Veniţi de luaţi bucurie

Într-o zi au bătut la uşa chiliei mele doi tineri căsătoriţi. Mi-au adus un pomelnic şi mi-au cerut să le fac o rugăciune. Am intrat în vorbă cu ei şi, aşa cum mi-am statornicit eu o rânduială, i-am întrebat dacă merg la biserică. Şi atunci ei mi-au răspuns: „Nu suntem aşa de bătrâni ca să mergem la biserică”. Şi atunci am zis: „Doamne, înmulţeşte bătrânii!”.

Pr. Teofil Paraian - Veniţi de luaţi bucurie

ZGARCITUL

Un zgârcit, odată, şi-a ascuns banii într-o mică peşteră a cărei intrare a acoperit-o spre a nu se putea vedea.
Un tată disperat din cauza sărăciei crunte în care se zbătea, a hotărât să îşi pună capăt zilelor chiar în această peşteră. Pentru aceasta el a luat cu sine o funie.
Şi, intrând el în peşteră, a simţit cum pământul îi fuge de sub picioare. Atunci, el s-a apucat să sape, şi astfel, el a dat peste aurul zgârcitului. Scăpat de grija zilei de mâine, a lăsat funia acolo şi s-a întors cu multă bucurie la casa lui.
La scurtă vreme, zgârcitului făcându-i-se dor de aurul său, s-a dus să vadă ce mai este cu el. Şi, când şi-a dat seama că nu îl mai avea acolo, de supărare, a luat funia lăsată acolo de omul cel sărac s-a dus acasă şi s-a spânzurat.

Smerenia corăbierului

Se spune că, odată, călătorea pe mare un om cu o corabie. Dar nu a pornit el bine corabia, că s-a şi pornit o furtună năprasnică.
Speriat, omul a început a se ruga aşa lui Dumnezeu: ,,Doamne, ştii că datorită păcatelor mele s-a pornit furtuna aceasta, dar Te rog să o opreşti pentru că soţia mea este rău bolnavă, copiii sunt încă mici şi nu are cine să le poarte de grijă!”, iar Domnul, ascultându-i rugăciunea, a oprit furtuna.
Peste cinci ani de zile, acelaşi om călătorea pe mare, tot cu o corabie, şi iar s-a pornit furtuna, insă una şi mai mare ca cea de cu cinci ani în urmă.
Omul înspăimântat iar s-a rugat lui Dumnezeu zicând: ,,Doamne ştiu că şi furtuna aceasta s-a pornit tot pentru păcatele mele, dar Te rog să o opreşti fiindcă cei care sunt pe corabie cu mine, sunt nevinovaţi!”, iar Dumnezeu din cer atunci i-a răspuns: ,,O, dacă ai ştii câte perechi de opinci am rupt ca să vă adun pe toţi la un loc!...”.
Aşadar, lucru plăcut a fost lui Dumnezeu smerenia corăbierului, socotindu-se pe el vinovat şi pe ceilalţi nevinovaţi.
Am mai putea spune şi aşa: ,,O, dacă am ştii noi câte perechi de opinci nu rupe Dumnezeu ca să ne adune în fiecare Duminică în Sfânta Sa Biserică, la Sfânta Liturghie, la Spovedanie şi Împărtăşanie, la rugăciune şi celelalte fapte bune, I-am mulţumi şi L-am slăvi neîncetat.

Despre puterea Sfintei Cruci!

Pe vremea stăpânirii otomane, sultanul, îndemnat de unul din neamul celor care l-au răstignit pe Hristos, l-a chemat pe un episcop ce se afla în cetatea cucerită de ei şi l-a întrebat:

- Evanghelia voastră este adevărată?

- Da, este adevărată, răspunse episcopul.

- Atunci să bei acest pahar cu otravă că scris este: “De veţi bea otravă, nu vă va vătăma”.

Episcopul a cerut răgaz trei zile pentru rugăciune şi, după trei zile, s-a adunat din nou ceata turcească cu sultanul în frunte, care-i dădu episcopului să bea un pahar plin cu otravă, dar cerându-i să nu facă Sfânta Cruce pe pahar, căci auzise sultanul că puterea crucii îndepărtează moartea.

Episcopul, care era om înţelept, luă paharul şi îl întrebă pe sultan din care parte să bea, de aici, de aici, de aici sau de aici, făcând astfel cu cele trei degete semnul Sfintei Cruci pe gura paharului, iar sultanul ia zis că poate să bea de unde doreşte.

Episcopul a băut şi nu a fost vătămat deloc, dar a cerut puţină apă ca să clătească paharul şi i-a spus sultanului:

- Dă-i acum să bea şi vrăjmaşului lui Hristos care ţi-a propus să faci aceasta.

Acela a băut şi a murit pe loc.

Mare este, Doamne, puterea Crucii Tale!

DATORIA

Tovarăşul de drum

Când a plecat de-acasă, singur în lume, tânărul a zis mamei sale:
- "Ce tovarăş de drum să-mi iau în viaţă, mamă, ca sa ajung la izbândă??
Şi mama luând în palme capul copilului pe care-l crescuse în frica lui Dumnezeu, i-a şoptit, plângând, un nume la ureche.
Şi tânărul a răspuns:
- "Bine, mamă, aşa voi face? ? şi a plecat.
Pe drum, întâlni o umbră luminoasă care-i şopti:
- "Vrei să mergi cu mine?"
- "Cum te cheamă?"
- "Eu sunt Slava." Şi tânărul răspunse: Nu-i acesta cuvântul pe care mi l-a spus mama."
Şi întâlni altă arătare atrăgătoare. ?Eu sunt plăcerea?. Şi tânărul i-a răspuns la fel:
- "Nu-i acesta cuvântul pe care mi I-a şoptit mama". Şi a întâlnit mai încolo: Banul, Mândria? - şi le-a răspuns şi lor tot aşa.
Şi târziu, a mai întâlnit pe un călător care i-a spus:
- "Vrei să-ţi fiu tovarăş de drum?"
- "Cum te cheamă?"
- "Datoria... " - şi tânărul i-a zis:
- "Da, merg cu tine, fiindcă acesta-i cuvântul pe care mi l-a şoptit mama Ia plecare".

CERSETORUL

Un invatator vestit s-a rugat lui Dumnezeu mult si cu ravna, ca El sa-i arate pe acel om de la care ar fi putut sa invete calea adevarata spre Imparatia Cerurilor. Si iata ca odata intalneste langa usile bisericii un cersetor batran, imbracat in zdrente, plin de bube si rani puroinde. Trecand pe alaturi, dascalul il saluta dupa obicei, zicand:
 - Buna ziua, batrane! Batranul ii raspunde:
 - Nu tin minte sa fi avut vreodata o zi rea! Invatatorul, auzind un asemenea raspuns s-a oprit si, ca si cum ar fi voit sa-si indrepteze salutarea, a spus:
 - Sa-ti dea Domnul fericire! Batranul a raspuns:
 - Eu niciodata nu am fost nefericit! S-a mirat invatatorul si, gandindu-se ca poate batranul nu a auzit bine, si-a preschimbat salutul si a grait:
- Ce spui batrane? Eu iti doresc sa fii in bunastare.. Batranul i-a raspuns iar:
 - Eu niciodata nu am fost nenorocit. Incercandu-l pe batran, invatatorul a mai spus:
 - Iti doresc ceea ce singur iti doresti. Batranul a rostit:
- Nu duc lipsa de nimic, fiindca toate, cum le doresc, asa mi se si intampla, iar bunastare vremelnica nu caut.
- Sa te mantuiasca Dumnezeu pentru acestea. Dar spune-mi, tu esti singurul dintre napastuiti care nu suferi nevoi? Nu pot pricepe cum te-ai ferit de nenorociri!
- Domnul meu, asa este precum am raspuns salutarii tale. Nu am cunoscut vreodata o oarecare nefericire sau necaz. Ce stare mi-a dat Dumnezeu, pentru aceea si-I multumesc, iar daca nu-mi doresc bunastare, tocmai intru aceasta se afla bunastarea mea. Eu nesocotesc fericirea si niciodata nu o cer Tatalui Ceresc. Nu simt nenorocirea, asemenea cu cei carora toate li se fac dupa a lor dorinta. Daca sufar de foame, pentru aceea multumesc lui Dumnezeu, ca unui Parinte care stie ce-mi trebuieste. Daca indur frigul sau sunt patruns de ploaie, sau altceva rabd din vitregiile vazduhului, ii multumesc de asemenea lui Dumnezeu.
 Cand toti ma hulesc, il slavesc pe Domnul, stiind ca toate acestea sunt randuite de El, si nu se poate sa fie rele cele ce sunt iconomisite de El. Asemenea si cu toate cate le ingaduie Dumnezeu - bune sau rele, dulci sau amare - toate le primesc indeobste din mana Bunului Parinte, si astfel voiesc numai ce voieste si Dumnezeu. Si asa se fac toate dupa dorinta mea. Cu adevarat nenorocit este cel ce cauta fericire in aceasta lume, pentru ca in viata aceasta fericirea cea nemincinoasa este a te incredinta in toate voii Domnului. Iar voia lui Dumnezeu intotdeauna este desavarsita, buna si dreapta. Eu insa straduindu-ma in toata vremea sa-mi plec voia mea inaintea dumnezeiestii voiri, ma socotesc peste masura de fericit. Invatatorul socotind ca-l va pune pe batran in cumpana, a zis:
 - Spune-mi, rogu-te, aceleasi ti-ar fi gandurile si daca Dumnezeu te-ar trimite in iad?
 - Oare chiar El o sa ma trimita in iad? El stie ca eu ma tin puternic de El prin adanca smerenie si prin dragostea nefatarnica ce-I port. Cu aceste doua legaturi eu m-am legat atat de puternic de Domnul, incat, oriunde m-ar trimite, acolo il voi lua si pe El cu mine, si pentru mine e cu mult mai bine sa fiu cu Domnul in afara Cerurilor, decat in Ceruri fara El. S-a minunat dascalul de asemenea raspunsuri ale batranului, si a cugetat in sine ca aceasta este cu adevarat calea cea mai scurta spre Dumnezeu, cand oamenii isi pleaca voia lor inaintea sfintei si dumnezeiestii Vointe. Dorind insa dascalul sa mai incerce intelepciunea cersetorului, a intrebat:
 - De unde ai venit aici?
 - De la Dumnezeu am venit.
 - Unde L-ai gasit pe Dumnezeu?
 - Acolo unde mi-am intors sufletul de la toate lucrurile zidite, prin ganduri si constiinta curata.
 - Cine esti tu?
- Cine vezi, dar sunt multumit de aceasta stare si n-as da-o pe toata bogatia imparatilor pamantesti. Adevaratul imparat este orisicare om care stie sa-si fie stapan si sa-si carmuiasca gandurile sale.
 - Dar unde este imparatia ta? Cersetorul a raspuns, aratand cu mana la cer:
 - Acolo este imparatia mea.
 - Cine te-a invatat pe tine, batrane, toate acestea si cine ti-a dat aceasta intelepciune?
 - Domnul meu, iti voi spune despre mine ca in toata vremea petrec in tacere si de ma rog ori cuget la cele cuviincioase, ma sarguiesc mai mult decat toate a fi in unire cu Dumnezeu si deplin impacat cu voia Sa. Invatatorul l-a lasat pe cersetor si mergand intru ale sale, lauda pe Domnul Dumnezeu care a dat atata intelepciune batranului cel sarac.

Este foarte bine

Se spune despre un rege african că avea un prieten foarte bun din copilărie. Acest prieten era creştin

şi avea obiceiul ca, indiferent de situaţia în care se afla, bună sau rea, să spună cu seninătate şi fără să se mânie: "Este foarte bine! Aşa e voia Lui Dumnezeu!"
Într-o zi, amândoi se aflau la vânătoare. Prietenul încărca şi pregătea armele pentru rege.

Dintr-o greşeală, o armă s-a descărcat şi i-a retezat regelui buricul degetului mare.

Prietenul regelui, nefiind deloc mişcat de întâmplare, a zis ca de obicei: "Este foarte bine! Aşa e voia Lui Dumnezeu!"

Enervat, regele a răspuns: "Nu, nu e bine deloc!" şi a poruncit ca prietenul lui sa fie aruncat in inchisoare...

Peste un an, regele, vânând într-un teritoriu străin, a fost capturat de canibali şi dus în satul lor.

 L-au legat de un proţap şi se pregăteau să-l  "prepare". Pregătindu-se să aprindă focul, unul dintre canibali a observat că  regele nu avea buricul degetului mare.  Fiind superstiţioşi, aveau ca regulă să nu manance
 pe nimeni care nu era întreg. Prin urmare, l-au eliberat pe rege.
La întoarcerea acasă, regele şi-a amintit de întâmplarea de la vânătoare

cuprins de remuşcări, ordonă să fie eliberat  când îşi pierduse degetul şi, prietenul lui...

- Ai avut dreptate, i-a spus prietenului proaspăt eliberat. A fost foarte bine ca mi-ai retezat buricul degetului...
Şi a început să-i povestească păţania cu canibalii.

- Îmi pare foarte rău că te-am trimis la închisoare atâta vreme. A fost urât din partea mea să fac acest lucru.
- Nu, a replicat prietenul, este foarte bine! Aşa a fost voia Lui Dumnezeu!
- Ce vrei să spui cu asta: Este foarte bine?!? Cum poate fi bine să-ţi trimiţi  prietenul la puşcărie un an?
- Dacă n-aş fi fost în puşcărie, aş fi fost cu tine şi, eu neavând nici un cusur trupesc, mă mâncau sigur canibalii,  , aşa că... este foarte bine! Aşa a fost voia  Lui Dumnezeu!

SPOVEDANIA

,,Odată, într-un pustiu, trăia un ieromonah împreună cu ucenicul său. Faima de duhovnic a aceluia se răspândise peste tot. Mulţi veneau de departe, să-şi mărturisească înaintea lui păcatele. De aceştia s-a apropiat într-o zi şi un mare păcătos.
Acest om era îngreuiat de un mare păcat, care-1 îngrozea şi pe el însuşi. De aceea şovăia mereu să se mărturisească duhovnicului, dar de vreme ce pe timp ce trecea vocea conştiinţei îl apăsa din ce în ce mai mult, se hotărî să-1 cerceteze pe duhovnicul din pustiu. Atunci când a venit vremea să-şi arate căderea i-a fost foarte greu. Şi-a făcut cunoscute toate păcatele, pe rând, dar păcatul cel mare, pentru care venise la duhovnic nu găsea curaj să-1 mărturisească. Deschidea gura, dar nu-i ieşea vorba din gură. Înăuntrul său se luptau două puteri, una o izgonea pe cealaltă, dar aceasta se întorcea mereu, astfel că până la sfârşit s-a supus puterii răului şi a lăsat nemărturisit păcatul cel greu, în vreme ce pe celelalte toate le spusese. Astfel acest om a plecat cu o conştiinţă mai grea decât cea cu care venise la duhovnic.
Duhovnicul se pregătea după spovedanie să se întoarcă la chilia sa când s-a apropiat un ucenic de-al său şi i-a zis:
- Părinte, trebuie să vă spun o vedenie ce-am avut-o de curând.
- S-auzim, copile, a zis bătrânul.
- Citeam din Scriptură, când de departe v-am văzut stând cu un necunoscut sub copacul acela. Părea că vroia să se mărturisească. Eram gata să-mi continui citirea, când, deodată, văd ceva înfricoşător. Ceva foarte mare care ieşea din gura celui care se spovedea, mai mare ca un şarpe. Dar nu asta este ceea ce m-a îngrozit ci un cap uriaş pe căre 1-am văzut ieşind din gura lui şi apoi întorcându-se înăuntru. De trei ori s-a repetat această vedenie, iar la sfârşit a rămas şarpele înăuntrul omului şi nu şi-a mai scos capul.
Cu uimire priveam cum ceilalţi şerpi, ieşiţi din gura lui intrau din nou în om, înnebuniţi de bucurie."

Cei doi ologi

Erau doi ologi care cerşeau la drum. În vremea aceea, s-a pornit un alai bisericesc cu o icoană făcătoare de minuni. Un credincios, văzând pe cei doi ologi, le-a zis: - Ca să vă tămăduiţi de neputinţa voastră, staţi în calea acestui alai sfânt şi icoana făcătoare de minuni are să se milostivească şi de voi. Auzind acestea, unul din ologi a zis celuilalt: - Ce zici? Dacă ne tămăduim, cine ne mai dă bani? N-ar fi mai bine s-o ştergem şi să rămânem tot ologi? Şi plecară de acolo. Aşa se întâmplă cu mulţi din creştinii noştri. Mulţi se feresc din calea vindecării sufletului lor, rămânând în „ologeala" lor de mai inainte.Mulţi fug de biserica.
 şi de cele ale sufletului, stând într-o viaţă de nepăsare şi de păcat.

La un călugăr a venit o femeie să-i ceară ajutorul, fiindcă nu avea înţelegere în casă.

- Ce-ai făcut în această situaţie, a întrebat-o călugărul ?

- Am încercat să-mi conving bărbatul, certându-l.

- Când aţi avut iar probleme, ce-ai mai făcut ?

- Acelaşi lucru, i-a răspuns din nou femeia. I-am reproşat şi l-am certat. Şi de fiecare dată am făcut la fel.

Atunci, călugărul a scos o grămadă de chei şi dându-i una femeii a rugat-o să deschidă uşa din faţa lor. A încercat femeia, dar, nepotrivindu-se cheia respectivă, i-a cerut călugărului altă cheie.

- Poate n-ai ştiut cum să deschizi, i-a spus călugărul, mai încearcă!

Dar oricât s-a st răduit femeia, nu a putut deschide.

- Părinte, daţi-mi toată grămada de chei şi aflu eu care-i cea potrivită - l-a rugat aceasta. Privind-o cu căldură, duhovnicul i-a răspuns:

- Acum înţelegi ce-am vrut să-ţi dovedesc ? Cum nu poţi tu deschide acea uşă cu o cheie nepotrivită, oricât ai încerca, tot aşa nu poţi deschide sufletul bărbatului tău cu aceeaşi vorbă de ceartă cu care încerci mereu. Caută cheia potrivită şi, dacă o vei găsi, sigur vei putea deschide!

“Învăţăturile date cu forţa nu pot dăinui în suflete, pe când învăţăturile primite în suflet cu plăcere şi cu bucurie rămân de-a pururi.”

( Sfântul Vasile cel Mare

Doamne, indurate si milostive, asculta rugaciunea mea si ia aminte la glasul cererii mele : Fa cu mine semn spre bine, povatuieste-ma pe calea Ta, ca sa umblu intru adevarul Tau ! Veseleste inima mea ca sa se teama de numele Tau cel sfant, ca mare esti si faci minuni. Tu singur esti Dumnezeu si nu este asemenea Tie, intre dumnezei, Doamne : puternic intru mila si bun intru tarie, spre a ajuta si a mangaia si a mantui pe toti cei ce nadajduiesc intru numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin

Un staret se duce sa cerceteze pe un pusnic .Acesta il primi cu toata bucuria si a gatit in cinstea lui o mancare din linte.Dar inainte de a minca ei voira sa faca rugaciunile obisnuite si sa citeasca psalmii.Rugandu-se parcursera toata psaltirea si din sf Scriptura;apoi adanciti in cele duhovnicesti si discutii religioase nu observara ca a trecut o zi si o noapte.A doua zi se despartira fara a gusta macar ceva din mancarea pregatita.deoarece avusesera o hrana mai buna decat ori ce alta mancare .Abia mai tarziu observa pusnicul mancarea si exclama ; O,cum am putut uita de mancarea noastra !

Cand omul vorbeste ca un magar

Un baiat de liceu, rau crescut, intorcandu-se acasa, dupa lectia de cateheza, imediat a inceput, cu multa obraznicie sa-l ironizeze pe profesorul lui: - Ca sa intelegi, spunea, cat de imbecil este, ne-a spus ca magarul lui Valaam* a vorbit ca un om. Bunica l-a certat pe nepot pentru necuviinta lui fata de Vechiul Testament. Atunci, nepotul se intoarse spre bunica sa si o intreba cu aroganta si dispret: - Nu cumva si tu, bunico, crezi in aceste prostii, ca magarul a putut vorbi ca un om ? Si bunica i-a raspuns: - Daca tu, fiule, care esti om, poti sa vorbesti ca un magar, de ce sa nu cred ca si magarul a putut vorbi ca un om ?!   (Intamplarea cu "magarita lui Valaam" este relatata in Vechiul Testament, in Cartea Numerii 22, 1-41)

Are rost sa intrebe cel care nu implineste ?

Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand: - Parinte, umblu la batrani si imi spun de mantuirea sufletului meu si nimic nu pricep din cuvintele lor ! Ce sa fac? Oare sa nu merg sa mai intreb, de vreme ce nu fac nimic si sunt cu totui in necuratie ? Si avea batranul doua vase goale si i-a zis: - Mergi de adu un vas din acelea si toarna untdelemn si, clatinindu-l, varsa-l si pune-l la loc ! Daca a facut asa, de doua ori, i-a zis: - Adu-le pe amandoua acum, si vezi, care este mai curat ! I-a raspuns fratele: - Mai curat este cel in care am turnat untdelemn. I-a zis batranul: - Asa este si sufletul ! Chiar de nu va tine minte nimic din cele ce intreaba, tot mai mult se curateste decat cel ce nu intreaba nimic.

Focul si apa

 Un credincios veni la cuviosul Pimen si-l intreba:

- Parinte, cum sa fac sa scap de gandurile cele rele care navalesc de multe ori asupra mea?

Uitandu-se cu blandete la el, parintele Pimen i-a spus:

- Esti asemenea omului care are foc in stanga si apa in dreapta. Daca-l arde focul, ia apa din vas si-l potoleste sau il stinge de tot...

-  Ce inseamna aceasta, parinte? l-a intrebat omul credincios.

- Focul din stanga inchipuieste gandurile cele rele pe care vrasmasul le arunca in inima omului precum ai arunca niste scantei intr-o casa spre a lua foc, iar apa din dreapta este rugaciunea catre Dumnezeu, care se varsa asupra focului pacatelor, il stinge si il goneste, i-a spus lui, cuviosul Pimen.

Sfatul unui pustnic !

" Un pustnic obişnuia să sfătuiască pelerinii despre educarea copiilor:– Încă sunt trist, pentru că nu m-am dus la spovedanie înainte de 18 ani. Sunt încă trist din cauza aceasta. Când un copil are 6–7 ani, trebuie să aibă un părinte duhovnic. Aşa să faceţi. – Deci, de îndată ce vă întoarceţi de la Sfântul Munte la casele voastre, daţi atenţie copiilor, catehizaţi-i şi păziţi-i, în special cu rugăciunile voastre. Rugaţi-vă aşa cum s-a rugat şi patriarhul Iacov pentru copiii săi. Rugaţi-vă aşa: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, apară, ajută şi ai grijă de copiii mei». Faceţi-vă cruce în timp ce vă rugaţi şi cântaţi un imn Maicii Domnului. Vegheaţi asupra lor. Să ştiţi exact unde se duc noaptea şi cu cine se însoţesc. Anturajul rău strică învăţătura bună. Copilul poate să fie bun, dar altcineva poate să aibă influenţă rea asupra lui. Acesta este sfatul meu către toţi mirenii." Patericul Athonit

CLOPOTARUL

La urechile mele a ajuns odată o poveste, legată de o întâmplare ciudată, care a marcat un destin. La început nu am crezut nimic, ziceam că-s doar baliverne de bețivi. Cu timpul, povestea s-a răspândit și a devenit din ce în ce mai clară și mai extraordinară totodată. Acum, pașii mă îndreaptă spre eroul acestei povești.

Nu sunt un om care crede orice, dar experiența m-a învățat că faptele reale depăşesc, adeseori, imaginaţia. Povestea clopotarului care a trăit clipe de coşmar putea fi una comună – dar nu a fost așa. În aceste zile amare și timpuri fără nimic sfânt, ar fi fost doar încă un caz în răbojul neputinţei umane în fața absurdului.
Da, trăim vremuri crunte, politicienii sunt corupţi și au grijă doar de buzunarele și familiile lor. Poporul nu-i decât spicul de pe care pot culege bobul din care se face pâinea ce stă pe a lor masă. Măcar de ar fi oameni și nu fiare însetate de bogății și faimă deşartă. Au trecut 10 ani de când bunul nostru rege nu mai este. Acum, regatu-i mic şi tot ce era odată mare și strălucitor, zace în paragină acum.
Am ajuns un popor în paragina istoriei. Năvălitorii soseau cu anotimpurile şi nimeni nu-i mai oprea. Se duceau direct la curte şi spuneau doar ce doresc. Nici nu se mai osteneau să lupte sau să jefuiască, ci doar cereau. Și atunci îi vedeam pe proprii noști soldați cum veneau să ne ia totul, să violeze, să fure și să omoare. Totul, numai pentru a le da năvălitorilor tainul, ca să ne lase în pace. De fapt, ca să-i lase tot pe nobili în pace, să huzurească fără noimă.
Povestea vorbeşte despre un clopotar care avea o fată ca soarele de frumoasă, şi o nevastă bună și iubitoare. Dar vai, fata era la pârâu, când au venit soldații. Oricine-şi poate închipui ce a urmat. Fata, de rușine şi-a luat viţaa, iar mama ei i-a blestemat amarnic pe soldaţi. Căpitanul s-a enervat şia împuşcat în inimă, sărmana făptură. Apoi soldații au dat foc la casă, râzând și dănţuind.
Când s-a întâmplat nenorocire, clopotarul era sus pe munte şi se ruga la Creator să-i dea putere să treacă peste nevoi și necazuri. Se povesteşte că, în acel moment, a simțit o durere ca un pumnal în inimă. A alergat degrabă, cu presimţiri sinistre. Într-adevăr, pierduse totul. Nimic pe lumea asta nu-i mai putea aduce consolare. El, omul blând și iubitor devenise o fiară plină de ură şi cu dor de răzbunare.
Soldații plecaseră de mult. Atunci și-a adus aminte… de Creator. Cu inima grea, plină de ură, s-a dus pe munte, în locul unde venea să se roage şi să mediteze. Acolo, nimic nu se schimbase. De nervi şi de supărare a distrus totul cu măinile goale şi a strigat cuvinte grele către cer. Cum se poate ca asemenea nenorocire să se facă cu voia Lui? Dacă-i atât de crud, înseamnă că e Rău. Şi multe asemenea vorbe au fost purtate de vânt, până în înaltul cerului.

Până în acest punct, este o poveste aproape comuna, în aceste vremuri bicisnice. Şi totuşi, de aici încolo povestea devine neobişnuită.
Clopotarul a vrut să-şi ia viața. S-a aruncat în prăpastia ce pornea chiar din vârf de munte. Atunci se spune că a avut loc o minune şi o uriaşă palmă divină l-a prins şi l-a aşezat uşor în iarbă. Nu avea nicio zgârietură. De trei ori a urcat muntele şi de trei ori s-a aruncat de sus. Tot de trei ori, mâna magică l-a salvat. A renunțat!. Fără putere şi plin de disperare, clopotarul nostru a plâns 7 zile și 7 nopți. După aceea, Creatorul l-a luat lângă El şi timp de 3 ani, au stat de vorbă.

Amar de timp trecuse de când nu l-a mai văzut lumea, dar s-a întors cu părul alb și zâmbetul pe buze. Acum ştia! Povestea spune că în jurul lui era o Lumină atât de puternică, încât lângă el noaptea puteai citi ziarul. Evident că astea sunt exagerări. Totuși, de câteva luni, de când s-a întors în lume, niciun năvălitor nu a mai venit. Astăzi, mulți oameni se duc la el pentru binecuvântări şiînvățături. A devenit Clopotarul cel Sfânt.
De dimineață stau la codă să-l vadă și să-i vorbească. Ştiu că primește pe oricine şi, uneori, acceptă învățăcei. Dar trebuie să te vrea el, altfel nu se poate.

Acesta-i scopul meu. Vreau să-l întreb dacă mă primește. Mereu m-am întrebat dacă Creatorul există sau e un basm. Altora, credința le-a fost ușoară – mie, nu. Gândurile mele tot timpul puneau la îndoială orice. Acum am dovada vie, în faţa mea, cel care a vorbit cu El. Îi văd chipul care radiază o putere lăuntrică deosebită. Acum îmi dau seama la ce se refereau cei care vorbeau de Lumină.

În dreapta lui e tot ce-a mai rămas din biserica arsă – un clopot.
Mă apropii, nu ştiu ce să-l întreb, nu mai am cuvinte. Privindu-l, emoţia mi se spulberă, odată zâmbetul lui care mă binecuvântează.
- Am o întrebare… deci există? Mă refer la…
- Da, există!, îmi spune sfântul.
- Mă primeşti lăngă tine? Vreau să învăţ totul, nu o să te deranjez, nu o să te întreb nimic, doar o să stau în preajma ta şi o să privesc.

Îl văd că râde. Sunt uimit. Însemnă că nu mă vrea şi mi-e teamă că mă va goni.
- Vrei să-ţi devin Învățător?
- Da, spun eu ruşinat de îndrăzneala mea.
- Vrei să înveţi?
- Da! Cum să fac să învăț totul de la tine? spun cu speranță în glas.
- Lovește clopotul!
Iau un băţ şi-l lovesc ușor. Se aude un dăngănit, ca o şoaptă.
- Acum, loveşte-l tare.
Îmi încordez toți muşchii și lovesc cât de tare pot. Un zgomot puternic se aude până-n depărtare.
- Clopotul sunt eu! Ca învăţător al tău, eu devin clopotul. De tine depinde cât şi cum înveţi. Mă atingi uşurel şi primeşti doar o şoaptă – sau te dedici învăţăturii cu toată puterea şi atunci voi răsuna până departe. Totul e cât de dispus eşti să dai din tine, din puterea și din dorinţa ta de a învăţa. E un lucru greu, care necesită timp. Ce vei face?
- Voi învăţa şi voi face totul pentru asta, am spus repede, fericit.
- Atunci voi răsuna tare pentru tine!
Am înțeles că relația dintre învățător și elevul său este una specială. Oricât de bun și de minunat ar fi învățătorul, dacă elevul nu se deschide pentru a primi cunoașterea, atunci va culege în loc de înțelepciune, doar resturile ei.

Mai multe informatii la: http://filedelumina.ro/2012/09/09/clopotarul/#ixzz260Vv27dc

Incercarea credintei

Avva Agathon a venit candva sa vanda cateva lucruri si a dat peste un schilod la marginea drumului. Schilodul il intreaba: "Unde mergi?". Avva raspunde: "In oras, ca sa vand marfa". Acela zice: "Fa-ti mila si ia-ma cu tine". Batranul l-a luat in spinare si l-a dus in oras. Acela i-a zis: "Unde-ti vinzi marfa, acolo sa ma pui jos". Si a facut intocmai. Dupa ce vindea cate un cos, schilodul intreba: "Cu cat l-ai dat?". Si el ii spunea cu cat. Atunci schilodul ii cerea: "Cumpara-mi o placinta". Si-i cumpara. Apoi mai vindea un cos. Si acela intreba: "Cu cat l-ai dat?". Si-i spunea: "Atat". "Cumpara-mi cutare". Si batranul ii cumpara. Dupa ce si-a vandut toata marfa si vroia sa plece, schilodul il intreaba: "Pleci?". El zice: "Da". Celalalt: "Mai milostiveste-te o data si du-ma in locul in care m-ai gasit". Si luandu-l iar in spinare, l-a carat in locul de unde-l luase. La sfarsit, acela ii zice: "Binecuvantat esti, Agathon, de Dumnezeu in cer si pe pamant“. Dar cand si-a ridicat batranul ochii n-a mai vazut pe nimeni. Fusese un inger al Domnului, care venise sa-l puna la incercare.


Pe cel ce se bucura în Domnul, nici un necaz nu-l va scoate din bucuria lui.
(Sfântul Ioan Gura de Aur)

"Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut"

Un călător mergea odată printr-un ţinut cald, ai cărui locuitori nu văzuseră niciodată un râu îngheţat. Călătorul le spunea cum îngheaţă apele iarna şi cum poţi merge cu piciorul sau cu căruţa pe gheaţă ca şi pe drum. Deşi nu văzuseră niciodată asemenea lucru, oamenii aceia crezură pe călător, cunoscându-l ca pe un om înţelept şi cinstit.
Aşa e şi cu aceea ce ne spune Dumnezeu.
Dacă putem crede pe un semen al nostru despre lucruri pe care nu le-am văzut - cu atât mai mult cuvânt trebuie să credem pe Dumnezeu, care nu minte niciodată.
 
Pomul cu roade

Un om credincios fiind asuprit de necredincioşi, merse într-o zi la duhovnicul său şi i se plânse, zicându-i:
- "Ce au cu mine, părinte, de nu mă lasă în pace?"
Părintele, un om bătrân şi plin de înţelepciune, îl luă şi îl duse în grădină. Acolo se aflau şi pomi roditori şi alţii neroditori.
- ?lată fiul meu, ai aici pilda vieţii.  Crezi tu oare că aruncă cineva cu pietre în pomii aceştia cari au numai frunze? Nu, fiule - oamenii aruncă cu pietre numai în pomii cu roade. Fii vesel că te asupresc oamenii - căci asemeni pomului cu roade eşti.? 
De-atunci, omul acela nu s-a mai văitat de asupririle semenilor.
 
Corbul alb

Într-o zi, în mijlocul corbilor, s-a aflat unul alb.
Când l-au văzut, corbii cei negri au început asupra lui un croncănit nemaiauzit:
- "Ce cauţi în mijlocul nostru? Cine eşti tu? Ai venit să ne ruşinezi?'"
Corbul cel alb nu înţelegea de ce se pornise prigoana aceasta împotriva lui.
Pe urmă, a înţeles el că toate acestea erau din pricină că nu semăna cu ei.
Aşa se întâmplă şi cu omul credincios care-şi duce viaţa între necredincioşi.
Corbul cel alb este o necontenită dojană pentru cei negri.
 
Faptele credinţei

De câte ori începem un an, o lună, o zi, bine este să ne întrebăm pe noi înşine: "Ce lucruri bune am făcut? Ce lucruri rele am săvârşit? Ce ajutor am dat semenului meu în suferinţă? De câte ori m-am îmbătat? De câte ori am suduit? Ce minciuni am grăit? Pe câţi am înşelat? De câte ori am călcat pragul crâşmei şi de câte ori pe acel al bisericii??
Nespus de multe şi pline de învăţătură răspunsuri vom căpăta la aceste întrebări.
 
Oarba care vede

Într-o ţară trăia o femeie care până pe la patruzeci de ani dusese o viaţă păcătoasă. Cu toate că avea ochi trupeşti buni, ea nu vedea cu duhul. Era o oarbă sufleteşte şi, din pricina aceasta, ducea o viaţă ticăloasă. Ducând o asemenea viaţă, s-a îmbolnăvit şi şi-a pierdut vederea. Atunci s-a petrecut o minune.
A început, în orbirea ei, să vadă bine cu ochiul lăuntric.
Şi şi-a văzut, astfel, toate păcatele mai dinainte.
Într-o zi, nişte vecini o căinau, zicându-i: - "Sărmana de tine!"
Ea însă, le-a răspuns:
-"Nu-s de plâns, dragii mei. Eram de plâns când vedeam. Dumnezeu mi-a trimis această învăţătură ca, nemaivăzând cu ochii trupului, să văd cu cei ai sufletului. Acuma văd ce grele păcate am făcut, nu mă plângeţi pe mine, ci pe cei cari cu toate că văd, sunt orbi!?
Iată ce învăţătură luminoasă poate ţine o femeie oarbă.
 
Cele două spice.

Cu omul bun şi credincios se întâmplă ca şi cu spicul plin.
Soarele coace spicul plin, pe când pe cel gol îl usucă. Aşa şi Dumnezeu: ajută pe cel credincios, îl "coace" în vrednicie şi în credinţă, pe când cel necredincios se "usucă" în păcate, ajungând în netrebnicie.

Ce-i mai mare?

Ce-i mai mare: cinstea sau averea?
Un om înţelept şi credincios a zis:
"E mai mare cinstea ... Dacă ai pierdut averea, o poţi face din nou cu cinstea; dar dacă ai pierdut cinstea, n-o poţi căpăta din nou, oricâtă avere ai cheltui întru aceasta." 

CREDINŢA

Cine-i mai fericit?

Un necredincios, care îndelungă vreme a fost un asupritor al creştinilor, trimise pe fiul său la unul din preoţi, cu rugămintea să-l înveţe religia creştină, ca apoi să-l boteze.
Preotul, mirat, s-a dus la părintele copilului şi l-a întrebat:
- "Cum, e adevărat că vrei să învăţ pe copilul tău religia lui Hristos?"
- "Da", răspunse necredinciosul.
- "Glumeşti?" îl mai cercă preotul.
Dar el zise cu glas înmuiat de tristeţă:
- "Nu glumesc, ci doresc ca fiul meu să fie mai fericit ca mine”.

"E bine aşa"…

Un bogat plin de credinţă avea o nevastă necredincioasă.
Orice i s-ar fi întâmplat, bogatul zicea: "E bine aşa". Într-o zi, amândoi treceau printr-o pădure, având la ei o mare sumă de bani, pe care o duceau drept danie la mănăstire.
Pe drum, o creangă răzleaţă de la un copac, prinse lanţul de mărgele scumpe de la gâtul femeii, risipindu-le. Opriră trăsura. Bărbatul zise: "E bine aşa", dar femeia, cu răbdarea pierdută, se văicărea, căutându-şi mărgelele prin praful drumului.
Pe când stăteau acolo, veni în goană spre ei, pădurarul care păzea pădurea aceea şi le zise:
- "Întoarceţi repede trăsura îndărăt, că chiar acum am primit veste că la capătul pădurii vă aşteaptă nişte tâlhari să vă prade. Dacă nu aţi fi întârziat, aţi fi fost în mâinile lor."
Întoarseră trăsura şi porniră în grabă. Bărbatul zise femeii:
- "Ai văzut că a fost bine aşa?"
Femeia nu mai zise nimic, ci mulţumi lui Dumnezeu care îi ferise de tâlhari.
 

CINE-I DREPT INAINTEA LUI DUMNEZEU

Demult, un om l-a intrebat pe un batran calugar:
- Parinte, cine-i drept inaintea lui Dumnezeu ? Am auzit povestindu-se despre o mare minune: un om care putea sa zboare, sa se inalte singur in vazduh. Este acesta semn ca-i drept inaintea lui Dumnezeu, asemenea sfintilor ?
- Nu, fiule, nici vorba!
- Dar am auzit povestindu-se si despre un om ce putea sa mearga pe apa. Este acesta drept inaintea lui Dumnezeu ?
- Nici acesta ?
- Dar atunci, cine este drept ?
- Este cel ce-si duce viata linistit, in credinta si in frica de Dumnezeu. Daca Dumnezeu ar fi vrut ca noi sa zburam, atunci ne-ar fi dat aripi. Rostul nostru este de a fi buni crestini. Pentru a fi sfant nu trebuie sa te inalti in vazduh cu trupul; doar sufletul sa ti se inalte spre cer prin rugaciuni si fapte bune. Nici nu trebuie sa mergi pe ape; dar sufletul tau sa ramana mereu deasupra pacatelor si sa nu se afunde in ele. Doar asa, cu un suflet curat poti avea o viata curata. Doar asa, te poti chema bun crestin si poti spera in mantuire. Cel cu inima curata se va cunoaste, astfel, dupa viata sa linistita si dupa traiul cumpatat. Acela este om drept si inaintea oamenilor, si inaintea lui Dumnezeu.

"Ii cinstim pe sfinti, imitandu-i."

Dumnezeu, exista sau nu ?

Erau doi insi care discutau despre existenta sau neexistenta lui Dumnezeu. Unul spunea ca da, altul spunea ca ba. Si atunci unul din ei a propus un arbitru: Sa intrebam un copil. Sa vedem ce ne spune o minte inca in stare pura in fata existentei. Poate sa nu fie concludent ceea ce gandeste el, inca nedezvoltat, dar sa vedem totusi. Macar asa de curiozitate. Cel care nu credea l-a intrebat:

- Copile, crezi in Dumnezeu?

- Cred, a raspuns copilul. Mi-a spus mama ca El a facut totul si ca vede totul.

- Dar poti tu sa-mi spui unde este Dumnezeu ?

-Uite, ai de la mine un mar, daca-mi raspunzi.

- Nene, i-a raspuns copilul, iti dau eu doua mere, daca imi spui dumneata mie, unde nu este Dumnezeu!

Copii sunt binecuvantati

O femeie nu vroia să aibă copii. La spovedanie nu îi spunea duhovnicului că lua pilule contraceptive. După câtiva ani, însă, preotul a întrebat-o:
- Ce e cu voi de nu aveti copii? Aveti probleme cu sănătatea?
- Nu, părinte.
Sotul femeii era de fată:
- Nu, părinte, suntem sănătosi. Dar dacă nu pot să o conving… Duhovnicul meu m-a oprit de la împărtăsanie pentru asta, dar dacă sfintia voastră îi îngăduiti…
- Eu? Eu nu îngădui asa ceva. Preotii nu pot fi îngăduitori cu păcatul. Nu stiam nimic. Of, de asta e bine ca amândoi sotii să aibă acelasi duhovnic, să fie călăuziti pe acelasi drum, nu unul într-o parte si unul în alta.
Femeii îi spuse:
- Îti dau dezlegare să mergi la duhovnicul sotului tău. Si cât de curând vreau să aud că ai rămas însărcinată. Terminati cu prostiile!
Femeia s-a dus la duhovnicul sotului ei si a început să ducă o viată crestină. A făcut prima spovedanie completă din viata ei. Si apoi a renuntat să mai ia pilule contraceptive. Au trecut câteva luni si a rămas însărcinată.
Nu după mult timp, însă, în viata lor au început să apară tot felul de necazuri si ispite. Întâlnindu-se pe stradă cu fostul ei duhovnic, l-a întrebat:
- Părinte, cum se face că înainte toate ne mergeau bine, iar acum avem din ce în ce mai multe probleme?
- Înainte, când vă fereati să faceti copii, adică fugeati de una din cele mai importante cruci ale familiei, dracii vă lăsau în pace. Pentru că dragostea egoistă în care trăiati era de ajuns ca să vă pierdeti mântuirea. Acum, însă, când ati înteles că trebuie să faceti copii, când asteptati un copil, începeti să mergeti pe drumul cel bun. Înainte, toate faptele voastre bune erau puse în umbră de lasitatea voastră, de frica voastră de a avea copii care să vă stânjenească, copii care să vă mănânce timpul. Acum dracii se luptă cu voi, pentru că stiu că mergeti pe calea mântuirii. Ar trebui să vă bucurati că aveti necazuri. E semn bun. E semnul că Dumnezeu vă învată să urcati pe scara raiului.

Povestit-a unul din părinti că un călugăr iubitor de osteneli lua aminte de sine, dar s-a întâmplat că s-a lenevit putin. Si, pe când se lenevea, prihănindu-se zicea: "Suflete, până când te lenevesti de mântuirea ta si nu te temi de judecata lui Dumnezeu? Vezi, nu cumva să fi apucat în lenevirea aceasta si să te dai chinurilor celor vesnice!". Acestea zicând întru sine, se ridica la lucrul lui Dumnezeu. Într-una din zile, însă, făcându-si pravila, au venit dracii si l-au tulburat. Iar el a zis către ei: "Până când mă necăjiti? Nu vă îndestulati cu lenevirea vremii celei trecute?". Zis-au lui dracii: "Când erai în lenevire, nici noi nu aveam grijă de tine. După ce te-ai sculat asupra noastră si noi ne-am sculat asupra ta". Aceasta auzind fratele, se îndemna pe sine la lucrul lui Dumnezeu si sporea cu darul lui Hristos. (1-412)

VADUVA SARACA SI CREDINCIOASA

Unei văduve i-a luat foc casa în care locuia. A reusit să îsi scoată copiii la timp, dar nu a apucat să îsi scoată si lucrurile. Totul a fost înghitit de foc. Femeia a petrecut noaptea în rugăciune, cerându-I Domnului să o ajute să facă rost de o altă casă. Noaptea, în vis, a auzit o voce care i-a spus:

- Dimineată să mergi la biserică si să îi spui părintelui ce ti s-a întâmplat. Să ceri ajutor pentru casă.

Când s-a trezit din somn, femeia s-a dus să vorbească cu preotul. Acesta i-a spus:

- Azi o să vină la mine un om bogat. A avut mai de mult niste ispite, dar cu rugăciune a trecut cu bine prin ele. De atunci e foarte săritor. Când îi spun să ajute pe cineva, o face imediat. Să vedem dacă te poate ajuta cu ceva.

Bogatul a venit si, auzind de necazul femeii, s-a hotărât să o ajute:

- Mama mea a murit acum o lună. A rămas un apartament gol, în care nu stă nimeni. O să puteti sta acolo. Facem actele cât de curând. Să fie pomană.

Când i-a spus sotiei sale că i-a dat apartamentul femeii văduve, ea s-a supărat.

- Nu, nu o să îi dai nimic. O să stea acolo cât vrea, nu îi luăm chirie, dar nu vreau să faci pomană un apartament. Cine stie când o să avem nevoie de el.

Dar bărbatul era hotărât:

- Nu, i-am spus că îl dau, pomana e făcută. Nu pot să o iau înapoi.

Noaptea, femeia sa L-a visat pe Hristos care i-a spus:

- Lasă-l pe bărbatul tău să dea văduvei casa. La cât e de necăjită, ajutorul vostru ar însemna foarte mult pentru ea.

Când s-a sculat, femeia i-a spus sotului ei:

- Nu mă supăram dacă, înainte de a-i da casa femeii, îmi cereai si mie părerea. M-a supărat faptul că nu mi-ai spus mai înainte. Acum, ce să zic, după visul pe care l-am avut aseară, sunt convinsă că e bine să îi faci actele femeii. Si i-a povestit bărbatului ce visase.

- Mai mult, de acum o să îi dăm femeii niste bani în fiecare lună, ca să îi fie mai usor să îsi crească copiii.

S-au dus amândoi să vorbească cu văduva. Aceasta le-a multumit pentru casă, dar bani nu a vrut să primească:

- Mie Hristos mi-a spus să cer ajutor pentru casă, nu pentru altceva. Mi-ati făcut o mare bucurie cu casa. Dar bani nu îmi trebuie. Cât sunt în putere, dacă muncesc tot timpul, am destul ca să îmi cresc copiii. Ajutati-i pe altii dacă vreti, sunt destui oameni si mai săraci decât noi, spuse femeia.

Sotia bogatului s-a mirat auzind aceste cuvinte. Si-a dat seama că, pe cât erau de mari greutătile prin care trecea văduva, pe atât de mare era si credinta ei. Si luând aminte la întelepciunea văduvei, sotia bogatului si-a vândut toate bijuteriile si i-a dat preotului banii ca să îi împartă la săraci. Si-a dat seama că mai multă nevoie are un sărac de o bucată de pâine decât ea de o bijuterie….


Un monah antiohian de neam cucernic, de la mănăstirea lui Casian, a mers la Sfintele Locuri pentru rugăciuni si, zăbovind el acolo, a sfârsit cele ce avea de trebuintă, dar nu stia ce să facă. Si sezând în biserică se scârbea de aceasta. Plecând, a adormit putin si L-a văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos grăindu-i: "Du-te la iconomul Sfintei Învieri si să-i zici lui: "M-a trimis Iisus la tine, să-mi dai pentru dânsul un galben si-ti voi da zapis la mână, si când va veni Iisus ti-l va da!""

Desteptându-se monahul si rugându-se, a crezut cuvântului si, mergând, l-a aflat pe iconom căruia i-a zis precum i-a poruncit lui. Si a zis iconomul: "Dar când are să vină Iisus să mi-l dea?". Iar monahul a răspuns: "Eu precum am auzit, ti-am spus, tu cum stii, asa să faci". Atunci a zis iconomul: "Fă-ti zapisul!". Si a sezut monahul de a scris asa: "Eu, Ioan, călugărul de la Antiohia Siriei, mărturisesc că am luat un galben de la tine, Stefan preotul, iubitorul de Dumnezeu, iconomul Sfintei Învieri, trebuindu-mi! Si pentru încredintare am făcut acest zapis al meu si, când va veni Iisus Hristos, ti-l va da". Apoi, luând galbenul, a plecat.

Iar în noaptea următoare a văzut iconomul în vis pe cineva grăindu-i: "Ia-ti galbenul si să-mi întorci zapisul monahului!". El însă nu voia, grăind: "Acela a zis că Iisus va veni si-mi va plăti". Iarăsi a zis: "Eu sunt Iisus, ia-ti dar galbenul si-mi dă zapisul călugărului. Sau vrei să iei mai mult? Iată, este al tău!". Si desteptându-se, a trimis niste oameni după monah, zicându-le: "Oriunde îl veti afla pe acel monah, să-l aduceti la mine!". Si aflându-l, i-au zis: "Mergi, că te cheamă iconomul!".

Acesta, temându-se, zicea întru sine că acela s-a căit si vrea să-i ia galbenul. De aceea, mergea cu sfială, iar acela văzându-l, i-a zis: "Părinte, mai ia si alti galbeni, câti vei voi, si-mi fă zapis!". Părintele i-a răspuns: "Iartă-mă, dar mai multi nu-mi trebuie, destul îmi este acesta, că nu mi-a zis Domnul să iau mai mult de un galben". Iar cei ce au auzit, s-au mirat si au proslăvit făgăduintele Domnului cele nemincinoase. (1-366)