14 reguli canonice de buna cuviinta, daca vrea sa-l foloseasca sfanta biserica.

 Articol preluat din...
http://iubescicoanele-susica.blogspot.com/

Fratilor, trebuie sa stiti ca un crestin care merge la biserica are 14 reguli canonice de buna cuviinta, daca vrea sa-l foloseasca sfanta biserica. Daca nu le implineste, se duce la biserica spre osanda.

Am sa va spun regulile de buna cuviinta pentru un crestin care merge la sfanta biserica.

Daca vreti sa fiti fii cu adevarat ai Bisericii lui Hristos celei dreptmaritoare, care ne naste pe noi prin apa si prin Duh la Botez, de aproape 2000 de ani, in Biserica lui Hristos, care este stalp si intarire a adevarului, sa stiti regulile de mergere la biserica, dupa cum urmeaza :

1. Prima conditie canonica pentru a merge la Sfanta Biserica este sa te ierti cu toti. Daca merge mama la biserica, sau tata, sa zica : " Iertati-ma, mai baieti ! Iarta-ma, sotie !"

2. A doua conditie canonica. Cand mergi la Biserica sa duci un mic dar din casa ta. Macar o lumanarica, macar un banut, o prescura, un pahar de vin, ce poti. Ca prin acel mic dar pe care-l duci tu la biserica se binecuvinteaza toata averea ta, caci il dai jertfa lui Dumnezeu.

3. A treia conditie canonica. La biserica este bine sa mergi mai de dimineata, ca sa poti apuca Evanghelia Invierii de dimineata si Slavoslovia. Si totodata daca te duci mai devreme, te poti inchina linistit, nu-i lume multa la biserica, te duci la locul tau fara sa deranjezi slujba.

4. A patra conditie canonica. Totdeauna barbatii in biserica trebuie sa stea in partea dreapta, iar femeile in partea stanga. Si in ordinea aceasta trebuie sa stea in biserica : barbatii batrani in frunte, cei mai putin carunti la spate, cei mai tineri in spatele lor, flacaii si baietii tot asa. La fel si femeile. Iar intre barbati si femei, sa lasati o carare in biserica, ca sa mearga cine vine sa se inchine si sa duca darul la Sfantul Altar.

5. A cincea conditie canonica este sa nu vorbiti in biserica, ca este mare pacat. Daca este mare nevoie sa vorbesti, vorbeste in soapta sau prin semne.

6. A sasea conditie canonica. Daca mergi la biserica, sa nu iesi pana nu se termina slujba. Numai, Doamne fereste, daca esti bolnav, sau daca patesti ceva. Dar altfel sa nu iesi, ca, daca iesi inainte de terminarea Liturghiei, esti asemenea cu Iuda, care a iesit de la Cina de Taina, unde erau la masa Mantuitorul cu Apostolii si s-a dus si L-a vandut pe Hristos. Asa arata Sfantul Ioan Gura de Aur.

7. A saptea conditie canonica pentru cei ce merg la biserica. Cand va inchinati la sfintele icoane, sa nu sarutati sfintii pe fata , ca-i pacat. Nu-i voie. Daca sfantul este pictat in picioare, ii saruti picioarele, daca este pictat pe jumatate, il saruti la partea de jos.

8. A opta conditie canonica. Sa stiti ca dupa ce da preotul binecuvantare de Sfanta Liturghie, nimeni nu mai are voie sa se inchine la icoane in biserica sau sa mai duca daruri la altar, ca este mare pacat.

Cand auzi ca zice preotul : " Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor ", este gata ! De atunci fiecare sta la locul lui linistit, nu se mai duce sa se inchine. Chiar de-ai venit cu un dar in biserica, cu lumanare si cu prescura, le dai la urma.

Ca din timpul acela preotul intra in Sfanta Liturghie si nu mai are timp sa ia darul. Ca daca te duci si el se opreste de la Liturghie, ii raman o multime de rugaciuni si are pacat. Deci darurile se dau la biserica pana se da binecuvantarea de Liturghie.

De atunci inainte nu mai este voie nici sa te inchini la icoane, pentru ca ii tulburi pe cei care vor sa asculte Sfanta Liturghie.

9. A noua conditie canonica. Crestinii trebuie sa stea in genunchi cand se sfintesc preacuratele daruri, cand se canta : " Pe Tine Te laudam, pe Tine bine Te cuvantam... !" Altii stau in genunchi si la Evanghelie. Nu-i o greseala. La Axionul Maicii Domnului si la Tatal nostru, atunci se sta. Si dupa ce se canta Tatal nostru se face sarutarea pacii. Asa se facea inainte. Acum in unele biserici s-a uitat.

Cei ce au dezlegare si vor sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine, trebuie sa-si ceara iertare de la toti, de la cei mai batrani pana la cei mai tineri. Daca sunt barbati, se duc la cei mai batrani oameni din frunte. si de la care au avut vreo suparare, Doamne fereste, sa ceara iertare : " Iarta-ma, frate ! Iarta-ma, cumetre sau vecine !"

La fel si femeile sa se duca la cele mai batrane si sa ia iertare, sa le sarute mana, iar acelea sa le sarute pe frunte. Aceasta randuiala se face inainte de a merge la Sfanta Impartasanie. Si apoi iei o lumanarica aprinsa si la iconostas o dai in mana paraclisierului; nu mergi cu ea inaintea preotului, in fata Sfantului Potir.

Pentru ca in fata Sfantului Potir, cand mergeti, nu aveti voie sa fiti cu lumanarea aprinsa, nici sa mai faceti Sfanta Cruce, ca-i mare primejdie. Multi, facand cruce, s-a intamplat ca au lovit Sfantul Potir, pe preot, si au varsat Sfintele. S-a intamplat in multe biserici.

Eu am patit-o. A venit unul de la Sasca Mare la impartasanie; eram staret la Manastirea Slatina, si m-a lovit peste Sfantul Potir si, daca nu-l tineam, il zvarlea in mijlocul bisericii. Aveam Sfintele in el. Si tot mi-a varsat cele noua cete ingeresti. Trei au cazut din acelea. Am avut de facut canon si randuiala.

Un baietan cand si-a facut cruce, a dat peste Sfantul Potir. Si daca nu-l tineam strans mi-l varsa tot si nu mai puteam sa fiu preot din cauza asta . A incremenit si el. Si doar le-am spus, ca erau sute de oameni cu lumanari aprinse : " Nu mai faceti cruce cand ajungeti in fata Sfantului Potir, si lumanarile lasati-le colo la iconostas !"

Cand mergi in fata Sfantului Potir pui mainile crucis pe piept. Si atunci preotul ia cu lingurita Preasfintele si Preacuratele Taine si ti le da sa ie mananci.

10. A zecea conditie canonica. Dupa ce-ai primit Preacuratele Taine ale lui Iisus Hristos, treci la usa diaconeasca, ca acolo sa-ti dea anafora si un paharut de vin. Apoi treceti la strana sau in pridvor, sa va cititi molitfele sau rugaciunea de multumire dupa Sfanta Impartasanie.

Trebuie sa stiti ca nimeni nu are voie sa se impartaseasca daca nu si-a citit rugaciunile de impartasire ( molitfele ). Apoi, cele de multumire.

Cel ce s-a impartasit, nu mai are voie sa sarute mana preotului. Pana nu stai la masa nu mai ai voie sa saruti nici sfintele icoane, nimic, ca ai primit pe Hristos atunci. Dupa masa poti sa saruti mana si sfintele icoane.

Dupa impartasanie n-ai voie sa scuipi trei zile si trei nopti. Asa-i dupa randuiala canonica. Dar macar pana a doua zi, macar 24 de ore sa tineti minte. Dar, trei zile arata cartea. Asa este dupa Sfanta Impartasanie.

Cei casatoriti, care vor sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine, trebuie sa pazeasca curatia in familie, macar trei zile, iar dupa ce s-au impartasit sa tina macar doua zile. Iar in posturi, trebuie sa traiasca toate zilele in curatie.

11. A unsprezecea conditie canonica. Cel ce a venit la biserica dintr-o familie, se cheama apostolul familiei. El trebuie sa ia sfanta anafora pentru toti cei de acasa.

Cei de acasa n-au voie, Doamne fereste, in Duminici si sarbatori, sa manance ceva, pana nu vine cel de la sfanta biserica, sa le aduca sfanta anafora, sa se impartaseasca cu sfanta anafora in locul Preacuratelor Taine. Ca sfanta anafora pe greceste se cheama antidoron, adica contra chip, tine locul Preacuratelor Taine pentru cei ce nu pot sa se impartaseasca.

Duminica si in sarbatori, in timpul Sfintei Liturghii, n-ai voie sa faci mancare, ca este mare pacat. Fa mancarea de sambata seara si pune-o undeva la rece, ca aveti acum frigidere, si o incalzesti cand veniti de la biserica. In caz de mare nevoie, dupa ce iesi de la Sfanta Liturghie, ai voie sa faci mancare. Dar in timpul Sfintei Liturghii, cand preotul leaga cerul cu pamantul si scoate particele pentru milioane de suflete, tu sa nu te apuci atunci sa faci mancare, ca-i mare pacat !

Asa a fost la stramosii nostri. Intrebati batranii. ca asa tineau inainte ! Nu se facea mancare Duminica. Este mare pacat. Nu-i voie sa faci focul si sa faci mancare cand preotul face dumnezeiasca Liturghie pentru atatea milioane de crestini, unde mijloceste iertarea atator suflete, si pentru cei din iad si pentru cei din ceruri si pentru cei de pe pamant.

12. A douasprezecea conditie canonica. Cel ce a fost la sfanta biserica, cand a zis preotul : " Cu pace sa iesim ! Intru numele Domnului" si a facut otpustul, adica sfarsitul Liturghiei, face trei inchinaciuni in mijlocul bisericii si merge acasa.

De la biserica sa nu se opreasca pana la usa lui. Nu cumva sa-l duca diavolul de la biserica la crasma sau la joc, ca atunci e vai de el. A inceput cu Dumnezeu si termina cu diavolul. Ca asa face vrajmasul : " Da, oare sa ma duc pe la cutare cumatru; dar, sa ma duc pana la cutare; dar, sa merg oleaca la crasma ".

Bucuria diavolului ca te-a scos din raiul lui Dumnezeu si te duce in iad, caci crasma este gura iadului. Asa o numesc toti Sfintii Parinti.

Dracul, cand ai intrat in crasma iti bate trei cuie. Primul cui, cand ai pus piciorul pe pragul crasmii; al doilea, cand ai stat pe scaun la masa, in crasma; si al treilea, cand ai luat primul pahar. Pe urma esti al lui; te tine el acolo, nu scapi degraba. Ti-a batut trei cuie.

Deci, de la usa bisericii du-te direct acasa !

13. A treisprezecea conditie canonica. Cand mergi acasa, zi o rugaciune la sfintele icoane si cand toti stau la masa, tu sa le povestesti ce ti-a ramas si tie in cap de la biserica. " Uite, a fost Apostolul cutare, Evanghelia cutare; preotul a tinut predica cutare; uite asa a cantat dascalul, asa frumos a fost !", ca sa auda si cei ce n-au putut merge la biserica, din motive binecuvantate.

14. A paisprezecea conditie canonica. Dupa ce ai stat si tu la masa, sa te odihnesti doua ore. Apoi trebuie sa te duci in Duminici si sarbatori sa faci vizite si sa cercetezi pe cei bolnavi si saraci.

Daca stii un batran bolnav sau o femeie bolnava sau un copil, sau cineva care zace de multi ani, du-te si-l cerceteaza, ca auzi ce spune Hristos in ziua Judecatii : Bolnav am fost si nu m-ati cercetat (Matei 25, 36).

Daca nu poti duce un dar cat de mic la cel bolnav, du-te si-i spune un cuvant de mangaiere : " Rabda, frate ! Roaga-te lui Dumnezeu ca te iubeste ! Dumnezeu, pe care-L iubeste, il cearta. Si daca ai sa rabzi in lumea asta, n-ai sa mai rabzi dincolo. Asa a rabdat Iov, asa a rabdat Lazar !"

Deci regula a paisprezecea este sa cercetam pe batrani si pe cei bolnavi in Duminici si sarbatori.

Acestea sunt pe scurt cele paisprezece reguli de buna cuviinta pentru crestinii care merg la sfanta biserica in Duminici si in sarbatori.

Sfânta Euharistie şi lucrarea ei în viaţa creştinului

Motto: „Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să  bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului.” (1 Corinteni 11, 28-29)

            Încă dintru începuturile ei (marcate de prigoană cumplită şi de persecuţii grozave), silită să se ascundă în catacombe şi prin peşteri, Biserica  Lui Hristos şi-a dus viaţa de rugăciune orânduită sub forma văzută a cultului divin public având în centru (ca măsură a tuturor lucrurilor) pe Iisus Hristos Cel Înviat, adus zilnic Jertfă Sfântă şi fără de prihană pe sfintele altare sub chipul pâinii şi al vinului – Sfânta Euharistie. „Vieţile Sfinţilor” ne povestesc (uneori cu foarte multe amănunte semnificative, aproape în fiecare zi a anului bisericesc) martirajul miilor de mucenici (duşi în incinta Colosseum-ului roman sau prin alte arene) ucişi de gladiatori nemiloşi, sfârtecaţi de fiare sălbatice sau chinuiţi de ighemoni cruzi pentru a se lepăda de credinţa în dumnezeirea Lui Iisus Nazarineanul - privită de contemporani ca o absurditate proprie unei secte provenite din sânul iudaismului şi stârnite de Cel socotit ca fiu al Mariei şi al bătrânului Iosif, teslarul din Nazaretul Galileii – „Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numeşte mama Lui Maria ?” (Matei 13, 55).

            Rostul central al Sfintei Euharistii (Sfintele Sfinţilor, Sfintele Taine ale Bisericii, Trupul şi Sângele Domnului) se vede cel mai limpede tocmai în cazul acestor mucenici şi martiri (al căror număr nu poate fi cunoscut) sacrificaţi pentru numele de creştin de furia ucigaşă şi de urgia distrugătoare a împăraţilor romani păgâni (al căror şir îl începe Nero cel sângeros şi până la începutul împărăţiei lui Constantin cel Mare). Acea părticică de Sfântă Împărtăşanie a fost de ajuns pentru ca toate acele rămăşiţe de trupuri omeneşti sfârtecate în fel şi chip să fie îndumnezeite prin harul Duhului Sfânt şi să înceapă a lucra minuni – să izgonească demoni, să tămăduiască boli, să izbăvească de neputinţe. Aşa începe cultul sfintelor moaşte şi aşa se şi justifică venerarea lor în Biserica Ortodoxă. Mântuire celor credincioşi şi foc îndumnezeitor  pentru cei vrednici, Sfânta Euharistie însă s-a dovedit de-a lungul timpului osândă celor ce se împărtăşesc cu nevrednicie şi foc arzător pentru cei ce se împărtăşesc cu uşurătate (abuzând de multa milostivire şi de nemăsurata bunătate a Lui Dumnezeu şi ignorând dreptatea Lui). „Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur !” (Psalmul 2, 11) strigă Psalmistul, iar preotul cheamă: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi !” (Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur). În ceea ce priveşte împărtăşirea propriu-zisă, ceea ce contează de fapt nu este frecvenţa ei, ci dobândirea străpungerii inimii şi a înţelegerii profunde a sensului acestui gest de deschidere a gurii pentru primirea Lui Hristos în mădularele trupeşti, - deci trezvia. „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul !” (Psalmul 33, 8). Oare să cugetăm că la gustul limbii se referă David, Regele lui Israel ? A gusta din bunătatea Stăpânului înseamnă a simţi cu inima dulceaţa rugăciunii, a limpezi văzduhul inimii, a dobândi vederea tainică a Lui Dumnezeu, a trăi extazul mistic sau răpirea în Duhul Domnului: „Inimă curată zideşte în mine Dumnezeule şi duh drept înnoieşte în lăuntrul meu !” (Psalmul 50, 11). Prin noi înşine, prin propria noastră conştiinţă doar, nu vom şti niciodată când avem inima cu adevărat curată; stările proprii rugăciunii celei mai înalte sunt daruri ale Harului Divin. Altfel spus, nu vom deţine niciodată controlul asupra Duhului Lui Dumnezeu sau a stării de sfinţenie: „Duhul suflă unde voieşte” (Ioan 3, 8; ediţia din 1914); doar „cei curaţi cu inima vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8).

            În ultima vreme, din păcate, creşte numărul creştinilor care ajung să se împărtăşească din ce în ce mai des – dar nu din sporirea iubirii pentru Hristos ci din pricina măririi mândriei şi a întăririi orgoliului de a  avea imagine şi statut de persoană înduhovnicită în ochii celorlalţi. Câţi dintre aceştia au vorbit cu Dumnezeu ? Este trebuinţă de mare atenţie pentru a nu răspândi în popor nepăsarea şi neevlavia faţă de cele sfinte. A fi vrednic de împărtăşire nu include neapărat facerea de minuni – dar sigur exclude nepăsarea. În trecut, în viaţa credincioşilor de demult, împărtăşirea din Sfintele Taine era un prilej de mare sărbătoare.  Creştinul se primenea cu totul (îşi curăţa trupul, îşi spăla hainele, postea între trei şi cinci zile cu mâncare uscată, îşi spovedea la duhovnic toate păcatele, se ierta cu toţi semenii săi – deopotrivă cu cei care îi greşiseră şi cu cei cărora le greşise, participa la Dumnezeiasca Liturghie – şi aşa, cu multă sfială şi evlavie, primea Sfintele Taine. Acest  mod de a trata necesitatea împărtăşirii (iar nu altfel) dădea naştere în sufletul credinciosului la fericita stare de trezvie, atenţie plină de evlavie la sine şi la ceilalţi – „hai să nu ne supărăm, n-am voie, m-am împărtăşit, nu pot să greşesc”. Am pomenit despre acestea tocmai pentru că sunt prea multe scrierile sfinte care aduc grozave mărturii despre cei ce se avântă în mod cu totul necorespunzător către împărtăşirea din Sfântul Potir. Nu degeaba spune Apostolul Pavel: „Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit.” (1 Corinteni 11, 28-30).  La fel şi vrednicul de pomenire, părintele nostru sufletesc, Cleopa Arhimandritul, ne vorbea din învăţătura Sfântului Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului, despre feluritele chipuri ale împărtăşirii din harul Lui Hristos: din Sfântul Potir; prin miridele scoase de către preot la Sfânta Proscomidie; prin chemarea neîncetată în rugăciune a Numelui Lui Iisus; prin faptă şi, nu în ultimul rând, prin participarea cu evlavie şi trăire duhovnicească la Sfânta Liturghie. Pruncii pot fi împărtăşiţi oricând (pentru că se aseamănă îngerilor); de la vârsta de trei ani se împărtăşesc fără să fi mâncat mai înainte; de la vârsta de şapte ani este bine să mănânce mâncare de post în zilele de miercuri şi vineri – iar, cu timpul, chiar să ţină două-trei zile cu mâncare de post mai înainte de a se împărtăşi – pentru a  le spori credinţa şi pentru a dobândi evlavia. Este foarte adevărat că autenticitatea ortodoxiei oricăruia dintre noi o dă o trăire cât mai curată şi mai sănătoasă, strădania de ridicare la înălţimea tainei; numai că râvna nechibzuită sau de moment nu duce decât la înălţarea minţii prin părerea de sine şi gândul de mărire („cine sunt eu care mă împărtăşesc des !”), asemeni fariseului rugător la Templu (din parabola Mântuitorului Hristos). Să ne aducem aminte, de pildă, de Sfântul Marcu de la Muntele Francisc sau de Sfânta Maria Egipteanca (amândoi făcători de minuni) – care au primit împărtăşirea cu Sfintele Taine la sfârşitul  vieţii lor. Şi, cu toate că se înălţau de la pământ atunci când se rugau, totuşi nu se socoteau vrednici de Sfânta Împărtăşanie. Se gândeau la Focul care arde în Potirul Euharistic şi se temeau ca nu cumva să mănânce Odorul Cel Dumnezeiesc cu nepăsarea unei inimi lipite de mărunţişurile lumii acesteia. Doar în Sfânta Liturghie nu se spune „Sfintele râvnitorilor” şi nici „Sfintele credincioşilor” – ci „Sfintele Sfinţilor” !... Iar dacă ne credem sfinţi, atunci poate ar fi bine să-l întrebăm pe Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos, care vedea chipurile oamenilor ce se împărtăşeau în biserică, la Sfânta Liturghie, fie strălucitoare, fie luminate, fie întunecate sau chiar ca de arap ! Atunci când l-a întrebat pe Sfântul său Înger Păzitor despre aceasta, i s-a răspuns: „cei cu chipurile strălucitoare sunt aleşii Domnului şi sunt foarte rari; cei cu chipuri luminate se ostenesc cu nevoinţe mari şi grele şi se vor mântui cu Darul Celui Preaînalt; cei întunecaţi la chip sunt cei nepăsători şi care se cred vrednici – iar cei cu chip ca de arap sunt cei care nesocotesc puterea Sfintelor Taine şi lucrarea lor, cugetând că trebuie a le primi pentru că aşa e creştineşte, să fii cuminecat”. Spune Sfântul Macarie Egipteanul, în „Omiliile” sale, că „cel mai înfricoşător lucru este să te apropii cu nevrednicie de Sfintele şi Preacuratele Lui Hristos Taine” pentru că „ai ucis pe Hristos Însuşi, eşti responsabil de junghierea Lui; fapta pe care au făcut-o iudeii ucigându-L pe Iisus o săvârşesc cei ce se împărtăşesc cu nevrednicie cu Trupul şi Sângele Său. Deci, şi cei ce I-au frânt atunci Trupul şi cei care-L întinează acum, împărtăşindu-se cu suflet necurat, vor avea parte de aceeaşi osândă, după cum spune Apostolul”. „Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi.” (Matei 7, 6) – iată grozăvie ! Nu degeaba Sfântul Ioan Gură de Aur (supranumit „trâmbiţa creştinătăţii”) strigă: „De-ţi va fi cu putinţă, o, creştine, să te spovedeşti în tot ceasul !” („Împăţirea de Grâu”), iar Sfântul Antonie cel Mare spunea unui tânăr ucenic: „până şi gândurile să ţi le mărturiseşti !” (Patericul). Iar dacă sfinţii ne avertizează că „viaţa omului nu este fără de păcat nici de o singură zi dacă ar fi” atunci cum ne-am putea imagina că noi nu-L supărăm pe Dumnezeu cu nimic ?

            E cazul să considerăm două lucruri foarte importante: legătura cât mai strânsă cu duhovnicul în Taina Sfintei Spovedanii, pe de o parte – iar pe de altă parte vieţuirea în cât mai mare transparenţă (pentru a nu-l face pe duhovnic părtaş la propria noastră nepricepere şi nechibzuinţă). Iar un alt lucru la fel de important este cugetarea duhovnicească la puterea Sfintei Euharistii şi la efectele lucrării ei spirituale în viaţa credincioşilor; Sfânta Liturghie se săvârşeşte zilnic pentru a sfinţi Cinstitele Daruri – dar nu pentru a se împărtăşi din ele obligatoriu toţi ! Nu putem reduce valoarea Sfintei Euharistii la o terapie de tip „efect placebo” („oau, ce bine mă simt că m-am împărtăşit !” sau invers – „vai, azi am ispite pentru că nu m-am împărtăşit !”) sau efectul unor antibiotice care  se iau la şase, opt sau douăsprezece ore una câte una – pentru ca apoi să  nu aibă efect ! Dacă Hristos este veşnic atunci şi Euharistia este veşnică şi înveşniceşte în noi prezenţa Lui Hristos ! Împărtăşirea o singură dată cu Trupul şi Sângele Domnului a fost de ajuns pentru întărirea sufletească în cei patruzeci şi şapte de ani de aspră nevoinţă în pustie care i-au urmat (în viaţa Sfintei Maria Egipteanca); şi iarăşi, o singură împărtăşire la capătul acestei perioade de pocăinţă i-a asigurat Sfintei întâlnirea cu Hristos în veşnicia îndumnezeirii. Să căutăm un echilibru între voinţa omului şi harul Lui Dumnezeu, între nevoinţă şi sfinţenie. Nu încape îndoială în privinţa faptului că nici un nevoitor (chiar şi la cea mai înaltă măsură de nevoinţă de ar fi ajuns) nu se mântuieşte fără Sfintele Taine – „nu există mântuire afară de Hristos şi de Biserică” (Sfântul Ciprian de Cartagina); dar nici cel mai râvnitor „consumator” de Euharistie nu se va mântui fără o trăire autentică, fără o nevoinţă pe măsură şi fără o pregătire profundă: „Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea” (Matei 11,12) -  dar Sfântul Apostol Pavel afirmă cu fermitate: „Iar când se luptă cineva, la jocuri, nu ia cununa, dacă nu s-a luptat după regulile jocului.” (2 Timotei 2, 5).

            În concluzie, e bine să ştim că liberul arbitru a fost dăruit omului încă de la începutul zidirii lui - „şi l-a încununat pe om cu voie de sine stăpânitoare şi l-a lăsat în mâna sfatului său” (scrie Sfântul Ioan Damaschin). Deci, fiecare cum crede - aşa face: şi cel ce se împărtăşeşte rar, ca şi cel ce se împărtăşeşte des;  nici unul dintre ei nu poate şti sigur cît de plăcut Îi este Lui Dumnezeu. Dar numai cel ce se împărtăşeşte curat şi cu vrednicie va avea bucuria mântuirii: „cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.” (Ioan 6, 54);  „Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă. Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui.” (Apocalipsa 22,11-12). Iubirea este Legea Cea Nouă a împlinirii voii Lui Hristos. Aşadar, se cuvine nouă să păstrăm în inimi dreapta credinţă nealterată. „De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte.” (Evrei 12,1).Să urmăm învăţătura: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul Lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.” (Evrei 13,7), iar sufleteşte să fim ai Lui Hristos şi cu Hristos: ”pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră Lui Hristos Dumnezeu să o dăm !” (Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur). „Piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului. De la Domnul s-a făcut aceasta şi minunată este în ochii noştri.” (Psalmul 117,22-23)... Dar pentru că „oamenii au stricat legea” Domnului (Psalmul 118,126)  se împlineşte cu ei cuvântul  Mântuitorului Iisus Hristos din Sfânta Evanghelie: „Ochi aveţi şi nu vedeţi, urechi aveţi şi nu auziţi” (Marcu 8, 18).