CONVORBIRE INTRE UN PREOT SI UN SECTAR...

CONVORBIRE INTRE UN PREOT SI UN SECTAR...

Primul lucru care se întâmplă fiecărui suflet îndată după moartea omului, este o judecată. Această judecată care se face cu fiecare suflet în parte se numeşte judecata particulară şi se deosebeşte de judecata cea de obşte sau universală, care se va face cu toţi oamenii odată la sfârşitul lumii şi după învierea trupurilor.Prin această judecată particulară se cercetează starea în care iese omul din viaţa pământească, şi dacă această stare este bună, sufletul este dus de îngeri la fericire, iar dacă este rea, este luat de duhurile necurate la chinuri.
Fericirea la care sunt duşi cei găsiţi vrednici se numeşte «sânul lui Avraam» (Luca 16, 22) sau «Rai» (Luca 23, 43), iar chinurile la care sunt supuşi necredincioşii şi păcătoşii se numeşte «iad» (Luca 16, 23). Că această judecată şi trimitere a sufletelor la rai sau la iad are loc îndată după moarte, vedem din cuvintele Mântuitorului către tâlharul de pe Cruce: …astăzi vei fi cu Mine în Rai (Luca 23, 43) sau din cuvintele Apostolului Pavel: Rânduit este oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata (Evrei 9, 27). Acelaşi lucru îl arată marele Apostol Pavel şi atunci când zice: …doresc să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos – şi aceasta e cu mult mai bine (Filip. 1, 23) şi iarăşi: Că mie a vieţui este Hristos şi a muri, câştig (Filip. 1, 21).
Dintre vechii scriitori bisericeşti care vorbesc despre judecata particulară deosebit de cea de obşte, amintim pe Tertulian, care zice: „Sufletul (după moarte) mai întâi trebuie să încerce judecata lui Dumnezeu, ca unul ce a fost pricinuitorul tuturor celor ce le-a făcut, dar el trebuie să aştepte şi trupul său ca să primească răsplată şi pentru ceea ce a făcut cu ajutorul trupului, că s-a supus poruncilor lui”. Încă trebuie de ştiut şi acest lucru: dacă cineva la judecata particulară ar fi fost găsit vrednic de chinuri şi de pedeapsă şi dacă unul ca acesta este creştin şi fiu al Bisericii lui Hristos, mai are o portiţă de scăpare – prin mijlocirea celor vii – din chinurile la care a fost pedepsit de Dumnezeu.
Sectarul: Este exclusă posibilitatea intervenţiei celor vii pentru cei morţi, ştiut fiind că Dumnezeu va judeca pe fiecare după faptele lui şi după dreptate, dând fiecăruia răsplata cuvenită propriilor sale fapte. O judecată făcută pe baza intervenţiei altora n-ar mai fi dreaptă. Sfântul Apostol Pavel vorbeşte lămurit: Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca să ia fiecare, după cele ce a făcut în trup, ori bine, ori rău (II Cor. 5, 10). Cuvinte asemănătoare cu acestea găsim destule în Sfânta Scriptură şi anume în toate textele privitoare la judecata de apoi.
Preotul: Nu sunt deloc adevărate cele ce cugeţi dumneata şi cei asemenea dumitale. Că Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele sale este adevărat (Ps. 61, 11). Dar că posibilitatea de a ne ruga pentru cei morţi este exclusă, acest cuvânt este cu totul străin de adevăr. Noi vedem că în Sfânta Scriptură se pune mare preţ pe rugăciunea unora pentru alţii. Dacă ar fi aşa cum gândeşti dumneata, că n-ar avea nici un folos rugăciunea unora pentru alţii, atunci nici marele Apostol Pavel n-ar fi trebuit să îndemne cu rugăminte pe ucenicul său, Timotei, spre un lucru ca acesta, scriindu-i: Deci, rogu-te, mai întâi de toate, să faci cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii (I Tim. 2, 1). Iar Sfântul Apostol Iacov spune: Mărturisiţi-vă unul altuia păcatele şi vă rugaţi unii pentru alţii, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea dreptului care se face (Iacov 5, 16). Sfântul Apostol Pavel cere să se facă rugăciune şi pentru el (Ef. 6, 19).
Dar dacă rugăciunile noastre folosesc celor vii, care pricină ar fi să nu le folosească şi celor morţi, odată ce ei trăiesc cu sufletele lor şi de vreme ce Acelaşi Dumnezeu le ascultă şi pe unele şi pe altele? La mărturiile de mai sus se pot adăuga şi altele directe, din Vechiul Testament. Astfel, în Cartea a II-a a Macabeilor (12, 42–45) se arată că s-a adus jertfă pentru ostaşii cei morţi şi apoi se zice: Drept aceea, sfânt şi cuvios gând a fost că au făcut curăţire pentru cei morţi, ca să se slobozească de păcat (12, 46). Iar Sfântul Prooroc Baruh spune: Doamne, Atotţiitorule, Dumnezeul lui Israel, auzi rugăciunea celor ce au murit ai lui Israel… Nu-Ţi aduce aminte de nedreptăţile părinţilor noştri… (3, 4–5).
În chipul cel mai limpede vorbeşte despre aceste rugăciuni Sfânta Tradiţie, începând din primele secole ale Bisericii, după cum arată şi conţinutul Sfintelor Liturghii. Sfântul Ioan Gură de Aur arată că apostolii chiar au rânduit să se facă la Liturghie pomenire pentru cei morţi, zicând: «Nu degeaba au rânduit apostolii să se facă înaintea Tainei celei înfricoşătoare pome-nirea celor plecaţi. Ştiau că mult le foloseşte, multă binefacere aduce celor morţi. Când stă poporul, plinătatea preoţească, cu mâinile întinse şi în faţă stă Jertfa cea înfricoşătoare, cum nu vor îndupleca pe Dumnezeu pentru cei adormiţi? Dar aceasta, numai pentru cei plecaţi cu credinţă».
Sectarul: Dumnezeu chiar osândeşte pe cei ce se bizuiesc pe intervenţiile altor oameni în favoarea mântuirii lor. Căci acestea zice Domnul: Blestemat să fie omul care nădăjduieşte în om şi îşi face sprijin în trup omenesc şi a cărui inimă se depărtează de Domnul (Ier. 17, 5).
Preotul: În acest citat sunt blestemaţi şi osândiţi numai acei oameni care îşi pun nădejdea mântuirii lor exclusiv în ajutorul de la oameni şi nu în cel de la Dumnezeu – faţă de care sunt îndepărtaţi cu inima lor –, fapt pentru care îşi merită toată osânda de la Dumnezeu, iar nu cei ce aşteaptă şi de la oameni mijlociri pentru ei către Dumnezeu. Căci atunci ar trebui să socotim sub această osândă şi pe marele Apostol Pavel, care de multe ori cere de la credincioşii săi rugăciuni către Dumnezeu pentru el, precum şi el însuşi face pentru alţii şi nădăjduieşte în folosul acestor rugăciuni, aşa cum am arătat la învăţătura noastră despre cultul sfinţilor. Deci este cu neputinţă ca în baza textului invocat de voi sectarii, să puteţi nega posibilitatea şi necesitatea de a ne ruga pentru morţi, mai ales că în acest citat adus de dumneata este vorba de altceva.
Sectarul: Rugăciunile pentru morţi sunt nefolositoare şi de prisos, neavând nici un rezultat, căci cuvântul biblic este limpede: Şi iarăşi a zis Domnul: Să nu intri în casa celor ce jelesc şi să nu te duci să plângi şi să jeleşti cu dânşii… Şi vor muri cei mari şi cei mici în pământul acesta şi nu vor fi îngropaţi şi după ei nimeni nu va plânge, nici se va zgâria, nici se va tunde pentru ei. Nu se va frânge pentru ei pâine de jale ca mângâiere pentru cel mort; şi nu li se va da cupa mângâierii ca să bea după tatăl lor şi după mama lor (Ier. 16, 5–7).
Preotul: Aici este vorba numai de cei păcătoşi care sunt vinovaţi de păcate grele, ceea ce înseamnă că pentru morţii cei mai puţin păcătoşi se poate frânge pâinea întru pomenirea lor (vezi lămurirea în context, cu deosebire v. 10–13). Altfel, din citatul de mai sus ar urma ca morţii să nu fie nici îngropaţi, dar nici vouă nu vă convine o asemenea rânduială ieşită din comun.
Sectarul: Cum poate cineva să scoată pe altul din iad, prin pomeniri, de vreme ce este scris: Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine. Şi în iad cine Te va lăuda pe Tine? (Ps. 6, 5).
Preotul: Da, se poate mântui cineva şi din iad, dar nu prin suferinţele purgatoriului – cum spun romano-catolicii –, ci prin Jertfa Răscumpărării, care s-a făcut pentru vii şi pentru morţi. Căci Dumnezeu are puterea să scoată sufletele din iad, după cum scrie: Domnul pogoară la iad şi ridică (Cântarea a II–a a lui Moise, v 57). Şi iarăşi: Dumnezeu poate să scoată sufletele din iad, iar nu omul (I Regi 2, 6; Ps. 48, 16; Matei 12, 32; Rom. 14, 9; I Cor. 15, 19; I Tim. 2, 6; Evrei 11, 19; I Ioan 2, 2; Apoc. 1, 18).
Puterea şi iertarea lui Dumnezeu Care împlineşte «orice» vom cere de la El (Marcu 11, 24; Ioan 14, 13) sunt fără margini, iar bunătatea Lui e atât de mare, că numai El poate schimba osânda veşnică a omului. Aşadar Biserica se roagă numai lui Dumnezeu, ca El să scoată din iad pe cei osândiţi, şi nădăjduieşte tare la mila Lui şi la atotputernicia Lui.
Noi ştim că Dumnezeu ne cere să iubim pe semenii noştri şi priveşte cu plăcere la această iubire a noastră. Nu este faptă mai mare ca iubirea şi din iubire, noi ne rugăm pentru alţii.
Rugăciunea Bisericii găseşte cu atât mai mare ascultare la Dumnezeu, cu cât în rugăciunea ei se împletesc glasurile sfinţilor din cer cu ale credincioşilor de pe pământ şi însuşi glasul Maicii Domnului. Biserica este într-o nesfârşită rugăciune pentru mădularele sale: pentru noi toţi se roagă îngerii şi apostolii, mucenicii şi patriarhii şi, mai presus de toate, Maica Domnului nostru Iisus Hristos – şi această sfântă unire este viaţa Bisericii.
Însuşi Mântuitorul ne adevereşte că nu va trece cu vederea rugăciunile noastre, mai ales când pe acestea le facem din iubire către aproapele nostru. El Însuşi zice: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le veţi primi şi le veţi avea (Marcu 11, 24); aşadar rugăciunea pentru morţi este nu numai un semn şi o întărire a iubirii, ci şi o probă a credinţei noastre, căci tot Mântuitorul a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede (Marcu 9, 23).
Sectarul: Sfânta Scriptură spune răspicat că între iad şi rai există o prăpastie de netrecut, după cuvântul Domnului, din parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr: Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, astfel că cei ce ar vrea să treacă de aici la voi, ori de acolo la noi, să nu poată să treacă (Luca 16, 26). Dacă adevărul este acesta, apoi cum ziceţi voi ortodocşii că puteţi scoate pe cineva din iad şi cum puteţi voi să treceţi această netrecută prăpastie şi să mutaţi pe unii de acolo în cealaltă parte, de la rău la bine? Oare acest lucru este posibil?
Preotul: Şi noi învăţăm că între rai şi iad este o prăpastie de netrecut, aşa cum ne-a spus Mântuitorul. Dar această prăpastie nu are puterea de a opri rugăciunile noastre pe care le facem către Dumnezeu pentru cei morţi şi nu face ca rugăciunile noastre –făcute din iubire pentru fraţii noştri – către Dumnezeu să fie nefolositoare. Noi nu presupunem – ca romano-catolicii – că există purgatoriul, noi zicem că numai pentru cei ce au păcate de moarte (nemărturisite), trecerea din iad la rai este imposibilă. Pentru cei ce au păcate mai uşoare, această cale nu este definitiv închisă, deoarece abia la judecata de apoi se va hotărî definitiv cine este pentru rai şi cine este pentru iad, fiind de la sine înţeles că, după această judecată, unul osândit pentru iad nu va mai putea trece în rai. Ştim că pentru cei vinovaţi de păcate de moarte, rugăciunile noastre sunt oprite, ca fiind nefolositoare: Este şi păcat de moarte; nu zic să se roage pentru aşa păcat (I Ioan 5, 16), dar nu tot aşa este situaţia pentru celelalte suflete, pentru care noi ne rugăm şi avem datoria de a ne ruga.
Deci pomenirile celor morţi se legitimează tot prin legătura iubirii, ca orice rugăciune. Noi suntem «împreună-cetăţeni cu sfinţii», oameni ai casei lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Iisus Hristos (Ef. 2, 19–20). În virtutea acestei «cetăţenii», noi Îl rugăm ca să ierte pe fraţii noştri care au trecut în lumea cealaltă.
Noi nu ne rugăm pentru cei care au făcut păcate împotriva Duhului Sfânt, cum sunt ereticii, cei nebotezaţi, necredincioşii şi cei ce s-au opus adevărului cu ştiinţă şi voinţă, cei ce s-au ucis în duel, sinucigaşii etc., căci acestora nu li se iartă nici în lumea aceasta, nici în cealaltă (Matei 12, 31–32). Dar pentru cei cu păcate care se pot ierta în lumea cealaltă noi ne rugăm, fiindcă trebuie să ne iubim veşnic (I Cor. 13, 3).
Apostolul spune: ce a murit, a murit păcatului odată pentru totdeauna (Rom. 6, 10), iar Simeon Tesaloniceanul comentează astfel: „Celor adormiţi le sunt mai de folos liturghiile, iar celelalte mai puţin îi ajută (pentru că omul murind a încetat de la păcat), iar prin jertfă se împărtăşesc cu Hristos, se umplu de dumnezeiască veselie, de dar şi se izbăvesc cu dumnezeiască milă de toată durerea. Deci, mai înainte de toate, să se facă Liturghie pentru dânsul şi după aceea, de va avea avuţie, să se dea milostenie săracilor, zidiri sfintelor biserici şi altele care sunt spre mântuirea lui” (IX, 72).
Şi mai spune: „…Miridele care se scot la Liturghie şi pomenirea care se face pentru cel mort unesc pe cel mort cu Dumnezeu şi-l împărtăşesc cu Dânsul nevăzut. Drept aceea, folosindu-se foarte mult dintru aceasta, nu numai se mângâie fraţii cei ce cu pocăinţă s-au mutat întru Hristos, dar încă şi sfintele suflete ale sfinţilor se bucură pentru aceste pomeniri care se fac pentru dânşii, unindu-se cu Hristos şi, împărtăşin-du-se prin Sfânta Liturghie mai curat şi mai luminat, şi împărtăşindu-se mai mult cu darurile Lui, se roagă pentru noi. Deci pentru aceasta Dumnezeu a lucrat această jertfă şi a dat-o spre mântuirea şi luminarea trupurilor, ca toţi să fim cu Dânsul una, cum S-a făgăduit. Drept aceea se roagă pentru aceia care îi pomenesc pe dânşii săvârşind jertfe pentru cinstirea lor şi se fac mijlocitori şi solicitatori pentru dânşii. Şi se roagă ca şi aceştia să se împărtăşească cu Hristos ca şi dânşii. Pentru aceea trebuie să facem pomenirea celor răposaţi, pentru că dragostea uneşte pe cei vii cu cei morţi şi să pomenim pe sfinţi, ca, veselindu-i, să se facă şi ei rugători veseli pentru noi către Dumnezeu”.
Cât despre purgatoriul închipuit de romano-catolici, noi nu avem dovezi temeinice nici din Sfânta Scriptură, nici din Sfânta Tradiţie. Sfânta Scriptură numai două locuri ne arată luminat, Rai şi Iad. În Sfânta Tradiţie, Sfinţii Părinţi nu admit purgatoriul, Marele Atanasie († 373) de pildă zicând „Este o nebunie a crede în al treilea loc în cealaltă viaţă”. (Cartea I), iar Fericitul Augustin († 430) scrie: „Nu este vreun loc mijlociu, ca cineva care nu este cu Hristos, să poată fi altundeva decât cu diavolul”. (Despre merit şi păcat). Apoi ştim că Sinodul al V-lea Ecumenic din Constantinopol (553) a osândit pe Origen, Didim cel Orb şi Evagrie Ponticul, care învăţau că pedepsele viitoare vor avea sfârşit. Dacă pe atunci Biserica ar fi avut vreo cunoştinţă despre existenţa purgatoriului, ar fi făcut vreo amintire de el, ca fiind o excepţie de la veşnicia muncilor.
Nemărginita bunătate a lui Dumnezeu, precum şi rugăciunile Bisericii şi Jertfa Euharistică sunt de ajuns pentru mântuirea celor ce nu şi-au făcut în viaţa aceasta canonul pocăinţei.


Din “Călăuză în credinţa ortodoxă”
Editura Episcopiei Romanului 2003

O istorioara cu femeile care fac avorturi

Toate pacatele sunt pacate grele si toate pacatele se numesc de marele Apostol Pavel “lucruri ale intunericului”. Ca auzi ce zice: Lepadati dar lucrurile intunericului. Apoi incepe sa le numere: desfranarea, lacomia, betia, hula, necredinta… Tot pacatul intuneca pe om, dar uciderea este un pacat si impotriva Duhului Sfant si strigator la cer, si poti sa spui acestui pacat cum vrei. Ca ce este mai scump la fiecare vietate decat viata?

Nu vezi mata ca si o furnica si un tantar si o musca, o jivina cat de mica, ea vrea sa-si salveze viata. Fuge, alearga, se pazeste sa nu o omori. Dar omul, care-i chipul si asemanarea lui Dumnezeu, cat de scumpa este viata lui inaintea Tatalui ceresc?

Daca ar fi omul fiara, n-ar fi o paguba mare, ca o fiara este mult inferioara omului, dar omul este chipul si asemanarea lui Dumnezeu. De aceea cei ce fac avorturi distrug chipul lui Dumnezeu din om, icoana Preasfintei Treimi pe pamant, si este foarte mare pacat.

De aceea sfatuim pe cei ce-au cazut in acest pacat, ca sa se sileasca cu toata puterea sa se marturiseasca si sa-si faca canonul in lumea aceasta, ca nu cumva dincolo sa-l faca vesnic. S-a prea inmultit pacatul acesta si este strigator la cer, si aduce osanda vremelnica si vesnica si in veacul de acum si in cel viitor. Ia sa va spun o intamplare adevarata si infricosatoare:

Intr-una din zile, m-am pomenit aici la mine cu o doamna bine, care a venit si a cazut in genunchi si a inceput a plange:

- Ce este, doamna?

- Vai de mine, sunt de la Bucuresti, am venit cu mare greutate si cu mare necaz aici.

- Dar ce s-a intamplat?

- Eu sunt fata de preot, a zis, si s-a intamplat de m-a luat in casatorie un mare functionar. Eu i-am spus ca nu merg dupa dansul. Eu sunt fata de preot si sunt credincioasa. Am crescut in credinta crestina ortodoxa, in frica lui Dumnezeu, dar el nu crede in Dumnezeu. El a spus: “Eu nu cred, dar iti dau voie tie sa faci ce vrei: roaga-te, mergi la biserica, posteste, fa milostenie, roaga-te si acasa. Fa tot ce vrei, numai sa mergi dupa mine in casatorie!”

In felul acesta, ea a intrebat pe parintii ei si s-a incumetat si s-a dus. S-au luat in casatorie si au trait bine vreo cateva luni. Cand ea a ramas gravida, el atata i-a spus: “Silvia, copii sa nu-mi faci, ca copiii sunt salba dracilor”. Auzi ce expresie! Ea a ramas uimita cand a auzit: “Fa ce stii, dar copii sa nu-mi faci, ca nici nu vreau sa aud de dansii!”

Atunci ea i-a spus: “Mai, criminalule, sa-ti iasa din minte vreodata ca eu am sa fac aceasta crima! Eu sunt fata de preot. Eu ti-am spus inainte de a ma casatori ca vreau sa traiesc cu tine crestineste, nu paganeste”. El i-a spus: “Gandeste-te bine, ca eu am vorbit cu un doctor sa dai copilul afara”. Copilul avea doua luni. Ea a spus: “Niciodata, nu voi face aceasta crima. Mai bine mor de o mie de ori decat sa omor copilul”.

Si a ramas vorba ca el ii pregatea doctorul ca sa-i omoare copilul, mai ales primul copil. Ea insa era hotarata pana la moarte sa nu faca avort. Si iata ce s-a intamplat. A venit saraca aici la mine sa intrebe, dar era hotarata in inima ei sa nu faca aceasta ucidere de om.

- Am auzit de dumneata si am venit sa intreb, a zis ea. Ce zici, parinte? Eu sunt in a doua luna si el m-a amenintat cu moartea, daca nu fac avort.

- Daca te-ar taia de o mie de ori si te-ar impusca, sa nu omori nici un copil, ca nici leoaica, nici lupoaica, nici scroafa salbatica, nici serpoaica, nimeni nu isi omoara puii. Dar omul a devenit mai rau decat toate fiarele de pe fata pamantului. Omul isi omoara copiii. Mai bine sa mori de o mie de ori, dar sa nu faci avort. Spovedeste-te si te pregateste. Mucenita ai sa fii cu Sfanta Varvara, cu Sfanta Tecla si cu toate martirele in ceruri, daca ai sa mori tu, ca sa nu omori copilul.

- Cum sa fac? Ma tem si de el ca ma va omori, ma tem si de Dumnezeu!

- Sa te temi de Dumnezeu, Care a zis asa: Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida. Temeti-va mai vartos de acela care, dupa ce a ucis trupul, poate sa duca sufletul in gheena. Nu te teme! Trupul asta este o mana de pamant spre mancarea viermilor. Azi este, maine nu mai este. Sufletul nu moare in veci! Du-te hotarata in inima ta, spovedeste-te, impartaseste-te si asteapta moartea! Dar sa nu avortezi!

Ce s-a intamplat intre timp? S-a dus femeia acasa hotarata sa nu faca avort. Si cum era aproape sambata mortilor, adica “Mosii de vara”, anul trecut (1979), ea s-a dus in oras sa cumpere cate ceva, ca sa dea de pomana. A cumparat castroane, cani frumoase, vase, pahare, portocale, bomboane. Voi stiti ca la noi se da de pomana, dupa cum este traditia noastra ortodoxa, pentru sufletul mortilor. Si a luat si faina de grau, ca sa faca cozonaci si placinte pentru pomana.

A venit acasa din oras cam obosita. A plamadit faina, a pus drojdie si a framantat aluatul pana a dospit si s-a culcat.

Cand a adormit, s-a facut ca era intr-un defileu de munti, adica doua randuri de munti. Unul era pe dreapta si unul pe stanga, iar prin mijlocul acelor munti era o sosea dreapta. Muntii erau foarte inalti si aveau padure de brazi pana la poale. Iar de la marginea padurii, de-o parte si de alta, erau flori, doua-trei sute de metri pana la sosea. Ea mergea - asta era prin vis - pe soseaua aceea printre munti si se minuna de frumusetea acelor locuri.

Dar deodata, cand si-a aruncat privirea in dreapta, spre padure, a observat ceva foarte minunat: la poala padurii erau arbori de foc, cat vedeai cu ochii. Un rand de arbori care ardeau scanteind de jaratec. Si de fiecare arbore de foc era legata cu funii de foc cate o femeie goala, cum a facut-o mama sa, si focul le ardea grozav la spate, pe sira spinarii, si ele tipau groaznic.

Cum se zvarcoleau aceste femei legate de arbori, deodata a vazut niste vulturi de foc care veneau din muntii ceilalti, cu gheare de foc, cu aripi de foc si cu ciocul de foc si s-au pus pe sanii lor si ii mancau si ele strigau: “Vai de noi si de noi si de cei ce ne-au nascut pe noi!” Vulturii mancau sanii lor pana la oase, de se vedeau coastele, si apoi zburau inapoi in munti, iar lor le cresteau sanii inapoi. Si veneau alti vulturi si le mancau din nou si ele strigau tare si plangeau.

Si s-a minunat biata femeie: “Vai de mine, zice, nu ma mai uit in partea asta, ca mor de frica”. Si a intors capul spre stanga. In partea stanga a vazut un lucru mai infricosat. Alt rand de copaci de foc, tot in marginea padurii, si erau legate femei goale, dar aici nu le mai mancau vulturii. Aici erau serpi cu doua capete, niste balauri de foc, incolaciti peste ele si peste copaci, cu coada pana in pamant. Cu un cap era pe o tata si cu altul pe cealalta tata si le sugeau de le dadea sangele. Asa de tare strigau, de se cutremurau padurile si muntii aceia.

Atunci ea, cand a vazut ca in stanga vede si mai infricosat lucru decat in dreapta, de frica a slabit si a cazut in genunchi si striga la Maica Domnului: “Maica Domnului, nu ma lasa, ca mor de frica!” si se uita daca nu mai este cineva pe acolo, ca se temea sa nu vina serpii aceia si la dansa.

Deodata vede in urma pe drum ca vine un tanar prea frumos, cu haina alba ca zapada, cu cruce in frunte si cu un baston de aur in mana. Cand l-a vazut a zis:

- Multumesc Tie, Doamne, ca nu m-ai lasat in iadul asta singura. Si a cazut cu fata la pamant, zicand: “Doamne Iisuse, nu ma lasa!”

- Eu nu sunt Iisus Hristos, a raspuns ingerul.

- Dar cine esti, Doamne?

- Eu sunt ingerul pazitor al vietii tale. Eu totdeauna te pazesc pe tine, si acum m-am aratat tie cu porunca lui Hristos.

- Doamne, scoate-ma de aici, ca mor de frica! Fa mila cu mine si nu ma lasa aici!

A sculat-o din genunchi si i-a zis:

- Nu te teme si mergi dupa mine!

El mergea inainte si ea in urma. Si in urma lui se vedeau raze de lumina si era o mireasma a Duhului Sfant, cum nu mai este pe pamant.

Mergand cu ingerul pe drumul acela, ea a intrebat:

- Doamne, de ce pe femeile acestea le sug balaurii acestia cu doua capete si pe acelea le mananca vulturii de foc. Le mananca sanii lor si iar cresc si ele se chinuiesc? Si a zis ingerul:

- Acestea n-au voit sa le suga copiii lor. N-au vrut sa alapteze copii si de aceea balaurii acestia de foc le vor suge in vecii vecilor si vulturii de foc le vor manca sanii, ca au fost criminale si au omorat copiii nevinovati din pantecele lor. Femeile care au omorat copiii prin avort, cu bai, cu injectii, cu pastile si i-au otravit cu buruieni de la babe, asa se vor munci in veci, ca nu s-au pocait, nici nu s-au spovedit, ci au crezut ca-i gluma pacatul acesta.

Mergand asa, i se parea ei ca au mers cativa kilometri. S-a uitat in dreapta si a vazut un singur arbore de foc, unde nu era legata nici o femeie. Si ea a intrebat:

- Doamne, uite aici un singur copac care nu are legata nici o femeie de dansul! Zice ingerul:

- Vezi copacul asta de foc? Acesta era copacul tau, daca n-ascultai de preot si te duceai sa omori copilul! Tu n-ai nici un copil pe lume si era primul copil. Dar avea sa te pedepseasca Dumnezeu, pentru ca aveai sa mori in timpul avortului la doctor. Dar fiindca ai avut frica de Dumnezeu si te-ai hotarat in inima ta sa nu omori copilul si ai intrebat pe preot si te-ai hotarat mai bine sa mori decat sa omori copilul, iata ca ai scapat de acest copac!

Apoi a zis ea: “Doamne, scoate-ma de aici! Incotro este tara mea? Unde sunt eu aici?” Ingerul i-a zis: “Sa-i spui barbatului tau cel criminal ce ti-am spus eu. Daca te mai indeamna pe tine la avort, nu aici se va munci el, ci in alt loc, unde de o mie de ori va fi mai greu ca aici! Tu esti fata de preot si te-ai maritat fecioara, cum te-a facut mama ta, iar el este un preacurvar. El s-a insurat cu tine, dar inainte el a trait cu trei femei nemaritate si le-a obligat sa faca avort si le-a platit el la doctor. Acele trei femei au pierdut cate un copil. Deci are pe sufletul lui trei avorturi facute de el. Are sa manance carne in vecii vecilor, in focul gheenei!

El nu ti-a spus tie, dar este un mare curvar si spurcat. Tu te-ai casatorit curata cum te-a facut mama ta, iar el a fost un preacurvar si ucigas, care a platit pentru acelea sa faca avort. Sa-i spui, ca el n-a zis nimanui”.

Atunci ea a zis: “Doamne, pe unde sa ma duc eu acasa? Pe unde sa ies?” Ingerul Domnului i-a spus: “Dar unde esti, acasa esti! Tu scoala-te si framanta aluatul, ca a dospit in covata”. Si l-a vazut ca un fulger cand a zburat, si ea s-a trezit in casa.

S-a trezit femeia foarte spaimantata si aluatul dadea jos din covata, cum i-a spus ingerul. Se culcase la sapte fara un sfert si acum era ceasul noua si un sfert seara. Deci doua ore jumatate. In timpul acesta a fost prin iad si a vazut unde se muncesc femeile criminale care fac ucidere de om.

Cand s-a sculat, de frica a inceput sa strige in gura mare. Sotul ei venise de la serviciu si daca a vazut ca este obosita si se odihneste, n-a mai deranjat-o. Cand a auzit racnind, el a crezut ca a luat foc ceva la cuptorul de paine.

A venit barbatul ei:

- Ce-ai patit, Silvia? Ce ti s-a intamplat?

- Vai de mine! Vai de mine! Am fost in iad. Am vazut iadul! Am vazut unde se muncesc femeile care fac avorturi.

- Cum?

Si i-a spus sotului tot ce i-a zis ingerul.

- Iata, zice, ce mi-a mai spus: ca tu m-ai luat pe mine curata cum m-a facut mama, dar tu ai trait cu trei femei necasatorite, si le-ai indemnat sa faca avorturi la doctori. Asa-i?

- Asa este.

- Auzi, ca te asteapta pe tine munca mult mai mare ca aceea. Ca tu ai si platit la doctori ca sa omori copiii, nu numai ca le-ai indemnat. Banii aceia sunt spre pierzarea ta in veci!

El, cand a auzit ca i-a descoperit pacatele, a zis:

- Sa stii ca adevarul ti-a spus. De azi inainte ma pocaiesc si eu pana la moarte. Dar du-ma la un duhovnic sa-mi spun pacatele, sa pun si eu inceput bun, ca am auzit ca Dumnezeu primeste pe cel pacatos!

Apoi a venit cu sotia si s-au marturisit amandoi, indreptandu-si viata. L-am marturisit si i-am spus: “Iata, frate, ce a facut Dumnezeu cu tine! Cata mila a avut de tine! Prin femeie ti-a descoperit urgiile si faradelegile tale, ca sa te intorci la pocainta”.

Atunci mi-am adus aminte de cuvantul Sfantului Apostol Pavel, care zice: De unde stii, femeie, ca nu-ti vei mantui barbatul? Nu stii tu, zice, ca se sfinteste barbatul necredincios prin femeia credincioasa? si invers.

Iata o femeie crestina! O femeie cu frica lui Dumnezeu, care a fost hotarata in inima ei mai bine sa moara, decat sa faca avorturi! Si s-a rugat lui Dumnezeu si a castigat si pe sotul ei la adevarata credinta si i-a indreptat si viata lui. Si asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt pana astazi impreuna si duc viata cinstita si curata inaintea lui Dumnezeu.

I-am dat si lui canon sa nu se impartaseasca 20 de ani, ca pentru un avort Sfintii Parinti opresc 20 de ani, iar cu iconomie 10 ani, daca omul posteste toate posturile si miercurile si vinerile si face milostenie. “Fac toate!” a zis el. Atunci i-am redus canonul la 10 ani. Zece ani i-am dat canon si sa planga toata viata ca a omorat trei oameni. Caci ori vei omori copilul, cum ti-am spus, cand l-a semanat Dumnezeu in pantecele mamei sale, cand este cat o samanta; ori il omori cand este mai mare, tot acelasi pacat ai.

Sa va iasa din minte, cum zic unele femei: “Parinte, nu era decat de-o luna, ca nu se stia ce-a fost!” Nu minti pe Dumnezeu, Care a zidit si Care a zamislit in tine. Nu auzi ce spune Ieremia Proorocul? Doamne, au nu Tu zidesti duhul omului la zamislire?

Pe Dumnezeu nu-l poate minti nimeni. Aveti frica lui Dumnezeu, paziti-va de gandul acesta al uciderii de copii, mai tare decat toti balaurii din lumea asta si decat toate. Paziti-va! Ca daca tot veti face mereu avort, poporul nostru se imputineaza. Vom ramane numai batranii si vor veni alte popoare si ne vor robi, ca vom fi putini si nu vom mai avea copii ca sa fie ostasi ai tarii si oameni de isprava sa conduca tara!

Tineti nu numai la natalitatea poporului si la scumpa noastra tara, tineti la sufletul vostru, care-i mai scump decat toata lumea, ca daca il veti pierde, cu toata lumea nu puteti sa-l rascumparati. Toate femeile care aveti barbati si v-ati cununat, ca si acelea care ati gresit si ati facut nunta fara cununie, sa nu omorati copiii. Copilul este un inger si prin el te mantuiesti si tu! Naste-l, boteaza-l, creste-l si printr-insul te mantuiesti si tu.

Sa te duci la marturisire, ca esti o crestina buna, si te iarta Dumnezeu. Iar a ucide copilul este cea mai mare crima, cea mai mare faradelege si impotrivire inaintea lui Dumnezeu, Care l-a creat in pantecele tau si ti-a dat tie nastere, iar lui i-a dat suflet viu si cuvantator.

Va rog din toata inima sa tineti minte aceasta intamplare. Aduceti-va aminte, femeilor, de vulturii cei de foc si de copacii cei de foc care ard pe femeile care fac avort, ca si de balaurii cei de foc, care au sa va suga pieptul!

Paziti-va, va rog, nu numai de-a face pacatul, ci si de-a gandi la aceasta, caci crima si prea cumplita crima este fata de constiinta ta, fata de Dumnezeu si fata de tara in care ne-am nascut si traim.

Pr. Ilie Cleopa