si frica. Dupa ce s-a apropiat si a stat inaintea mea, a intins mana sa spre pieptul meu si a grait acestea: Asteptand am asteptat pe Domnul si m-a ascultat pe mine; a auzit rugaciunea mea si m-a scos din groapa ticalosiei si din tina noroiului; a pus pe piatra picioarele mele si a indreptat pasii mei si a bagat in gura mea cantare noua, lauda Dumnezeului nostru. Toate aceste stihuri zicandu-le de trei ori, ma batea pe piept. Apoi a iesit afara.

Si indata s-a facut in inima mea lumina dulce, bucurie, mangaiere si mare veselie, si m-am aflat cu totul schimbat din intristarea ce-o aveam. Dupa ce a iesit, eu alergam dupa dansul vrand sa-l intalnesc, dar nu l-am mai putut ajunge, caci se facuse nevazut. Din acel ceas, din mila lui Dumnezeu, nu stiu sa ma mai fi ispitit nici de intristare, nici de frica, ci m-a acoperit Dumnezeu pana acum prin rugaciunile acelor sfinti batrani.

V-am povestit acestea, fratilor, vrand sa va arat cata odihna si negrijire are cel ce nu se increde in sine; cu cata intemeiere si adeverire traieste cel ce nu nadajduieste in mintea sa si nici nu crede gandului sau, ci spre Dumnezeu arunca nadejdea sa si spre cei ce pot, dupa Dumnezeu, sa-l povatuiasca.

*

Deci, fratilor, invatati-va si voi sa intrebati si sa cereti sfat; sa nu nadajduiti in voi insiva, nici sa credeti ceea ce va zice cugetul vostru, ca foarte buna este intrebarea. Intrebarea este smerenie, este bucurie. Sa nu se trudeasca cineva astfel in zadar, ca nu se va putea mantui intr-alt chip, decat numai asa.

Poate va zice cineva, ca de nu va avea pe cine sa intrebe ce sa faca? Adevarul va zic, de va vrea cineva din toata inima sa faca voia lui Dumnezeu, nu-l va parasi Dumnezeu, ci pururea il va povatui dupa vrerea sa. Iar de nu va vrea sa faca voia lui Dumnezeu, iar va zic adevarul, ca si la prooroc de va merge, dupa inima lui cea razvratita, va primi raspuns de la prooroc precum zice Scriptura: "De va gresi, prooroc graind, eu am ratacit pe proorocul, zice Domnul."

Drept aceea, avem datoria sa ne intoarcem cu toata puterea noastra spre voia lui Dumnezeu si sa nu credem inimii noastre, ci chiar de va fi vreun lucru bun, pana nu vom auzi de la vreun sfant ca bun este acel lucru, sa nu ne incredem in noi insine ca bine am facut si cum ca, cu cuviinta este sa se faca.

Inca si dupa ce ne vom sargui dupa puterea noastra, se cade iarasi sa ne spovedim in ce chip am facut, pentru ca sa ne incredintam de l-am facut bine si iarasi atunci inca sa nu fim fara de grija, ci sa asteptam si judecata lui Dumnezeu, precum se spune despre sfintitul parintele Agaton, ca a raspuns cand a fost intrebat: si tie iti este frica parinte? Stiu ca m-am silit din toata puterea sa fac voia lui Dumnezeu, dar nu stiu daca a placut sau nu lui Dumnezeu fapta mea; ca alta este judecata lui Dumnezeu si alta a oamenilor.

Domnul Dumnezeu sa ne acopere de primejdia celor ce fac voia lor si sa ne invredniceasca sa tinem calea parintilor nostri. Ca lui se cuvine slava, cinstea si inchinaciunea, in veci, Amin!

Sfantul Dorotei

O ISTORIOARĂ CU FEMEILE CARE FAC AVORTURI

Toate păcatele sunt păcate grele si toate păcatele se numesc de marele Apostol Pavel "lucruri ale întunericului". Că auzi ce zice: Lepădati dar lucrurile întunericului. Apoi începe să le numere: desfrânarea, lăcomia, betia, hula, necredinta... Tot păcatul întunecă pe om, dar uciderea este un păcat si împotriva Duhului Sfânt si strigător la cer, si poti să spui acestui păcat cum vrei. Că ce este mai scump la fiecare vietate decât viata?

Nu vezi mata că si o furnică si un tântar si o muscă, o jivină cât de mică, ea vrea să-si salveze viata. Fuge, aleargă, se păzeste să nu o omori. Dar omul, care-i chipul si asemănarea lui Dumnezeu, cât de scumpă este viata lui înaintea Tatălui ceresc?

Dacă ar fi omul fiară, n-ar fi o pagubă mare, că o fiară este mult inferioară omului, dar omul este chipul si asemănarea lui Dumnezeu. De aceea cei ce fac avorturi distrug chipul lui Dumnezeu din om, icoana Preasfintei Treimi pe pământ, si este foarte mare păcat.

De aceea sfătuim pe cei ce-au căzut în acest păcat, ca să se silească cu toată puterea să se mărturisească si să-si facă canonul în lumea aceasta, ca nu cumva dincolo să-l facă vesnic. S-a prea înmultit păcatul acesta si este strigător la cer, si aduce osândă vremelnică si vesnică si în veacul de acum si în cel viitor. Ia să vă spun o întâmplare adevărată si înfricosătoare:

Într-una din zile, m-am pomenit aici la mine cu o doamnă bine, care a venit si a căzut în genunchi si a început a plânge:

- Ce este, doamnă?

- Vai de mine, sunt de la Bucuresti, am venit cu mare greutate si cu mare necaz aici.

- Dar ce s-a întâmplat?

- Eu sunt fată de preot, a zis, si s-a întâmplat de m-a luat în căsătorie un mare functionar. Eu i-am spus că nu merg după dânsul. Eu sunt fată de preot si sunt credincioasă. Am crescut în credinta crestină ortodoxă, în frica lui Dumnezeu, dar el nu crede în Dumnezeu. El a spus: "Eu nu cred, dar îti dau voie tie să faci ce vrei: roagă-te, mergi la biserică, posteste, fă milostenie, roagă-te si acasă. Fă tot ce vrei, numai să mergi după mine în căsătorie!"

În felul acesta, ea a întrebat pe părintii ei si s-a încumetat si s-a dus. S-au luat în căsătorie si au trăit bine vreo câteva luni. Când ea a rămas gravidă, el atâta i-a spus: "Silvia, copii să nu-mi faci, că copiii sunt salba dracilor". Auzi ce expresie! Ea a rămas uimită când a auzit: "Fă ce stii, dar copii să nu-mi faci, că nici nu vreau să aud de dânsii!"

Atunci ea i-a spus: "Măi, criminalule, să-ti iasă din minte vreodată că eu am să fac această crimă! Eu sunt fată de preot. Eu ti-am spus înainte de a mă căsători că vreau să trăiesc cu tine crestineste, nu păgâneste". El i-a spus: "Gândeste-te bine, că eu am vorbit cu un doctor să dai copilul afară". Copilul avea două luni. Ea a spus: "Niciodată, nu voi face această crimă. Mai bine mor de o mie de ori decât să omor copilul".

Si a rămas vorba că el îi pregătea doctorul ca să-i omoare copilul, mai ales primul copil. Ea însă era hotărâtă până la moarte să nu facă avort. Si iată ce s-a întâmplat. A venit săraca aici la mine să întrebe, dar era hotărâtă în inima ei să nu facă această ucidere de om.

- Am auzit de dumneata si am venit să întreb, a zis ea. Ce zici, părinte? Eu sunt în a doua lună si el m-a amenintat cu moartea, dacă nu fac avort.

- Dacă te-ar tăia de o mie de ori si te-ar împusca, să nu omori nici un copil, că nici leoaica, nici lupoaica, nici scroafa sălbatică, nici serpoaica, nimeni nu îsi omoară puii. Dar omul a devenit mai rău decât toate fiarele de pe fata pământului. Omul îsi omoară copiii. Mai bine să mori de o mie de ori, dar să nu faci avort. Spovedeste-te si te pregăteste. Mucenită ai să fii cu Sfânta Varvara, cu Sfânta Tecla si cu toate martirele în ceruri, dacă ai să mori tu, ca să nu omori copilul.

- Cum să fac? Mă tem si de el că mă va omorî, mă tem si de Dumnezeu!

- Să te temi de Dumnezeu, Care a zis asa: Nu vă temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă. Temeti-vă mai vârtos de acela care, după ce a ucis trupul, poate să ducă sufletul în gheenă. Nu te teme! Trupul ăsta este o mână de pământ spre mâncarea viermilor. Azi este, mâine nu mai este. Sufletul nu moare în veci! Du-te hotărâtă în inima ta, spovedeste-te, împărtăseste-te si asteaptă moartea! Dar să nu avortezi!

Ce s-a întâmplat între timp? S-a dus femeia acasă hotărâtă să nu facă avort. Si cum era aproape sâmbăta mortilor, adică "Mosii de vară", anul trecut (1979), ea s-a dus în oras să cumpere câte ceva, ca să dea de pomană. A cumpărat castroane, căni frumoase, vase, pahare, portocale, bomboane. Voi stiti că la noi se dă de pomană, după cum este traditia noastră ortodoxă, pentru sufletul mortilor. Si a luat si făină de grâu, ca să facă cozonaci si plăcinte pentru pomană.

A venit acasă din oras cam obosită. A plămădit făina, a pus drojdie si a frământat aluatul până a dospit si s-a culcat.

Când a adormit, s-a făcut că era într-un defileu de munti, adică două rânduri de munti. Unul era pe dreapta si unul pe stânga, iar prin mijlocul acelor munti era o sosea dreaptă. Muntii erau foarte înalti si aveau pădure de brazi până la poale. Iar de la marginea pădurii, de-o parte si de alta, erau flori, două-trei sute de metri până la sosea. Ea mergea - asta era prin vis - pe soseaua aceea printre munti si se minuna de frumusetea acelor locuri.

Dar deodată, când si-a aruncat privirea în dreapta, spre pădure, a observat ceva foarte minunat: la poala pădurii erau arbori de foc, cât vedeai cu ochii. Un rând de arbori care ardeau scânteind de jăratec. Si de fiecare arbore de foc era legată cu funii de foc câte o femeie goală, cum a făcut-o mama sa, si focul le ardea grozav la spate, pe sira spinării, si ele tipau groaznic.

Cum se zvârcoleau aceste femei legate de arbori, deodată a văzut niste vulturi de foc care veneau din muntii ceilalti, cu gheare de foc, cu aripi de foc si cu ciocul de foc si s-au pus pe sânii lor si îi mâncau si ele strigau: "Vai de noi si de noi si de cei ce ne-au născut pe noi!" Vulturii mâncau sânii lor până la oase, de se vedeau coastele, si apoi zburau înapoi în munti, iar lor le cresteau sânii înapoi. Si veneau alti vulturi si le mâncau din nou si ele strigau tare si plângeau.

Si s-a minunat biata femeie: "Vai de mine, zice, nu mă mai uit în partea asta, că mor de frică". Si a întors capul spre stânga. În partea stângă a văzut un lucru mai înfricosat. Alt rând de copaci de foc, tot în marginea pădurii, si erau legate femei goale, dar aici nu le mai mâncau vulturii. Aici erau serpi cu două capete, niste balauri de foc, încolăciti peste ele si peste copaci, cu coada până în pământ. Cu un cap era pe o tâtă si cu altul pe cealaltă tâtă si le sugeau de le dădea sângele. Asa de tare strigau, de se cutremurau pădurile si muntii aceia.

Atunci ea, când a văzut că în stânga vede si mai înfricosat lucru decât în dreapta, de frică a slăbit si a căzut în genunchi si striga la Maica Domnului: "Maica Domnului, nu mă lăsa, că mor de frică!" si se uita dacă nu mai este cineva pe acolo, că se temea să nu vină serpii aceia si la dânsa.

Deodată vede în urmă pe drum că vine un tânăr prea frumos, cu haină albă ca zăpada, cu cruce în frunte si cu un baston de aur în mână. Când l-a văzut a zis:

- Multumesc Tie, Doamne, că nu m-ai lăsat în iadul ăsta singură. Si a căzut cu fata la pământ, zicând: "Doamne Iisuse, nu mă lăsa!"

- Eu nu sunt Iisus Hristos, a răspuns îngerul.

- Dar cine esti, Doamne?

- Eu sunt îngerul păzitor al vietii tale. Eu totdeauna te păzesc pe tine, si acum m-am arătat tie cu porunca lui Hristos.

- Doamne, scoate-mă de aici, că mor de frică! Fă milă cu mine si nu mă lăsa aici!

A sculat-o din genunchi si i-a zis:

- Nu te teme si mergi după mine!

El mergea înainte si ea în urmă. Si în urma lui se vedeau raze de lumină si era o mireasmă a Duhului Sfânt, cum nu mai este pe pământ.

Mergând cu îngerul pe drumul acela, ea a întrebat:

- Doamne, de ce pe femeile acestea le sug balaurii acestia cu două capete si pe acelea le mănâncă vulturii de foc. Le mănâncă sânii lor si iar cresc si ele se chinuiesc? Si a zis îngerul:

- Acestea n-au voit să le sugă copiii lor. N-au vrut să alăpteze copii si de aceea balaurii acestia de foc le vor suge în vecii vecilor si vulturii de foc le vor mânca sânii, că au fost criminale si au omorât copiii nevinovati din pântecele lor. Femeile care au omorât copiii prin avort, cu băi, cu injectii, cu pastile si i-au otrăvit cu buruieni de la babe, asa se vor munci în veci, că nu s-au pocăit, nici nu s-au spovedit, ci au crezut că-i glumă păcatul acesta.

Mergând asa, i se părea ei că au mers câtiva kilometri. S-a uitat în dreapta si a văzut un singur arbore de foc, unde nu era legată nici o femeie. Si ea a întrebat:

- Doamne, uite aici un singur copac care nu are legată nici o femeie de dânsul! Zice îngerul:

- Vezi copacul ăsta de foc? Acesta era copacul tău, dacă n-ascultai de preot si te duceai să omori copilul! Tu n-ai nici un copil pe lume si era primul copil. Dar avea să te pedepsească Dumnezeu, pentru că aveai să mori în timpul avortului la doctor. Dar fiindcă ai avut frică de Dumnezeu si te-ai hotărât în inima ta să nu omori copilul si ai întrebat pe preot si te-ai hotărât mai bine să mori decât să omori copilul, iată că ai scăpat de acest copac!

Apoi a zis ea: "Doamne, scoate-mă de aici! Încotro este tara mea? Unde sunt eu aici?" Îngerul i-a zis: "Să-i spui bărbatului tău cel criminal ce ti-am spus eu. Dacă te mai îndeamnă pe tine la avort, nu aici se va munci el, ci în alt loc, unde de o mie de ori va fi mai greu ca aici! Tu esti fată de preot si te-ai măritat fecioară, cum te-a făcut mama ta, iar el este un preacurvar. El s-a însurat cu tine, dar înainte el a trăit cu trei femei nemăritate si le-a obligat să facă avort si le-a plătit el la doctor. Acele trei femei au pierdut câte un copil. Deci are pe sufletul lui trei avorturi făcute de el. Are să mănânce carne în vecii vecilor, în focul gheenei!

El nu ti-a spus tie, dar este un mare curvar si spurcat. Tu te-ai căsătorit curată cum te-a făcut mama ta, iar el a fost un preacurvar si ucigas, care a plătit pentru acelea să facă avort. Să-i spui, că el n-a zis nimănui".

Atunci ea a zis: "Doamne, pe unde să mă duc eu acasă? Pe unde să ies?" Îngerul Domnului i-a spus: "Dar unde esti, acasă esti! Tu scoală-te si frământă aluatul, că a dospit în covată". Si l-a văzut ca un fulger când a zburat, si ea s-a trezit în casă.

S-a trezit femeia foarte spăimântată si aluatul dădea jos din covată, cum i-a spus îngerul. Se culcase la sapte fără un sfert si acum era ceasul nouă si un sfert seara. Deci două ore jumătate. În timpul acesta a fost prin iad si a văzut unde se muncesc femeile criminale care fac ucidere de om.

Când s-a sculat, de frică a început să strige în gura mare. Sotul ei venise de la serviciu si dacă a văzut că este obosită si se odihneste, n-a mai deranjat-o. Când a auzit răcnind, el a crezut că a luat foc ceva la cuptorul de pâine.

A venit bărbatul ei:

- Ce-ai pătit, Silvia? Ce ti s-a întâmplat?

- Vai de mine! Vai de mine! Am fost în iad. Am văzut iadul! Am văzut unde se muncesc femeile care fac avorturi.

- Cum?

Si i-a spus sotului tot ce i-a zis îngerul.

- Iată, zice, ce mi-a mai spus: că tu m-ai luat pe mine curată cum m-a făcut mama, dar tu ai trăit cu trei femei necăsătorite, si le-ai îndemnat să facă avorturi la doctori. Asa-i?

- Asa este.

- Auzi, că te asteaptă pe tine muncă mult mai mare ca aceea. Că tu ai si plătit la doctori ca să omori copiii, nu numai că le-ai îndemnat. Banii aceia sunt spre pierzarea ta în veci!

El, când a auzit că i-a descoperit păcatele, a zis:

- Să stii că adevărul ti-a spus. De azi înainte mă pocăiesc si eu până la moarte. Dar du-mă la un duhovnic să-mi spun păcatele, să pun si eu început bun, că am auzit că Dumnezeu primeste pe cel păcătos!

Apoi a venit cu sotia si s-au mărturisit amândoi, îndreptându-si viata. L-am mărturisit si i-am spus: "Iată, frate, ce a făcut Dumnezeu cu tine! Câtă milă a avut de tine! Prin femeie ti-a descoperit urgiile si fărădelegile tale, ca să te întorci la pocăintă".

Atunci mi-am adus aminte de cuvântul Sfântu-lui Apostol Pavel, care zice: De unde stii, femeie, că nu-ti vei mântui bărbatul? Nu stii tu, zice, că se sfinteste bărbatul necredincios prin femeia credin-cioasă? si invers.

Iată o femeie crestină! O femeie cu frica lui Dumnezeu, care a fost hotărâtă în inima ei mai bine să moară, decât să facă avorturi! Si s-a rugat lui Dumnezeu si a câstigat si pe sotul ei la adevărata credintă si i-a îndreptat si viata lui. Si asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt până astăzi împreună si duc viată cinstită si curată înaintea lui Dumnezeu.

I-am dat si lui canon să nu se împărtăsească 20 de ani, că pentru un avort Sfintii Părinti opresc 20 de ani, iar cu iconomie 10 ani, dacă omul posteste toate posturile si miercurile si vinerile si face milostenie. "Fac toate!" a zis el. Atunci i-am redus canonul la 10 ani. Zece ani i-am dat canon si să plângă toată viata că a omorât trei oameni. Căci ori vei omorî copilul, cum ti-am spus, când l-a semănat Dumnezeu în pântecele mamei sale, când este cât o sământă; ori îl omori când este mai mare, tot acelasi păcat ai.

Să vă iasă din minte, cum zic unele femei: "Părinte, nu era decât de-o lună, că nu se stia ce-a fost!" Nu minti pe Dumnezeu, Care a zidit si Care a zămislit în tine. Nu auzi ce spune Ieremia Proorocul? Doamne, au nu Tu zidesti duhul omului la zămislire?

Pe Dumnezeu nu-l poate minti nimeni. Aveti frica lui Dumnezeu, păziti-vă de gândul acesta al uciderii de copii, mai tare decât toti balaurii din lumea asta si decât toate. Păziti-vă! Că dacă tot veti face mereu avort, poporul nostru se împutinează. Vom rămâne numai bătrânii si vor veni alte popoare si ne vor robi, că vom fi putini si nu vom mai avea copii ca să fie ostasi ai tării si oameni de ispravă să conducă tara!

Tineti nu numai la natalitatea poporului si la scumpa noastră tară, tineti la sufletul vostru, care-i mai scump decât toată lumea, că dacă îl veti pierde, cu toată lumea nu puteti să-l răscumpărati. Toate femeile care aveti bărbati si v-ati cununat, ca si acelea care ati gresit si ati făcut nuntă fără cununie, să nu omorâti copiii. Copilul este un înger si prin el te mântuiesti si tu! Naste-l, botează-l, creste-l si printr-însul te mântuiesti si tu.

Să te duci la mărturisire, că esti o crestină bună, si te iartă Dumnezeu. Iar a ucide copilul este cea mai mare crimă, cea mai mare fărădelege si împotrivire înaintea lui Dumnezeu, Care l-a creat în pântecele tău si ti-a dat tie nastere, iar lui i-a dat suflet viu si cuvântător.

Vă rog din toată inima să tineti minte această întâmplare. Aduceti-vă aminte, femeilor, de vulturii cei de foc si de copacii cei de foc care ard pe femeile care fac avort, ca si de balaurii cei de foc, care au să vă sugă pieptul!

Păziti-vă, vă rog, nu numai de-a face păcatul, ci si de-a gândi la aceasta, căci crimă si prea cumplită crimă este fată de constiinta ta, fată de Dumnezeu si fată de tara în care ne-am născut si trăim.

Părintele Cleopa